ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Satu Mare anularea Hotărârii nr. 306 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, părinții săi, B.V. și B.R., cu copii P. și V., născuți în localitatea Săcuieni Bihor, au fost strămutați forțat din gara Săcuieni Bihor în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Reclamantul a mai precizat faptul că, înainte de strămutare, tatăl său a lucrat la C.F.R., îndeplinind funcția de telegrafist, în stația Săcuieni Bihor, din 16 decembrie 1928 și până la 15 septembrie 1940, când C.F.R. - ul a încetat să mai existe la Săcuieni și în tot Ardealul de Nord. Strămutarea a durat de la 1 iulie 1941 și până la 13 iunie 1945, când au revenit în țară, tatăl său continuându-și activitatea în gara Oradea Vest. În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă și declarații autentificate ale martorilor U.M. și C.M., care au arătat că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Săcuieni Bihor, în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 69/ CA din 18 aprilie 2007, a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 306 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată pentru perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate în cauză, că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că Instanța de Fond, în mod greșit, a apreciat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din actele dosarului rezultă foarte clar că tatăl acestuia nu a fost „îndepărtat din motive etnice”, ci ca urmare a unei situații obiective, respectiv încetarea activității C.F.R. pe teritoriul cedat Ungariei. Ca efect al încetării activității angajatorului, contractele individuale de muncă ale tuturor angajaților C.R.F., indiferent de etnie, au încetat de drept, situație în care s-a regăsit și tatăl reclamantului.

În consecință, în speță nu se poate vorbi de o persecuție de natură etnică în cazul încetării contractului de muncă al tatălui reclamantului, o primă premisă a legii fiind astfel exclusă. Pe de altă parte, se mai arată de către recurentă că dacă s-ar accepta ipoteza Instanței potrivit căreia „strămutarea a avut loc în perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944” perioadă care de altfel a fost stabilită în mod arbitrar de către Instanță, în lipsa unor probe certe și concludente în acest sens, reiese în mod implicit că tatăl intimatului și-a continuat activitatea câteva luni și după instaurarea regimului hortist, în același loc de muncă, respectiv stația Săcuieni Bihor, până când ar fi fost „strămutat” în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304 1 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Pe de altă parte, conform art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul - reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale. În cauză, recurenta - pârâtă nu contestă faptul că familia reclamantului a părăsit localitatea de domiciliu, Săcuieni Bihor, stabilindu-se în localitatea Vamosgyork, Ungaria, ca urmare a mutării tatălui reclamantului cu serviciul la C.F.M.

Ceea ce contestă recurenta este faptul că schimbarea domiciliului ar fi îmbrăcat una din formele de persecuție din motive etnice exercitate asupra cetățenilor români din Ardealul de Nord de către regimul instaurat începând cu luna septembrie 1940. În mod constant, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Curților de Apel s-a reținut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter patrimonial persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Or, în speță, în mod corect, Curtea de Apel a reținut, în raport cu probatoriul administrat, că familia intimatului - reclamant și implicit și acesta a avut de suferit persecuții din motive etnice, în urma mutării susținătorului material al familiei, tatăl reclamantului, la C.F.M., eveniment care a determinat strămutarea întregii familii. Susținerea recurentei - pârâte referitoare la faptul că tatăl reclamantului și-a manifestat liber opțiunea de a lucra pentru C.F.M.

și, în consecință, de a se muta cu întreaga familie în Ungaria, precum și aserțiunea referitoare la situația privilegiată de care a beneficiat familia reclamantului în Ungaria, nu pot fi primite, întrucât, într-o asemenea ipoteză, ar fi de neînțeles de ce familia reclamantului a renunțat la toate privilegiile pe care le dobândise pentru a se întoarce în localitatea de domiciliu. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Săcuieni Bihor în localitatea Vamosgyork, Ungaria, în mod corect Instanța de Fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 69/ CA din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.