ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 28 aprilie 2005

reclamantul T.A.J. a chemat în judecată M.A.I. – A.S. solicitând anularea

dispoziției prin care i-a fost respinsă cererea pentru aprobarea stabilirii

domiciliului în România.

În motivarea cererii reclamantul

a susținut că deși a făcut numeroase demersuri, decizia nu i-a fost comunicată

astfel încât în absența motivelor pe care autoritatea pârâtă le-a avut în

vedere, s-a aflat practic în imposibilitate să-și formuleze apărările.

A mai susținut reclamantul că

din 1992, se află în România unde desfășoară activitate comercială, dreptul de

ședere fiindu-i prelungit periodic, ceea ce confirmă faptul că nu a încălcat

legile statului.

Prin sentința civilă nr.

2762 din 7 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, a admis acțiunea; a anulat adresa de respingere a cererii de

stabilire a domiciliului în România și a obligat pârâta să aprobe reclamantului

cererea.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

pornind de la dispozițiile constituționale care garantează dreptul la apărare,

a apreciat că refuzul autorității pârâte de a comunica reclamantului motivele în

temeiul cărora s-a respins cererea, l-a pus pe acesta în imposibilitate să-și

formuleze apărările, lipsindu-l practic de acest drept. În același timp a

apreciat că prin prelungirea dreptului de ședere temporară, din 1992, la zi,

s-a recunoscut implicit că activitatea comercială desfășurată de reclamant nu

prezintă pericol pentru siguranța națională.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.A.I. – A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că

informațiile transmise de S.R.I. ca și raportul întocmit de Comisia constituită

la nivelul autorității pentru străini, au caracter secret, conform art. 15 din Legea

nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, divulgarea lor fiind

de natură să producă daune securității naționale, astfel încât nu puteau fi

înfățișate unei Instanțe, dispozițiile procedurale permițând de altfel acest

lucru (art. 173 pct. 2 C. proc. civ).

Mai mult, cum potrivit

acestor informații reclamantul se află în situația descrisă de art. 3 lit. i) din

Legea nr. 51/1991, privind Siguranța Națională a României, prin lege (art. 53 din

Constituție), exercițiul unor drepturi sau libertăți putea fi respins.

Recursul este nefondat.

Cu adresa din 24 martie 2005, A.S. a comunicat reclamantului ca în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 194/200 modificată și completată prin Legea nr. 482/2002, i-a fost respinsă

cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, măsura fiind luată

pe baza informațiilor primite de la S.R.I. cu adresa din 2004, conform cărora

reclamantul se afla în situația prevăzută de art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991.

Refuzul autorității motivat

pe faptul că reclamantul ar constitui o amenințare la siguranța națională, fără

nici o altă precizare, legal și temeinic a fost apreciat de Instanța fondului

ca insuficient pentru a permite verificarea legalității măsurii luate, având în

vedere ca potrivit practicii C.E.D.O., „orice persoană împotriva căreia se ia o

măsură care are la bază motive de securitate națională trebuie să beneficieze

de garanții împotriva arbitrariului” (cauza Lupsa împotriva României).

Faptul că S.R.I. deține

informații suficiente pe care însă nu le-a adus la cunoștința reclamantului pus

astfel în imposibilitate de a-și formula apărările, face dovada încălcării

drepturilor sale constituționale, dar mai ales a lipsei de garanții în fața

arbitrariului.

Aceasta cu atât mai mult cu

cât în cauză s-a dovedit că reclamantul se afla în România din 1992, că s-a

prelungit periodic dreptul de ședere și că nu a fost sancționat penal sau

contravențional.

Constatând astfel că pentru

măsura luată reclamantul a fost lipsit de o minimă protecție în fața

autorității administrative, legal și temeinic s-a apreciat ca întemeiată

cererea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.I. – A.S. împotriva sentinței civile nr. 2762 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2007.