ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6835/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6835/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor

din dosar, reține următoarele:

Prin sentința

penală nr. 180 din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în baza art. 183

C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C.

pen., a fost condamnat inculpatul T. nu A., la pedeapsa de 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de părțile civile I.V. și I.M., iar inculpatul

a fost obligat să achite celor două părți civile suma de 100.000.000 lei daune

materiale și suma de 250.000.000 lei daune morale.

Inculpatul a

fost obligat să achite și suma de 24.983.732 lei către C.A.S. lași, cu titlu de

cheltuieli de spitalizare, cu dobânzi legale.

Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 6 milioane lei,

cheltuieli

judiciare către stat

și la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată către părțile civile I.V.

și I.M.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență că,

inculpatul T.A., la data

comiterii faptei, 14 mai 2005, era elev în clasa a XII a la Liceul teoretic M.E.

din Bârlad. în după-amiaza acelei zile inculpatul urma să se întâlnească cu D.A.L.,

cu care era prieten de mai bine de un an de zile, în apropierea blocului

acesteia.

Victima I.S.A. a locuit împreună

cu părinții în municipiul Bârlad, iar în ziua respectivă, în jurul orelor

19,00, s-a întâlnit în zona parcului V.I.P. din localitate cu prietenii săi,

martorii T.N.B., T.Șt. și T.A.M.

Victima și cei trei martori s-au

deplasat la blocul în care locuia martora T.A.M., cu motivarea că, aceasta

vroia să se schimbe de haine. Martora și T.N.B. au intrat în scara blocului iar

victima și martorul T.Șt. au rămas în urmă. Când aceștia s-au apropiat de

blocul în care locuia martora T.A.M., au văzut că aceasta se bătea cu prietena

inculpatului, martora D.A.L.

Instanța a reținut că în acel moment inculpatul Ț.A. se afla

la Barul 222 din Bârlad, împreună cu mai

mulți cunoscuți.

Observând

conflictul dintre cele două martore, a intervenit mai întâi martorul T.N.B. și

apoi victima I.S.A., martorul T.Șt. și martora P.S.M., pentru a-l aplana.

S-a reținut

că martorul T.Șt. a prins-o pe martora D.A.L., de un braț iar victima de

celălalt braț, încercând să o îndepărteze de martora T.A.M. S-a mai reținut că D.A.L.

era foarte agitată și se zbătea în mâinile celor doi, cu intenția de a continua

conflictul. în aceste condiții, l-a murdărit de sânge pe geacă pe I.S.A.

Între timp,

martorele Ț.A.E. și S.L. l-au anunțat pe inculpat, de conflict, spunându-i că

„o bat pe A.”, fără să-i precizeze cine.

Victima I.S.A. i-a

reproșat martorei D.A.L. că l-a murdărit de sânge, după care cu brațul drept a

vrut să o lovească. în acel moment a sosit la fața locului inculpatul Ț.A.E.,

care văzând gestul victimei, a întrebat-o pe martora D.A.L. cine a lovit-o,

aceasta spunând „ăștia”.

în aceste

împrejurări inculpatul Ț.A.E. i-a aplicat victimei o lovitură în zona feței,

după care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, izbindu-se violent cu capul de

asfalt. După ce s-a lovit cu capul de asfalt victima a rămas întinsă pe spate,

a intrat în convulsii, prezentând și o hemoragie nazală vizibilă.

Inculpatul l-a lovit și pe martorul T.Șt. cu pumnul în zona

feței și cu capul în bărbie.

Victima a fost dusă

la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Treime din lași unde a fost internată și

supusă unei intervenții chirurgicale. Aceasta a decedat la data de 22 mai 2004.

Din raportul de

necropsie nr. 2512 din 14 iunie 2004 efectuat de I.M.L. lași a rezultat că

moartea victimei I.S.A. a fost violentă și s-a datorat comei traumatice

consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, contuzie

cerebrală și pontină, hematom extradural operat complicat în evoluție cu

infarct cerebral și

bronhopneumonie. în

raport se concluzionează că topografia și morfologia

leziunilor pledează

pentru producerea lor prin lovire activă urmată de cădere cu impact cranian, pe

un plan dur.

Tribunalul a reținut

că fapta inculpatului Ț.A.E. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C.

pen.

