ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 442 din 05 noiembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă cererea formulată de

inculpatul R.A.R., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a

fost trimis în judecată.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul R.A.R., zis „A.", arestat 1 preventiv în

Penitenciarul Iași în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32/U din data

de 01 martie 2012 emis de Tribunalul: Iași, la pedeapsa de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 C.

pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani, calculată conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului, iar În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

durata pedepsei aplicate acestuia perioada reținerii și a arestului preventiv,

de la 30 aprilie 2012, ora 21:35, la zi.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a

hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului

genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, a

fost obligat inculpatul la plata către partea civilă U.V. a sumei de 1.500

euro, în echivalent RON la data plății și către partea civilă C.F. a sumei de

2.500 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, cu

referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul

la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de

668 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009, cu

referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul

la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf.

Spiridon" Iași a sumei de 4255,56 RON cu titlu de despăgubiri civile, plus

dobânda legală prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

A fost respinsă

cererea părților civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași și Spitalul Clinic

Județean de Urgență „Sf. Spiridon" Iași de obligare a inculpatului la

plata sumelor cheltuite cu transportul și îngrijirea medicală a martorului R.C.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul

R.A.R. a sumei de 56 RON reprezentând contravaloarea cuțitului folosit la

comiterea infracțiunii și care nu a fost găsit de organele de cercetare penală.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3418,21

RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că

părțile vătămate și civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași nr. 612/P/2012 din data de 29 iunie 2012, înregistrat pe rolul

Tribunalului Iași la data de 02 iulie 2012 sub nr. 6591/99/2012, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.A.R.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C.

pen., prin actul de sesizare a instanței de judecată dispunându-se și

neînceperea urmăririi penale față de același inculpat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (victimă R.C.E.) și

disjungerea cauzei, cu trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Iași spre competentă soluționare, referitor la plângerile formulate de

inculpatul R.A.R. și partea vătămată U.V., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 180 C. pen.

Prin actul de

sesizare a instanței de judecată s-a reținut că inculpatul R.A.R., în dimineața

de 29 aprilie 2012, în jurul orelor 05:20, în timp ce părțile vătămate C.F. și

U.V. se aflau pe esplanada situată pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din

Municipiul Iași, fără un motiv întemeiat, a acționat violent asupra acestora,

aplicându-le lovituri cu un cuțit. Părții vătămate U.V. inculpatul i-a aplicat

o lovitură în zona toracică stânga, iar părții vătămate C.F. o lovitură în zona

abdominală, în regiunea epigastrică, în urma cărora acestea au fost

transportate cu ambulanța și internate la Spitalul Sf. Spiridon Iași cu

următorul diagnostic: C.F. - plagă penetrantă abdominală cu lacerație segment 6

hepatic, plagă de mezocolon transvers cu hemoperitoneu consecutiv și

pneumoperitoneu, necesitând 35 - 45 de zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, leziuni ce au fost de natură să pună în primejdie viața victimei,

iar U.V. - plagă laterotoracică bazală stânga înjunghiată și echimoză stânga,

necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziune care putea

să pună în primejdie viața acestuia datorită obiectului vulnerant folosit și

zonei anatomice vizate.

Pentru a se dispune

astfel, pe parcursul urmăririi penale s-a întocmit proces-verbal de consemnare

a actelor premergătoare, procese verbale de cercetare și conducere în teren,

rapoarte de constatare medico legală privind leziunile suferite de victimele

U.V., R.C.E. și C.F., raport de expertiză medico legală psihiatrică a

inculpatului R.A.R., au fost audiate părțile vătămate U.V., C.F. și R.C.E.,

precum și martorii R.C.E., A.I., P.F., M.M., P.R.G. și M.V.C. De asemenea, a

fost audiat inculpatul R.A.R. și i s-au adus la cunoștință învinuirile, ca și

toate probatoriile administrate, anterior trimiterii în judecată.

Pe parcursul

cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului R.A.R.

acesta solicitând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. Solicitarea a fost respinsă de instanța de judecată prin raportare

la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și încadrarea

juridică a acesteia, în considerarea și a jurisprudenței Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub acest aspect (Deciziile ICCJ nr. 250 din 27 ianuarie

2012 și nr. 523 din 22 februarie 2012).

Instanța a procedat

la readministrarea probatoriilor în condiții de publicitate, oralitate și

contradictorialitate, fiind audiate părțile vătămate U.V. și C.F., precum și

martorii R.C.E., A.I., P.F., M.M. și P.R.G. Părțile nu au solicitat reaudierea

și a martorului M.V.C., declarația acestuia neavând relevanță în raport de

faptele cauzei.

În apărare,

inculpatul R.A.R., prin apărător ales, a solicitat administrarea probei cu

înscrisuri în circumstanțiere și a probei cu audierea martorilor din lucrări,

probe încuviințate de instanța de judecată ca fiind pertinente, concludente și

utile soluționării cauzei. În considerarea probei încuviințate, inculpatul a

depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere și, cu încuviințarea

instanței, a fost interpelat în circumstanțiere și martorul P.R.G.

La termenul de

judecată din data de 17 septembrie 2012 și la termenul de dezbateri, inculpatul

R.A.R. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost

trimis în judecată din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prev.

