ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2006,

reclamanta O.A. a solicitat anularea hotărârii din 7 decembrie 2006 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și recunoașterea dreptului său de a nu susține examenul

de capacitate, pentru că se încadrează în prevederile hotărârii din 16 noiembrie

2006 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, la data de 1 septembrie 1997 a fost angajată expert la Institutul

Național al Magistraturii, cu statut de funcționar public, iar în iulie 2003, a

obținut prin concurs calitatea de expert asimilat magistraților.

Reclamanta a învederat

că a solicitat să i se aplice hotărârea din 16 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus susținerea examenului de capacitate

numai de personalul asimilat magistraților din Ministerul Public, Consiliul Superior

al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie și Institutul Național al

Magistraturii, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, care

va fi angajat după data intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanta a precizat

că, atât secția pentru judecători, cât și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii,

prin hotărârile din 30 noiembrie 2006 și din 7 decembrie 2006, i-au respins cererea

și respectiv, contestația formulată, vătămând dreptul său de a beneficia de prevederile

hotărârii din 16 noiembrie 2006 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă

nr. 3133 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că în mod

corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația, fără

să se pronunțe pe fondul obligației reclamantei de a susține sau nu examenul de

capacitate, în condițiile în care secția pentru judecători a considerat că nu este

admisibilă plângerea împotriva hotărârii comisiei de organizare a examenului, în

sensul că este lipsită de interes, datorită admiterii cererii de înscriere.

Instanța de fond a avut

în vedere că reclamanta s-a înscris și a fost admisă la examenul de capacitate,

considerând că aceasta își poate retrage cererea de înscriere la examen și poate

invoca hotărârea din 16 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

pentru stabilirea drepturilor sale, iar în cazul respingerii cererii, are posibilitatea

să exercite recursul administrativ și jurisdicțional pentru ocrotirea dreptului

vătămat.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică

și pe fond, admiterea acțiunii, în sensul anulării actului administrativ contestat

și obligarea pârâtului să-i recunoască dreptul de a nu mai susține examenul de capacitate.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit obiectul cererii de chemare în judecată și

a considerat că este lipsită de interes contestația formulată, fără a analiza probele

administrate, prin care a dovedit că a renunțat la data de 8 decembrie 2006 la cererea

de participare la examenul de capacitate, solicitând să i se aplice prevederile

hotărârii din 16 noiembrie 2006.

Recurenta a arătat că

instanța de fond nu a avut în vedere dreptul său vătămat prin actul administrativ

contestat și anume, dreptul de a beneficia de indemnizația salarială acordată magistraților

care au susținut examenul de capacitate.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat,

cu motivarea că recurenta nu a solicitat să i se aplice prevederile hotărârii din

16 noiembrie 2006, astfel încât nu poate obține recunoașterea dreptului de a nu

susține examenul de capacitate prin anularea hotărârii din 7 decembrie 2006, care

a avut ca obiect numai contestația privind participarea la examenul de capacitate.

De asemenea, intimatul a arătat că nu se poate reține vătămarea unui drept de natură

salarială al recurentei, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a exercitat căile de

atac împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, în conformitate cu

dispozițiile art. 36 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 27/2006.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Recurenta O.A. îndeplinește

de la data de 1 septembrie 1997 funcția de expert la Institutul Național al Magistraturii

și începând cu data de 1 iulie 2003, în baza Ordinului Ministrului Justiției din

3 iulie 2003, ocupă postul de expert asimilat magistraților, ca urmare a promovării

concursului organizat în perioada 26 mai - 13 iunie 2003.

Recurenta a fost admisă

pe lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la examenul de

capacitate, publicată la data de 22 noiembrie 2006, dar prin adresa din 29 noiembrie

2006 a Institutului Național al Magistraturii s-a solicitat să se aprecieze dacă,

în conformitate cu hotărârea din 16 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, recurenta va mai susține acest examen, avându-se în vedere că

a fost angajată anterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 1 din această

hotărâre, s-a dispus a se aplica susținerea examenului de capacitate personalului

asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerul Public, Consiliul Superior

al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie și din Institutul Național

al Magistraturii, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată,

care va fi angajat după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Sesizat să se pronunțe

asupra aplicării în timp a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

republicată, intimatul a reținut în hotărârea sus-menționată că, în temeiul principiului

neretroactivității legii civile, consacrat ca principiu constituțional, aceste reglementări,

fiind ale unei legi civile noi, sunt aplicabile numai personalului asimilat (încadrat,

numit) după intrarea în vigoare a legii noi.

Prin hotărârea din 30

noiembrie 2006 secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

a respins contestația recurentei, constatând că, prin admiterea cererii sale de

înscriere la examenul de capacitate, nu a fost prejudiciată în raport cu hotărârea

din 16 noiembrie 2006, în condițiile în care are opțiunea de a-și retrage cererea

de înscriere. Față de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Regulamentul privind examenul

de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari, aprobat prin

hotărârea nr. 581/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a reținut

că pot formula contestațiile împotriva hotărârilor comisiei de organizare numai

candidații care au fost respinși datorită neîndeplinirii condițiilor de participare

la examen.

Cu aceeași motivare, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația recurentei împotriva

hotărârii din 30 noiembrie 2006 a secției pentru judecători și în acest sens, a

adoptat hotărârea din 7 decembrie 2006.

