ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 442 din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul R.A.R., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A.R., zis „A.", arestat 1 preventiv în Penitenciarul Iași în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32/U din data de 01 martie 2012 emis de Tribunalul: Iași, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, calculată conform art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și a arestului preventiv, de la 30 aprilie 2012, ora 21:35, la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă U.V. a sumei de 1.500 euro, în echivalent RON la data plății și către partea civilă C.F. a sumei de 2.500 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 668 RON cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf.

Spiridon" Iași a sumei de 4255,56 RON cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011. A fost respinsă cererea părților civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon" Iași de obligare a inculpatului la plata sumelor cheltuite cu transportul și îngrijirea medicală a martorului R.C. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.A.R. a sumei de 56 RON reprezentând contravaloarea cuțitului folosit la comiterea infracțiunii și care nu a fost găsit de organele de cercetare penală. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3418,21 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că părțile vătămate și civile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 612/P/2012 din data de 29 iunie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași la data de 02 iulie 2012 sub nr. 6591/99/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.A.R., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., prin actul de sesizare a instanței de judecată dispunându-se și neînceperea urmăririi penale față de același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

(victimă R.C.E.) și disjungerea cauzei, cu trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași spre competentă soluționare, referitor la plângerile formulate de inculpatul R.A.R. și partea vătămată U.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 180 C. pen. Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că inculpatul R.A.R., în dimineața de 29 aprilie 2012, în jurul orelor 05:20, în timp ce părțile vătămate C.F. și U.V. se aflau pe esplanada situată pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Iași, fără un motiv întemeiat, a acționat violent asupra acestora, aplicându-le lovituri cu un cuțit. Părții vătămate U.V. inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona toracică stânga, iar părții vătămate C.F.

o lovitură în zona abdominală, în regiunea epigastrică, în urma cărora acestea au fost transportate cu ambulanța și internate la Spitalul Sf. Spiridon Iași cu următorul diagnostic: C.F. - plagă penetrantă abdominală cu lacerație segment 6 hepatic, plagă de mezocolon transvers cu hemoperitoneu consecutiv și pneumoperitoneu, necesitând 35 - 45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni ce au fost de natură să pună în primejdie viața victimei, iar U.V. - plagă laterotoracică bazală stânga înjunghiată și echimoză stânga, necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziune care putea să pună în primejdie viața acestuia datorită obiectului vulnerant folosit și zonei anatomice vizate.

Pentru a se dispune astfel, pe parcursul urmăririi penale s-a întocmit proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procese verbale de cercetare și conducere în teren, rapoarte de constatare medico legală privind leziunile suferite de victimele U.V., R.C.E. și C.F., raport de expertiză medico legală psihiatrică a inculpatului R.A.R., au fost audiate părțile vătămate U.V., C.F. și R.C.E., precum și martorii R.C.E., A.I., P.F., M.M., P.R.G. și M.V.C. De asemenea, a fost audiat inculpatul R.A.R. și i s-au adus la cunoștință învinuirile, ca și toate probatoriile administrate, anterior trimiterii în judecată. Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului R.A.R.

acesta solicitând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Solicitarea a fost respinsă de instanța de judecată prin raportare la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acesteia, în considerarea și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție sub acest aspect (Deciziile ICCJ nr. 250 din 27 ianuarie 2012 și nr. 523 din 22 februarie 2012). Instanța a procedat la readministrarea probatoriilor în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, fiind audiate părțile vătămate U.V. și C.F., precum și martorii R.C.E., A.I., P.F., M.M. și P.R.G. Părțile nu au solicitat reaudierea și a martorului M.V.C., declarația acestuia neavând relevanță în raport de faptele cauzei.

În apărare, inculpatul R.A.R., prin apărător ales, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere și a probei cu audierea martorilor din lucrări, probe încuviințate de instanța de judecată ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. În considerarea probei încuviințate, inculpatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere și, cu încuviințarea instanței, a fost interpelat în circumstanțiere și martorul P.R.G. La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012 și la termenul de dezbateri, inculpatul R.A.R. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., în două infracțiuni, respectiv tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în raport, de partea vătămată C.F. și lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. față de partea vătămată U.V., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost respinsă de instanța de judecată.

