ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Satu Mare anularea Hotărârii

nr. 306 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i

recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, părinții săi, B.V. și B.R., cu copii P. și V., născuți în

localitatea Săcuieni Bihor, au fost strămutați forțat din gara Săcuieni Bihor

în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Reclamantul a mai precizat

faptul că, înainte de strămutare, tatăl său a lucrat la C.F.R., îndeplinind funcția de telegrafist, în stația Săcuieni Bihor, din 16 decembrie 1928

și până la 15 septembrie 1940, când C.F.R. - ul a încetat să mai existe la Săcuieni și în tot Ardealul de Nord. Strămutarea a durat de la 1 iulie 1941 și până la 13

iunie 1945, când au revenit în țară, tatăl său continuându-și activitatea în

gara Oradea Vest.

În dovedirea acțiunii,

reclamantul a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă și declarații

autentificate ale martorilor U.M. și C.M., care au arătat că reclamantul,

împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Săcuieni Bihor, în

localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 69/

CA din 18 aprilie 2007, a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 306 din 23

noiembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască

reclamantului calitatea de persoană refugiată pentru perioada 01 ianuarie 1942

- 25 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate în cauză, că se încadrează în prevederile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să-și părăsească împreună cu

familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că Instanța de Fond, în mod greșit, a apreciat că reclamantul se

încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din

actele dosarului rezultă foarte clar că tatăl acestuia nu a fost „îndepărtat

din motive etnice”, ci ca urmare a unei situații obiective, respectiv încetarea

activității C.F.R. pe teritoriul cedat Ungariei.

Ca efect al încetării

activității angajatorului, contractele individuale de muncă ale tuturor

angajaților C.R.F., indiferent de etnie, au încetat de drept, situație în care

s-a regăsit și tatăl reclamantului.

În consecință, în speță nu

se poate vorbi de o persecuție de natură etnică în cazul încetării contractului

de muncă al tatălui reclamantului, o primă premisă a legii fiind astfel

exclusă.

Pe de altă parte, se mai

arată de către recurentă că dacă s-ar accepta ipoteza Instanței potrivit căreia

„strămutarea a avut loc în perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944” perioadă care de altfel a fost stabilită în mod arbitrar de către Instanță, în lipsa unor probe

certe și concludente în acest sens, reiese în mod implicit că tatăl intimatului

și-a continuat activitatea câteva luni și după instaurarea regimului hortist,

în același loc de muncă, respectiv stația Săcuieni Bihor, până când ar fi fost

„strămutat” în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304

1

C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/ sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Pe de altă parte, conform art.

6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale.

În cauză, recurenta - pârâtă

nu contestă faptul că familia reclamantului a părăsit localitatea de domiciliu,

Săcuieni Bihor, stabilindu-se în localitatea Vamosgyork, Ungaria, ca urmare a

mutării tatălui reclamantului cu serviciul la C.F.M.

Ceea ce contestă recurenta

este faptul că schimbarea domiciliului ar fi îmbrăcat una din formele de

persecuție din motive etnice exercitate asupra cetățenilor români din Ardealul

de Nord de către regimul instaurat începând cu luna septembrie 1940.

În mod constant, în practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Curților de Apel s-a reținut

că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter patrimonial

persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940

- 6 martie 1945.

Or, în speță, în mod corect,

Curtea de Apel a reținut, în raport cu probatoriul administrat, că familia intimatului

- reclamant și implicit și acesta a avut de suferit persecuții din motive

etnice, în urma mutării susținătorului material al familiei, tatăl

reclamantului, la C.F.M., eveniment care a determinat strămutarea întregii

familii.

Susținerea recurentei - pârâte

referitoare la faptul că tatăl reclamantului și-a manifestat liber opțiunea de

a lucra pentru C.F.M. și, în consecință, de a se muta cu întreaga familie în

Ungaria, precum și aserțiunea referitoare la situația privilegiată de care a

beneficiat familia reclamantului în Ungaria, nu pot fi primite, întrucât,

într-o asemenea ipoteză, ar fi de neînțeles de ce familia reclamantului a

renunțat la toate privilegiile pe care le dobândise pentru a se întoarce în

localitatea de domiciliu.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Săcuieni

Bihor în localitatea Vamosgyork, Ungaria, în mod corect Instanța de Fond a

reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și

este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pronunțând o sentință legală și temeinică.

Prin urmare, pentru

considerentele anterior expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin.

(1) C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 69/ CA din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2007.