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b)

C. pen., în două infracțiuni, respectiv tentativă de omor calificat prev. de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în raport, de

partea vătămată C.F. și lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C.

pen. față de partea vătămată U.V., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cererea de schimbare

a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost respinsă de

instanța de judecată. în acest context, s-a reținut că diferențierea dintre

tentativa de omor și o infracțiune de vătămare a integrității corporale a

victimei nu este dată de potențialitatea leziunilor cauzate de inculpat

victimei de a pune în pericol viața acesteia, ci de modul în care inculpatul a

acționat, mod care pune în evidență intenția acestuia de vătămare a

integrității corporale a victimei sau de suprimare a vieții acesteia. De

altfel, instanța a reținut că nu sunt clare rațiunile pentru care procurorul a

considerat că fapta comisă de același inculpat, în aceleași împrejurări, în

raport de victima R.C.E. întrunește doar condițiile unei infracțiuni de lovire

sau alte violențe, faptă pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale

pentru lipsa plângerii prealabile.

Analizând actele și

lucrările dosarului de urmărire penală și probatoriile administrate pe

parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, inculpatul

R.A.R. era angajat în calitate de barman la SC A. SRL Iași, fiind coleg de

serviciu cu martorii P.R.G. și M.M. în noaptea de 28/29 aprilie 2012, după

terminarea programului de lucru, cei trei s-au deplasat la barul O. din incinta

Hotelului R. din Iași, locație în care au consumat, fiecare, cantități

apreciabile de alcool. Conform declarațiilor inculpatului, în această locație

el a consumat cca. 2 l de bere, 7 - 8 pahare de whisky cu capacitate de 200 ml

și 10 shot-uri, atât paharele de whisky cât și shot-urile având o combinație de

30% alcool și restul suc de fructe.

În jurul orelor

05:00, în dimineața zilei de 29 aprilie 2012, inculpatul R.A.R. și cei doi

martori, P.R.G. și M.M., au decis să se deplaseze din Clubul O. în Clubul U.

din zona Cub de pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Iași. în acest

sens, cei trei au luat un taxi din care au coborât în zona Cub, după cum

declară inculpatul și cei doi martori.

În aceeași zonă, pe

esplanada din apropierea Clubului U., se aflau și părțile vătămate, într-un

grup mai numeros, de aproximativ șase persoane (cele două părți vătămate,

martorii R.C.E. și P.F., precum și un alt băiat împreună cu prietena lui,

martori pe care organele de urmărire penală nu i-au identificat pentru a se

putea încerca audierea lor). Conform declarațiilor părților vătămate și ale

martorilor R.C.E. și P.F., grupul de tineri consuma băuturi alcoolice,

respectiv bere dintr-un pet și se rădea destul de tare ca urmare a unor glume

pe care le spunea martorul R.C.

La momentul la care

inculpatul R.A.R. și cei doi martori P.R.G. și M.M. au ajuns în apropierea

acestui grup de tineri, martorului M.M. i se făcuse deja rău datorită

cantității de alcool ingerate, acesta oprindu-se pentru a voma, motiv pentru

care a rămas în zonă, la depărtare de grupul de tineri și de cei doi prieteni

cu care venise.

Văzând că grupul de

tineri râdea, inculpatul R.A.R. a crezut că se râde de colegul său căruia îi

era rău, motiv pentru care a interpelat grupul dacă se râde de ei.

Membrii grupului din

care făceau parte și părțile vătămate stăteau pe treptele esplanadei așezați,

cu excepția părții vătămate C.F. și a martorului R.C.E., care stăteau în

picioare. Deși grupul râdea de o glumă a martorului R.C. și nu de situația în

care se aflau inculpatul și prietenii săi, partea vătămată a răspuns acestuia

că da, se râde de ei. La momentul imediat următor, inculpatul a interpelat pe

martorul R.C.E. dacă sunt șmecheri și acesta i-a răspuns că nu.

Datorită

răspunsurilor primite și stării în care se afla, inculpatul a reacționat

violent, s-a îndreptat spre acest grup, ținta.lui imediată fiind partea

vătămată C.F. Inculpatul a scos dintr-un borset pe care îl avea asupra sa un

cuțit de bucătărie, cu care a lovit pe partea vătămată în zona abdominală. în

urma loviturii primite, partea vătămată s-a așezat în apropierea grupului, loc

în care a rămas până la sosirea organelor de intervenție. Conform Raportului de

constatare medico-legală nr. 677 din 09 mai 2012, acesta a fost diagnosticat cu

plagă tăiată penetrantă abdominală cu lacerație hepatică, plagă de mezocolon

transvers, hemoperitoneu și pneumoperitoneu consecutiv, leziune ce s-a putut

produce prin lovire unică cu obiect înțepător tăios, care a necesitat pentru

vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale și a fost de natură a-i pune

viața în primejdie.

Imediat, în ajutorul

părții vătămate a sărit martorul R.C.E., iar de partea inculpatului a

intervenit martorul P.R.G.. în acest context, a fost lovit și inculpatul, dar

și martorul R.C.E., conform Raportului de constatare medico-legală nr. 676 din

09 mai 2012 acesta din urmă prezentând o plagă înțepată și o plagă înjunghiată

la nivelul regiunii daltoidiană stânga, leziuni produse prin lovire cu corp

tăietor înțepător, posibil cuțit.

