ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4767/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 159 din 13 aprilie 2005 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul G.V.M., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 octombrie 2004 la zi.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L.

A fost obligat inculpatul să achite în solidar cu părțile responsabile civilmente câte 1.000.000 lei lunar pentru minorii B.L., B.O.N. și B.R.L. prin reprezentant legal B.L., cu titlu de prestație periodică, începând cu data de 5 octombrie 2004 și până la majoratul copiilor.

A fost admisă cererea părții civile B.I. și obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să-i achite suma de 60.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare și praznicele ulterioare.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să achite părții civile C.A.S. Iași suma de 13.999.747 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzi legale până la data executării și părții civile C.A.S. Vaslui suma de 752.932 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare și suma de 3.780.000 lei cu titlu de cheltuieli de transport pentru Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, actualizate la data executării.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să achite suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și suma de 3.250.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile B.I. și B.L.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt și în drept, că în seara zilei de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 21,00, inculpatul G.V.M. s-a întâlnit pe la mijlocul suburbiei Rediu cu martorii M.E., care era prietena inculpatului, T.V.C., zis F., P.A.F. și P.L. cu toții hotărând să se deplaseze pe jos până la un magazin din zona industrială, pentru a bea câte un suc.

Înainte de a se deplasa către direcția dorită, martorul T.V.C. s-a întâlnit cu martorul B.O.N. care i-a cerut să-i restituie o sumă de bani.

În discuția celor doi a intervenit însă inculpatul G.V.M., care l-a scuipat și lovit pe martorul B.O.N. și astfel acesta a plecat pe șosea în direcția zonei industriale. Ajungând la curba din suburbia Rediu în zona casei martorilor A.L. și A.N., martorul B.O.N. s-a întâlnit cu fratele său B.I. căruia i-a relatat conduita inculpatului. În aceeași zonă, pe drumul public se mai aflau martorii M.C., A.N. și A.M.A. ca și martora A.L. care era pe prispa casei sale, având vizibilitate spre șosea cu atât mai mult cu cât becurile de la iluminatul public erau aprinse. În urma martorului B.O.N., în aceeași direcție de mers, s-au deplasat și inculpatul G.V.M. însoțit de martorii T.V.C., P.L., M.E. și P.A.F.

În momentul când aceștia au ajuns la curbă, pe șosea, inculpatul G.V.M. și martorul T.V.C. s-au întâlnit cu martorul B.I., care le-a reproșat conduita anterioară avută față de fratele său B.O.N. și apoi l-a lovit peste față pe martorul T.V.C., care s-a retras într-o parte.

Atunci, inculpatul G.V.M. l-a lovit cu pumnul pe martorul B.I., iar când a intervenit și B.O.N., l-a lovit și pe acesta, ulterior lovindu-se reciproc, fiind produs astfel un scandal.

În acest timp a ajuns la fața locului și victima B.N., care era împreună cu fiica sa mai mică, B.R.L., de 4 ani.

Văzând scandalul dintre inculpatul G.V.M. și fiii săi, victima B.N. s-a apropiat de aceștia și a intervenit verbal, cerându-le să se liniștească.

Inculpatul G.V.M., ajungând față în față cu victima B.N., i-a aplicat însă o lovitură puternică, cu pumnul în mandibulă, în urma căreia victima a căzut imediat pe spate, în șosea, aproape de axul drumului, lovindu-se cu ceafa de îmbrăcămintea asfaltică a șoselei, după care victima a rămas inertă.

În aceste condiții a intervenit martorul M.C. care l-a îndepărtat pe inculpatul G.V.M. de victima B.N., în șosea au apărut și alți cetățeni, ce locuiau în apropiere și erau indignați de fapta inculpatului, iar acesta după ce s-a mai manifestat zgomotos, înjurând și amenințând, a plecat.

Victima B.N. a fost târâtă la marginea șoselei, pentru a i se da îngrijiri, martora A.L. a adus apă, iar ulterior a fost anunțată ambulanța care în aceeași seară a transportat victima la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost internată.

Dată fiind starea gravă în care se afla victima, în ziua următoare, respectiv 02 octombrie 2004, aceasta a fost transferată la Spitalul Clinic nr. 3 Iași, unde a decedat în dimineața zilei de 05 octombrie 2004.

