ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1723/P/2007 din 16 aprilie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecător D.G. de la Tribunalul București, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 289 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 17490 din 28 septembrie 2007, astfel cum a fost completată ulterior, numitul B.T.

a solicitat, în calitate de acționar al B.I.R., să se efectueze cercetări față de judecătorul sindic D.G., de la Tribunalul București, secția a Vll-a comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. și omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. În motivarea plângerii, petentul a arătat că, deși din actele aflate la dosarul nr. 133/3/2000 al Tribunalului București, secția a Vll-a comercială (având ca obiect cererea formulată de B.N.R. în contradictoriu cu B.I.R.

și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 83/1998, privind procedura falimentului băncilor), respectiv din certificatele constatatoare nr. 190749 și 190752 din 08 mai 2007, eliberate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și din actul constitutiv al Z.T.S. Consultantă și Management SRL, rezultă, în mod cert, faptul că societatea profesională RVA I.S. SPRL nu este succesoarea SC M.S. RVA (cu denumirea anterioară SC R. și V.A. SA, societate desemnată în calitate de lichidator al B.I.R. prin sentința civilă nr. 4461 din 10 iulie 2000), nu a fost avizată de B.N. R., în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 186/1999 și nici nu a fost desemnată ca lichidator de instanța judecătorească, judecătorul sindic D.G.

a permis acestei societăți, atât prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2007, cât și prin sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, să continue lichidarea patrimoniului B.I.R. De asemenea, petentul a arătat că judecătorul sindic D.G. a menționat aspecte nereale în cuprinsul sentinței comerciale nr. 2465 din 20 iunie 2007, reținând, în mod fals, că SC M.S. RVA s-a transformat într-o societate civilă profesională, sub denumirea de RVA I.S. SPRL, succedând în drepturi și obligații societății de lichidare desemnate să administreze procedura de insolvență a B.I.R. Din actele dosarului rezultă că, prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, sub nr. inițial 5615/2000, B.N.R.

a solicitat declanșarea procedurii de faliment împotriva B.I.R. Prin sentința civilă nr. 4461 din 10 iulie 2000, instanța a admis cererea respectivă și, constatând încetarea de plăți, a dispus începerea, de îndată, a procedurii falimentului B.I.R. De asemenea, a fost desemnat, în calitate de lichidator, SC R. și V.A. SA. La termenul din data de 21 februarie 2007, lichidatorul judiciar a solicitat să se ia act de schimbarea formei de organizare juridică a societății de lichidare, respectiv RVA I.S. SPRL. Prin încheierea pronunțată în ședința respectivă, judecătorul sindic D.G. a luat act de schimbarea intervenită. Ulterior, la termenul din data de 20 iunie 2007, reprezentantul acționarilor B.I.R.

a invocat, prin avocat, excepția lipsei calității de lichidator și lipsa calității procesuale a societății profesionale

RVA I.S. SPRL.

Judecătorul sindic D.G. a pus în discuția părților excepția invocată. Luând cuvântul, același avocat a solicitat admiterea excepției, arătând că RVA I.S. SPRL nu justifică, în nici un mod, calitatea sa procesuală în cauza respectivă, întrucât nu fusese desemnată în calitate de lichidator al B.I.R. de nici o instanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, s-a arătat că RVA I.S. SPRL nu se putea angaja în cauza respectivă și nu putea îndeplini obligații și drepturi procesuale, în condițiile în care lichidatorul judiciar desemnat prin sentința comercială nr. 4461/2000, cu noua denumire SC M.S. SA, și-a pierdut această calitate în conformitate cu O.U.G. nr. 86/2006, nemaifiind societate de lichidare, ci de consultantă.

La rândul său, RVA I.S. SPRL, prin avocat, a solicitat respingerea excepției invocate, arătând că această societate este succesoarea în drept a societății de lichidare SC M.S. SA, constituită potrivit O.U. G. nr. 86/2006 și desemnată în calitate de lichidator judiciar prin sentința comercială nr. 4461/2000, al cărei întreg portofoliu de dosare (inclusiv dosarul privind falimentul B.I.R.) l-a preluat. Atât creditoarea F.G.D.S.B., cât și B.N.R., prin consilieri juridici, au solicitat respingerea excepției invocate, subscriind la concluziile RVA I.S. SPRL. Prin sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, dată cu recurs în 10 zile de la comunicare, judecătorul sindic D.G. a respins excepția lipsei calității de lichidator al B.I.

