ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2894/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2006 reclamanta

A.O. a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. din 7 decembrie

2006, solicitând anularea acestui act și recunoașterea dreptului său de a nu

susține examenul de capacitate în sesizarea 19 decembrie 2006 - 19 ianuarie

2007.

În motivarea recursului

recurenta arată că la data de 1 septembrie 1997, a fost angajată expert la I.N.M., cu statut de funcționar public, iar în luna iulie 2003, prin

concurs, a obținut calitatea de expert asimilat magistraților.

Se mai arată că, prin

Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 742 din 16 noiembrie 2006 s-a dispus a se aplica

susținerea examenului de capacitate personalului asimilat judecătorilor și

procurorilor din M.P., C.S.M., I.N.C. și I.N.M., conform art. 87 alin. 1 din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată,

cu modificările și completările ulterioare, care vor fi angajați după intrarea

în vigoare a acestui act normativ.

Recurenta precizează că a

formulat cerere pentru a i se aplica prevederile acestei hotărâri, dar atât secția

pentru judecători, cât și Plenul C.S.M., prin hotărârile adoptate la 30

noiembrie 2006 și, respectiv, la 7 decembrie 2006, i-au respins cererea și,

respectiv, contestația, cu motivarea că cei în cauză au posibilitatea să-și retragă

cererea de înscriere la examen.

În concluzie, recurenta

arată că este nemulțumită de hotărârea din 7 decembrie 2006, întrucât nu i-a

fost recunoscut expres dreptul de a nu susține examen de capacitate, astfel cum

se prevede în Hotărârea nr. 742 din 16 noiembrie 2006, al cărei conținut a fost

menționat mai sus.

În drept au fost invocate art.

29 pct. 5, 7 și 8 din Legea nr. 317/2004 republicată, privind C.S.M., art. 1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 C. civ. și art. 15 din Constituția României.

Alăturat recursului au fost

depuse hotărârile enumerate în cuprinsul acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, C.S.M. a invocat excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea că

hotărârea atacată nu se încadrează în prevederile art. 29 alin. (5) și alin. (7)

din Legea nr. 317/2004, în sensul că nu privește cariera și drepturile

judecătorilor și procurorilor, recurenta având calitatea de expert, în cadrul

personalului asimilat magistraților.

În subsidiar, pe fond,

intimatul susține că recursul este neîntemeiat, deoarece recurenta contestă o

hotărâre a Comisiei de organizare a examenului de capacitate prin care i-a fost

admisă cererea de înscriere la examen ori, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea

Plenului C.S.M. nr. 789 din 7 decembrie 2006, numai candidații care au fost

respinși din cauza neîndeplinirii condițiilor de participare la examen pot

formula contestații împotriva hotărârilor comisiei de organizare. În concluzie,

nu este de conceput ca pe calea unei asemenea proceduri, de contestare a

hotărârii de admitere a înscrierii la examen, să i se recunoască recurentei

dreptul de a nu susține examenul de capacitate.

Analizând cu prioritate

excepția de procedură invocată de intimat, respectiv inadmisibilitatea

recursului întemeiat pe art. 29 pct. 5 și pct. 7 din Legea nr. 317/2004, Înalta

Curte reține ca fiind fondate susținerile intimatului, cu următoarele

precizări:

Într-adevăr art. 29 pct. 5

și pct. 7 din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. stabilesc că hotărârile

plenului privind cariera și drepturilor judecătorilor și procurorilor, pot fi

atacate cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Textul menționat trebuie

privit ca instituind o excepție de la regula generală, potrivit căreia actele

administrative pot fi atacate potrivit procedurii reglementate de Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar excepțiile sunt de strictă

interpretare (exceptio est strictissimae interpretationi).

Prin urmare, din moment ce

textul de lege se referă expres și limitativ la judecători și procurori, el nu

poate fi extins și la alte categorii de personal, chiar dacă este vorba de

personal asimilat magistraților, adică de personal căruia art. 87 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004 îi conferă drepturi și îndatoriri similare cu cele ale

judecătorilor și procurorilor pe durata îndeplinirii funcției; această

extindere nu se poate face deoarece Legea nr. 317/2004, respectiv art. 29 pct. 5

și pct. 7, nu stabilește drepturi și îndatoriri ce țin de statutul funcției, ci

norme de procedură (căi de contestare), privind actele emise de C.S.M. Este de

presupus că legiuitorul a intenționat astfel să acorde o importanță mai mare

anumitor hotărâri ale C.S.M., în considerarea faptului că acestea au un impact

direct asupra organizării actului de justiție.

Pentru considerentele

menționate Înalta Curte nu va reține calificarea în drept a cererii ca fiind recurs

întemeiat pe art. 29 pct. 5 și pct. 7 din Legea nr. 317/2004, ci va califica

această cerere ca o acțiune în contencios administrativ, de competența, în

primă instanță, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Constatând că nu este

competentă material să soluționeze cauza, Înalta Curte își va declina

competența în favoarea Curții de Apel București în baza art. 158 C. proc. civ., soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, propusă de intimată, nefiind

corectă, deoarece ar restrânge accesul la justiție al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, de soluționare a recursului declarat de A.O.

împotriva Hotărârii nr. 789 din 7 decembrie 2006 a Plenului C.S.M.

Declină competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2007.