ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul M.Ș.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, anularea Hotărârii nr. 10287 din 1 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de persoană strămutată, potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în timpul refugiului părților săi din Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 19 din 29 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul M.Ș.V.
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș. A anulat Hotărârea nr. 10287 din 1 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită pentru reclamant o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamantul s-a născut la Alba Iulia, județul Alba, după ce tatăl său M.P. a fost strămutat cu serviciul la 15 noiembrie 1940, din Baia Mare în Alba Iulia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, reclamantul nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, nefiind născut la data strămutării tatălui său ci la un interval de 51 de luni ulterioare strămutării.
Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat. Este necontestat că reclamantul M.Ș.V. s-a născut la data de 11 februarie 1945 în orașul Alba Iulia, din părinții P. și J., care se aflau în refugiu, fiind nevoiți să-și părăsească domiciliul din localitatea Berveni, județul Satu Mare, din cauza persecuțiilor etnice. Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana - cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice aflându-se în una din situațiile enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca, de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele - cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că, reclamantul care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a refugiului. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G.
nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Prevederile legale referitoare la stabilirea filiației la care se face referire în motivarea recursului nu au nici o legătură cu dispozițiile legale incidente pricinii. În speță se pun în discuție drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinții săi se aflau în refugiu/erau strămutați, iar nu calitatea nou născutului de succesor legal al părinților săi, reglementată de C. Civ.
Cartea III, art. 650 și următoarele. Ca atare, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 14 februarie 1945 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2007, potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2000. În consecință se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, potrivit art. 312 (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 19 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.