ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1000/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143

din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul I.E., împotriva rezoluției din 20 martie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 91/P/2006,

privind pe intimatul G.D.

Pentru a pronunța astfel,

s-a reținut că prin rezoluția mai sus indicată s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul I.E., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, pentru infracțiunile prevăzute de art. 389 și 288 alin. (2) și art. 291 C.

pen. (întrucât a intervenit prescripția), ca urmare a faptului că prin memoriul

adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, G.D. a solicitat efectuarea de

cercetări față de procurorul I.E., pentru săvârșirea infracțiunilor menționate,

constând în aceea că, la data de 16 ianuarie 2002, magistratul a redactat o

declarație de martor pe numele numitei G.N., pe care a semnat-o în fals, apoi

declarația a fost anexată în dosarul nr. 15/P/2002 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt, în care a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de omor

deosebit de grav și distrugere.

S-a reținut că, actele

premergătoare efectuate în cauză au confirmat că, la data de 16 ianuarie 2002,

a fost dactilografiată la mașina de scris o declarație în numele martorei G.N.,

care a fost semnată cu literele N.P., deși adresa 15/P/2002 din 19 martie 2007

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt atestă că nu a fost citată pentru acea

dată, în vederea audierii ca martor.

În declarație, s-a consemnat

că deținutul G.D. este căsătorit de 11 ani cu martora și din cauza consumului

de alcool a devenit violent începând cu anul 2001, că acesta a amenințat atât

pe mama sa, cât și pe martoră cu moartea și incendierea casei, iar

comportamentul violent al deținutului G.D. a determinat-o pe martoră să se

despartă în fapt de acesta.

Aceleași acte premergătoare

au confirmat că declarația redactată, la data de 16 ianuarie 2002, în numele

martorei G.N. nu a fost dată și nici semnată de aceasta, susținând atât la

instanța de judecată, cât și cu ocazia efectuării actelor premergătoare că la

data de 16 ianuarie 2002 nu a fost citată la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt și nici nu s-a prezentat din proprie inițiativă pentru a fi audiată în

dosarul nr. 15/P/2002 și că nu a dat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt

nicio declarație pe care să fi semnat-o, motiv pentru care nu a dat declarația

din acea zi și nici nu a semnat-o.

S-a reținut că susținerile

martorei sunt confirmate de adresa nr. 15/P/2002 din 19 martie 2007 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care atestă că nu a fost citată la

această instituție pentru data de 16 ianuarie 2002 și raportul de constatare

tehnico, științifică nr. 125400 din 19 februarie 2007, conform căruia

semnăturile depuse la rubrica „martor” pe declarația din 16 ianuarie 2002

redactată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în numele martorei G.N. nu au

fost scrise de aceasta.

Cum datele consemnate în

declarația din 16 ianuarie 2002 redactată în numele martorei G.N. au fost luate

în considerare de către instanța de judecată la motivarea sentinței penale nr. 64

din 6 mai 2003, în dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Olt, hotărâre rămasă

definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și

Justiție (dosar penal nr. 582 din 11 decembrie 2003, în dosarul nr. 1545/P/2003)

ea a produs consecințe juridice.

S-a reținut că infracțiunile

prevăzute de art. 289 și 288 alin. (2) și art. 291 C. pen., s-au săvârșit, însă

acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât a intervenit prescripția.

Instanța a concluzionat că,

deși motivarea rezoluției excede cadrului soluției pronunțate, în mod corect

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale, fiind neîntemeiată critica formulată

de petent în sensul că nu a fost citat pentru a fi audiat și în funcție de

acuzațiile aduse să-și poată face apărarea.

În privința actelor

premergătoare efectuate în cauză, instanța apreciază că, potrivit dispozițiilor

procesual penale, numai actele procedurale efectuate după ce făptuitorul a

dobândit calitatea de învinuit, constituind în același timp și un caz de

întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, invocând practica

C.E.D.O. potrivit căreia momentul considerat ca fiind începutul procesului

penal este cel al notificării oficiale de către autoritatea competentă a

învinuirii de a fi comis o faptă penală, moment ce corespunde începerii

urmăririi penale, potrivit dispozițiilor procesuale naționale.

În privința criticilor

formulate împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

instanța apreciază că obiectul plângerii, potrivit art. 278

1

C.

proc. pen., îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și, nu

actul prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea făcută,

potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției.

Întrucât în cauză nu s-a

dispus începerea urmăririi penale, instanța nu mai poate modifica, așa cum a

solicitat petentul, schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale, întrucât

o soluție prin care s-ar putea stabili nevinovăția inculpatului ar putea fi

pronunțată numai în situația în care s-ar fi dispus începerea urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petentul reiterând în scris criticile referitoare la rezoluție

și depunând la dosar o expertiză grafologică.

În esență, petentul a

subliniat că temeiul soluției de netrimitere în judecată nu poate fi exclus

controlului judecătoresc, că instanța de fond nu a analizat fondul cauzei și că

i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Examinând cauza se constată

că recursul este nefondat.

Sentința prin care s-a

respins plângerea împotriva rezoluției din 20 martie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova este temeinică și legală.

Fără a mai intra în

detaliile cazului, pe larg expuse atât în rezoluție cât și în motivare deși exced

soluției pronunțate, se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de petentul I.E., întrucât s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C.

pen., în raport de infracțiunile reținute, respectiv art. 289, art. 288 alin.

(2) C. pen. și art. 291 C. pen. și cu data săvârșirii presupuselor fapte,

respectiv 16 ianuarie 2002.

Ca atare, nefiind începută

urmărirea penală, lipsește cadrul procesual legal în care petentul ar putea fi

subiect de drepturi și obligații, context în care nu poate fi luată în discuție

nici expertiza depusă la dosar de petent.

Tot la fel, schimbarea

temeiului neînceperii urmăririi penale nu pate fi făcută de instanță în raport

de dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Așa fiind, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.E. împotriva

sentinței penale nr. 143 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția

penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul I.E. împotriva sentinței penale nr. 143 din

17 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 martie 2008.