ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rezoluția nr. 1723/P/2007 din 16 aprilie

2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de

judecător D.G. de

la Tribunalul București, pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., art. 215 alin. (1)

și (5) C. pen., art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a

reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată inițial la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 17490 din 28

septembrie 2007, astfel cum a fost completată ulterior, numitul B.T.

a solicitat, în

calitate de acționar al B.I.R.,

să se efectueze cercetări față de judecătorul sindic D.G., de la Tribunalul

București, secția a Vll-a comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art.

246 C. pen., raportat

la art. 2481 C. pen.,

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen.

și omisiunea

sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că,

deși din actele aflate la dosarul nr. 133/3/2000 al Tribunalului București, secția

a Vll-a comercială (având ca obiect cererea formulată de B.N.R. în

contradictoriu cu B.I.R. și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 83/1998,

privind procedura falimentului băncilor), respectiv din certificatele

constatatoare nr. 190749 și 190752 din 08 mai 2007, eliberate de O.R.C. de pe

lângă Tribunalul București și din actul constitutiv al Z.T.S. Consultantă și

Management SRL, rezultă, în mod cert, faptul că societatea profesională RVA I.S.

SPRL nu este succesoarea SC M.S. RVA (cu denumirea anterioară SC R. și V.A. SA,

societate desemnată în calitate de lichidator al B.I.R. prin sentința civilă nr.

4461 din 10 iulie 2000), nu a fost avizată de B.N.

R., în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) și (5) din O.U.G.

nr. 186/1999 și nici nu a fost desemnată

ca

lichidator

de instanța judecătorească, judecătorul sindic D.G. a permis acestei societăți,

atât prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2007, cât și prin

sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, să continue lichidarea

patrimoniului B.I.R.

De asemenea, petentul a arătat că judecătorul

sindic D.G. a menționat aspecte nereale în cuprinsul

sentinței comerciale nr. 2465 din 20 iunie 2007, reținând, în mod fals,

că SC

M.S. RVA s-a transformat într-o societate civilă profesională, sub

denumirea de RVA I.S. SPRL, succedând în drepturi și obligații societății de

lichidare desemnate să administreze procedura de insolvență a B.I.R.

Din actele dosarului rezultă că, prin cererea

înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, sub nr. inițial

5615/2000, B.N.R. a solicitat declanșarea procedurii de faliment împotriva B.I.R.

Prin sentința civilă nr.

4461 din 10 iulie 2000, instanța a admis cererea

respectivă și, constatând încetarea de plăți, a

dispus începerea, de îndată, a procedurii falimentului B.I.R.

De asemenea, a fost desemnat, în calitate de

lichidator, SC R. și V.A. SA.

La termenul din data de 21 februarie 2007,

lichidatorul judiciar a solicitat să se ia act de schimbarea formei de

organizare juridică a societății de lichidare, respectiv RVA I.S. SPRL.

Prin încheierea pronunțată în ședința

respectivă, judecătorul

sindic D.G. a luat

act de schimbarea intervenită.

Ulterior, la termenul din data de 20 iunie 2007,

reprezentantul acționarilor B.I.R. a invocat, prin avocat, excepția lipsei

calității de lichidator și lipsa calității procesuale a societății profesionale

RVA I.S. SPRL.

Judecătorul sindic D.G. a pus în discuția

părților excepția invocată.

Luând cuvântul, același avocat a solicitat

admiterea excepției, arătând că RVA I.S. SPRL nu justifică, în nici un mod,

calitatea sa procesuală în cauza respectivă, întrucât nu fusese desemnată în

calitate de lichidator al B.I.R. de nici o instanță, în conformitate cu

prevederile legale în vigoare.

De asemenea, s-a arătat că RVA I.S. SPRL nu

se putea angaja în cauza respectivă și nu putea îndeplini obligații și drepturi

procesuale, în condițiile în care lichidatorul judiciar desemnat prin sentința

comercială nr. 4461/2000, cu noua denumire SC M.S. SA, și-a pierdut această

calitate în conformitate cu O.U.G. nr. 86/2006, nemaifiind societate de

lichidare, ci de consultantă.

La rândul său, RVA I.S. SPRL, prin avocat, a

solicitat respingerea excepției invocate, arătând că această societate este

succesoarea în drept a societății de lichidare SC M.S. SA, constituită potrivit

O.U.

G. nr. 86/2006 și desemnată în calitate

de lichidator judiciar

prin sentința comercială nr. 4461/2000, al cărei

întreg portofoliu de dosare (inclusiv dosarul privind falimentul B.I.R.) l-a

preluat.