Întrucât după

retragerea părții vătămate C.F., martorul R.C.E. rămăsese singur în fața a doi

agresori, respectiv inculpatul și martorul P.R.G., între aceștia a intervenit

martorul P.F. și partea vătămată U.V., acesta din urmă fiind lovit mai întâi de

martorul P. cu pumnul în zona oculară stânga. De partea vătămată s-a apropiat

și inculpatul, care i-a aplicat o singură lovitură cu cuțitul în zona toracică,

partea vătămată retrăgându-se din zona conflictului. Potrivit Raportului de

constatare medico-legală nr. 675 din 18 mai 2012, partea vătămată a prezentat

excoriație, echimoză și plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai stânga,

leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent și obiect

tăietor înțepător și a căror vindecare a necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri

medicale.

S-a reținut că în

conflictul general intervenit între cele două grupuri ar fi fost lovit și

inculpatul, de martorul R.C.E., iar celelalte persoane rămase neidentificate

din grupul de tineri au fost lovite de grupul inculpatului, fără a se putea

stabili dacă agresor a fost inculpatul sau prietenul acestuia, martorul P.R.G.

S-a reținut însă că respectivul conflict s-a stins întrucât persoanele din

grupul de tineri care nu prezentau răni grave au încercat să scape prin fugă,

dar fără a se îndepărta prea mult de locul incidentului, inculpatul și

prietenul său abandonând disputa.

Constatând leziunile

grave suferite de părțile vătămate U.V. și C.F., martorul P.F. a apelat numărul

unic de urgență 112, la fața locului sosind organele de poliție și echipaje ale

Serviciului de ambulanță care au transportat victimele la Spitalul Sf. Spiridon

din Iași.

Inculpatul R.A.R. și cei

doi martori P.R.G. și M.M. (acesta din urmă nu a intervenit niciun moment în

conflict) au părăsit zona conflictului cu un taxi condus de martorul A.I..

Conform declarațiilor acestui martor, inculpatul R.A.R. și martorul P.R.G. au

rămas în zona Cartierului Alexandru cel Bun din Iași, iar martorul M.M. a fost

condus în localitatea Valea Lupului de lângă Iași. în drum spre casă, conform

declarației inculpatului și procesului-verbal de reconstituire, acesta a

aruncat cuțitul folosit în conflictul în care fusese implicat într-un tomberon,

de unde nu a mai putut fi recuperat de organele de urmărire penală.

Situația de fapt,

astfel cum a fost reținută de instanța de judecată, a rezultat din coroborarea

mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza

cercetării judecătorești.

Astfel, traseul

parcurs de inculpatul R.A.R. și cei doi martori, P.R.G. și M.M., în noaptea de

28/29 aprilie 2012, a rezultat din coroborarea declarațiilor acestora. De

asemenea, din coroborarea declarațiilor lor cu declarațiile părților vătămate

și ale martorilor R.C.E. și P.F. a rezultat situația imediat anterioară

momentului debutului conflictului dintre cele două grupuri.

Deși procurorul a

reținut că inculpatul s-ar fi adresat grupului de tineri întâlnit doar cu

întrebarea dacă sunt șmecheri, iar martorul R.C.E. a susținut că doar el a

răspuns inculpatului că nu sunt, veridică a apărut instanței și declarația

părții vătămate C.F., care a recunoscut că întrebarea inculpatului a fost dacă

se râde de ei și că el a răspuns că da, aceasta întrucât instanța a interpelat

expres partea sub acest aspect și acesta a fost convins de răspunsul dat,

recunoscând că a fost un răspuns inconștient dat inculpatului, deși nu avea

niciun interes să facă acest lucru. Prin raportare la declarația dată de partea

vătămată și la susținerile inculpatului, instanța nu a identificat motive să

înlăture apărarea formulată sub acest aspect. Pe de altă parte, declarația

părții vătămate C.F. a apărut veridică și din perspectiva derulării logice a evenimentelor

întrucât, din coroborarea tuturor declarațiilor, a rezultat că martorului M.M.

i s-a făcut rău imediat ce a ajuns în zona în care se afla și grupul părților

vătămate, că la acel moment grupul râdea datorită unor glume, apărând ca

ilogică întrebarea directă a inculpatului către grup dacă sunt șmecheri, în

lipsa unei reacții din partea grupului. De aceea, instanța a considerat că, cel

mai probabil, întrebarea inculpatului în sensul dacă sunt șmecheri (întrebare

confirmată de partea vătămată U.V. și de martorii R.C.E. și P.F.) a apărut ca

urmare a răspunsului dat de partea vătămată C.F., în sensul că se râde de

situația lor.

Deși inculpatul a

susținut și faptul că el a fost primul lovit de o persoană din grupul părților

vătămate și că a ripostat la această agresiune, susținerea sa nu a fost

confirmată de celelalte mijloace de probă. S-a reținut că, dincolo de faptul că

înseși declarațiile inculpatului sunt inconsecvente sub acest aspect (în

plângerea depusă la organele de urmărire penală a susținut că a fost lovit de

C.F. pentru ca în fața instanței să declare că nu știe cine i-a aplicat

lovitura), acțiunea violentă primară a inculpatului este confirmată și de

declarațiile părților vătămate și ale martorilor R.C.E. și P.F., primul dintre

aceștia confirmând chiar lovirea inculpatului, însă în contextul acțiunii

agresive inițiale a acestuia, declarația sa putând explica leziunile prezentate

de inculpat conform Certificatului medico-legal nr. 853 din 04 mai 2012. De

asemenea, s-a avut în vedere că și martorul P.F. a recunoscut că a împins pe

inculpat, însă tot în contextul conflictului generat de acesta.

