ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2150/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01

septembrie 2000, astfel cum aceasta a fost precizată în baza Legii nr.

554/2004, reclamantul G.C. a chemat în judecată Guvernul României, prin Primul

Ministru C.P.T., A.N.R.P., Prefectul Județului Vaslui – I.Z. și Comisia

Județeană Vaslui de aplicare a Legii fondului funciar, solicitând obligarea

A.N.R.P. și Prefectului Județului Vaslui la daune de 1.000 RON, obligarea Prefecturii

Vaslui să-i rezolve cererile în termen de 30 de zile și obligarea A.N.R.P. ca,

în termen de 30 de zile, să aplice legea și, respectiv, după caz, să amendeze

Prefectul Județului Vaslui și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.

18/1991; de asemenea a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată, de 120 RON.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a arătat că, după apariția Legii nr. 247/2005, a adresat pârâților

cereri, prin care a solicitat să se constate nerespectarea, de către entitățile

cu atribuții din comuna Bogdănița, județul Vaslui, a legilor fondului funciar

și să se aplice sancțiunile prevăzute de art. 116 alin. (3) din acest act

normativ, demersurile sale rămânând fără rezultat.

Prin sentința civilă nr. 126

din 17 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul G.C., reținând că aceasta nu îndeplinește condițiile imperativ

prevăzute de art. 112 pct. 3 C. proc. civ., respectiv nu cuprinde obiectul.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, susținând

în esență că Instanța a apreciat greșit că cererea sa nu cuprinde obiectul, că

s-a plâns împotriva A.N.F.P., a Guvernului și a Prefectului Județului Vaslui,

care nu au răspuns sesizărilor sale.

Recursul este fondat.

În conformitate cu

prevederile art. 112 pct. 3 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată

trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea

reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Prin cererea înregistrată la

14 septembrie 2006, recurentul - reclamant a chemat în judecată Guvernul

României, A.N.R.P. și pe Prefectul Județului Vaslui, solicitând ca aceștia

să-și exercite prerogativele legale în domeniul aplicării dispozițiilor Legii

nr. 247/2005, și pentru a intra în posesia terenului acordat nelegal lui L.P.

Așa fiind, în mod greșit

Instanța a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată, soluționând

pricina pe excepție, fără să intre în fondul cererii.

Recurentul - reclamant s-a

plâns în legătură cu faptul că intimații - pârâți nu i-au răspuns la cererile

sale, la dosarul cauzei fiind administrate probe în acest sens.

Hotărârea Instanței fiind

nelegală, recursul declarat de reclamant va fi admis, se va casa sentința

atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul G.C. împotriva sentinței civile nr. 126 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2007.