ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2007

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 681 din 28 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 8718/117/2006, Tribunalul Cluj, secția penală, a respins cererea de rejudecare formulată de condamnata C.I. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia penală nr. l45/ A din 2 mai 2001, Curtea de Apel Cluj a luat act de retragerea apelului declarat de inculpata C.I. și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și al părții civile. S-a dispus condamnarea inculpatei C.I., la pedeapsa finală de 5 ani închisoare, în detenție, pentru comiterea a două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

și art. 215 alin. (3) și (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 33 lit. a) C. pen. Împotriva acestei decizii, inculpata a declarat recurs, iar ulterior a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat. Prin decizia nr. 4341 din 15.10.2002, Curtea Supremă de Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpată. Ulterior, în baza acestei decizii, s-a emis mandatul de executare a pedepsei, iar inculpata a fost dată în urmărire internațională și depistată în Spania, unde a fost încarcerată la 8 noiembrie 2005 și transferată în arestul I.G.P.R. București la 5 octombrie 2006. Ulterior condamnata a formulat cerere de rejudecare, în temeiul art. 522 C. proc.

pen. Tribunalul Cluj a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text, întrucât condamnarea s-a dispus de instanța de apel, în fața căreia inculpata s-a prezentat, fiind apărată de un avocat ales. Prin decizia penală nr. 33/ A din 15 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata C.I., reținând, de asemenea, că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 522 1 C. proc. pen., întrucât condamnata a fost prezentă în fața instanței de apel. Împotriva acestei decizii, condamnata C.I. a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare).

A mai susținut că au fost încălcate prevederile art. 522 1 C. proc. pen., precum și cele ale art. 87 alin. (l) din Legea nr. 302/2004, modificată. Recursul este ne fondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 522 1 alin. (l) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Art. 87 alin. (l) din Legea nr. 302/2004, modificată, se referă la executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare române, text inaplicabil în speță, întrucât nu este vorba de un asemenea mandat, astfel cum este el definit în art. 77 din art. 302/2004, ci de executarea unui mandat de executare a pedepsei emis de autoritățile judiciare române în baza unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de instanțele române și, respectiv, de cererea de rejudecarea cauzei formulată de condamnatul cetățean român în baza art. 522 C. proc. pen. Înalta Curte constată că în mod legal instanțele au respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnata C.I., întrucât aceasta nu a fost condamnată în lipsă, condiție cerută de art. 522 1 C. proc.

pen., pentru a se dispune rejudecarea cauzei. Astfel, inculpata C.I. a fost prezentă atât la judecarea cauzei în primă instanță, cât și la judecarea cauzei în instanța de apel (instanță care a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare), fiind asistată de un apărător ales. Absența sa de la judecarea cauzei în recurs s-a datorat plecării inculpatei în străinătate, plecare care nu i-a afectat dreptul la apărare, aceasta fiind reprezentată de un avocat ales. Nu se poate accepta susținerea condamnatei că este o persoană judecată și condamnată în lipsă, deoarece ea a fost prezentă la judecată (în instanța de fond și de apel) iar plecarea sa în străinătate ulterior condamnării în instanța de apel nu are nici o relevanță, condamnta neputând să-și invoce propria culpă în favoarea sa, respectiv, în cererea de rejudecare a cauzei.

» Totodată, în interpretarea corectă a condiției existenței „unei persoane judecate și condamnate în lipsă", cuprinsă în art. 522 C. proc. pen., trebuie avute în vedere și prevederile art. 365 alin. (l) C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006), apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare. Considerând că instanțele au interpretat corect prevederile art. 522 C. proc. pen., stabilind că persoana condamnată C.I. nefiind judecată și condamnată în lipsă nu poate beneficia de dispozițiile menționate privind rejudecarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de aceasta.

Dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză, deoarece instanțele au stabilit corect situația de fapt a condamnatei. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.pen., recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată C.I. împotriva deciziei penale nr. 33 A din 15 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2007.