Declarația martorului

P.R.G. care a susținut versiunea inculpatului sub acest aspect nu a putut fi

reținută de instanța de judecată ca fiind veridică. S-a reținut că, dincolo de

faptul că cei doi sunt colegi și prieteni, deci martorul poate fi subiectiv,

potrivit declarațiilor acestuia și ale inculpatului, a doua zi după conflict,

cei doi s-au întâlnit pentru a „trece în revistă" cele petrecute cu o

seară înainte. Dată fiind gravitatea răspunderii penale ce plana asupra

inculpatului pentru faptele comise, gravitate pe care cei doi au realizat-o

abia după finalizarea altercației, cât și starea avansată de ebrietate în care

cei doi erau la momentul faptelor, s-a reținut că este posibil ca declarațiile

celor doi să fi fost puse de acord, neexplicându-se altfel concordanța totală

dintre ele, aceasta în contextul în care toate părțile implicate erau sub

influența băuturilor alcoolice, dovadă fiind și faptul că declarațiile date

sunt uneori total neconcordante. Relevantă pentru starea în care se aflau cei

implicați în conflict a fost și recunoașterea martorului M.M. din fața

instanței de judecată, acesta arătând că nici măcar nu mai știe cum a ajuns

acasă în acea noapte.

Deși apărarea a

insistat foarte mult pe aceste contradicții dintre declarațiile martorilor

audiați în cauză și chiar dintre declarațiile părților vătămate, s-a reținut că

ele sunt explicabile prin starea de ebrietate în care se aflau toate aceste persoane

la momentul respectiv. în plus, s-a avut în vedere că aceste contradicții sunt

neesențiale pentru determinarea derulării evenimentelor din acea dimineață,

singurul aspect esențial fiind susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost

lovit primul de o persoană din grupul părților vătămate, aspect care nu a fost

susținut de alte mijloace de probă. De asemenea, s-a apreciat că faptul că

singurele declarații care se coroborează între ele sunt cele ale inculpatului

și ale martorului P.R.G., este explicabil prin aceea că aceștia s-au întâlnit a

doua zi după conflict și au recapitulat evenimentele, din nicio declarație

nerezultând că și părțile vătămate și martorii R.C.E. și P.F. ar fi procedat în

același sens, de aceea declarațiile lor, chiar neconcordante sub anumite

aspecte, au apărut ca fiind mai aproape de adevăr.

Din coroborarea

tuturor acestor declarații a rezultat indubitabil modalitatea de desfășurare a

evenimentelor reținută de instanța de judecată. De altfel, s-a constatat că

unele declarații doar excluse din context par a fi contradictorii, așa cum este

cazul declarațiilor părții vătămate C.F. și a martorului R.C.E., care par a fi

contradictorii referitor la replicile grupului cu inculpatul, dar ele sunt

concordante dacă sunt privite într-o desfășurare logică a evenimentelor, astfel

cum a fost reținută de instanța de judecată. A fost avut în vedere că aceste

declarații nu pot fi invocate trunchiat, ci trebuie analizate în integralitatea

lor și coroborate astfel încât imaginea evenimentelor să apară într-o

desfășurare cronologică.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului R.A.R. care, în dimineața zilei de 29 aprilie 2012, în

jurul orelor, 05:00, pe fondul unor discuții contradictorii cu un grup de

tineri aflați pe esplanada de pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt din Municipiul

Iași, grup din care făceau parte și părțile vătămate C.F. și U.V., a lovit pe

părțile vătămate cu un cuțit cu lama de aproximativ 10 cm în zone vitale ale

corpului, cauzând părții vătămate C.F. o plagă tăiată penetrantă abdominală cu

lacerație hepatică, plagă de mezocolon transvers, hemoperitoneu și

pneumoperitoneu consecutiv, leziune ce s-a putut produce prin lovire unică cu

obiect înțepător tăios, care a necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de

îngrijiri medicale și a fost de natură a-i pune viața în primejdie, iar părții

vătămate U.V. o plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai stânga, leziune ce

s-a putut produce prin lovire cu obiect tăietor înțepător și pentru a cărei

vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i). și art. 176

lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii

subiective a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul R.A.R. a acționat

cu forma de vinovăție a intenției indirecte prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C.

pen., în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al acțiunilor

sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. S-a

reținut că inculpatul nu s-a deplasat spre grupul de tineri cu scopul de a

ucide pe părțile vătămate, pe care nici nu le cunoștea anterior, intenția

indirectă de suprimare a vieții acestora fiind una spontană, apărută la

momentul când grupul de tineri a răspuns „obraznic" la întrebările

inculpatului.

Contrar solicitării

formulate de apărare, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina inculpatului, instanța de fond a reținut că, față de zona corpului

vizată și obiectul vulnerant folosit, intenția inculpatului R.A.R. a fost cea

specifică infracțiunii de omor, în raport de ambele victime și, chiar dacă

inculpatul nu a urmărit producerea rezultatului specific - uciderea părților

vătămate -, el a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea

producerii lui în momentul în care a aplicat acestora câte o lovitură puternică

cu un obiect tăietor - înțepător în zone vitale.

