ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 27 aprilie

2006 și precizată ulterior, I.P. a chemat în judecată A.N.R.P., Prefectura

județului Olt și Comisia comunală Leleasca pentru aplicarea Legii fondului

funciar, solicitând a se constata refuzul nejustificat al acestor autorități

publice de a-i răspunde la cererea înregistrată sub nr. 2519 din 28 decembrie

2005, precum și la celelalte cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

247/2005.

De asemenea, a cerut obligarea

primei pârâte la plata unor daune morale în valoare de 1 leu, pentru

nesoluționarea în termenul legal a cererii, iar a celorlalte două pârâte la

plata unor daune materiale, reprezentând valoarea expertizată a bunurilor

revendicate.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 28 decembrie 2005 a depus o cerere la pârâta A.N.R.P., înregistrată sub nr. 2519, la care însă, nu a primit

răspunsuri în termenul legal.

Această

situație s-a repetat și în privința cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 247/2005,adresate pârâtelor Prefectura județului Olt și respectiv, Comisia

comunală Leleasca constituită pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

În drept,

reclamantul a invocat prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentința

civilă nr. 2107/ CA din 3 octombrie 2006, Curtea Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Olt, în ceea ce privește acțiunea introdusă împotriva pârâților

Prefectura județului Olt și Comisia comunală Leleasca, pentru aplicarea Legii

fondului funciar.

Acțiunea

îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P., a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a

reținut că o atare soluție se impune deoarece prin adresa nr. 2519 din 17

aprilie 2006, comunicată la data de 8 mai 2006, această pârâtă i-a răspuns

reclamantului că a luat cunoștință de problemele semnalate.

S-a menționat

totodată, că față de dispozițiile art. 2 Titlul VI din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P.

prin

Direcția pentru coordonarea

și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății

funciare,

are atribuții în

domeniul coordonării și controlului aplicării legislației privind restituirea

acestor proprietăți.

Că, o copie a

memoriului, împreună cu actele justificative a fost transmisă spre analiză

Comisiei județene Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor prin adresa din 2006, autoritate publică care va informa atât pe

reclamant cât și pe autoritatea emitentă asupra celor stabilite și a eventualei

sancționări a persoanelor invocate.

În fine, s-a

arătat că atunci când Corpul de control al A.N.R.P. se va afla în județul Olt,

aspectele semnalate vor fi verificate.

Curtea a

concluzionat că în condițiile date, refuzul nejustificat de soluționare a

cererii nu poate fi reținut, chiar dacă adresa de răspuns a primei pârâte a

fost expediată reclamantului cu întârziere, dar înainte de primirea citației,

care a avut loc la 19 mai 2006.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul I.P.

Recurentul a

criticat hotărârea Instanței de Fond numai în privința modului de rezolvare a

capătului de cerere accesoriu, având ca obiect daunele morale pretinse primei

pârâte.

În opinia sa, aceste

daune, în cuantum de numai 1 leu sunt datorate, devreme ce pârâta respectivă

i-a comunicat răspunsul la cerere abia la 8 mai 2006, adică după ce fusese pusă

în întârziere prin introducerea acțiunii.

Critica este întemeiată.

Cererea adresată de

reclamant, pârâtei A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 24/2005 a fost

înregistrată la această autoritate publică centrală în data de 28 decembrie

2005.

Ea a fost

însă, soluționată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8

alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, respectiv prin adresa de răspuns din 17 aprilie

2006, comunicată reclamantului la data de 8 mai 2006, astfel cum rezultă din

înscrisurile anexate de acesta în dosar.

Ținând seama

de această împrejurare, necontestată de pârâtă, precum și de data introducerii

acțiunii, 27 aprilie 2006, Instanța de Fond trebuia să constate că A.N.R.P. este

culpabilă pentru soluționarea cu întârziere a cererii reclamantului.

Respingând

însă, acțiunea față de pârâta menționată, inclusiv în privința capătului de

cerere subsecvent, având ca obiect plata daunelor morale, în cuantumul modic de

1 leu, prima Instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Față de

considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința

în sensul admiterii în parte a acțiunii introduse împotriva pârâtei A.N.R.P.

Pe cale de

consecință, va fi obligată această autoritate publică să plătească

reclamantului I.P., suma de 1 leu cu titlu de daune morale.

Văzând și

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul I.P. împotriva sentinței civile nr. 2107/ CA

din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată și admite în parte acțiunea formulată de reclamantul I.P.

împotriva pârâtei A.N.R.P.

Obligă pârâta

să plătească reclamantului suma de 1 leu cu titlu de daune morale.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 martie 2007.