R. a RVA I.S. SPRL. În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 72 și art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006 (privind organizarea activității practicienilor în insolvență), SC M.S. SA și-a modificat denumirea și forma de organizare în sensul transformării în societate civilă profesională, respectiv RVA I.S. SPRL, conform certificatului de înregistrare nr. 0104 din 31 decembrie 2006, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, succedând în drepturi și obligații societatea de lichidare desemnată, prin sentința comercială nr. 4461/2000, să administreze procedura de insolvență a B.I.R. Cu prilejul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză s-a constatat că, atât la termenul din data de 21 februarie 2007, cât și la cel din data de 20 iunie 2007, judecata s-a desfășurat în limitele cadrului procedural legal, împrejurări în care magistratul D.G.

nu poate fi tras la răspundere penală în legătură cu hotărârile pronunțate. Aspectele reținute în încheierea de ședință din data de 21 februarie 2007, respectiv în sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007, inclusiv cele referitoare la calitatea RVA I.S. SPRL de lichidator judiciar al B.I.R., reflectă concluzia judecătorului sindic D.G., intima sa convingere, fundamentată în urma liberei aprecieri a înscrisurilor existente la dosarul cauzei. Verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei celor două hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot constitui obiect de cercetare penală. Prin rezoluția nr. 789/ll/2/2008 din 26 mai 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere la instanța competentă. Prin sentința penală nr. 210 din 19 august 2008, Curtea de Apel București, secția l penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: În motivarea plângerii, petentul a susținut că intimata D. G., în calitate de judecător sindic la Tribunalul București, secția a Vll-a comercială, se face vinovată de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 215 C. pen. și art. 263 C. pen., întrucât prin încheierea de ședință din 21 februarie 2007 și prin sentința comercială nr. 2465 din 20 iunie 2007 a dispus măsuri nelegale și netemeinice în procedura de lichidare judiciară a B.I.R.

S-a arătat că plângerile petentului adresate parchetului nu au fost analizate și nu s-a examinat activitatea intimatei în modul în care a soluționat cauza ca judecător sindic, permițând societății de lichidare RVA I.S. SPRL să continue operațiunea de lichidare judiciară a B.I.R., deși aceasta nu avea calitate procesuală. S-a mai menționat și că nu s-a efectuat nici-un act de cercetare penală a intimatei, nefiind stabilite faptele comise de aceasta. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, curtea de apel a reținut că, în urma plângerii petentului, parchetul a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale.

Constatându-se că obiectul plângerii îl constituie pronunțarea de către intimată, în calitate de judecător sindic, a două hotărâri judecătorești, a căror legalitate și temeinicie pot fi verificate doar prin exercitarea căilor de atac împotriva acestora, iar nu prin declanșarea unui proces penal, corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe considerentul cu faptele nu sunt prevăzute de legea penală. La dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă că petentul ar fi exercitat căile de atac legale împotriva celor două hotărâri pronunțate de intimată. S-a mai reținut și că petentul susține temeinicia plângerii în cauza de față, prin invocate unor împrejurări faptice pendinte de cauza ce face obiectul lichidării judiciare, ceea ce echivalează cu transferarea în plan penal a unor stări de fapt și de drept care exced sferei penalului.

De altfel, se reține că prin notele scrise depuse la dosar petentul a susținut că, și la data de 06 iunie 2008, noul judecător sindic s-a pronunțat asupra aceleiași cereri invocate și la momentul la care intimata soluționa cauza, soluția fiind de respingere, prin încheiere de ședință, iar nu prin hotărâre conform art. 261 C. proc. civ. În final, a apreciat prima instanță că dacă s-ar soluționa pe fond plângerea petentului s-ar ajunge în situația ca o hotărâre judecătorească să fie contestată în afara cadrului procedural stabilit de lege, ajungându-se la o instabilitate a raporturilor juridice greu de prevăzut. De asemenea, s-a mai reținut și că în prezenta cauză, nefiind efectuat vreun act de urmărire penală, ci doar acte premergătoare, nu se poate stabili că se impunea ascultarea intimatei ori efectuarea altor acte procesuale ce țin de fondul urmăririi penale, dar numai dacă s-ar fi dispus începerea acesteia.

