ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul M.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtă C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22190

din 03 august 2007, cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

fără a detalia motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Prin sentința civilă nr. 630/2007 din 22 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii

atacate. Totodată, instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 06 martie 1945 și să îi

acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1

noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în

esență, că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarația

martorului audiat nemijlocit, rezultă că reclamantul se încadrează în situația

prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de actul normativ aplicabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că

potrivit legii ar trebui să existe două surse de informație în ce privește data

de plecare, localitatea de domiciliu, motivul plecării, localitatea de refugiu

și data întoarcerii din refugiu, iar, prima instanță, cu nerespectarea acestei

reguli, a procedat la stabilirea drepturilor în baza unui singur martor,

insuficient însă potrivit rigorilor legii.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările

ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind

strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform

dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr.

105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se constată că

împrejurările de fapt invocate de către reclamant nu au putut fi verificate

suficient prin probele administrate, acestea nefiind pe deplin convingătoare

privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Astfel, din declarațiile notariale ale martorilor D.I. și

U.L. rezultă că reclamantul M.A. s-a refugiat din localitatea Ghiolți, în

Mociu, iar, potrivit declarației martorului U.I., localitatea de refugiu a

reclamantului ar fi fost localitatea Geaca.

Totodată, deși martorul U.L. declară că împrejurările

legate de refugiul reclamantului le cunoaște întrucât a fost refugiat în aceeași

localitate, din declarația fratelui său, U.I., rezultă că cei doi s-au cunoscut

după încetarea războiului.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5)

teza 1 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în

discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să

ordone toate dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar

împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul

litigiului.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența

prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea astfel dacă reclamantul

este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii trebuiau determinate,

fără echivoc cauza, perioada și împrejurările schimbării de domiciliu.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 313

teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea

probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege în sensul celor mai

sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva

sentinței civile nr. 630/2007 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.