La internare, victima a prezentat o tumefacție în jumătatea medie a mandibulei stângi și hematom occipital. În urma efectuării necropsiei cadavrului victimei a fost întocmit raportul de constatare medico-legală 8 necropsie) nr. 3215/ C din 25 octombrie 2004 al S.M.L. Iași. Prin lucrarea medico-legală s-a concluzionat că moartea lui B.N. care datează din 5 octombrie 2004, a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut, constând în fractură craniană, contuzie și dilacerare cerebrală, hematoame intracerebrale, hemoragie intraventriculară și hematom subdural. S-a mai concluzionat că aspectul și topografia leziunilor pledează pentru producerea acestora, ce mai probabil prin lovirea activă cu mijloace și corp contondent, urmată de căderea cu impact cranian occipital. Concluziile medico-legale s-au coroborat cu datele de anchetă.

Inculpatul G.V.M. și-a recunoscut fapta atât în declarațiile date în fața procurorului, cât și în cea dată în fața instanței.

Inițial a susținut însă că nu a aplicat victimei o lovitură directă cu pumnul în față, c-o lovitură puternică, cu dosul mâinii drepte, aplicată victimei oblic-lateral, de la stânga la dreapta și de jos în sus în urma căreia victima a căzut de îndată pe spate, lovindu-se cu ceafa de asfalt, variantă infirmată de topografia tumefacției mandibulare stânga pe care o prezintă victima. Fiind reaudiat și luând cunoștință că victima a prezentat un traumatism mandibular stânga, inculpatul a susținut că nu-și mai aduce aminte cum l-a lovit pe B.N., însă este posibil să-l fi lovit cu pumnul drept în mandibulă, în partea stângă.

Inculpatul a mai susținut că înainte de a lovi victima, aceasta s-ar fi exprimat în sensul că îl va tăia cu cuțitul, că victima apoi a făcut gestul de a se căuta în buzunar și de aceea a lovit-o. Această variantă a inculpatului este susținută doar de prietena sa, martora M.E., care însă în contradicție cu inculpatul a susținut că B.N., s-ar fi căutat nu în buzunar, ci sub geaca pe care o purta și mai mult decât atât, a vrut să acrediteze prin declarația sa, faptul că inculpatul G.V.M. l-ar fi lovit accidental victima B.N., cu dosul mâinii stângi.

Varianta de mai sus a fost contrazisă de restul martorilor oculari audiați, care nu au auzit vreo amenințare la adresa inculpatului proferată de victimă, nu au auzit nici de vreun cuțit, nu au văzut un astfel de obiect și care au arătat că victima B.N., înainte de a fi lovită de inculpatul G.V.M. a intervenit verbal, pașnic, în scandal, cerându-le inculpatului și fiilor săi să se liniștească.

În drept, fapta inculpatului minor G.V.M. de a-i aplica o lovitură puternică în față victimei B.N., care a determinat căderea acesteia pe spate, cu impact cranian occipital pe îmbrăcămintea asfaltică a șoselei, producându-i-se astfel un traumatism cranio-cerebral acut care a condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

Săvârșirea infracțiunii de către inculpat și vinovăția acestuia au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă, raportul de constatare medico-legală (autopsie), declarații martori, acte, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este infractor primar, a fost de acord să despăgubească părțile civile cu suma reprezentând cheltuieli de înmormântare și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

În considerentele sentinței, instanța de fond a făcut referiri la temeiurile în drept corespunzătoare măsurilor dispuse.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că fratele victimei B.I. s-a constitui parte civilă cu suma de 60 milioane lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznicele ulterioare, iar soția victimei B.L. s-a constitui parte civilă cu suma de 2 milioane lei lunar pentru fiecare dintre cei trei copii minori ai victimei, cu titlu de prestație periodică.

În dovedirea pretențiilor formulate au fost depuse la dosarul cauzei actele și s-au audiat martorii S.V., C.V. și P.E.

Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că victima realiza venituri prestând munci ocazionale, cântând pe la nunți, toamna, făcând chirpici, vara și mai demult a lucrat ca șofer, având permis și uneori mergea la muncă și în străinătate. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că înmormântarea victimei a fost organizată de fratele acesteia B.I., acesta suportând în întregime cheltuielile de înmormântare și praznicele ulterioare al căror cuantum se ridică la suma de 60 milioane lei pe care inculpatul și partea responsabilă civilmente au fost de acord să o plătească.

Din decizia nr. 87639 din 30 decembrie 2004 a rezultat că partea civilă B.L. primește pensie de urmaș în cuantum total de 1764.834 lei începând cu data de 5 octombrie 2004 pentru cei trei copii: B.L., B.R.L. și pentru ea.

