Decizia nr. 3544/2013 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva deciziei nr. 45/2013 a Curții de Apel Iași

Leziunile au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor-înțepător, mai probabil de tipul unui cuțit, decât ciob de sticlă spartă, aplicat în număr de aproximativ patru lovituri pe planul anterior al corpului victimei, într-o succesiune ce nu se poate stabili, poziția victimă-agresor fiind cel mai probabil de față în față.

Pot data din noaptea de 5 - 6 decembrie 2011.

Necesită 28 - 30 zile îngrijiri medicale.

Leziunile au pus în primejdie viața sus-numitului.

În urma traumatismului suferit sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică (permanentă), fiind necesară rezecție segmentară de anse intestinale ileale." În ceea ce îl privește pe inculpatul P.A.R., așa cum s-a arătat, acesta a fost și el internat în noaptea de 5 - 6 decembrie 2011, iar în ziua de 6 decembrie 2011, după acordarea de îngrijiri medicale, medicii curanți au recomandat procurorului ca inculpatul să mai rămână o zi în spital pentru evitarea unor complicații de ordin medical. În noaptea de 6 - 7 decembrie 2011, inculpatul P.A.R. a părăsit spitalul fără acordul medicilor. Leziunile prezentate de inculpat, care rezultă din actele medicale întocmite de unitatea spitalicească au necesitat un număr redus de zile îngrijiri medicale și nu i-au pus în primejdie viața. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen. care stipulează că "probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului", precum și dispozițiile art. 75 C. proc. pen. conform cărora "declarațiile părții vătămate … făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză". Instanța de judecată a coroborat declarațiile părții vătămate (dosar de urmărire penală) cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto anexă, raportul de expertiză medico-legală traumatologică al S.M.L. Jud. Vaslui, declarațiile martorilor P.O.S., C.D., S.M.A., C.C., G.D.C., B.B.I., T.A.C., raportul de expertiză medico-legală al S.M.L. Jud. Vaslui privind leziunile inculpatului, capturi video sub formă de planșe foto de pe înregistrările camerelor video de la locul faptei, proces-verbal de examinare criminalistică a hainelor inculpatului, proces-verbal privind părăsirea unității spitalicești de către inculpat, fără acordul cadrelor medicale. Inculpatul P.A.R. nu a fost audiat în faza de urmărire penală și nici în cea a judecății, dar prin declarație autentificată a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În drept, faptele inculpatului P.A.R., care în noaptea de 5 - 6 decembrie 2011, în sala de jocuri mecanice aparținând SC "O." SRL Bârlad, i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit părții vătămate C.M.O., cauzându-i astfel leziuni traumatice severe, care au necesitat pentru vindecare 28 - 30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate, având în vedere zona corporală în care a lovit, obiectul vulnerant folosit, urmările agresiunii, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., și port fără drept al cuțitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, aflate în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. Din modalitatea de comitere a faptei respectiv prin lovire de patru ori cu cuțitul în planul anterior al corpului victimei, dintre care două lovituri sunt plasate în zona abdomenului și din intensitatea și numărul loviturilor aplicate de inculpat părții vătămate care i-au produs acesteia leziuni care i-au pus viața în primejdie rezultă, fără putință de îndoială că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a acceptat eventualitatea producerii unui rezultat letal și, prin urmare, vinovăția sa, sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor calificat îmbracă forma intenției indirecte. Aplicând lovituri repetate într-o regiune vitală a corpului, cu un cuțit, care a cauzat leziuni grave, și anume plagă tăiată penetrantă abdominală cu interesarea anselor intestinale la nivelul ileonului, mezocolonului drept, cu secțiune de arteră dreaptă, hemiperitoneului, hematomului tetroperitoneal, inculpatul nu a urmărit numai vătămarea corporală a victimei, ci uciderea ei, sens în care instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Oricât de mic ar fi fost cuțitul, tipul leziunilor a indicat o suficientă ascuțime și lungime ale lamei acestuia de natură să producă un rezultat letal prin vizarea unor zone vitale, astfel încât comentariile apărării cu privire la dimensiunile armei albe folosite nu pot fi primite ca argument al intenției inculpatului de a se rezuma doar la vătămarea victimei. