ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 27 aprilie 2006 și precizată ulterior, I.P. a chemat în judecată A.N.R.P., Prefectura județului Olt și Comisia comunală Leleasca pentru aplicarea Legii fondului funciar, solicitând a se constata refuzul nejustificat al acestor autorități publice de a-i răspunde la cererea înregistrată sub nr. 2519 din 28 decembrie 2005, precum și la celelalte cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005. De asemenea, a cerut obligarea primei pârâte la plata unor daune morale în valoare de 1 leu, pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii, iar a celorlalte două pârâte la plata unor daune materiale, reprezentând valoarea expertizată a bunurilor revendicate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 28 decembrie 2005 a depus o cerere la pârâta A.N.R.P., înregistrată sub nr. 2519, la care însă, nu a primit răspunsuri în termenul legal. Această situație s-a repetat și în privința cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005,adresate pârâtelor Prefectura județului Olt și respectiv, Comisia comunală Leleasca constituită pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 2107/ CA din 3 octombrie 2006, Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Olt, în ceea ce privește acțiunea introdusă împotriva pârâților Prefectura județului Olt și Comisia comunală Leleasca, pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Acțiunea îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P., a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că o atare soluție se impune deoarece prin adresa nr. 2519 din 17 aprilie 2006, comunicată la data de 8 mai 2006, această pârâtă i-a răspuns reclamantului că a luat cunoștință de problemele semnalate. S-a menționat totodată, că față de dispozițiile art. 2 Titlul VI din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. prin Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare, are atribuții în domeniul coordonării și controlului aplicării legislației privind restituirea acestor proprietăți.

Că, o copie a memoriului, împreună cu actele justificative a fost transmisă spre analiză Comisiei județene Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin adresa din 2006, autoritate publică care va informa atât pe reclamant cât și pe autoritatea emitentă asupra celor stabilite și a eventualei sancționări a persoanelor invocate. În fine, s-a arătat că atunci când Corpul de control al A.N.R.P. se va afla în județul Olt, aspectele semnalate vor fi verificate. Curtea a concluzionat că în condițiile date, refuzul nejustificat de soluționare a cererii nu poate fi reținut, chiar dacă adresa de răspuns a primei pârâte a fost expediată reclamantului cu întârziere, dar înainte de primirea citației, care a avut loc la 19 mai 2006. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul I.P.

Recurentul a criticat hotărârea Instanței de Fond numai în privința modului de rezolvare a capătului de cerere accesoriu, având ca obiect daunele morale pretinse primei pârâte. În opinia sa, aceste daune, în cuantum de numai 1 leu sunt datorate, devreme ce pârâta respectivă i-a comunicat răspunsul la cerere abia la 8 mai 2006, adică după ce fusese pusă în întârziere prin introducerea acțiunii. Critica este întemeiată. Cererea adresată de reclamant, pârâtei A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 24/2005 a fost înregistrată la această autoritate publică centrală în data de 28 decembrie 2005. Ea a fost însă, soluționată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2002, respectiv prin adresa de răspuns din 17 aprilie 2006, comunicată reclamantului la data de 8 mai 2006, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate de acesta în dosar. Ținând seama de această împrejurare, necontestată de pârâtă, precum și de data introducerii acțiunii, 27 aprilie 2006, Instanța de Fond trebuia să constate că A.N.R.P. este culpabilă pentru soluționarea cu întârziere a cererii reclamantului. Respingând însă, acțiunea față de pârâta menționată, inclusiv în privința capătului de cerere subsecvent, având ca obiect plata daunelor morale, în cuantumul modic de 1 leu, prima Instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. Față de considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii introduse împotriva pârâtei A.N.R.P.

Pe cale de consecință, va fi obligată această autoritate publică să plătească reclamantului I.P., suma de 1 leu cu titlu de daune morale. Văzând și dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I.P. împotriva sentinței civile nr. 2107/ CA din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și admite în parte acțiunea formulată de reclamantul I.P. împotriva pârâtei A.N.R.P. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1 leu cu titlu de daune morale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.