S-a

reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că

inculpatul a acționat sub influența unei puternice tulburări cauzată de faptul

că și-a văzut prietena murdară de sânge și imobilizată, fiind ținută de mâini

de cei doi băieți. S-a

mai susținut că la

starea de puternică tulburare a inculpatului, a contribuit și

faptul că

acesta l-a observat pe I.S.A. cu mâna dreaptă ridicată spre martora D.A.L.

La individualizarea

pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a

pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și

circumstanțele

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

constând

în atitudinea corectă a inculpatului după săvârșirea faptei și situația sa de

tânăr, student, bine caracterizat, aflat la primul impact cu legea penală.

La soluționarea

laturii civile a cauzei, s-a avut în vedere constituirea de parte civilă,

declarațiile martorilor M.C. și B.N. și efectele reținerii circumstanței

atenuante a provocării, în raport de care s-a stabilit la jumătate vinovăția

inculpatului în determinarea prejudiciului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel părțile civile I.M. și I.V. și inculpatul Ț.A.E.

Părțile civile au

criticat sentința sub aspectul laturii penale și civile, solicitând înlăturarea

art. 73 lit. b) C. pen., nelegal reținut de prima instanță și în consecință

majorarea pedepsei și a cuantumului despăgubirilor civile și a daunelor morale,

în limita sumelor solicitate.

Inculpatul a criticat

sentința sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei ca urmare a

circumstanțelor personale acordate.

Prin decizia penală nr.

9 din 10 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală, a

fost admis apelul declarat de părțile civile I.V. și I.M. și rejudecând cauza,

s-a dispus înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. și ca urmare, inculpatul a fost

obligat să plătească părților civile 200 milioane lei cu titlu de daune

materiale și 500 milioane lei cu titlu de daune morale.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceiași

decizie a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului Ț.A.E.

Inculpatul a

fost obligat să plătească părților civile 10 milioane lei cheltuieli de

judecată și statului cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea a reținut că inculpatul a lovit victima cu

intenția de a se răzbuna, de a aplica o corecție fizică celor pe care îi bănuia

că se fac vinovați de lovirea prietenei sale. S-a reținut că victima nu a avut

vreun gest provocator, care să fie interpretat de inculpat ca o intenție clară

de lovire a prietenei sale, martora D.A.L.

Chiar

dacă inculpatul ar fi perceput că victima a ridicat mâna să o lovească

pe

prietena sa, riposta inculpatului a fost exagerată, vădit disproporționată cu

actul pretins provocator.

Împotriva deciziei

Curții, în termen legal, au declarat recurs părțile civile I.V. și I.M. și

inculpatul Ț.A.E.

În motivele scrise de

recurs părțile civile au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei aplicată inculpatului față

de gravitatea faptei și de consecințele acesteia. A mai susținut că deși Curtea

a înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu a dispus și majorarea

pedepsei aplicată inculpatului.

Inculpatul nu a

motivat recursul în scris, iar în susținerea orală a acestuia de către

apărător, s-a solicitat casarea deciziei Curții și menținerea sentinței

instanței de fond, cu privire la reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen. A solicitat suspendarea condiționată a pedepsei, în condițiile art. 81 C.

pen., invocând modificarea adusă acestui text prin Legea nr. 278/2006. A mai

arătat că inculpatul este de acord cu achitarea în întregime a prejudiciului.

Examinând

recursurile declarate de părțile civile I.V. și I.M. și inculpatul Ț.A.E.

împotriva deciziei instanței de apel, în raport de motivele invocate ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14,

17 și 20 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile fondate pentru

considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la critica

adusă de inculpat deciziei din apel, în sensul că greșit a fost înlăturată

circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării,

înalta Curte reține că potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., circumstanța atenuantă a provocării există atunci când infracțiunea a

fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții, determinată

de o provocare din partea victimei. Esența provocării este deci o stare psihică

(tulburare sau emoție puternică), care, slăbind autocontrolul, explică luarea

rezoluției infracționale și înfăptuirea ei.

