ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 28 aprilie 2005 reclamantul T.A.J. a chemat în judecată M.A.I. – A.S. solicitând anularea dispoziției prin care i-a fost respinsă cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România. În motivarea cererii reclamantul a susținut că deși a făcut numeroase demersuri, decizia nu i-a fost comunicată astfel încât în absența motivelor pe care autoritatea pârâtă le-a avut în vedere, s-a aflat practic în imposibilitate să-și formuleze apărările. A mai susținut reclamantul că din 1992, se află în România unde desfășoară activitate comercială, dreptul de ședere fiindu-i prelungit periodic, ceea ce confirmă faptul că nu a încălcat legile statului.

Prin sentința civilă nr. 2762 din 7 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis acțiunea; a anulat adresa de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România și a obligat pârâta să aprobe reclamantului cererea. Pentru a hotărî astfel, Instanța pornind de la dispozițiile constituționale care garantează dreptul la apărare, a apreciat că refuzul autorității pârâte de a comunica reclamantului motivele în temeiul cărora s-a respins cererea, l-a pus pe acesta în imposibilitate să-și formuleze apărările, lipsindu-l practic de acest drept. În același timp a apreciat că prin prelungirea dreptului de ședere temporară, din 1992, la zi, s-a recunoscut implicit că activitatea comercială desfășurată de reclamant nu prezintă pericol pentru siguranța națională.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.A.I. – A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că informațiile transmise de S.R.I. ca și raportul întocmit de Comisia constituită la nivelul autorității pentru străini, au caracter secret, conform art. 15 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, divulgarea lor fiind de natură să producă daune securității naționale, astfel încât nu puteau fi înfățișate unei Instanțe, dispozițiile procedurale permițând de altfel acest lucru (art. 173 pct. 2 C. proc. civ). Mai mult, cum potrivit acestor informații reclamantul se află în situația descrisă de art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991, privind Siguranța Națională a României, prin lege (art. 53 din Constituție), exercițiul unor drepturi sau libertăți putea fi respins.

Recursul este nefondat. Cu adresa din 24 martie 2005, A.S. a comunicat reclamantului ca în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/200 modificată și completată prin Legea nr. 482/2002, i-a fost respinsă cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, măsura fiind luată pe baza informațiilor primite de la S.R.I. cu adresa din 2004, conform cărora reclamantul se afla în situația prevăzută de art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991. Refuzul autorității motivat pe faptul că reclamantul ar constitui o amenințare la siguranța națională, fără nici o altă precizare, legal și temeinic a fost apreciat de Instanța fondului ca insuficient pentru a permite verificarea legalității măsurii luate, având în vedere ca potrivit practicii C.E.D.O., „orice persoană împotriva căreia se ia o măsură care are la bază motive de securitate națională trebuie să beneficieze de garanții împotriva arbitrariului” (cauza Lupsa împotriva României).

Faptul că S.R.I. deține informații suficiente pe care însă nu le-a adus la cunoștința reclamantului pus astfel în imposibilitate de a-și formula apărările, face dovada încălcării drepturilor sale constituționale, dar mai ales a lipsei de garanții în fața arbitrariului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dovedit că reclamantul se afla în România din 1992, că s-a prelungit periodic dreptul de ședere și că nu a fost sancționat penal sau contravențional. Constatând astfel că pentru măsura luată reclamantul a fost lipsit de o minimă protecție în fața autorității administrative, legal și temeinic s-a apreciat ca întemeiată cererea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.I. – A.S. împotriva sentinței civile nr. 2762 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.