A fost avut în vedere

că intenția indirectă de omor cu care inculpatul a acționat în cazul ambelor

victime rezultă cu prisosință din faptul că acesta cunoștea ce obiect vulnerant

folosește - un cuțit cu lungime minimă de 8 - 10 cm (după cum rezultă din

rapoartele de constatare medico legală) și a conștientizat aptitudinea acestuia

de a produce moartea, din faptul că inculpatul a lovit părțile vătămate în zone

vitale - abdomen și torace - și nu la extremități, din profunzimea plăgilor

cauzate celor două victime, cât și din faptul incontestabil că, la momentul

imediat ulterior lovirii acestora, inculpatul a conștientizat urmările grave

ale faptei sale, motiv pentru care a și aruncat cuțitul la gunoi.

Contrar celor

susținute de apărare, instanța de fond a reținut că intenția specifică

infracțiunii de omor nu se stabilește prin raportare la poziția psihică a

victimelor, ci în raport de cea a inculpatului. S-a apreciat că intensitatea

mai redusă a loviturii aplicate părții vătămate U.V. (așa cum rezultă din

descrierea leziunilor din raportul de constatare medico legală) nu determină

prin ea însăși reținerea că în cazul acesteia inculpatul a acționat cu intenția

de vătămare a integrității corporale și nu de omor, această intensitate mai

redusă datorându-se condițiilor de comitere a faptei. S-a constatat că, dacă în

cazul părții vătămate C.F., lovitura a fost aplicată intempestiv, inculpatul

acționând fără a fi împiedicat de vreun obstacol, partea vătămată C.F. fiind

prima lovită, în cazul celeilalte părți vătămate, deja se generase acea stare

de învălmășeală specifică confruntării dintre două grupuri, lovitura fiind

astfel atenuată.

Din punct de vedere

psihic însă, s-a reținut că nu există nicio diferență între acțiunea

inculpatului asupra părții vătămate C.F. și cea asupra părții vătămate U.V.,

fiind ilogic a considera că inculpatul a acționat cu două poziții psihice

diferite, în aceleași condiții de loc și timp, la interval de timp extrem de

scurt, asupra celor două victime pe care nu le diferențiază nimic. În plus, a

fost avut în vedere că prima victimă și cea în raport de care apărarea nu neagă

intenția indirectă de omor este C.F., ridicându-se întrebarea cum este posibil

ca inculpatul, provocat verbal de grup, să lovească o persoană din acel grup cu

un cuțit, acceptând posibilitatea că o poate ucide, iar după ce și el este

agresat, să lovească, cu același cuțit, o altă persoană din același grup, însă

doar cu intenția de a o vătăma. Dimpotrivă, în cazul celei de a doua lovituri

aplicate, s-a apreciat că intenția specifică infracțiunii de omor este cu atât

mai evidentă.

Totodată, s-a avut în

vedere că inculpatul a susținut că nu știa că are cuțit asupra lui, dar a

deschis borseta și a luat cuțitul din interior, cuțit pe care-l văzuse la

serviciu. Prin urmare, s-a reținut că, la momentul altercației cu grupul de

tineri din care c făceau parte și părțile vătămate și la momentul imediat

anterior acestuia, inculpatul știa că are asupra lui o armă albă, respectiv un

cuțit de bucătărie cu lamă de aproximativ 10 cm, armă ce este letală, mai ales

când purtătorul ei este în stare de ebrietate, cum era inculpatul la acel moment.

Deși inculpatul a

susținut că nu a avut intenția de a ucide pe părțile vătămate, instanța a

reținut că el a prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat și l-a

acceptat, în condițiile în care a ripostat cu o lovitură de cuțit la o

provocare verbală sau, ulterior, la o lovitură de pumn, fiind singura persoană

din cele două grupuri care era înarmată cu o armă albă letală.

Ca atare, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor

formulată de inculpat. La dezlegarea problemei de drept, instanța de fond a

avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reliefată

în Deciziile nr. 3570 din 08 iunie 2005, nr. 2740 din 20 mai 2004, nr. 107 din

18 ianuarie 2010 și nr. 1227 din 02 aprilie 2009.

întrucât faptele

inculpatului au fost comise într-un loc public și cu intenția indirectă de a

ucide două persoane, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile agravantele date

de art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.

Fiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus

condamnarea inculpatului pentru fapta comisă.

La alegerea și

individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului R.A.R. pentru fapta

penală anterior descrisă, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 72 C.

pen., referitoare la dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de

pedeapsă prevăzute în textul de incriminare, limite reduse potrivit art. 21

alin. (2) C. pen. privind sancționarea tentativei, gradul de pericol social al

faptei săvârșite, relevat de modalitatea, condițiile concrete de săvârșire a

acesteia (agresarea a două persoane, însă în contextul unui conflict verbal

generat de inculpat, dar întreținut și de partea vătămată C.F., pe fondul

consumului exagerat de alcool din partea membrilor ambelor grupuri implicate în

altercație), dar și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente

penale, fiind la primul conflict cu legea penală și rigorile ei și având un

comportament prosocial, conform probelor administrate în circumstanțiere.

Având în vedere

datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita bună avută de acesta

anterior comiterii faptei ce face obiectul cauzei, reliefată de probatoriile

administrate în circumstanțiere, a fost reținută în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și s-a dat eficiență

acesteia coborându-se pedeapsa sub minimul rezultat din aplicarea prevederilor

art. 21 C. pen.