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului P.A.R. a rezultat că prin Sentința penală 1869 din 30 octombrie 2006 a Judecătoriei Bârlad, acesta a fost condamnat la pedeapsa de o lună închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 și în temeiul disp. art. 83 a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 820/2005 a Judecătoriei Bârlad, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (3) C. pen., dispunându-se executarea în detenție a cumulului obținut, de 7 luni închisoare. Inculpatul a început executarea pedepsei respective la 10 februarie 2009, fiind liberat condiționat la 8 iulie 2009 cu un rest de 63 zile. Instanța a considerat că cele două condamnări anterioare ale inculpatului nu pot alcătui primul termen al recidivei postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât niciuna din ele nu este mai mare de 6 luni, iar prima este aplicată pentru o infracțiune comisă în minorat. Prin adunare, se obține o pedeapsă mai mare de 6 luni, dar cele două pedepse, deși cumulate, rămân distincte, iar pentru stabilirea stării de recidivă nu se poate lua în considerare cuantumul rezultat din însumarea lor. În consecință, instanța a înlăturat din încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie. Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor sus-menționate, instanța l-a condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege. La alegerea și individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume dispozițiile părții generale a C. pen., limitele pedepsei prevăzute de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. și a celei prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reduse conform art. 320 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen. (închisoare de la 5 ani la 8 ani și 4 luni, respectiv de la 2 luni la 1 an și 4 luni), împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, gradul concret de pericol social, persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Tribunalul nu a reținut în favoarea inculpatului P.A.R. nici o circumstanța atenuantă prev. de art. 74 C. pen., menționând că atitudinea de recunoaștere a infracțiunii reținute în sarcina sa a fost valorificată ca și cauză legală de reducere a pedepsei, conform prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., astfel încât nu a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise, astfel cum a fost redus conform art. 320 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen. Cererile apărării de reținere a legitimei apărări, cu consecința achitării inculpatului, sau a circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 C. pen. au apărut ca fiind incompatibile cu situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței și de către instanță și care a fost însușită în totalitate de inculpat, a cărui voință a fost de a se judeca în baza disp. art. 320 ind. 1 C. proc. pen. Astfel, situația de fapt a reflectat inițierea conflictului de către inculpat, nicidecum un atac sau o provocare venind din partea părții vătămate la care inculpatul ar fi răspuns prin violență. Având în vedere împrejurările concrete al săvârșirii faptelor, gradul concret de pericol social al acestora, dar și periculozitatea inculpatului, care, fără a fi recidivist a prezentat antecedente penale, instanța a apreciat că pedepsele orientate spre minim, cu executare în regim de detenție a pedepsei rezultante obținute prin contopire, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. Față de prevederile art. 175 alin. (1) teza finală și raportat la dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen., instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. Raportat la cauza Hirst contra Marii Britanii și în baza prevederilor art. 71 C. pen. privind pedeapsa accesorie, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei aplicate exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, precum și a dreptului prevăzut la lit. b) acela de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, față de soluția de condamnare instanța considerându-l nedemn de exercitarea acestor drepturi. Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că, în ședința publică din 17 octombrie 2012, partea vătămată C.M.O. a declarat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 50 000 RON, reprezentând daune morale. Spitalul Municipal de Urgență "E.B." Bârlad, cu privire la cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate a solicitat să fie despăgubit cu suma de 4.110,9 + 20 RON. Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui s-a constituit parte civilă, comunicând contravaloarea transportării cu ambulanța a vătămatului în valoare de 439,65 RON. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a) și b) "potrivit legii civile" ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept materiale care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume art. 998 - 1003 C. civ., cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile celei penale fiind expres reglementate în C. proc. pen. Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 C. civ., care prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" și în art. 999 din același cod prevede că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența și prin imprudența sa". Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși conținutul art. 998 C. civ., care folosește termen general de "prejudiciu" fără a distinge în raport cu caracterul material sau morale al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale, cauzate prin orice fapte ilicite, deci implicit și a celor cu caracter penal. Astfel, latura civilă într-o cauză penală este guvernată de principiul "actori incumbit probatio" expres prevăzut de legiuitor prin dispozițiile art. 1169 C. civ., respective cel care face o propunere înaintea judecății este obligat a o dovedi. Pentru acordarea de despăgubiri civile cu caracter material a fost necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu cât și valoarea acestuia. Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs. A rezultat deci că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate și nici prestabilite legislative ca întindere, ci dimpotrivă, acestea trebuie stabilite prin probe. Spitalul Județean de Urgență Vaslui și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui au dovedit, prin mijloacele legale oferite, depunând acte în acest sens, existența unor prejudicii în patrimoniul lor ca urmare a acțiunii inculpatului. În consecință, în baza disp. art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis acțiunile civile și a obligat inculpatul P.A.R. la plata următoarelor sume: - 4.120,9 RON actualizată la data executării, către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență "E.B." Bârlad; - 439,65 RON către partea civilă Serviciul de ambulanță Județean Vaslui. Partea civilă C.M.O. în susținerea pretențiilor civile formulate sub aspectul daunelor morale a depus acte medicale și a solicitat audierea martorei P.E. Instanța a reținut că părții civile C.M.O. i-au fost cauzate prejudicii morale decurgând din internarea în spital, intervențiile chirurgicale la care a fost supusă, traumele fizice și psihice suferite, sechelele post-traumatice care au afectat în mod negativ participarea acesteia la viața socială și de familie comparative cu situația anterioară vătămării, infirmitatea fizică permanentă produsă prin fapta ilicită a inculpatului, apreciind suma de 15.000 RON ca fiind suficientă față de prejudiciul nepatrimonial suferit, reprezentând o justă satisfacție acordată. Desigur, daunele morale nu au aptitudinea de a acoperi suferințele care sunt inestimabile, ci pentru a diminua consecințele negative ale faptei și a implicației ei pe toate planurile vieții sociale a părții vătămate. Speța a evidențiat cauzarea unor consecințe negative determinate de intensitatea durerilor fizice și psihice resimțite de partea civilă, dar și de urmările permanente pe care le-a suferit, context în care se apreciază asupra nevoii de acordare a unor daune în cuantumul stabilit. S-a dispus conservarea a două DVD-uri cu capturi de ecran, înregistrate în registrul de corpuri delicte al instanței. Constatând culpa procesuală a inculpatului, în baza art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul P.A.R. să achite statului 795 RON cheltuieli judiciare, din care 100 RON a reprezentat onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată (50% - deleg 406/2012), 88 RON a reprezentat taxe expertize medico-legale, sume ce au fost avansate din fondul special al Ministerului Justiției. În temeiul disp. art. 193 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul P.A.R. să achite părții vătămate C.M.O. cheltuieli judiciare în cuantum de 800 RON. Împotriva sentinței penale, a declarat apel inculpatul, P.A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, inculpatul susține schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. care au în comun urmarea produsă, respectiv "punerea în primejdie a vieții persoanei", în sensul medico-legal al expresiei pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și în sens juridic pentru infracțiunea de tentativă de omor. În consecință, constatarea medico-legală nu constituie prin ea însăși un criteriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, ci un element de fapt care pentru a fi relevant trebuie să se coroboreze și cu alte circumstanțe reale și personale, care conturează latura subiectivă specifică infracțiunii de tentativă de omor, respectiv intenția de a ucide. Sub aspectul laturii subiective, intenția de a ucide trebuie stabilită în raport de toate împrejurările cauzei, instrumentul folosit, regiunea corpului, raporturile dintre făptuitor și victimă, atitudinea după comiterea faptei. Raportat la relațiile dintre inculpat și partea vătămată, se cunoșteau, au crescut în cartier, în noaptea conflictului au stat la aceiași masă, inculpatul făcându-i "cinste" cu o bere, ambii fiind în stare de ebrietate în momentul conflictului, astfel că în mod greșit s-a concluzionat că inculpatul a avut intenția de a ucide. Din raportul medico-legal rezultă că partea vătămată a prezentat patru plăgi tăiate, însă, doar una singură este gravă, respectiv cea de la nivelul abdomenului. Intensitatea agresiunii, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, este redusă. Plaga abdominală deși a necesitat o intervenție