ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 1209 din 5 aprilie 2005, reclamanta SC A.I. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., anularea Deciziei nr. 1597/ E.I. din 6 decembrie 2004 emisă de pârâtă, suspendarea executării acestui act administrativ, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, în vederea prevenirii unei pagube iminente și recalcularea tarifului de monitorizare, numai pentru veniturile realizate din furnizarea de servicii de telecomunicații. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 1 lit. a) din O.U.G.

nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată și modificată prin Legea nr. 591/2002, pârâta A.N.R.C. reglementează cadrul general al activităților privind ratele și serviciile de comunicații electronice, iar potrivit art. 1 lit. c) din același act normativ, agenția este organ al administrației publice centrale de specialitate în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale. Reclamanta a precizat că a fost înființată în anul 1994 în temeiul Legii nr. 31/1990, având ca obiect principal de activitate: comerț cu ridicata și servicii de retransmisie programe TV prin cablu, fiind deci furnizor de rețele și servicii de comunicații electronice. Reclamanta a mai arătat că, tariful de monitorizare anual, datorat pârâtei în temeiul art. 47 din O.U.G.

nr. 79/2002, pentru anul 2004 a fost greșit calculat și pretins de către pârâtă, întrucât potrivit bilanțului contabil pe anul 2003 a realizat un venit de 1.011.980.000 lei din servicii de retransmisie programe TV prin cablu pentru care taxa de monitorizare anuală ar fi de 2.500.000 lei, față de suma de 2.486.851.072 lei așa cum a calculat pârâta. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 713 din 22 martie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.I. SA București, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut că, față de dispozițiile art. 47 din O.U.G.

nr. 79/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002, la calcularea tarifului de monitorizare anual se are în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu doar o parte din veniturile realizate de acesta, astfel că, pârâta a aplicat corect dispozițiile legale în materie cu ocazia emiterii actului administrativ contestat, impozitarea aplicată reclamantei fiind stabilită pe baza datelor rezultate din evidențele contabile. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta SC A.I. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că: Instanța nu a motivat soluția cu privire la susținerea reclamantei privind fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli anual astfel ca tariful de monitorizare să fie cuprins în prețul abonamentului utilizatorului de serviciu TV prin cablu; Instanța nu a interpretat corect dispozițiile art. 47 din O.U.G.

nr. 79/2002, stabilind că la calcularea tarifului de monitorizare anual se are în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu exclusiv veniturile obținute de agentul economic din activitatea de furnizare de rețele sau de servicii de comunicații, ajungându-se astfel la o impozitare dublă sub diverse forme, a diferitelor categorii de activități. Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, precum și potrivit art. 304 1 se constată că, recursul este nefondat. O.U.G. nr. 79/2002 art. 47 alin. (1) în redactarea anterioară datei de 31 decembrie 2005 stabilea că: „furnizorii de rețele și de servicii de comunicații electronice autorizați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență datorează A.N.R.C.

un tarif de monitorizare anual, calculat cu un procent din cifra de afaceri a fiecărui furnizor”. Potrivit alin. (6) – (7) ale aceluiași articol, cifra de afaceri este suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic în cursul unui exercițiu financiar. În vederea determinării cifrei de afaceri, furnizorii de rețele și de servicii de comunicații electronice au obligația de a transmite A.N.R.C. un exemplar al situațiilor financiare anuale, o dată cu depunerea acestora la direcția generală a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în termenul prevăzut de lege. Ca atare, A.N.R.C. a stabilit pentru recurenta - reclamantă furnizor de rețele publice de comunicații electronice, tariful de monitorizare pentru anul 2004, prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei pentru anul 2003, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, la data emiterii deciziei Președintelui A.N.R.C.

nr. 1597 din 6 decembrie 2004. Față de susținerea recurentei privind nemotivarea sentinței cu privire la fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli anual astfel ca, tariful de monitorizare să fie cuprins în prețul abonamentului utilizatorului de servicii TV prin cablu, se reține că, sentința criticată este clar și explicit motivată, arătând că, față de dispozițiile art. 47 din O.U.G.

nr. 72/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002, care reglementează plata tarifului de monitorizare anual datorat de furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice, dispoziții care nu disting între veniturile obținute de agentul economic de furnizare de rețele sau de servicii de comunicații electronice și veniturile obținute din alte activități, la calcularea tarifului de monitorizare anual avându-se în vedere întreaga cifră de afaceri a agentului economic, iar nu doar o parte din veniturile realizate de acesta (dosar de fond fila 109 alin. (6)). Astfel, tariful de monitorizare datorat de recurentă pentru anul 2004 a fost stabilit în anul 2004, ca un procent din cifra de afaceri a anului 2003, neexistând nici o neconcordanță cu regulile privind fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli.

Pe de altă parte, furnizorii de rețele de comunicații electronice își pot fundamenta bugetul de venituri și cheltuieli pentru un anumit an, luând în calcul tariful de monitorizare datorat pentru acel an, față de prevederile art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002 care stabilea că, tariful se determină anual, fără să depășească 0,5% din cifra de afaceri a furnizorului respectiv, corespunzătoare anului anterior. Prin urmare, respectivul furnizor poate să își previzioneze în buget o cheltuială cu tariful de monitorizare anual, în cuantum de 0,5% din cifra de afaceri pe anul anterior. Față de susținerea recurentei privind interpretarea forțată de către Instanța de Fond a prevederilor art. 47 din O.U.G.

nr. 79/2002, în sensul că, deși prevederile legale nu fac distincție între domeniile supuse tarifului, iar Instanța le-a stabilit ca fiind totalitatea lor, se reține interpretarea corectă de către Instanța de Fond a acestor prevederi, în raport cu dispozițiile art. 47 alin. (6) din O.U.G. nr. 79/2002 care definesc cifra de afaceri ca fiind suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii efectuate de agentul economic, în cursul unui exercițiu financiar.

Faptul că prin Legea nr. 239/2005 în vigoare de la 31 decembrie 2005, a fost introdusă expres și doar în anumite condiții, posibilitatea de determinare a tarifului de monitorizare în funcție de veniturile realizate exclusiv din activitățile din domeniul comunicațiilor electronice demonstrează că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii deciziei contestate, nu există o asemenea posibilitate, tariful de monitorizare putând fi determinat doar ca un procent din cifra de afaceri, așa cum aceasta se regăsea în situațiile financiare anuale. La data emiterii deciziei contestate exista o singură modalitate de calcul a tarifului de monitorizare, iar modificările dispozițiilor legale în vigoare de la 31 decembrie nu pot fi aplicabile speței în cauză, legea neputând fi aplicată retroactiv.

În consecință, soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.I. SA București împotriva sentinței civile nr. 713 din 22 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.