Astfel, în cazul

provocării ne aflăm în prezența a două fapte ilicite: actul provocator care trebuie

să se concretizeze într-o faptă dintre cele arătate limitativ în lege

(violența, atingerea gravă a demnității) și infracțiunea provocată comisă sub

stăpânirea stării de puternică tulburare sau emoție.

Legea

nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta

celui provocat, dar pentru existența unei

puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în

cauză să aibă o apropiată semnificație.

Or, din

întreg materialul probator aflat la dosar, nu rezultă că victima ar fi comis o

faptă ilicită care să provoace inculpatului o tulburare sau o emoție puternică

sub stăpânirea căreia să acționeze în modul arătat.

S-a stabilit fără

dubiu că victima și martorul T.Șt. au intervenit în conflictul violent dintre

martora D.A.L. (prietena inculpatului) și numita T.A.M., pentru a-l aplana.

În aceste împrejurări

martora D.A.L. a fost ținută de mâini de victimă și de martor, pentru a o

îndepărta de T.A.M.

Inculpatul

care se afla la barul 222 din apropiere a fost anunțat de sora lui (martora Ț.A.)

că D.A.L. este bătută în fața blocului de „ niște persoane”.

Se mai reține cu

certitudine că în momentul sosirii inculpatului la fața locului, nimeni nu o

lovea pe martora D.A.L., incidentul dintre cele două fete fiind aplanat de

victimă și de martorul T.Șt.

Din declarația

inculpatului dată la instanța de fond în care se menține declarația dată în

faza de urmărire penală acesta a arătat „când m-am apropiat eu cei doi i-au dat

drumul de mâini prietenei

mele și s-au dus

la o distanță de 2 m de locul unde am găsit-o pe prietena

mea”.

Inculpatul a

recunoscut constant că s-a gândit că cei doi care o țineau de mâini pe martoră

au și lovit-o și pentru acest motiv i-a aplicat un pumn în față victimei, care

s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt, cu consecința

decesului acestuia.

În declarația dată la

instanță, inculpatul a arătat că după ce a văzut victima la pământ s-a

îndreptat spre celălalt băiat, cu intenția de a-l lovi, dar pentru că era prea

înalt „m-am agățat de umerii lui, m-am ridicat în sus și i-am dat cu capul în

gură, moment în care el m-a lovit peste picioare”.

Chiar din

analiza declarațiilor inculpatului, nu se poate reține că acesta a avut o

tulburare puternică provocată de atitudinea victimei. Dimpotrivă, din modul în

care a acționat, se poate reține cu certitudine că

inculpatul a venit la fața locului, cu intenția de a aplica „ o

corecție" oricărei

persoane care se afla la fața locului, intenția

infracțională fiind luată înainte de a ajunge la locul incidentului.

Deși primele

instanțe au reținut că inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură,

coroborând raportul de necropsie medico-legal în care sunt descrise leziunile

suferite de victimă, atât în partea stângă cât și în partea dreaptă a capului,

cu declarațiile martorilor T.N.B., T.A.M., T.Șt., și chiar

cu declarația inculpatului, care recunoaște că

i-a aplicat victimei două

lovituri, dar susține că prima nu I-a atins,

se poate reține că inculpatul a aplicat victimei două lovituri, care au dus la

dezechilibrarea acestuia.

Împrejurarea

că o parte din martori, au declarat că au văzut victima cu brațul ridicat

pentru a o lovi pe martoră, nu poate să justifice reținerea

circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit.

b) C. pen., pe de o parte

pentru că această împrejurare rezultă numai

din declarațiile martorilor prieteni cu inculpatul, care pot fi considerate

subiective și pe de altă parte pentru că așa cum s-a reținut mai sus, chiar

inculpatul a declarat că „atunci

când m-am

apropiat eu, cei doi i-au dat drumul de mâini prietenei mele și s-

au dus

la o distanță de 2 m de locul unde am găsit-o pe prietena mea”.

În

mod corect instanța de apel a reținut că, chiar dacă inculpatul ar fi

perceput că victima a ridicat mâna să o

lovească pe prietena sa, această percepție a fost eronată iar riposta

inculpatului a fost exagerată, vădit disproporționată cu actul pretins

provocator.

Din analiza acestor

declarații nu se poate reține nicio ripostă, nicio acțiune violentă din partea

victimei. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., care presupune, pentru existența

unei

puternice tulburări sau emoții, de regulă, ca faptele celor în

cauză să aibă o apropiată semnificație.