chirurgicală, nu a determinat complicații ulterioare, pareze sau disfuncții ale organelor care să necesite internări ulterioare, programe recuperatorii, victima neschimbându-și radical modul de viață și nu a lăsat semne vizibile. Deși instrumentul folosit de inculpat a fost un briceag mic, cu o lamă mică, acesta a penetrat abdomenul foarte ușor deoarece partea vătămată este o persoană slabă. Inculpatul a prezentat cinci plăgi tăiate, una chiar în spate, în regiunea gât-față care pot fi încadrate în noțiunea de sluțire conform raportului medico-legal. Inculpatul a reacționat instinctiv și a lovit cu briceagul pe partea vătămată la nivelul abdomenului, fapt ce a determinat pe partea vătămată să se oprească la rândul său din agresiune. Inculpatul s-a interesat de starea părții vătămate prin intermediul martorului D.S., iar partea vătămată a arătat inițial că nu are pretenții materiale de la inculpat. Față de aceste împrejurări concrete, în care s-a săvârșit fapta, nu se poate concluziona că inculpatul a acționat chiar și cu intenția indirectă, de a ucide, ci a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă. Instanța de fond în mod greșit nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., fiind posibilă reținerea circumstanței prevăzută de art. 74 lit. c), alin. (2) C. pen. în procedura prevăzută de art. 320 ind. 1 C. proc. pen., conform practicii judiciare. Inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, fiind plecat în străinătate, la muncă din anul 2009, și nu a avut vreo restricție de a părăsi țara, este tânăr, și a trebuit să facă față, la o vârstă fragedă, divorțului dintre părinții săi. Antecedentele penale sunt în timpul minorității. Trebuie reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. constând în atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei și regretul acestuia pentru fapta comisă, elementele enumerate mai sus integrându-se acestei circumstanțe. Solicită reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și executarea în libertate. În latura civilă, consideră că despăgubirile morale acordate trebuie reduse proporțional cu suferința provocată, vârsta victimei, preocupările acesteia, zilele de îngrijiri medicale. Conflictul a avut loc într-un grup de prieteni, partea vătămată este o persoană matură, prezintă cazier judiciar încărcat, așa încât nu a fost șocat atât de mult încât să-i provoace traume psihologice. Apelul este nefondat. În apel a fost audiat martorul propus de inculpat S.M.A., a cărui declarație se află la dosar. Situația de fapt reținută de instanța de fond corespunde probelor administrate la urmărirea penală care au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul. Faptele inculpatului P.A.R., care în noaptea de 5 - 6 decembrie 2011, în sala de jocuri mecanice aparținând SC. "O." SRL. Bârlad i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit părții vătămate C.M.O., cauzându-i leziuni traumatice severe, descrise în raportul medico-legal, care au necesitat pentru vindecare 28 - 30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., și port fără drept al cuțitului, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, în concurs real. Inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri de cuțit care i-au produs leziunile traumatice descrise în raportul medico-legal și conform concluziilor medico-legale, toate leziunile descrise i-au pus în primejdie viața și nu doar leziunile traumatice abdominale (dosar urmărire penală). Referitor la urmările produse acestea constau în leziunile traumatice care au pus în primejdie viața părții vătămate și în plus au necesitat pentru vindecare 28 - 30 de zile îngrijiri medicale și i-au cauzat infirmitate fizică permanentă, fiind necesară rezecție segmentară de anse intestinale ileale. Din modalitatea de comitere a faptei, prin lovirea părții vătămate în planul anterior al corpului victimei, în zona toracică, abdominală, deltoidiană dreaptă, zone vitale lezate, cu un corp tăietor înțepător, mai probabil cuțit, obiect vulnerant apt de a produce moartea, numărul loviturilor aplicate, urmări produse, rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, și chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, a acceptat eventualitatea producerii rezultatului letal, în mod just fiind reținută forma de vinovăție a intenției indirecte. Din declarațiile părții vătămate și a martorului D.S.B. rezultă că partea vătămată nu îl cunoștea pe inculpat, aflând cum se numește ulterior astfel că pretinsele relații de prietenie și cunoștințe afirmate de inculpat nu se susțin. Inculpatul aplicând, cu cuțitul, părții vătămate mai multe lovituri cu intensitate, în certificatul medico-legal fiind consemnată plagă tăiată profundă în regiunea deltoidiană dreaptă și plagă în zona abdominală care a avut ca rezultat eviscerarea anselor intenstinale și a marelui epiplon, a prevăzut rezultatul acțiunii sale, moartea victimei, și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, iar împrejurarea că acesta nu s-a produs, din