în acest context, s-a reținut că diferențierea dintre tentativa de omor și o infracțiune de vătămare a integrității corporale a victimei nu este dată de potențialitatea leziunilor cauzate de inculpat victimei de a pune în pericol viața acesteia, ci de modul în care inculpatul a acționat, mod care pune în evidență intenția acestuia de vătămare a integrității corporale a victimei sau de suprimare a vieții acesteia. De altfel, instanța a reținut că nu sunt clare rațiunile pentru care procurorul a considerat că fapta comisă de același inculpat, în aceleași împrejurări, în raport de victima R.C.E. întrunește doar condițiile unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, faptă pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale pentru lipsa plângerii prealabile.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală și probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele: În fapt, inculpatul R.A.R. era angajat în calitate de barman la SC A. SRL Iași, fiind coleg de serviciu cu martorii P.R.G. și M.M. în noaptea de 28/29 aprilie 2012, după terminarea programului de lucru, cei trei s-au deplasat la barul O. din incinta Hotelului R. din Iași, locație în care au consumat, fiecare, cantități apreciabile de alcool. Conform declarațiilor inculpatului, în această locație el a consumat cca. 2 l de bere, 7 - 8 pahare de whisky cu capacitate de 200 ml și 10 shot-uri, atât paharele de whisky cât și shot-urile având o combinație de 30% alcool și restul suc de fructe.

În jurul orelor 05:00, în dimineața zilei de 29 aprilie 2012, inculpatul R.A.R. și cei doi martori, P.R.G. și M.M., au decis să se deplaseze din Clubul O. în Clubul U. din zona Cub de pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Iași. în acest sens, cei trei au luat un taxi din care au coborât în zona Cub, după cum declară inculpatul și cei doi martori. În aceeași zonă, pe esplanada din apropierea Clubului U., se aflau și părțile vătămate, într-un grup mai numeros, de aproximativ șase persoane (cele două părți vătămate, martorii R.C.E. și P.F., precum și un alt băiat împreună cu prietena lui, martori pe care organele de urmărire penală nu i-au identificat pentru a se putea încerca audierea lor).

Conform declarațiilor părților vătămate și ale martorilor R.C.E. și P.F., grupul de tineri consuma băuturi alcoolice, respectiv bere dintr-un pet și se rădea destul de tare ca urmare a unor glume pe care le spunea martorul R.C. La momentul la care inculpatul R.A.R. și cei doi martori P.R.G. și M.M. au ajuns în apropierea acestui grup de tineri, martorului M.M. i se făcuse deja rău datorită cantității de alcool ingerate, acesta oprindu-se pentru a voma, motiv pentru care a rămas în zonă, la depărtare de grupul de tineri și de cei doi prieteni cu care venise. Văzând că grupul de tineri râdea, inculpatul R.A.R. a crezut că se râde de colegul său căruia îi era rău, motiv pentru care a interpelat grupul dacă se râde de ei.

Membrii grupului din care făceau parte și părțile vătămate stăteau pe treptele esplanadei așezați, cu excepția părții vătămate C.F. și a martorului R.C.E., care stăteau în picioare. Deși grupul râdea de o glumă a martorului R.C. și nu de situația în care se aflau inculpatul și prietenii săi, partea vătămată a răspuns acestuia că da, se râde de ei. La momentul imediat următor, inculpatul a interpelat pe martorul R.C.E. dacă sunt șmecheri și acesta i-a răspuns că nu. Datorită răspunsurilor primite și stării în care se afla, inculpatul a reacționat violent, s-a îndreptat spre acest grup, ținta.lui imediată fiind partea vătămată C.F. Inculpatul a scos dintr-un borset pe care îl avea asupra sa un cuțit de bucătărie, cu care a lovit pe partea vătămată în zona abdominală.

în urma loviturii primite, partea vătămată s-a așezat în apropierea grupului, loc în care a rămas până la sosirea organelor de intervenție. Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 677 din 09 mai 2012, acesta a fost diagnosticat cu plagă tăiată penetrantă abdominală cu lacerație hepatică, plagă de mezocolon transvers, hemoperitoneu și pneumoperitoneu consecutiv, leziune ce s-a putut produce prin lovire unică cu obiect înțepător tăios, care a necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale și a fost de natură a-i pune viața în primejdie. Imediat, în ajutorul părții vătămate a sărit martorul R.C.E., iar de partea inculpatului a intervenit martorul P.R.G..

în acest context, a fost lovit și inculpatul, dar și martorul R.C.E., conform Raportului de constatare medico-legală nr. 676 din 09 mai 2012 acesta din urmă prezentând o plagă înțepată și o plagă înjunghiată la nivelul regiunii daltoidiană stânga, leziuni produse prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit. Întrucât după retragerea părții vătămate C.F., martorul R.C.E. rămăsese singur în fața a doi agresori, respectiv inculpatul și martorul P.R.G., între aceștia a intervenit martorul P.F. și partea vătămată U.V., acesta din urmă fiind lovit mai întâi de martorul P. cu pumnul în zona oculară stânga. De partea vătămată s-a apropiat și inculpatul, care i-a aplicat o singură lovitură cu cuțitul în zona toracică, partea vătămată retrăgându-se din zona conflictului.

Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 675 din 18 mai 2012, partea vătămată a prezentat excoriație, echimoză și plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai stânga, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent și obiect tăietor înțepător și a căror vindecare a necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale. S-a reținut că în conflictul general intervenit între cele două grupuri ar fi fost lovit și inculpatul, de martorul R.C.E., iar celelalte persoane rămase neidentificate din grupul de tineri au fost lovite de grupul inculpatului, fără a se putea stabili dacă agresor a fost inculpatul sau prietenul acestuia, martorul P.R.G. S-a reținut însă că respectivul conflict s-a stins întrucât persoanele din grupul de tineri care nu prezentau răni grave au încercat să scape prin fugă, dar fără a se îndepărta prea mult de locul incidentului, inculpatul și prietenul său abandonând disputa.

Constatând leziunile grave suferite de părțile vătămate U.V. și C.F., martorul P.F. a apelat numărul unic de urgență 112, la fața locului sosind organele de poliție și echipaje ale Serviciului de ambulanță care au transportat victimele la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Inculpatul R.A.R. și cei doi martori P.R.G. și M.M. (acesta din urmă nu a intervenit niciun moment în conflict) au părăsit zona conflictului cu un taxi condus de martorul A.I.. Conform declarațiilor acestui martor, inculpatul R.A.R. și martorul P.R.G. au rămas în zona Cartierului Alexandru cel Bun din Iași, iar martorul M.M. a fost condus în localitatea Valea Lupului de lângă Iași. în drum spre casă, conform declarației inculpatului și procesului-verbal de reconstituire, acesta a aruncat cuțitul folosit în conflictul în care fusese implicat într-un tomberon, de unde nu a mai putut fi recuperat de organele de urmărire penală.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de judecată, a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești. Astfel, traseul parcurs de inculpatul R.A.R. și cei doi martori, P.R.G. și M.M., în noaptea de 28/29 aprilie 2012, a rezultat din coroborarea declarațiilor acestora. De asemenea, din coroborarea declarațiilor lor cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor R.C.E. și P.F. a rezultat situația imediat anterioară momentului debutului conflictului dintre cele două grupuri. Deși procurorul a reținut că inculpatul s-ar fi adresat grupului de tineri întâlnit doar cu întrebarea dacă sunt șmecheri, iar martorul R.C.E.

a susținut că doar el a răspuns inculpatului că nu sunt, veridică a apărut instanței și declarația părții vătămate C.F., care a recunoscut că întrebarea inculpatului a fost dacă se râde de ei și că el a răspuns că da, aceasta întrucât instanța a interpelat expres partea sub acest aspect și acesta a fost convins de răspunsul dat, recunoscând că a fost un răspuns inconștient dat inculpatului, deși nu avea niciun interes să facă acest lucru. Prin raportare la declarația dată de partea vătămată și la susținerile inculpatului, instanța nu a identificat motive să înlăture apărarea formulată sub acest aspect. Pe de altă parte, declarația părții vătămate C.F. a apărut veridică și din perspectiva derulării logice a evenimentelor întrucât, din coroborarea tuturor declarațiilor, a rezultat că martorului M.M.

i s-a făcut rău imediat ce a ajuns în zona în care se afla și grupul părților vătămate, că la acel moment grupul râdea datorită unor glume, apărând ca ilogică întrebarea directă a inculpatului către grup dacă sunt șmecheri, în lipsa unei reacții din partea grupului. De aceea, instanța a considerat că, cel mai probabil, întrebarea inculpatului în sensul dacă sunt șmecheri (întrebare confirmată de partea vătămată U.V. și de martorii R.C.E. și P.F.) a apărut ca urmare a răspunsului dat de partea vătămată C.F., în sensul că se râde de situația lor. Deși inculpatul a susținut și faptul că el a fost primul lovit de o persoană din grupul părților vătămate și că a ripostat la această agresiune, susținerea sa nu a fost confirmată de celelalte mijloace de probă.

S-a reținut că, dincolo de faptul că înseși declarațiile inculpatului sunt inconsecvente sub acest aspect (în plângerea depusă la organele de urmărire penală a susținut că a fost lovit de C.F. pentru ca în fața instanței să declare că nu știe cine i-a aplicat lovitura), acțiunea violentă primară a inculpatului este confirmată și de declarațiile părților vătămate și ale martorilor R.C.E. și P.F., primul dintre aceștia confirmând chiar lovirea inculpatului, însă în contextul acțiunii agresive inițiale a acestuia, declarația sa putând explica leziunile prezentate de inculpat conform Certificatului medico-legal nr. 853 din 04 mai 2012. De asemenea, s-a avut în vedere că și martorul P.F. a recunoscut că a împins pe inculpat, însă tot în contextul conflictului generat de acesta.