Nefiind făcută dovada realizării unor venituri certe la momentul în care a intervenit decesul victimei B.N., despăgubirile periodice au fost stabilite în raport cu actele normative privind salariul, brut pe țară.

Pentru aceste considerente, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul G.V.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 60 milioane lei despăgubiri materiale către partea civilă B.I., reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznicele ulterioare și la o prestație periodică în cuantum de câte un milion lei lunar pentru minorii B.L.,  B.O.N.,  și B.R.L.,  începând cu data de 5 octombrie 2004 și până la majoratul copiilor.

C.A.S. Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 13.999.747 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânzi legale, iar C.A.S. Vaslui s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 752.932 lei cheltuieli de spitalizare și 3.780.000 lei cheltuieli de transport pentru Serviciul de Ambulanță Vaslui, actualizate la data executării.

În baza art. 106 din O.G. nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata prestațiilor civile formulate de C.A.S. Iași și Vaslui.

În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată a fost apelată atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cât și de inculpatul G.V.M., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel depuse în scris la dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul netemeiniciei acesteia, raportat la greșita individualizare a pedepsei ce a fost aplicată, apreciindu-se că, deosebit de faptul că la data săvârșirii faptei, inculpatul încă mai era minor (aspect ce urmează a fi avut în vedere, întrucât la circa 3 luni a devenit major), raportat la împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, la gradul de pericol social concret al acesteia și urmările produse, pedeapsa aplicată fiind mult prea blândă și nu este în măsură să asigure finalitatea educativă a acesteia, solicitându-se admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și în urma analizării tuturor circumstanțelor și împrejurărilor legate de faptă și de persoana inculpatului, aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

În motivele de apel susținute oral în fața instanței, inculpatul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei referitoare la greșita individualizare a pedepsei prin nereținerea circumstanțelor personale. S-a susținut că raportat la toate aspectele referitoare la persoana inculpatului în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o poziție constantă de recunoaștere și regret, este singurul întreținător al familiei sale, abandonând din acest motiv cursurile școlare, cât și raportat la modalitatea de săvârșire a faptei se impunea cu necesitate reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa.

Deosebit de aceste aspecte care trebuie avute în vedere se impune a se analiza atitudinea subiectivă a inculpatului în sensul gradului de culpabilitate sub aspectul prevederii raportat la situația de fapt reținută. Astfel se impunea a se analiza dacă la raportul de față și de constituție fizică dintre cele două părți, inculpatul avea posibilitatea să prevadă rezultatul acțiunii sale, solicitându-se admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 36/ MF din 2 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 3474/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și inculpatul G.V.M. împotriva sentinței penale nr. 159 din 13 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a menținut-o.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive și după data de 8 octombrie 2004.

A fost obligat inculpatul să plătească statului în solidar cu părțile responsabile civilmente suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare în care s-a inclus și suma de 400.000 lei onorariu apărător oficiu ce a fost suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a procedat la o corectă aplicare a legii și a pronunțat o hotărâre legală, dispunând condamnarea inculpatului apelant pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Aplicând victimei o lovitură puternică cu pumnul în zona feței, inculpatul a determinat căderea acesteia cu capul de asfaltul șoselei și în cele din urmă, decesul victimei.

În această situație inculpatul a săvârșit cu intenție directă fapta de lovire, dar nu a prevăzut rezultatul survenit, deși putea și trebuia să-l prevadă în raport cu forța deosebită a loviturii aplicate victimei, așadar a acționat cu preaterintenție, element subiectiv specific infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

Susținerea inculpatului, în sensul că nu a intenționat să producă decesul victimei, deși reală nu a putut conduce prin ea însăși nici la schimbarea încadrării juridice eventual în infracțiunea de ucidere din culpă și nici la înlăturarea formei de vinovăție raportat la rezultatul produs, întrucât s-ar ignora atitudinea subiectivă inițială a inculpatului ce îmbracă forma juridică a intenției.

Deosebit de aceste aspecte, nu are relevanță juridică asupra consecințelor produse raportat la forma de vinovăție ce caracterizează infracțiunea dedusă judecății, gradul de prevedere.

În procesul de individualizare a pedepsei, instanța trebuie să țină seama potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de modalitatea de săvârșire a faptei și de gradul de pericol social concret al acesteia, cât și de persoana și conduita infractorului, precum și de toate circumstanțele reale și personale de natură să califice sau să atenueze răspunderea penală, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de instanța fondului la cuantificarea pedepsei aplicate.

