ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 1209 din 5 aprilie 2005,

reclamanta SC A.I. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C.,

anularea Deciziei nr. 1597/ E.I. din 6 decembrie 2004 emisă de pârâtă,

suspendarea executării acestui act administrativ, în conformitate cu art. 14

din Legea nr. 554/2004, în vederea prevenirii unei pagube iminente și recalcularea

tarifului de monitorizare, numai pentru veniturile realizate din furnizarea de servicii

de telecomunicații.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, potrivit art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2002 privind

cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată și modificată prin

Legea nr. 591/2002, pârâta A.N.R.C. reglementează cadrul general al

activităților privind ratele și serviciile de comunicații electronice, iar

potrivit art. 1 lit. c) din același act normativ, agenția este organ al

administrației publice centrale de specialitate în domeniul comunicațiilor electronice

și al serviciilor poștale. Reclamanta a precizat că a fost înființată în anul

1994 în temeiul Legii nr. 31/1990, având ca obiect principal de activitate:

comerț cu ridicata și servicii de retransmisie programe TV prin cablu, fiind

deci furnizor de rețele și servicii de comunicații electronice. Reclamanta a

mai arătat că, tariful de monitorizare anual, datorat pârâtei în temeiul art. 47

din O.U.G. nr. 79/2002, pentru anul 2004 a fost greșit calculat și pretins de către pârâtă, întrucât potrivit bilanțului contabil pe anul 2003 a realizat un venit de 1.011.980.000 lei din servicii de retransmisie programe TV prin cablu

pentru care taxa de monitorizare anuală ar fi de 2.500.000 lei, față de suma de

2.486.851.072 lei așa cum a calculat pârâta.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 713 din

22 martie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.I. SA București,

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a

reținut că, față de dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002 aprobată cu

modificări prin Legea nr. 591/2002, la calcularea tarifului de monitorizare

anual se are în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu

doar o parte din veniturile realizate de acesta, astfel că, pârâta a aplicat

corect dispozițiile legale în materie cu ocazia emiterii actului administrativ

contestat, impozitarea aplicată reclamantei fiind stabilită pe baza datelor

rezultate din evidențele contabile.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen reclamanta SC A.I. SA București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că: Instanța nu a motivat

soluția cu privire la susținerea reclamantei privind fundamentarea bugetului de

venituri și cheltuieli anual astfel ca tariful de monitorizare să fie cuprins

în prețul abonamentului utilizatorului de serviciu TV prin cablu; Instanța nu a

interpretat corect dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002, stabilind că la

calcularea tarifului de monitorizare anual se are în vedere întreaga cifră de

afaceri a agentului economic, iar nu exclusiv veniturile obținute de agentul

economic din activitatea de furnizare de rețele sau de servicii de comunicații,

ajungându-se astfel la o impozitare dublă sub diverse forme, a diferitelor

categorii de activități.

Examinând sentința atacată

în raport cu motivele de recurs invocate, precum și potrivit art. 304

1

se constată că, recursul este nefondat.

O.U.G. nr. 79/2002 art. 47 alin.

(1) în redactarea anterioară datei de 31 decembrie 2005 stabilea că: „furnizorii

de rețele și de servicii de comunicații electronice autorizați în condițiile

prezentei ordonanțe de urgență datorează A.N.R.C. un tarif de monitorizare

anual, calculat cu un procent din cifra de afaceri a fiecărui furnizor”.

Potrivit alin. (6) – (7) ale

aceluiași articol, cifra de afaceri este suma veniturilor realizate din

vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul

economic în cursul unui exercițiu financiar. În vederea determinării cifrei de

afaceri, furnizorii de rețele și de servicii de comunicații electronice au

obligația de a transmite A.N.R.C. un exemplar al situațiilor financiare anuale,

o dată cu depunerea acestora la direcția generală a finanțelor publice

județene, respectiv a municipiului București, în termenul prevăzut de lege.

Ca atare, A.N.R.C. a

stabilit pentru recurenta - reclamantă furnizor de rețele publice de

comunicații electronice, tariful de monitorizare pentru anul 2004, prin

raportare la cifra de afaceri a reclamantei pentru anul 2003, potrivit

dispozițiilor legale în vigoare, la data emiterii deciziei Președintelui

A.N.R.C. nr. 1597 din 6 decembrie 2004.

Față de susținerea

recurentei privind nemotivarea sentinței cu privire la fundamentarea bugetului

de venituri și cheltuieli anual astfel ca, tariful de monitorizare să fie

cuprins în prețul abonamentului utilizatorului de servicii TV prin cablu, se

reține că, sentința criticată este clar și explicit motivată, arătând că, față

de dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 72/2002, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 591/2002, care reglementează plata tarifului de monitorizare anual datorat

de furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice, dispoziții

care nu disting între veniturile obținute de agentul economic de furnizare de

rețele sau de servicii de comunicații electronice și veniturile obținute din

alte activități, la calcularea tarifului de monitorizare anual avându-se în

vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu doar o parte din

veniturile realizate de acesta (dosar de fond fila 109 alin. (6)).

Astfel, tariful de

monitorizare datorat de recurentă pentru anul 2004 a fost stabilit în anul 2004, ca un procent din cifra de afaceri a anului 2003, neexistând nici

o neconcordanță cu regulile privind fundamentarea bugetului de venituri și

cheltuieli.

Pe de altă parte, furnizorii

de rețele de comunicații electronice își pot fundamenta bugetul de venituri și

cheltuieli pentru un anumit an, luând în calcul tariful de monitorizare datorat

pentru acel an, față de prevederile art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002 care

stabilea că, tariful se determină anual, fără să depășească 0,5% din cifra de

afaceri a furnizorului respectiv, corespunzătoare anului anterior. Prin urmare,

respectivul furnizor poate să își previzioneze în buget o cheltuială cu tariful

de monitorizare anual, în cuantum de 0,5% din cifra de afaceri pe anul

anterior.

Față de susținerea

recurentei privind interpretarea forțată de către Instanța de Fond a

prevederilor art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002, în sensul că, deși prevederile

legale nu fac distincție între domeniile supuse tarifului, iar Instanța le-a stabilit

ca fiind totalitatea lor, se reține interpretarea corectă de către Instanța de Fond

a acestor prevederi, în raport cu dispozițiile art. 47 alin. (6) din O.U.G. nr.

79/2002 care definesc cifra de afaceri ca fiind suma veniturilor realizate din

vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul

economic, în cursul unui exercițiu financiar.

Faptul că prin Legea nr. 239/2005

în vigoare de la 31 decembrie 2005, a fost introdusă expres și doar în anumite

condiții, posibilitatea de determinare a tarifului de monitorizare în funcție

de veniturile realizate exclusiv din activitățile din domeniul comunicațiilor

electronice demonstrează că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data

emiterii deciziei contestate, nu există o asemenea posibilitate, tariful de

monitorizare putând fi determinat doar ca un procent din cifra de afaceri, așa

cum aceasta se regăsea în situațiile financiare anuale.

La data emiterii deciziei

contestate exista o singură modalitate de calcul a tarifului de monitorizare,

iar modificările dispozițiilor legale în vigoare de la 31 decembrie nu pot fi

aplicabile speței în cauză, legea neputând fi aplicată retroactiv.

În consecință, soluția Instanței

de Fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.I. SA București împotriva sentinței civile nr. 713 din 22 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2007.