Ținând cont de

cauzele și circumstanțele de reducere, dar și de agravare a pedepsei

închisorii, de faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, de

conștientizarea, cei drept minimă, a încălcării drepturilor persoanelor din

partea inculpatului, acesta fiind de acord cu despăgubirea victimelor, deși nu

s-au făcut probe referitor la pretențiile civile solicitate de acestea, dar și

de vârsta inculpatului și de aspectul incontestabil că și comportamentul

părților vătămate a avut un oarecare rol în determinarea reacției violente a

acestuia, în contextul în care toate persoanele implicate în conflict erau în

evidentă stare de ebrietate, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu

închisoarea pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de

grav, pedeapsă coborâtă mult sub minimul special.

Ca și modalitate de

executare a pedepsei aplicate, s-a optat pentru regimul de detenție,

considerându-se că o pedeapsă minimă, dar cu executare efectivă, este singura

aptă a asigura realizarea funcției acesteia, de reeducare a condamnatului. La

alegerea acestei modalități de executare și neaplicarea solicitării apărării de

executare sub supraveghere a pedepsei, instanța a avut în vedere că, deși

inculpatul are susținerea familiei de origine în revenirea la un comportament

licit, a conștientizat într-un mod minim gravitatea faptei comise, susținând că

a lovit cu cuțitul pentru a se apăra, deși el este cel care, fiind sub

influența băuturilor alcoolice, a „căutat" cearta. în plus, s-a avut în

vedere că inculpatul a avut reacții disproporționate, lovind cu cuțitul imediat,

fără a găsi alte alternative, reacții care, deși justificate de starea de

ebrietate în care se afla, nu au putut determina instanța în a considera că

simpla aplicare a pedepsei ar constitui un avertisment suficient pentru

inculpat. Totodată, deși starea de ebrietate a inculpatului de la momentul

conflictului a fost reținută de instanță ca și circumstanță atenuantă de

comitere a faptei, prin raportare la starea de ebrietate avansată în care și

celelalte părți erau la acel moment, instanța nu a putut să nu aibă în vedere

la stabilirea modalității de executare a pedepsei cantitatea enormă de alcool

declarată de inculpat ca fiind ingerată într-o singură seară, ca și tendința

acestuia de a reacționa violent la incidente minore, mai ales pe fondul

consumului de alcool (în acest sens fiind și raportul de expertiză medico

legală psihiatrică).

În baza art. 65 C.

pen., având în vedere și dispozițiile art. 176 C. pen., i s-a aplicat

inculpatului R.A.R., alături de pedeapsa principală pentru infracțiunea de

tentativă de omor deosebit de grav, și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru

o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În raport de

prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului doar

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective

publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, reținând că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor

personale ale inculpatului și, mai ales, tendința de a consuma cantități

excesive de alcool, conduc la concluzia existenței unei nedemnități în

exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege

menționat.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.,

instanța de fond a avut în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06

octombrie 2005, prin care instanța europeană a constatat încălcarea

prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii În baza legii

a dreptului de a alege, persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii,

apreciind că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept

fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, depășește

marja de apreciere acceptabilă, oricât de largă ar fi, dar și Decizia nr.

74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în

interesul legii. Față de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză,

din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce

privește dreptul de a alege, instanța nu a interzis exercițiul acestui drept de

natură electorală și, în consecință, nu a făcut aplicarea art. 71 alin. (2)

raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1)

lit. c) C. pen., s-a constatat că inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție,

profesie sau activitate în vederea comiterii infracțiunilor, motiv pentru care

s-a apreciat că nu se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Cum

inculpatul nu are copii minori, neexistând nici posibilitatea rezonabilă de a

se prevedea că ar putea fi numit tutore sau curator, nici drepturile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. d) și e) nu i-au fost interzise.

Cu privire la starea

de arest preventiv, instanța a constatat că inculpatul R.A.R. a fost arestat

preventiv prin încheierea de ședință din data de 01 mai 2012 a Tribunalului

Iași, stare de arest menținută până la data pronunțării sentinței.

A fost avut în vedere

că, după cum s-a constatat și prin încheierea de ședință din data de 17

septembrie 2012, față de inculpat existau indicii temeinice, confirmate de

instanța de judecată prin soluția adoptată prin hotărâre, privind comiterea

unor acțiuni ilicite deosebit de grave, care constituie infracțiune și sunt

pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

În același timp, s-a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol

concret pentru ordinea publică, în sensul prevederilor art. 148 lit. f) C.

proc. pen., pericol relevat de conținutul concret al faptei cu privire la care

există indicii temeinice care justifică presupunerea că a fost comisă de

inculpat - agresarea a două persoane, pe fondul consumului exagerat de alcool

-, dar și de tendințele agresive ale inculpatului, relevate de modalitatea în

care se presupune că a comis fapta și mențiunile raportului de expertiză medico

legală psihiatrică. în plus, s-a apreciat că simpla trecere a unei anumite

perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de

pericol public a faptei deduse judecății, fapta imputată inculpatului fiind

generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul comunității în care a fost comisă.

Pentru aceste motive,

în baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului

preventiv.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, instanța de fond a reținut că s-au constituit părți civile în

cauza dedusă judecății părțile vătămate C.F. și U.V. Partea civilă U.V. a

solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 euro, precizând în

fața instanței că suma reprezintă.contravaloarea prejudiciului moral cauzat de

inculpat. Partea civilă C.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei

de 2.500 euro cu titlu de daune materiale. Pentru dovedirea prejudiciilor pretinse,

părțile nu au solicitat administrarea de probatorii, însă inculpatul, prin

declarația dată în prezența apărătorului ales, a fost de acord cu repararea

acestor prejudicii pretinse de părțile vătămate și civile.