Acțiunea formulată de

recurenta-reclamantă pentru anularea acestei hotărâri și pe cale de consecință,

recunoașterea dreptului pretins, a fost greșit respinsă de instanța de fond, ca

urmare a unei interpretări eronate date atât obiectului cererii de chemare în judecată,

cât și actului juridic dedus judecății.

Astfel, instanța de fond

a preluat apărările formulate de intimatul-pârât și considerentele actului atacat,

în sensul că, recurenta-reclamantă nu are interes să conteste înscrierea sa la examenul

de capacitate, în condițiile în care cererea sa a fost admisă, iar în raport cu

hotărârea din 16 noiembrie 2006, nu este prejudiciată, pentru că își poate retrage

cererea de înscriere, prin valorificarea dispozițiilor acestei hotărâri.

Concluzia instanței de

fond și motivarea actului administrativ contestat nu corespund situației de fapt

și de drept expuse de recurenta-reclamantă și în consecință, nu reprezintă o soluționare

a cererii formulate de aceasta pentru stabilirea corectă a statutului său profesional.

Din adresa din 29 noiembrie

2006 a Institutului Național al Magistraturii rezultă că s-a solicitat expres intimatului-pârât

să aprecieze dacă, în conformitate cu art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006,

recurenta-reclamantă va susține examenul de capacitate, avându-se în vedere că a

fost angajată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004.

Deși a fost adoptată ca

urmare a acestei sesizări, hotărârea din 30 noiembrie 2006 a secției pentru judecători

nu a clarificat situația recurentei - reclamante, sub aspectul aplicării dispozițiilor

art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006 și exceptării sale de la obligația susținerii

examenului de capacitate.

Contestând această hotărâre

la data de 5 decembrie 2006, recurenta-reclamantă a solicitat de asemenea în mod

expres să i se aplice prevederile art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006, dar

contestația sa a fost respinsă ca lipsită de interes, pentru că a fost înscrisă

să participe la examenul de capacitate.

Instanța de fond a considerat

în mod greșit că este legal actul administrativ contestat și a respins acțiunea

în anulare formulată de recurenta-reclamantă, fără a se pronunța asupra dreptului

pentru recunoașterea căruia aceasta a exercitat în condițiile prevăzute de lege

căile de atac din procedura administrativă și judiciară.

În raport de obiectul

cererii adresate intimatului-pârât și de obiectul acțiunii în justiție, astfel cum

au fost expuse anterior, se dovedesc a fi neîntemeiate apărările formulate prin

întâmpinarea depusă în recurs.

Astfel, intimatul-reclamant

a susținut fără temei că hotărârea din 7 decembrie 2006 a avut ca obiect doar contestația

privind participarea recurentei-reclamante la examenul de capacitate, fără a observa

că nu s-a formulat o asemenea contestație, solicitându-se în mod expres recunoașterea

dreptului de a nu susține examenul de capacitate prin aplicarea prevederilor

art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006.

De asemenea, intimatul-pârât

a susținut neîntemeiat că solicitarea recurentei-reclamante tinde la realizarea

unui drept de natură salarială, dat fiind că nu s-a contestat modul de stabilire

a drepturilor salariale, ci determinarea corectă a statutului profesional, cu toate

consecințele care rezultă sub aspectul încadrării în funcție.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanței de fond și

pe fond, va admite acțiunea formulată de recurenta-reclamantă și va anula hotărârea

din 7 decembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe fondul cauzei, se constată

că este întemeiată cererea recurentei-reclamante de a beneficia de prevederile

art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006, avându-se în vedere că angajarea acesteia

în funcția de expert asimilat magistraților la Institutul Național al Magistraturii

este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, astfel încât nu i se aplică

dispozițiile art. 87 alin. (1) din noua reglementare cu privire la obligația de

a susține examenul de capacitate.

Din actele dosarului rezultă

în mod necontestat că recurenta-reclamantă, în calitate de expert asimilat magistraților

din iulie 2003 la Institutul Național al Magistraturii face parte din categoria

de persoane care beneficiază de prevederile art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie

2006, prin exceptarea lor de la aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, republicată.

De altfel, intimatul-pârât

nu a contestat acest drept, reținând în considerentele hotărârii din 7 decembrie

2006 că recurenta-reclamantă poate valorifica dispozițiile art. 1 din hotărârea

din 16 noiembrie 2006, în condițiile retragerii cererii de înscriere la examenul

de capacitate.

Această cerință excede

prevederilor hotărârii din 16 noiembrie 2006 și cu toate că a fost îndeplinită de

recurenta-reclamantă prin petiția depusă la 8 decembrie 2006, se constată că în

mod nejustificat a fost respinsă cererea sa privind exceptarea de la obligația susținerii

examenului de capacitate.

În consecință, se va dispune

obligarea intimatului-pârât să recunoască recurentei-reclamante beneficiul prevederilor

art. 1 din hotărârea din 16 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

în sensul exceptării acesteia de la susținerea examenului de capacitate pentru personalul

asimilat judecătorilor și procurorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.O. împotriva sentinței civile nr. 3133 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și pe fond admite acțiunea.

Anulează hotărârea din

7 decembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și obligă intimatul

Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască beneficiul prevederilor art. 1

din hotărârea din 16 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

în sensul exceptării ei de la susținerea examenului de capacitate pentru personalul

asimilat judecătorilor și procurorilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2008.