Declarația martorului P.R.G. care a susținut versiunea inculpatului sub acest aspect nu a putut fi reținută de instanța de judecată ca fiind veridică. S-a reținut că, dincolo de faptul că cei doi sunt colegi și prieteni, deci martorul poate fi subiectiv, potrivit declarațiilor acestuia și ale inculpatului, a doua zi după conflict, cei doi s-au întâlnit pentru a „trece în revistă" cele petrecute cu o seară înainte. Dată fiind gravitatea răspunderii penale ce plana asupra inculpatului pentru faptele comise, gravitate pe care cei doi au realizat-o abia după finalizarea altercației, cât și starea avansată de ebrietate în care cei doi erau la momentul faptelor, s-a reținut că este posibil ca declarațiile celor doi să fi fost puse de acord, neexplicându-se altfel concordanța totală dintre ele, aceasta în contextul în care toate părțile implicate erau sub influența băuturilor alcoolice, dovadă fiind și faptul că declarațiile date sunt uneori total neconcordante.

Relevantă pentru starea în care se aflau cei implicați în conflict a fost și recunoașterea martorului M.M. din fața instanței de judecată, acesta arătând că nici măcar nu mai știe cum a ajuns acasă în acea noapte. Deși apărarea a insistat foarte mult pe aceste contradicții dintre declarațiile martorilor audiați în cauză și chiar dintre declarațiile părților vătămate, s-a reținut că ele sunt explicabile prin starea de ebrietate în care se aflau toate aceste persoane la momentul respectiv. în plus, s-a avut în vedere că aceste contradicții sunt neesențiale pentru determinarea derulării evenimentelor din acea dimineață, singurul aspect esențial fiind susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost lovit primul de o persoană din grupul părților vătămate, aspect care nu a fost susținut de alte mijloace de probă.

De asemenea, s-a apreciat că faptul că singurele declarații care se coroborează între ele sunt cele ale inculpatului și ale martorului P.R.G., este explicabil prin aceea că aceștia s-au întâlnit a doua zi după conflict și au recapitulat evenimentele, din nicio declarație nerezultând că și părțile vătămate și martorii R.C.E. și P.F. ar fi procedat în același sens, de aceea declarațiile lor, chiar neconcordante sub anumite aspecte, au apărut ca fiind mai aproape de adevăr. Din coroborarea tuturor acestor declarații a rezultat indubitabil modalitatea de desfășurare a evenimentelor reținută de instanța de judecată. De altfel, s-a constatat că unele declarații doar excluse din context par a fi contradictorii, așa cum este cazul declarațiilor părții vătămate C.F.

și a martorului R.C.E., care par a fi contradictorii referitor la replicile grupului cu inculpatul, dar ele sunt concordante dacă sunt privite într-o desfășurare logică a evenimentelor, astfel cum a fost reținută de instanța de judecată. A fost avut în vedere că aceste declarații nu pot fi invocate trunchiat, ci trebuie analizate în integralitatea lor și coroborate astfel încât imaginea evenimentelor să apară într-o desfășurare cronologică. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului R.A.R. care, în dimineața zilei de 29 aprilie 2012, în jurul orelor, 05:00, pe fondul unor discuții contradictorii cu un grup de tineri aflați pe esplanada de pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Iași, grup din care făceau parte și părțile vătămate C.F.

și U.V., a lovit pe părțile vătămate cu un cuțit cu lama de aproximativ 10 cm în zone vitale ale corpului, cauzând părții vătămate C.F. o plagă tăiată penetrantă abdominală cu lacerație hepatică, plagă de mezocolon transvers, hemoperitoneu și pneumoperitoneu consecutiv, leziune ce s-a putut produce prin lovire unică cu obiect înțepător tăios, care a necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale și a fost de natură a-i pune viața în primejdie, iar părții vătămate U.V. o plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai stânga, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu obiect tăietor înțepător și pentru a cărei vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i). și art. 176 lit. b) C. pen. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul R.A.R. a acționat cu forma de vinovăție a intenției indirecte prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acțiunilor sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. S-a reținut că inculpatul nu s-a deplasat spre grupul de tineri cu scopul de a ucide pe părțile vătămate, pe care nici nu le cunoștea anterior, intenția indirectă de suprimare a vieții acestora fiind una spontană, apărută la momentul când grupul de tineri a răspuns „obraznic" la întrebările inculpatului.

Contrar solicitării formulate de apărare, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond a reținut că, față de zona corpului vizată și obiectul vulnerant folosit, intenția inculpatului R.A.R. a fost cea specifică infracțiunii de omor, în raport de ambele victime și, chiar dacă inculpatul nu a urmărit producerea rezultatului specific - uciderea părților vătămate -, el a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui în momentul în care a aplicat acestora câte o lovitură puternică cu un obiect tăietor - înțepător în zone vitale.