Fată de aceste

considerente, înalta Curte constată că decizia Curții este temeinică și legală

sub aspectul înlăturării art. 73 lit. b) C. pen., iar critica formulată de

inculpat este nefondată.

Cu

privire la critica adusă de părțile civile deciziei Curții, în sensul că

pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost

corect individualizată,

înalta

Curte retine că circumstanța atenuantă a provocării, fiind legată de latura

subiectivă a infracțiunii, este o circumstanță

atenuantă personală, cu toate

consecințele

ce decurg din acest caracter pentru sancționarea inculpatului.

Instanța de fond dând eficiență acestei circumstanțe atenuante legale

cât și circumstanțelor atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de

2 ani închisoare.

Ca urmare a

înlăturării art. 73 lit. b) C. pen., Curtea trebuia să procedeze la o nouă

individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare

a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. și de noua situație creată, cu

consecința majorării pedepsei aplicate sau să motiveze de ce a menținut

pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile înlăturării art. 73 lit. b) C. pen.

Așa fiind,

sub acest aspect, decizia Curții apare ca nelegală și netemeinică, recursul

părților civile urmând să fie admis în sensul casării deciziei recurate și

majorării pedepsei principale.

La individualizarea

pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a

pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., pe de o parte, limitele de pedeapsă

fixate pentru această infracțiune de la 5 la 15 ani, gradul de pericol social

concret al faptei inculpatului, relevat de modul violent în care acesta a

acționat și de rezultatul produs, decesul unui tânăr de 19 ani, care a

intervenit împotriva unei atitudinii violente, pentru aplanarea unui conflict

și pe de altă parte persoana inculpatului și împrejurările care de deja au fost

reținute  ca circumstanțe atenuante de primele instanțe și care vor fi reținute

și de instanța de recurs, cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul

special de 5 ani.

La stabilirea

modalității de executare a pedepsei, înalta Curte a apreciat că deși

dispozițiile art. 81 alin. (3) și (4) au fost abrogate prin Legea nr. 278/2006,

în cauză nu se impune suspendarea executării. Față de atitudinea extrem de

violentă a inculpatului și consecințele grave ale faptei sale, instanța

apreciază că scopul coercitiv și reeducarea inculpatului se poate realiza numai

prin executarea pedepsei fără privare de libertate.

Pentru

aceleași considerente critica formulată de inculpat cu privire la

individualizarea pedepsei atât sub aspectul

cuantumului cât și al modalității de executare, va fi înlăturată ca nefondată.

Examinând din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen.,

cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 din același cod, privind aplicarea pedepsei

accesorii,

Înalta Curte reține

că primele instanțe interzicând inculpatului toate drepturile prevăzute de art.

64 C. pen., au făcut o aplicare excesivă a acestui text. Astfel, interzicând

inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și

e) C. pen., s-a creat o ingerință în exercitarea drepturilor inculpatului

privind viața de familie. Nu se impunea nici interzicerea dreptului prevăzut de

art. 64 lit. c) C. pen., întrucât, inculpatul nu s-a folosit de funcție sau de

profesie pentru a comite infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte.

Sub acest

aspect recursul inculpatului urmează să fie admis, în sensul limitării pedepsei

accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Față de cele reținute

mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursurile declarate de părțile civile I.V. și I.M., va casa

decizia recurată, cu privire la individualizarea pedepsei principale și

aplicarea pedepsei accesorii.

Rejudecând

cauza majorează pedeapsa aplicată inculpatului în baza

art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și

art. 76 C. pen., de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Se vor interzice

inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în

condițiile art. 71 C. pen.

Având în

vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACRSTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursurile

declarate de părțile civile I.V. și I.M. și inculpatul Ț.A.E. împotriva

deciziei penale nr. 9 din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel lași, secția

penală.

Casează decizia cu privire la

individualizarea pedepsei principale și aplicarea pedepsei accesorii și

rejudecând:

Majorează

pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit.

b) C. pen., de la 2 ani închisoare la

4 ani închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.,

în condițiile art. 71 C.

pen.

Obligă

recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 22 noiembrie 2006.