ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1998/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 641/2007 din 22 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 22090 din 23 iulie 2007

emisă de pârâtă, și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

nu se poate reține calitatea reclamantului de persoană persecutată din motive

etnice, în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

aprobată

prin Legea nr. 189/2000, iar reclamantul și martorii ale căror declarații

autentificate s-au depus în fața organului administrativ, deși legal citați în

vederea lămuririi tuturor aspectelor privind perioada și locul refugiului, nu

s-au prezentat, instanța dispunând, în baza art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

decăderea din probă.

Prin decizia

civilă nr. 1536 din 9 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție,

apreciind că instanța de fond nu a fost îndreptățită să pășească la judecarea

pricinii, în lipsa administrării probei testimoniale, dispusă din oficiu, prin

încheierea din data de 25 octombrie 2007, judecătorii fondului fiind - potrivit

art. 268 alin. (3) C. proc. civ. - legați de cele dispuse prin încheierile cu

caracter interlocutoriu, a constatat că sentința civilă nr.

641/2007 din 22 noiembrie 2007 este nelegală,

astfel încât admițând recursul

declarat de reclamant împotriva acesteia,

a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând

cauza după casare, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că din

probatoriul

administrat în cauză - declarațiile martorilor audiați,

beneficiari și ei ai dispozițiilor Legii nr. 189/2000, și actele de stare

civilă depuse la dosarul cauzei - rezultă reclamantul împreună cu familia sa,

în urma persecuțiilor de natură etnică instituite în localitatea de domiciliu a

acestuia, s-au refugiat în

localitatea

Geaca jud. Cluj, în toamna anului 1940, reîntoarcerea având loc în

primăvara

anului 1945. A constatat astfel instanța că în cauză, sunt întrunite condițiile

ipotezei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, și pe cale de

consecință, prin sentința nr. 690/2008 din 4 noiembrie 2008 a admis acțiunea

reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 22090/23 iulie 2007, obligând

pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada octombrie

1940 - martie 1945 și să-i acorde acestuia drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie

2007.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență,

pârâta a susținut că soluția instanței a fost greșită, fiind dată în baza unui

probatoriu insuficient și cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat

din administrarea acestuia.

Examinându-se

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada

regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a

avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre

situațiile prevăzute de lege fiind și aceea

a

strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Potrivit

dispozițiilor art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999,

astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și

completările ulterioare, dovedirea calității de

beneficiar al acestei legi, se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Curtea

nu poate lua în considerare susținerile recurentei-pârâte privind

nelegalitatea sentinței atacate ca efect al

pronunțării acesteia în baza unui probatoriu insuficient și cu ignorarea

aspectelor contradictorii ce au rezultat din coroborarea diferitelor probe

administrate.

Înalta Curte constată

astfel că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv audierea nemijlocită

de către instanță a martorilor D.V. și M.N. rezultă în mod neechivoc și unitar

faptul că reclamantul împreună cu mama acestuia, datorită persecuțiilor de

natură etnică la care au fost supuși în localitatea lor de domiciliu

(localitatea Taga) în urma instaurării administrației maghiare în Ardealul de

Nord, au fost nevoiți ca în luna august a anului 1940, să se refugieze în

localitatea Geaca, rămasă sub administrație românească, de unde s-au reîntors

în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. Aceste declarații au fost

coroborate corect de către instanță cu restul probelor administrate, respectiv

actele de stare civilă aflate la dosarul de fond, astfel încât, concluzia

acesteia privind deplina dovedire în cauză a refugiului reclamantului datorat

persecuțiilor

etnice suferite de acesta și

de familia acestuia ca urmare a regimului instaurat

în Ardealul de Nord

în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, este total îndreptățită.

Așadar, întrucât

incidența dispozițiilor legale cuprinse în art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost

stabilită cu certitudine în cauza de față, în mod corect instanța de fond a

constatat că acțiunea reclamantului - privind recunoașterea calității sale de

refugiat în perioada octombrie 1940 - martie 1945 și acordarea drepturilor

aferente - este întemeiată.

Față de toate

cele expuse, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este temeinică

și legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva

sentinței civile nr. 690/2008 din 4 noiembrie

2008 a Curții de Apel Cluj,

secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.