A fost avut în vedere că intenția indirectă de omor cu care inculpatul a acționat în cazul ambelor victime rezultă cu prisosință din faptul că acesta cunoștea ce obiect vulnerant folosește - un cuțit cu lungime minimă de 8 - 10 cm (după cum rezultă din rapoartele de constatare medico legală) și a conștientizat aptitudinea acestuia de a produce moartea, din faptul că inculpatul a lovit părțile vătămate în zone vitale - abdomen și torace - și nu la extremități, din profunzimea plăgilor cauzate celor două victime, cât și din faptul incontestabil că, la momentul imediat ulterior lovirii acestora, inculpatul a conștientizat urmările grave ale faptei sale, motiv pentru care a și aruncat cuțitul la gunoi.

Contrar celor susținute de apărare, instanța de fond a reținut că intenția specifică infracțiunii de omor nu se stabilește prin raportare la poziția psihică a victimelor, ci în raport de cea a inculpatului. S-a apreciat că intensitatea mai redusă a loviturii aplicate părții vătămate U.V. (așa cum rezultă din descrierea leziunilor din raportul de constatare medico legală) nu determină prin ea însăși reținerea că în cazul acesteia inculpatul a acționat cu intenția de vătămare a integrității corporale și nu de omor, această intensitate mai redusă datorându-se condițiilor de comitere a faptei. S-a constatat că, dacă în cazul părții vătămate C.F., lovitura a fost aplicată intempestiv, inculpatul acționând fără a fi împiedicat de vreun obstacol, partea vătămată C.F.

fiind prima lovită, în cazul celeilalte părți vătămate, deja se generase acea stare de învălmășeală specifică confruntării dintre două grupuri, lovitura fiind astfel atenuată. Din punct de vedere psihic însă, s-a reținut că nu există nicio diferență între acțiunea inculpatului asupra părții vătămate C.F. și cea asupra părții vătămate U.V., fiind ilogic a considera că inculpatul a acționat cu două poziții psihice diferite, în aceleași condiții de loc și timp, la interval de timp extrem de scurt, asupra celor două victime pe care nu le diferențiază nimic.

În plus, a fost avut în vedere că prima victimă și cea în raport de care apărarea nu neagă intenția indirectă de omor este C.F., ridicându-se întrebarea cum este posibil ca inculpatul, provocat verbal de grup, să lovească o persoană din acel grup cu un cuțit, acceptând posibilitatea că o poate ucide, iar după ce și el este agresat, să lovească, cu același cuțit, o altă persoană din același grup, însă doar cu intenția de a o vătăma. Dimpotrivă, în cazul celei de a doua lovituri aplicate, s-a apreciat că intenția specifică infracțiunii de omor este cu atât mai evidentă. Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul a susținut că nu știa că are cuțit asupra lui, dar a deschis borseta și a luat cuțitul din interior, cuțit pe care-l văzuse la serviciu.

Prin urmare, s-a reținut că, la momentul altercației cu grupul de tineri din care c făceau parte și părțile vătămate și la momentul imediat anterior acestuia, inculpatul știa că are asupra lui o armă albă, respectiv un cuțit de bucătărie cu lamă de aproximativ 10 cm, armă ce este letală, mai ales când purtătorul ei este în stare de ebrietate, cum era inculpatul la acel moment. Deși inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a ucide pe părțile vătămate, instanța a reținut că el a prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat și l-a acceptat, în condițiile în care a ripostat cu o lovitură de cuțit la o provocare verbală sau, ulterior, la o lovitură de pumn, fiind singura persoană din cele două grupuri care era înarmată cu o armă albă letală.

Ca atare, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpat. La dezlegarea problemei de drept, instanța de fond a avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reliefată în Deciziile nr. 3570 din 08 iunie 2005, nr. 2740 din 20 mai 2004, nr. 107 din 18 ianuarie 2010 și nr. 1227 din 02 aprilie 2009. întrucât faptele inculpatului au fost comise într-un loc public și cu intenția indirectă de a ucide două persoane, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile agravantele date de art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen. Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta comisă.

La alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului R.A.R. pentru fapta penală anterior descrisă, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 72 C. pen., referitoare la dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în textul de incriminare, limite reduse potrivit art. 21 alin. (2) C. pen. privind sancționarea tentativei, gradul de pericol social al faptei săvârșite, relevat de modalitatea, condițiile concrete de săvârșire a acesteia (agresarea a două persoane, însă în contextul unui conflict verbal generat de inculpat, dar întreținut și de partea vătămată C.F., pe fondul consumului exagerat de alcool din partea membrilor ambelor grupuri implicate în altercație), dar și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală și rigorile ei și având un comportament prosocial, conform probelor administrate în circumstanțiere.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita bună avută de acesta anterior comiterii faptei ce face obiectul cauzei, reliefată de probatoriile administrate în circumstanțiere, a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și s-a dat eficiență acesteia coborându-se pedeapsa sub minimul rezultat din aplicarea prevederilor art. 21 C. pen.