Deosebit de aspectele menționate în cazul judecării unor infractori minori, instanța trebuie să țină seama, atât în ce privește natura sancțiunii, cât și cuantumul acesteia, de prevederile art. 100 C. pen., care reglementează răspunderea penală și sancțiunile aplicabile acestei categorii de infractori, indiferent de vârsta minorului (mai apropiată sau nu de majorat).

Analizând, curtea de apel a apreciat că instanța fondului a valorificat în suficientă măsură în planul individualizării acțiunii, datele ce țin de persoana inculpatului apelant, conduita acestuia, iar față de antecedența penală și raportat la aspectele legale invocate, pedeapsa aplicată situată la limita minimă a textului de incriminare, a fost dozată corespunzător, astfel că în cauză nu s-a impus reindividualizarea acesteia.

Circumstanțele privind fapta săvârșită referitoare la condițiile concrete de comitere și la acțiunea inculpatului, precum și cele referitoare la persoana acestuia au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei. A extinde efectul acestora în sensul considerării lor ca și circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 C. pen. și al reducerii pedepsei ar însemna înfrângerea scopului coercitiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen.

În altă ordine de idei, deși de necontestat gravitatea infracțiunii dedusă judecății sub aspectul consecințelor produse raportată la modalitatea concretă de comitere a acesteia, precum și la toate aspectele reținute, instanța de apel a apreciat că pedeapsa finală aplicată inculpatului răspunde cerințelor legale, fiind de natură să asigure finalitatea preventivă și cea educativă, astfel că nu se justifică modificarea acesteia nici în sensul majorării ei.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicată inculpatului G.V.M., arătând că instanța de apel a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, dar nu a prevăzut rezultatul survenit deși putea și trebuia să-l prevadă, relevând caracterul praeterintenționat al infracțiunii prevăzută la art. 183 C. pen.

Se consideră că ambele instanțe nu au avut în vedere momentele anterioare izbucnirii conflictului, în sensul că inculpatul l-a lovit și scuipat pe fiul victimei, respectiv B.O.N., fără nici un motiv, într-un loc public și în prezența martorilor M.C., A.N., A.M. și A.L. și deplasându-se pe șosea, minorul l-a lovit și pe B.I., fratele lui B.O., moment în care a intervenit victima, verbal, cerându-le să se liniștească. În aceste împrejurări, fără ca minorul să fie insultat, amenințat sau lovit, i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în regiunea feței, lovindu-se cu regiunea occipitală a capului de suprafața dură a șoselei și a decedat.

Mai mult decât atât, instanțele nu au avut în vedere că prin acțiunea sa, inculpatul a suprimat viața unei persoane care avea trei copii minori și întreținea întreaga familie, i-au fost aplicate două sancțiuni administrative în anii 2003 și 2004 pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, a abandonat cursurile școlare, iar în perioada în care a frecventat cursurile claselor I-VII s-a dovedit a fi o persoană impulsivă, fiind implicat în altercații cu ceilalți elevi. Un alt aspect care nu a fost luat în considerare de către instanțe a fost acela că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu doar 3 luni înainte de a deveni major, vârstă la care putea conștientiza consecințele activității sale infracționale.

De asemenea, parchetul a criticat greșita aplicare inculpatului a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 C. pen., în sensul că nu au precizat care drepturi îi sunt interzise.

În consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat admiterea recursului și aplicarea unei pedepse care să corespundă gradului de pericol social al infracțiunii, împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și persoana inculpatului.

La termenul de astăzi, în recurs, Înalta Curte a constatat că inculpatul era minor la data sesizării instanței de fond fiind incidente prevederile art. 485 C. proc. pen.

S-a depus la dosar un memoriu al inculpatului G.V.M.

Procurorul a pus concluzii în dezbateri, în sensul admiterii recursului parchetului, susținând oral motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosar.

Astfel, în principal a cerut aplicarea unei pedepse majorate, inculpatului, motivat de circumstanțele reale ale faptei, în sensul că fără să existe un conflict între părți, inculpatul a aplicat victimei o lovitură puternică care a determinat căderea acesteia și decesul victimei dar și față de circumstanțele personale, respectiv abandonul școlar, fără ocupație la momentul săvârșirii faptei, nefiind la primul conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier, față de inculpat dispunându-se de 2 ori cu măsura mustrării.