Împotriva sentinței petiționarul a declarat prezentul recurs. În recurs, petiționarul a depus un set de înscrisuri (copii de pe actele și lucrările dosarului comercial, motive scrise de recurs și „note de ședință". Atât în motivele de recurs, cât și în notele de ședință, petiționarul reiterează acuzațiile la adresa intimatei și criticile expuse la judecarea plângerii în primă instanță (lipsa de rol activ a organelor judiciare, neadministrarea probelor de cercetare penală prin luarea de declarații de la intimată și de la partea vătămată care a reclamat faptele), precum și unele critici cu privire la prima instanță (lipsa de imparțialitate, atitudine părtinitoare etc.). Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 221 și art. 222 C. proc. pen., plângerea penală constituie un act de sesizate a organelor judiciare. Simpla formulare a unei plângeri penale nu poate justifica începerea urmăririi penale față de o persoană care, potrivit acelorași dispoziții legale și ale C.E.D.O. invocate de petiționar, se bucură de prezumția de nevinovăție. În vederea începerii urmăririi penale, potrivit art. 228 C. proc. pen., organul judiciar dispune efectuarea actelor premergătoare (art. 224 C. proc. pen.). Soluția neînceperii urmăririi penale se poate dispune, după caz, fie din examinarea cuprinsului actului de sesizare, fie din examinarea actelor premergătoare [(art. 228 alin. (4) C. proc. pen.)].

În cauză, procurorul a dispus pentru soluționarea plângerii penale, în condițiile legii, efectuarea actelor premergătoare, soluția neînceperii urmăririi penale fiind o consecință a conținutului probator al acestora din care a rezultat unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. [(art. 228 alin. (1), art. 228 alin. (4) combinat cu art. 224 C. proc. pen.)]. În consecință, susținerea recurentului privind lipsa rolului activ al organelor judiciare și neefectuarea actelor de cercetare este neîntemeiată, procurorul apreciind limitele și conținutul efectuării de acte premergătoare.

În cauză, procurorul a efectuat acele acte premergătoare necesare și suficiente pentru completa și legala soluționare a plângerii penale, apreciind, pe de o parte, că nu se impune ascultarea persoanei care a formulat plângerea penală și nici a persoanei la care se referă plângerea penală, ca acte premergătoare, iar pe de altă parte, că există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. În aceste condiții, nefiind începută urmărirea penală, legal nu s-a dispus administrarea probelor prin mijloacele de probă prevăzute de art. 64 C. pen., printre care și cele reclamate de petiționar: declarațiile părții vătămate și declarațiile învinuitului sau inculpatului.

De altfel, petiționarul, persoană care a formulat plângerea penală, și-a făcut cunoscute acuzațiile și Ie-a argumentat amplu atât în plângerea penală, cât și în celelalte înscrisuri depuse la dosar. De asemenea, petiționarul a depus la dosar, în copie, acte și documente, inclusiv hotărâri judecătorești civile din dosarul cauzei comerciale, sentințe, încheieri) în susținerea acuzațiilor aduse intimatei. În raport cu natura și cauza acuzației adusă intimatei (fapte penale presupus a fi fost săvârșite în exercitarea funcției de judecător), Înalta Curte constată că, în mod legal, procurorul a efectuat actele premergătoare (obținerea și depunerea la dosar a unor copii de pe actele și lucrările dosarului comercial, inclusiv sentințe și încheieri).

Celelalte afirmații ale recurentului-petiționar (pretinsa lipsă de imparțialitate a instanței, atitudine părtinitoare față de intimată, pretinsa continuare de către aceasta a unor „fapte infracționale") sunt alegații care exced obiectului examinării în cadrul procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., inclusiv în cadrul examinării recursului. Examinând sentința atacată din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu a constatat alte motive care să impună casarea acesteia. Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B. T. împotriva sentinței penale nr. 210 din 19 august 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.