Ținând cont de cauzele și circumstanțele de reducere, dar și de agravare a pedepsei închisorii, de faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, de conștientizarea, cei drept minimă, a încălcării drepturilor persoanelor din partea inculpatului, acesta fiind de acord cu despăgubirea victimelor, deși nu s-au făcut probe referitor la pretențiile civile solicitate de acestea, dar și de vârsta inculpatului și de aspectul incontestabil că și comportamentul părților vătămate a avut un oarecare rol în determinarea reacției violente a acestuia, în contextul în care toate persoanele implicate în conflict erau în evidentă stare de ebrietate, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, pedeapsă coborâtă mult sub minimul special.

Ca și modalitate de executare a pedepsei aplicate, s-a optat pentru regimul de detenție, considerându-se că o pedeapsă minimă, dar cu executare efectivă, este singura aptă a asigura realizarea funcției acesteia, de reeducare a condamnatului. La alegerea acestei modalități de executare și neaplicarea solicitării apărării de executare sub supraveghere a pedepsei, instanța a avut în vedere că, deși inculpatul are susținerea familiei de origine în revenirea la un comportament licit, a conștientizat într-un mod minim gravitatea faptei comise, susținând că a lovit cu cuțitul pentru a se apăra, deși el este cel care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a „căutat" cearta.

în plus, s-a avut în vedere că inculpatul a avut reacții disproporționate, lovind cu cuțitul imediat, fără a găsi alte alternative, reacții care, deși justificate de starea de ebrietate în care se afla, nu au putut determina instanța în a considera că simpla aplicare a pedepsei ar constitui un avertisment suficient pentru inculpat. Totodată, deși starea de ebrietate a inculpatului de la momentul conflictului a fost reținută de instanță ca și circumstanță atenuantă de comitere a faptei, prin raportare la starea de ebrietate avansată în care și celelalte părți erau la acel moment, instanța nu a putut să nu aibă în vedere la stabilirea modalității de executare a pedepsei cantitatea enormă de alcool declarată de inculpat ca fiind ingerată într-o singură seară, ca și tendința acestuia de a reacționa violent la incidente minore, mai ales pe fondul consumului de alcool (în acest sens fiind și raportul de expertiză medico legală psihiatrică).

În baza art. 65 C. pen., având în vedere și dispozițiile art. 176 C. pen., i s-a aplicat inculpatului R.A.R., alături de pedeapsa principală pentru infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, reținând că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului și, mai ales, tendința de a consuma cantități excesive de alcool, conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., instanța de fond a avut în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06 octombrie 2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii În baza legii a dreptului de a alege, persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește marja de apreciere acceptabilă, oricât de largă ar fi, dar și Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

Față de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța nu a interzis exercițiul acestui drept de natură electorală și, în consecință, nu a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau activitate în vederea comiterii infracțiunilor, motiv pentru care s-a apreciat că nu se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Cum inculpatul nu are copii minori, neexistând nici posibilitatea rezonabilă de a se prevedea că ar putea fi numit tutore sau curator, nici drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) nu i-au fost interzise.

Cu privire la starea de arest preventiv, instanța a constatat că inculpatul R.A.R. a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din data de 01 mai 2012 a Tribunalului Iași, stare de arest menținută până la data pronunțării sentinței. A fost avut în vedere că, după cum s-a constatat și prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2012, față de inculpat existau indicii temeinice, confirmate de instanța de judecată prin soluția adoptată prin hotărâre, privind comiterea unor acțiuni ilicite deosebit de grave, care constituie infracțiune și sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. În același timp, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul prevederilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pericol relevat de conținutul concret al faptei cu privire la care există indicii temeinice care justifică presupunerea că a fost comisă de inculpat - agresarea a două persoane, pe fondul consumului exagerat de alcool -, dar și de tendințele agresive ale inculpatului, relevate de modalitatea în care se presupune că a comis fapta și mențiunile raportului de expertiză medico legală psihiatrică. în plus, s-a apreciat că simpla trecere a unei anumite perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptei deduse judecății, fapta imputată inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul comunității în care a fost comisă.

Pentru aceste motive, în baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160 b C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului preventiv. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că s-au constituit părți civile în cauza dedusă judecății părțile vătămate C.F. și U.V. Partea civilă U.V. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 euro, precizând în fața instanței că suma reprezintă.contravaloarea prejudiciului moral cauzat de inculpat. Partea civilă C.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2.500 euro cu titlu de daune materiale.