Totodată o altă critică a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii, urmând a se face în prezent numai aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a și b) C. pen., deoarece inculpatul este major, precum și de hotărârea C.E.D.O. în cauza S. și P. contra României.

Concluziile celorlalte părți din faza dezbaterilor, precum și ultimul cuvânt al intimatului inculpat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului minor la data săvârșirii infracțiunii, devenit în prezent major G.V.M. în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 99 C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului minor G.V.M., care în seara zilei de 01 octombrie 2004 i-a aplicat o lovitură puternică în fața victimei B.N., ce a determinat căderea acesteia pe spate, cu impact cranian occipital de îmbrăcămintea asfaltică a șoselei, care i-a produs un traumatism cranio-cerebral, conducând în final la decesul acesteia, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Astfel, inculpatul prin aplicarea unei lovituri cu intensitate deosebită în fața victimei, provocând căderea acesteia, lovirea de ciment și ulterior moartea sa, trebuia și putea să prevadă urmarea posibilă, respectiv decesul victimei, dat fiind înălțimea de la care are loc căderea unei persoane, fragilitatea organului expus lovirii, respectiv capul victimei, precum și duritatea corpului de care s-a izbit, factori care conduc la traumatisme ce pot avea consecințe letale, aspecte dovedite de probele administrate în cauză, care au relevat existența legăturii de cauzalitate între acțiunea violentă a inculpatului și rezultatul mai grav survenit din culpă, specifică formei praeterintenționată a vinovăției, caracteristică infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și comisă de inculpat.

Înalta Curte apreciază însă că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului G.V.M. nu a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 100 C. pen. și ulterior după alegerea sancțiunii, respectiv a pedepsei închisorii a celor statuate în art. 72 C. pen., considerându-se greșit că pedeapsa în cuantumul minim legal, cu executare în regim de detenție ar fi suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În contextul cauzei nu a fost făcută o evaluare a tuturor circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei, a consecințelor acesteia, acordându-se o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv stării de minorat la momentul comiterii faptei, cu aprecieri generice asupra conduitei și antecedenței sale penale.

Astfel, prima critică a parchetului cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului G.V.M. este întemeiată.

Înalta Curte reevaluând în mod plural criteriile prevăzute în art. 100 C. pen., consideră că în raport de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise de inculpat, agravat atât de circumstanțele anterioare cât și de cele ulterioare faptei, respectiv atitudinea violentă a inculpatului asupra celor doi fii ai victimei, care au fost agresați de acesta, moment în care și-a făcut apariția victima ce a intervenit verbal să-i liniștească, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat acesteia lovitura de pumn în față, dar și de faptul că inculpatul minor avea vârsta de 17 ani, la data săvârșirii infracțiunii, a absolvit 7 clase, fiind sănătos potrivit declarației mamei sale, ambii părinți nu lucrează, fiind suferinzi, locuind într-un imobil impropriu din punct de vedere igienic, fără curent electric, mai are trei surori, așa cum rezultă din ancheta socială (fila 86 dosar urmărire penală), a mai fost sancționat de două ori pentru infracțiuni de furt, aplicându-i-se măsura educativă a mustrării, a avut anterior un comportament pozitiv, muncind pentru întreținerea familiei, a regretat fapta, aplicarea unei pedepse cu închisoarea, este sancțiunea cea mai adecvată acestuia.

În ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei închisorii ce se va aplica inculpatului G.V.M., Înalta Curte consideră că față de gravitatea faptei comise chiar sub forma praeterintenției s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale cum este viața persoanei, de circumstanțele personale ale inculpatului se impune aplicarea unei pedepse a închisorii în conformitate cu art. 109, raportate la art. 183 C. pen., al cărei cuantum se va majora, însă se va orienta către minim, cu executare în regim de detenție.

Astfel, prin cuantumul de pedeapsă majorat față de cel stabilit inițial, cu executare prin privare de libertate, se au în vedere nu numai circumstanțele reale ce caracterizează împrejurările săvârșirii infracțiunii, dar și profilul personalității inculpatului, care chiar dacă era minor la momentul săvârșii infracțiunii, se afla totuși la vârsta de 17 ani, mai aproape de maturitatea fizică și psihică a celor majori, care îi conferea posibilitatea mai ridicată de reprezentare a urmărilor faptei comise, avea o conduită anterioară predispusă unor fapte antisociale, ușor influențabilă, datorată și lipsei unor modalități constructive de petrecere a timpului liber, chiar dacă avea responsabilități în asigurarea mijloacelor de întreținere a familiei, cu un potențial ridicat de reeducare, potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Vaslui.