Având în vedere că

declarația dată de inculpat are valoarea juridică a unei achiesări la

pretențiile părților civile, instanța a admis cererea formulată de acestea și a

obligat inculpatul la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile.

întrucât chitanța de plată a unei sume de aproximativ 90 euro către partea

vătămată C.F., depusă de inculpat la dosar, este anterioară cuantificării

prejudiciului pretins de partea civilă, această sumă nu a putut fi scăzută din

suma totală pretinsă de această parte și acceptată de inculpat.

Totodată, reținându-se

întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului

întrucât prejudiciile pretinse de părțile civile au fost recunoscute de

inculpat, acesta a fost obligat la plata către partea civilă U.V. a sumei de

1.500 euro, în echivalent RON ia data plății și către partea civilă C.F. a

sumei de 2.500 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri

civile.

Referitor la

pretențiile civile pretinse de părțile civile Spitalul Sf. Spiridon Iași și

Serviciul de Ambulanță Județean Iași, s-a constatat că în cuantumul sumelor

pretinse de acestea au fost incluse și sume aferente îngrijirilor medicale și,

respectiv, transportului martorului R.C.E. Întrucât instanța de judecată nu a

fost sesizată în cauza de față și cu o acțiune penală îndreptată împotriva

inculpatului cu referire la agresiunea comisă asupra martorului R.C.E. (s-a

dispus neînceperea urmăririi penale), s-a reținut că o acțiune civilă având ca

obiect obligarea inculpatului la plata sumelor cheltuite de unitatea spitalicească

și serviciul de ambulanță pentru îngrijirea sănătății acestuia nu poate fi

exercitată în acest cadru procesual.

În aceste condiții,

au fost admise, în parte, pretențiile civile ale părților civile Spitalul Sf.

Spiridon Iași și Serviciul de Ambulanță Județean Iași, doar cu referire la

cheltuielile determinate de transportul la spital și îngrijirile medicale

acordate părților vătămate C.F. și U.V.

În termen legal,

hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași și de către inculpatul R.A.R., fiind criticată pentru nelegalitate și

netemeinicie, în principal, pentru următoarele motive:

În ceea ce privește

apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, acesta a vizat

aspecte de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei

aplicate inculpatului, apreciată, raportat la gravitatea faptelor reținute, ca

fiind nejustificat de clementă. S-a solicitat admiterea apelului formulat și,

în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate inculpatului într-un cuantum care să

reflecte gradul de pericol social.

în ceea ce privește

apelul declarat de inculpat, motivele de nelegalitate și netemeinicie au vizat,

în esență, faptul că în mod greșit a fost reținută în cauză infracțiunea de

omor în forma tentativei, atâta vreme cât lipsește intenția directă a

inculpatului de a ucide, susținându-se că fapta putea fi încadrată în

infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.,

față de partea vătămată U.V.

Totodată, s-a

susținut că pedeapsa este greșit individualizată, raportat la împrejurările

cauzei, motivul care a declanșat scandalul, precum și la persoana inculpatului,

cu privire la care au fost depuse acte în circumstanțiere, atât sub aspectul

cuantumului stabilit, cât, mai ales, sub aspectul modalității de executare

pentru care a optat instanța de fond. A apreciat inculpatul că, față de toate

circumstanțele cauzale și personale, are vocație deplină la aplicarea

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, inculpatul a

solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice

a infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art.

174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., față de partea vătămată U.V., în

infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și

aplicarea dispozițiilor art. 86 și următoarele C. pen., privind suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 16 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 442 din 05 noiembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Iași, care a fost desființată, în parte, în latură

penală și, în rejudecare:

A fost majorată de la

3 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului

R.A.R.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul R.A.R. împotriva aceleiași sentințe

penale.

S-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului R.A.R. și s-a dedus perioada arestului

preventiv de la 05 noiembrie 2012 la zi.

A fost respinsă

cererea de plată a onorariului formulată de avocatul desemnat din oficiu.

A fost obligat

inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371

alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că nu este întemeiat

apelul formulat de inculpat, găsind, în schimb, întemeiate criticile

procurorului.

S-a constatat că,

desfășurând cercetarea judecătorească cu respectarea dispozițiilor art. 313 și

urm. C. proc. pen., prima instanță a stabilit corect situația de fapt, în urma

probatoriului administrat, care a confirmat vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, încadrarea

juridică fiind corespunzătoare.

De asemenea, s-a

constatat că, în ceea ce privește situația de fapt reținută de instanța

fondului, necontestată, de altfel, de către inculpat, referitor la

împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, rezultă cu prisosință, din

amplul material probator pe baza căruia instanța și-a fundamentat soluția

adoptată, corespondența acesteia cu realitatea obiectivă. în acest sens,

instanța de apel a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, cu nuanțările reiterate și în motivele

de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând chiar aplicarea

procedurii simplificate reglementate de art. 320

1

și următoarele C.

proc. pen., cerere respinsă, întemeiat, de instanța fondului, având în vedere

că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este exclusă de la

beneficiul acestei proceduri, potrivit art. 320

1

alin. (7) teza a

II-a C. proc. pen., fapta inculpatului fiind sancționată cu pedepse

alternative, din care cea mai grea este detențiunea pe viață.

