ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 320 din 19 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 909 din 20 martie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, a anulat Hotărârea nr. 15702 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 4 mai 1944 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență următoarele: În sensul prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prin persoană persecutată trebuie să se înțeleagă atât persoana care a suferit persecuții în mod nemijlocit, cât și persoana care a suferit, astfel de persecuții, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor, acesta fiind și cazul copiilor născuți în perioada refugiului sau strămutării părinților. Din probatoriul administrat, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 4 mai 1944 în municipiul Călărași, județul Călărași, din părinții T. și V., care fuseseră strămutați din Cadrilater în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În consecință, instanța a reținut că reclamanta s-a născut în localitatea de strămutare a părinților săi, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a acordat reclamatei drepturile reparatorii, întrucât A.E. nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță, deoarece s-a născut în România, după mai mult de trei ani de la semnarea Tratatului dintre România și Bulgaria, nu a părăsit niciodată teritoriul României și nu a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice.

Mai susține recurenta-pârâtă că au calitatea de strămutat doar persoanele care la data semnării Tratatului își aveau domiciliul pe teritoriul județelor prevăzute de acest act, iar O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede că beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu copiii născuți după strămutarea părinților. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în România, municipiul Călărași unde se stabilise familia sa după strămutare. În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanța de fond a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect a reținut Curtea de Apel că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în anul 1940 și că s-a născut în localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 4 mai 1944 în localitatea de strămutare a familiei sale, A.E.

se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 909 din 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2009.