Atât creditoarea F.G.D.S.B., cât și B.N.R.,

prin consilieri juridici, au solicitat respingerea excepției invocate,

subscriind la concluziile RVA I.S. SPRL.

Prin sentința comercială nr. 2465 din 20

iunie 2007, dată cu recurs în

10 zile de la

comunicare, judecătorul sindic D.G.

a respins excepția lipsei calității

de lichidator al B.I.

R. a RVA I.S. SPRL.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut

că, în conformitate cu prevederile art. 72 și art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006

(privind organizarea activității practicienilor în insolvență), SC M.S. SA și-a

modificat denumirea și forma de organizare în sensul transformării în societate

civilă profesională, respectiv RVA I.S. SPRL, conform certificatului de

înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006, emis de O.R.C. de pe lângă

Tribunalul București, succedând în drepturi și obligații societatea de

lichidare desemnată,

prin sentința

comercială nr. 4461/2000, să administreze procedura de

insolvență a B.I.R.

Cu prilejul actelor

premergătoare efectuate în prezenta cauză s-a

constatat că, atât la termenul din data de 21

februarie 2007, cât și la cel din data de 20 iunie 2007, judecata s-a

desfășurat în limitele cadrului procedural legal, împrejurări în care

magistratul D.G. nu poate fi tras la răspundere penală în legătură cu

hotărârile pronunțate.

Aspectele reținute în încheierea de ședință

din data de 21 februarie 2007, respectiv în sentința comercială nr. 2465 din 20

iunie 2007,

inclusiv cele referitoare la

calitatea RVA I.S. SPRL de lichidator judiciar al B.I.R., reflectă

concluzia

judecătorului sindic D.G., intima sa convingere, fundamentată în urma liberei

aprecieri a înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Verificarea și stabilirea

legalității și temeiniciei celor două hotărâri

judecătorești sunt de

competența exclusivă a instanțelor superioare de

control judiciar și nu pot constitui obiect de

cercetare penală.

Prin rezoluția nr. 789/ll/2/2008

din 26 mai 2008, procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată

plângerea petiționarului formulată împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul s-a adresat cu plângere la instanța competentă.

Prin sentința penală nr. 210 din 19 august

2008, Curtea de Apel București, secția l penală, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

În motivarea plângerii,

petentul a susținut că intimata D.

G., în calitate de judecător sindic la Tribunalul

București, secția a

Vll-a comercială,

se face vinovată de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.

248

1

C. pen., art. 215 C. pen. și art. 263 C. pen., întrucât prin

încheierea de ședință din 21 februarie 2007 și prin sentința comercială nr. 2465

din 20 iunie 2007 a dispus măsuri nelegale și netemeinice în procedura de

lichidare judiciară a B.I.R. S-a arătat că plângerile petentului

adresate parchetului nu au fost analizate și nu

s-a examinat activitatea

intimatei în modul în care a soluționat cauza

ca judecător sindic, permițând societății de lichidare RVA I.S. SPRL să

continue operațiunea de lichidare judiciară a B.I.R., deși aceasta nu avea

calitate procesuală. S-a mai menționat și că nu s-a efectuat nici-un act de

cercetare penală a intimatei, nefiind stabilite faptele comise de aceasta.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, curtea de apel a reținut că, în urma plângerii petentului, parchetul

a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea

începerii urmăririi penale. Constatându-se că obiectul plângerii îl constituie

pronunțarea de către intimată, în calitate de judecător sindic, a două hotărâri

judecătorești, a căror legalitate și temeinicie pot fi

verificate doar prin exercitarea căilor de atac împotriva acestora, iar

nu

prin declanșarea unui proces penal, corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale pe considerentul cu faptele nu sunt prevăzute de

legea penală. La dosarul cauzei nu s-a depus vreo

dovadă că petentul

ar fi exercitat căile de atac legale împotriva celor

două hotărâri pronunțate de intimată.

S-a mai reținut și că petentul susține

temeinicia plângerii în

cauza de față, prin

invocate unor împrejurări faptice pendinte de cauza

ce face obiectul

lichidării judiciare, ceea ce echivalează cu transferarea în plan penal a unor

stări de fapt și de drept care exced sferei penalului.

De altfel, se reține că prin notele scrise

depuse la dosar petentul a susținut că, și la data de 06 iunie 2008, noul judecător

sindic s-a pronunțat asupra aceleiași cereri invocate și la

momentul la care intimata soluționa cauza, soluția

fiind de respingere,

prin încheiere de ședință, iar nu prin hotărâre

conform art. 261 C. proc. civ.