Pentru dovedirea prejudiciilor pretinse, părțile nu au solicitat administrarea de probatorii, însă inculpatul, prin declarația dată în prezența apărătorului ales, a fost de acord cu repararea acestor prejudicii pretinse de părțile vătămate și civile. Având în vedere că declarația dată de inculpat are valoarea juridică a unei achiesări la pretențiile părților civile, instanța a admis cererea formulată de acestea și a obligat inculpatul la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile. întrucât chitanța de plată a unei sume de aproximativ 90 euro către partea vătămată C.F., depusă de inculpat la dosar, este anterioară cuantificării prejudiciului pretins de partea civilă, această sumă nu a putut fi scăzută din suma totală pretinsă de această parte și acceptată de inculpat.

Totodată, reținându-se întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului întrucât prejudiciile pretinse de părțile civile au fost recunoscute de inculpat, acesta a fost obligat la plata către partea civilă U.V. a sumei de 1.500 euro, în echivalent RON ia data plății și către partea civilă C.F. a sumei de 2.500 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile. Referitor la pretențiile civile pretinse de părțile civile Spitalul Sf. Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță Județean Iași, s-a constatat că în cuantumul sumelor pretinse de acestea au fost incluse și sume aferente îngrijirilor medicale și, respectiv, transportului martorului R.C.E. Întrucât instanța de judecată nu a fost sesizată în cauza de față și cu o acțiune penală îndreptată împotriva inculpatului cu referire la agresiunea comisă asupra martorului R.C.E.

(s-a dispus neînceperea urmăririi penale), s-a reținut că o acțiune civilă având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumelor cheltuite de unitatea spitalicească și serviciul de ambulanță pentru îngrijirea sănătății acestuia nu poate fi exercitată în acest cadru procesual. În aceste condiții, au fost admise, în parte, pretențiile civile ale părților civile Spitalul Sf. Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță Județean Iași, doar cu referire la cheltuielile determinate de transportul la spital și îngrijirile medicale acordate părților vătămate C.F. și U.V.

În termen legal, hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de către inculpatul R.A.R., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal, pentru următoarele motive: În ceea ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, acesta a vizat aspecte de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, apreciată, raportat la gravitatea faptelor reținute, ca fiind nejustificat de clementă. S-a solicitat admiterea apelului formulat și, în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului într-un cuantum care să reflecte gradul de pericol social.

în ceea ce privește apelul declarat de inculpat, motivele de nelegalitate și netemeinicie au vizat, în esență, faptul că în mod greșit a fost reținută în cauză infracțiunea de omor în forma tentativei, atâta vreme cât lipsește intenția directă a inculpatului de a ucide, susținându-se că fapta putea fi încadrată în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., față de partea vătămată U.V. Totodată, s-a susținut că pedeapsa este greșit individualizată, raportat la împrejurările cauzei, motivul care a declanșat scandalul, precum și la persoana inculpatului, cu privire la care au fost depuse acte în circumstanțiere, atât sub aspectul cuantumului stabilit, cât, mai ales, sub aspectul modalității de executare pentru care a optat instanța de fond.

A apreciat inculpatul că, față de toate circumstanțele cauzale și personale, are vocație deplină la aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Astfel, inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., față de partea vătămată U.V., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86 și următoarele C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 16 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 442 din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, care a fost desființată, în parte, în latură penală și, în rejudecare: A fost majorată de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului R.A.R. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.A.R. împotriva aceleiași sentințe penale. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.A.R. și s-a dedus perioada arestului preventiv de la 05 noiembrie 2012 la zi.

A fost respinsă cererea de plată a onorariului formulată de avocatul desemnat din oficiu. A fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că nu este întemeiat apelul formulat de inculpat, găsind, în schimb, întemeiate criticile procurorului. S-a constatat că, desfășurând cercetarea judecătorească cu respectarea dispozițiilor art. 313 și urm. C. proc. pen., prima instanță a stabilit corect situația de fapt, în urma probatoriului administrat, care a confirmat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.

De asemenea, s-a constatat că, în ceea ce privește situația de fapt reținută de instanța fondului, necontestată, de altfel, de către inculpat, referitor la împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, rezultă cu prisosință, din amplul material probator pe baza căruia instanța și-a fundamentat soluția adoptată, corespondența acesteia cu realitatea obiectivă. în acest sens, instanța de apel a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, cu nuanțările reiterate și în motivele de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând chiar aplicarea procedurii simplificate reglementate de art. 320 1 și următoarele C. proc. pen., cerere respinsă, întemeiat, de instanța fondului, având în vedere că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este exclusă de la beneficiul acestei proceduri, potrivit art. 320 1 alin. (7) teza a II-a C. proc.

pen., fapta inculpatului fiind sancționată cu pedepse alternative, din care cea mai grea este detențiunea pe viață. Față de împrejurarea că inculpatul a contestat încadrarea juridică doar în privința acțiunii îndreptate împotriva părții vătămate U.V., instanța de apel a constatat că, raportat la ansamblul faptic reținut, încadrarea juridică dată faptei este corespunzătoare circumstanțelor cauzei, în mod temeinic apreciindu-se că obiectul folosit, intensitatea loviturilor aplicate și zona vizată reprezintă factori potențiali pentru suprimarea vieții unei persoane.