motive independente de voința sa nu are nicio influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. Nici natura relațiilor anterioare dintre inculpat și victimă pretinse de inculpat, nu au influență asupra încadrării juridice a faptei în tentativă de omor calificat. Faptul că inculpatul a fost lovit la rândul său de partea vătămată producându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal (dosar urmărire penală), leziuni ce nu au pus în primejdie viața acestuia, în condițiile reținute în rechizitoriu și în sentința penală atacată, recunoscute de inculpat în procedura prevăzută de art. 320 ind. 1 C. proc. pen., nu are nicio influență asupra intenției cu care inculpatul a acționat, agresiunea inculpatului nefiind determinată de vreo acțiune agresivă anterioară a părții vătămate. Încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat este legală și temeinică, inculpatul acționând cu intenția indirectă de a ucide ce rezultă din multitudinea loviturilor aplicate, intensitatea loviturilor (unele plăgi sunt profunde), obiectul vulnerant folosit (cuțit, apt de a ucide - fiind indiferentă constituția fizică a părții vătămate), zone vitale lezate. În procesul individualizării pedepsei, în care evaluarea criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și a scopului și funcțiilor pedepsei prev. de art. 52 C. pen., instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, modalități de săvârșire, consecințe produse, antecedența penală a inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege astfel cum au fost reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pedepsele fiind just individualizate, proporționale cu faptele și persoana inculpatului care a recunoscut faptele. În mod just, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74, însă împrejurările invocate în apel au fost avute în vedere, fiind evaluate în procesul individualizării pedepselor fără a fi reținute ca circumstanțe atenuante cu efectul reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege care nu ar răspunde exigențelor unei juste individualizări. Împrejurările invocate ca circumstanțe atenuante nu reduc în asemenea măsură gravitatea faptelor în ansamblu și nu caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului astfel încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special să răspundă imperativului justei individualizări. Critica privind soluționarea laturii civile este, de asemenea, nefondată. Despăgubirile morale acordate, în sumă de 15.000 lei, sunt proporționale cu prejudiciul moral suferit de partea vătămată concretizat în hotărârea penală atacată și cauzat prin infracțiunea de tentativă de omor calificat săvârșită de inculpat. Despăgubirile acordate nu sunt excesive și au funcția de a diminua consecințele negative ale faptei comisă și implicațiile pe planul vieții părții vătămate. Prejudiciul moral constă în suferințele fizice și psihice cauzate prin fapta inculpatului rezultând din intensitatea durerilor fizice produse și urmările permanente cauzate, respectiv infirmitatea fizică permanentă produsă prin fapta inculpatului. Eventualul cazier judiciar al părții vătămate este irelevant sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor precum și în legătură cu impactul faptei inculpatului asupra suferințelor psihice produse părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul P.A.R. criticând soluția ca netemeinică și nelegală, solicitând schimbarea de încadrare juridică în art. 182 C. pen. și redozarea pedepsei. Au fost invocate cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și prin prisma cazurilor de casare care, conform disp. art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de instanță constată următoarele: În cauză încadrarea juridică a faptei stabilită de cele două instanțe, cea de fond și cea de apel, este corectă. Aplicarea de către inculpat, a mai multor lovituri cu un cuțit în zona deltoidiană dreaptă și în zona abdominală ce a avut ca efect eviscerarea anselor intestinale atestă intenția de a ucide și nu doar de a vătăma victima. Modalitatea de săvârșire a faptei, zonele vizate, corpul contondent folosit, intensitatea loviturilor aplicate indică faptul că inculpatul a prevăzut și dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea intervenirii morții victimei, ca atare, încadrarea faptei în tentativă la omor calificat săvârșită în loc public este corectă. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa, Curtea constată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 nu mai există un caz de casare care să permită reindividualizarea pedepsei, decât dacă aceasta este nelegală (pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen.). Cum în speță pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege, instanța de recurs nu poate opera o reindividualizare a acesteia. De aceea, Curtea va respinge, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat recursul formulat de inculpat, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.