Față de împrejurarea

că inculpatul a contestat încadrarea juridică doar în privința acțiunii

îndreptate împotriva părții vătămate U.V., instanța de apel a constatat că,

raportat la ansamblul faptic reținut, încadrarea juridică dată faptei este

corespunzătoare circumstanțelor cauzei, în mod temeinic apreciindu-se că

obiectul folosit, intensitatea loviturilor aplicate și zona vizată reprezintă

factori potențiali pentru suprimarea vieții unei persoane.

S-a mai reținut că

rezoluția în baza căreia a acționat inculpatul este dovedită cu elemente

exterioare ale faptei sale, fiind avut în vedere și faptul că, potrivit

Raportului de constatare medico-legală nr. 675 din 18 mai 2012, partea vătămată

a prezentat excoriație, echimoză și plagă înțepat tăiată latero-toracic bazai

stânga, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent și

obiect tăietor înțepător și pentru a căror vindecare au necesitat 8 - 9 zile de

îngrijiri medicale, leziunile putând să pună în primejdie viața părții vătămate

datorită obiectului vulnerant folosit și zonei anatomice vizate.

Totodată, s-a

apreciat că, acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic

rezultatul posibil al faptei sale -suprimarea vieții părții vătămate - pe care,

chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

S-a mai reținut că

mijlocul folosit în agresiune - un cuțit cu lungime minimă de 8 - 10 cm, zona

vitală vizată - abdomenul, intensitatea loviturii ducând la afectarea unor

organe interne, constituie elemente suficiente pentru a reține intenția de a

ucide, intensitatea mai redusă a loviturii aplicate acestei părți vătămate

nefiind de natură să determine, singură și prin ea însăși, intenția/rezoluția

adoptată de inculpat în momentul exercitării acțiunii violente asupra acesteia.

În acest sens, astfel

cum a menționat pe larg și prima instanță, s-a constatat o eterogenitate a.

jurisprudenței, subliniindu-se faptul că posibilitățile mai mari de vindecare,

create la un moment dat de cuceririle științei medicale, nu constituie un

factor care ar putea să influențeze încadrarea juridică, esențial fiind

caracterul activității desfășurate de agent și ceea ce și-a reprezentat acesta.

Astfel, a fost avut în vedere că, într-o decizie de speță, s-a apreciat că

relevă intenția de a ucide, iar nu de vătămare corporală, aplicarea unei lovituri

în abdomen -regiune vitală a corpului, cu un cuțit care a cauzat o plagă

înjunghiată penetrantă abdominală, ce a necesitat intervenție chirurgicală de

urgență (Decizia nr. 262/1992 a Curții Supreme de Justiție, Decizia nr.

361/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

S-a reținut în acest

sens, al distincției dintre infracțiunile de omor, indiferent de stadiul

acestora - infracțiuni consumate sau tentativă - și celelalte infracțiuni care

produc un astfel de rezultat sau aduc atingere integrității corporale a

persoanei (consecință produsă și în cazul infracțiunilor de omor în formă

tentată), că se menține aceeași constanță a jurisprudenței (Decizia nr. 1227

din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Sub aspectul laturii

subiective, a fost avut în vedere că în cazul infracțiunii de lovire sau alte

violențe (vătămare), infractorul acționează cu intenția generală de vătămare,

în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20

raportat la art. 174 C. pen., acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin

urmare, s-a reținut că, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de

punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să

releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că

infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

În acest sens,

instanța de apel, însușindu-și argumentele de fapt și de drept ale primei

instanțe, a reținut că infracțiunea de omor, în oricare din formele sale, se

săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane, iar nu cu intenția

generală de a vătăma, expresia „uciderea unei persoane", utilizată de

textul art. 174 C. pen. cuprinzând implicit ideea orientării acțiunii spre un

rezultat specific constând în moartea victimei.

De asemenea, a fost

avut în vedere că intenția indirectă sau eventuală analizată, având în vedere

susținerile inculpatului în sensul că nu a urmărit uciderea părții vătămate, ci

doar lovire a/vătămare a acesteia, se caracterizează prin aceea că făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l urmărește, dar acceptă

posibilitatea producerii lui, în situația intenției indirecte, caracterizată

prin eventualitatea producerii rezultatului, făptuitorul adoptând o atitudine de

indiferență față de acest rezultat.

Întrucât intenția

este un proces psihic intern, s-a reținut că, pentru a se putea stabili dacă

făptuitorul a acționat cu intenție directă sau indirectă, este nevoie de un

criteriu obiectiv, acest criteriu fiind al modului cum apare rezultatul - dacă

rezultatul survine în mod inevitabil și făptuitorul, dându-și seama de aceasta,

săvârșește acțiunea, înseamnă că a acționat cu intenție directă; dacă

survenirea rezultatului este posibilă (eventuală), iar făptuitorul își dă seama

de eventualitatea producerii rezultatului și înfăptuiește acțiunea, care duce

la apariția lui, înseamnă că a acționat cu intenție indirectă (eventuală).

De asemenea, s-a avut

în vedere că intenția mai poate fi și spontană sau repentivă și se caracterizează

prin aceea că apare spontan sau se naște deodată, datorită unei condiții

anumite în care se află persoana.

Astfel, a fost avut

în vedere că ceea ce deosebește intenția directă de intenția indirectă este

elementul volitiv - în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine

fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel

rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o

pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei,

fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce - or, din

ansamblul probator administrat în dosarul cauzei, interpretat și analizat în

mod coroborat de instanța fondului, atât actele de specialitate efectua