În consecință aplicarea unei pedepse majorate cu executare în regim de detenție inculpatului G.V.M., este singura în măsură să asigure realizarea funcțiilor educative dar și de exemplaritate a pedepsei, având posibilitatea îndreptării atitudinii sale față de comiterea de infracțiuni pe timpul executării pedepsei prin participarea la programe educative, de consiliere, care să contribuie la resocializarea sa pozitivă viitoare.

Înalta Curte consideră, de asemenea, că și cea de-a doua critică a parchetului, referitoare la greșita aplicare a pedepsei accesorii inculpatului, prin interzicerea automată a tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., este fondată.

Astfel, chiar în condițiile în care inculpatul G.V.M. minor la data săvârșirii infracțiunii era major la momentul pronunțării sentinței de către prima instanță, acesteia îi revenea obligația examinării conținutului dispozițiilor referitoare la pedeapsa accesorie, ca de altfel și primei instanțe de control judiciar, în contextul cauzei față și de dispozițiile art. 8 din C.E.D.O.

Legiuitorul român a prevăzut în cuprinsul art. 64 alin. (1) C. pen., că pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unor din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator.

În dispozițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., același legiuitor a stipulat că „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.”

Așa cum se poate observa din formularea acestei din urmă dispoziții rezultă că pedeapsa accesorie ce constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen., este alăturată automat pedepsei închisorii.

Potrivit art. 8 din C.A.D.O.L.F.P.A. la această convenție ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Astfel, prin interpretarea corelată a dispozițiilor art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. d) C. pen. și a prevederilor art. 8 din C.E.D.O., în condițiile art. 20 din Constituția României așa cum a fost revizuită, interzicerea automată a drepturilor părintești, deși prevăzută de lege, fără un control asupra legitimității scopului urmărit prin ingerința produsă în dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie, respectiv a verificării dacă aceasta aduce atingere interesului copilului, protecției sănătății morale sau de educare a minorilor constituie o încălcare a art. 8 din Convenție.

În contextul cauzei, dând eficiență efectelor dispozițiilor art. 8 din C.E.D.O. raportate la art. 71 alin. (1) C. pen., Înalta Curte consideră că interzicerea automată a tuturor drepturilor stipulate la art. 64 C. pen., fără o examinare a incidenței sau nu a unora dintre ele în raport cu aspectele concrete din cauză și persoana inculpatului reprezintă o ingerință în drepturile persoanei, având drept consecință aplicarea nelegală a pedepsei accesorii.

Așadar, inculpatul G.V.M. minor la data comiterii infracțiunii era major la momentul pronunțării sentinței de către prima instanță ce îi revenea obligația examinării conținutului art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 C. pen., obligație care îi incumba și primei instanțe de control judiciar, ambele interzicând automat toate drepturile inculpatului.

Înalta Curte reexaminând conținutul dispozițiilor art. 71, cu referire la art. 64 C. pen., constată că față de inculpatul G.V.M. se impune numai interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, deoarece odată devenit major inculpatul ar fi putut exercita aceste drepturi dacă nu ar fi intervenit o condamnare care să atragă incapacitatea exercitării lor pe durata executării pedepsei.

În cauză nu se impune interzicerea și a celorlalte drepturi stipulate la lit. c) – e) din art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., deoarece inculpatul nu ocupa vreo funcție, exercita o profesie, ori vreo activitate de natura aceleia de care s-ar fi folosit pentru săvârșirea infracțiunii și nici drepturile părintești în ansamblul lor, deoarece inculpatul lucra ocazional ca zilier și nu are copii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 36/ MF din 2 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul G.V.M., va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 159 din 13 aprilie 2005 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen.

În rejudecare, se va majora pedeapsa aplicată inculpatului G.V.M. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

Se va face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, fiind date cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 8 octombrie 2004 la 24 august 2005.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 40 lei (400.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 36/ MF din 2 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul G.V.M.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 159 din 13 aprilie 2005 a Tribunalului Vaslui numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen.

În rejudecare, majorează pedeapsa aplicată inculpatului G.V.M. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 8 octombrie 2004 la 24 august 2005.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 40 lei

(400.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 august 2005.