În final, a apreciat prima instanță că dacă

s-ar soluționa pe fond plângerea petentului s-ar ajunge în situația ca o

hotărâre

judecătorească să fie contestată în

afara cadrului procedural stabilit de

lege, ajungându-se la o

instabilitate a raporturilor juridice greu de prevăzut. De asemenea, s-a mai

reținut și că în prezenta cauză, nefiind efectuat vreun act de urmărire penală,

ci doar acte premergătoare, nu se poate stabili că se impunea ascultarea

intimatei ori efectuarea altor acte procesuale ce țin de fondul urmăririi

penale, dar numai dacă s-ar fi dispus începerea acesteia.

Împotriva sentinței petiționarul a declarat

prezentul recurs.

În recurs, petiționarul a depus un set de

înscrisuri (copii de pe

actele și lucrările

dosarului comercial, motive scrise de recurs

și „note de ședință".

Atât în motivele de

recurs, cât și în notele de ședință, petiționarul reiterează acuzațiile la

adresa intimatei și criticile expuse la judecarea

plângerii în primă instanță (lipsa de rol activ a

organelor judiciare,

neadministrarea

probelor de cercetare penală prin luarea de declarații

de la intimată și

de la partea vătămată care a reclamat faptele), precum și unele critici cu

privire la prima instanță (lipsa de imparțialitate, atitudine părtinitoare

etc.).

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 221 și art. 222 C. proc. pen.,

plângerea penală constituie un act de sesizate a organelor judiciare.

Simpla formulare a unei plângeri penale nu

poate justifica începerea urmăririi penale față de o persoană care, potrivit

acelorași dispoziții legale și ale C.E.D.O. invocate de petiționar, se bucură

de prezumția de nevinovăție.

În vederea începerii urmăririi penale,

potrivit art. 228 C. proc. pen., organul judiciar dispune efectuarea actelor premergătoare

(art. 224 C. proc. pen.).

Soluția neînceperii urmăririi penale se poate

dispune, după caz, fie din examinarea cuprinsului actului de sesizare, fie din

examinarea actelor premergătoare [(art. 228 alin. (4) C. proc. pen.)].

În cauză, procurorul a dispus pentru

soluționarea plângerii penale, în condițiile legii, efectuarea actelor

premergătoare, soluția

neînceperii urmăririi

penale fiind o consecință a conținutului probator al

acestora din care a

rezultat unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. [(art. 228 alin. (1), art. 228 alin. (4)

combinat cu art. 224 C. proc. pen.)].

În consecință,

susținerea recurentului privind lipsa rolului activ al

organelor judiciare și neefectuarea actelor de

cercetare este neîntemeiată, procurorul apreciind limitele și conținutul

efectuării de acte premergătoare.

În cauză, procurorul a efectuat acele acte

premergătoare

necesare și suficiente pentru

completa și legala soluționare a plângerii

penale, apreciind, pe de o

parte, că nu se impune ascultarea persoanei care a formulat plângerea penală și

nici a persoanei la care se referă plângerea penală, ca acte premergătoare, iar

pe de altă parte, că există unul din cazurile de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

În aceste condiții, nefiind începută

urmărirea penală, legal nu s-a dispus administrarea probelor prin mijloacele de

probă prevăzute de art. 64 C. pen., printre care și cele reclamate de

petiționar: declarațiile părții vătămate și declarațiile învinuitului sau

inculpatului. De altfel, petiționarul, persoană care a formulat plângerea

penală, și-a făcut cunoscute acuzațiile și Ie-a argumentat amplu atât în

plângerea penală, cât și în celelalte înscrisuri depuse la

dosar. De asemenea, petiționarul a depus la

dosar, în copie, acte și documente, inclusiv

hotărâri judecătorești civile

din dosarul cauzei comerciale, sentințe,

încheieri) în susținerea acuzațiilor aduse intimatei.

În raport cu natura și cauza acuzației adusă

intimatei (fapte

penale presupus a fi fost

săvârșite în exercitarea funcției de judecător),

Înalta Curte constată

că, în mod legal, procurorul a efectuat actele premergătoare (obținerea și

depunerea la dosar a unor copii de pe actele și lucrările dosarului comercial,

inclusiv sentințe și încheieri).

Celelalte afirmații ale

recurentului-petiționar (pretinsa lipsă de

imparțialitate

a instanței, atitudine părtinitoare față de intimată, pretinsa

continuare

de către aceasta a unor „fapte infracționale") sunt alegații care exced

obiectului examinării în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen., inclusiv în cadrul examinării recursului.

Examinând sentința atacată din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu a

constatat alte motive care să impună casarea acesteia.

Potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.

T. împotriva sentinței penale nr. 210 din 19

august 2008 a Curții de

Apel

București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

noiembrie 2008.