S-a mai reținut că rezoluția în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită cu elemente exterioare ale faptei sale, fiind avut în vedere și faptul că, potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 675 din 18 mai 2012, partea vătămată a prezentat excoriație, echimoză și plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai stânga, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent și obiect tăietor înțepător și pentru a căror vindecare au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, leziunile putând să pună în primejdie viața părții vătămate datorită obiectului vulnerant folosit și zonei anatomice vizate. Totodată, s-a apreciat că, acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale -suprimarea vieții părții vătămate - pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a mai reținut că mijlocul folosit în agresiune - un cuțit cu lungime minimă de 8 - 10 cm, zona vitală vizată - abdomenul, intensitatea loviturii ducând la afectarea unor organe interne, constituie elemente suficiente pentru a reține intenția de a ucide, intensitatea mai redusă a loviturii aplicate acestei părți vătămate nefiind de natură să determine, singură și prin ea însăși, intenția/rezoluția adoptată de inculpat în momentul exercitării acțiunii violente asupra acesteia. În acest sens, astfel cum a menționat pe larg și prima instanță, s-a constatat o eterogenitate a. jurisprudenței, subliniindu-se faptul că posibilitățile mai mari de vindecare, create la un moment dat de cuceririle științei medicale, nu constituie un factor care ar putea să influențeze încadrarea juridică, esențial fiind caracterul activității desfășurate de agent și ceea ce și-a reprezentat acesta.

Astfel, a fost avut în vedere că, într-o decizie de speță, s-a apreciat că relevă intenția de a ucide, iar nu de vătămare corporală, aplicarea unei lovituri în abdomen -regiune vitală a corpului, cu un cuțit care a cauzat o plagă înjunghiată penetrantă abdominală, ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență (Decizia nr. 262/1992 a Curții Supreme de Justiție, Decizia nr. 361/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). S-a reținut în acest sens, al distincției dintre infracțiunile de omor, indiferent de stadiul acestora - infracțiuni consumate sau tentativă - și celelalte infracțiuni care produc un astfel de rezultat sau aduc atingere integrității corporale a persoanei (consecință produsă și în cazul infracțiunilor de omor în formă tentată), că se menține aceeași constanță a jurisprudenței (Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Sub aspectul laturii subiective, a fost avut în vedere că în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe (vătămare), infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, s-a reținut că, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma. În acest sens, instanța de apel, însușindu-și argumentele de fapt și de drept ale primei instanțe, a reținut că infracțiunea de omor, în oricare din formele sale, se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane, iar nu cu intenția generală de a vătăma, expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen.

cuprinzând implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. De asemenea, a fost avut în vedere că intenția indirectă sau eventuală analizată, având în vedere susținerile inculpatului în sensul că nu a urmărit uciderea părții vătămate, ci doar lovire a/vătămare a acesteia, se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l urmărește, dar acceptă posibilitatea producerii lui, în situația intenției indirecte, caracterizată prin eventualitatea producerii rezultatului, făptuitorul adoptând o atitudine de indiferență față de acest rezultat.

Întrucât intenția este un proces psihic intern, s-a reținut că, pentru a se putea stabili dacă făptuitorul a acționat cu intenție directă sau indirectă, este nevoie de un criteriu obiectiv, acest criteriu fiind al modului cum apare rezultatul - dacă rezultatul survine în mod inevitabil și făptuitorul, dându-și seama de aceasta, săvârșește acțiunea, înseamnă că a acționat cu intenție directă; dacă survenirea rezultatului este posibilă (eventuală), iar făptuitorul își dă seama de eventualitatea producerii rezultatului și înfăptuiește acțiunea, care duce la apariția lui, înseamnă că a acționat cu intenție indirectă (eventuală). De asemenea, s-a avut în vedere că intenția mai poate fi și spontană sau repentivă și se caracterizează prin aceea că apare spontan sau se naște deodată, datorită unei condiții anumite în care se află persoana.

Astfel, a fost avut în vedere că ceea ce deosebește intenția directă de intenția indirectă este elementul volitiv - în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce - or, din ansamblul probator administrat în dosarul cauzei, interpretat și analizat în mod coroborat de instanța fondului, atât actele de specialitate efectua