ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2008

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați la 26 iulie 2007, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtei C.N.

În motivarea cererii, s-a arătat că

la 7 iulie 2007, pârâta a fost returnată din Franța, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 15

august 2007 Tribunalul Galați, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că din dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 rezultă

că aplicarea măsurii de restrângere a excitării dreptului la libera circulație

a pârâtului, în temeiul art. 38 lit. a), putea fi dispusă până la data aderării

României la Uniunea Europeană. întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat

la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație ar

însemna restrângerea dreptului la circulație chiar pe teritoriul României.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 363/A din 26

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că în mod corect s-a dat incidență normelor

comunitare în cauză, pentru că în raport de acestea, dispozițiile Legii nr.

248/2005 sunt contrare, ceea ce face ca normele comunitare să fie obligatorii

față de cele interne.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând

următoarele aspecte :

Chiar și în condițiile existenței

principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a

acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului la liberă circulație în

străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat

în baza unuia cord de readmisie.

Autoritățile române nu au competența

de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de

returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această

măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de

care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatei la libera circulație în Franța în temeiul art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezistență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și

care a intrat în vigoare la

data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a

fost transpusă

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele de

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

a constatat că nu sunt întrunite

cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii

atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 363/A

din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.