ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1883/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, prin

sentința nr. 12 din 28 martie 2008, a respins plângerea formulată de petentul D.S.

împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 și nr. 339/II/2 din

09 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca

nefondate, menținând rezoluțiile atacate.

Totodată, petentul a fost

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 25 iulie 2007

petentul D.S. a solicitat a se efectua cercetări față de judecătorii S.A.L.D.,

J.A.M., P.C. și grefiera C.R. de la Tribunalul Suceava, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 249 C. pen.

Împotriva plângerii penale

petentul a arătat că, prin decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 a

Tribunalului Suceava, în care sus-numitele au format completul de judecată, au

admis în mod abuziv, recursul părților adverse, respingându-i acțiunea civilă

formulată, ca nefondată, deși în fața instanței de fond câștigase procesul. A

mai arătat că instanța de recurs a interpretat eronat tranzacția încheiată

între părți, confundând această tranzacție cu un contract de vânzare-cumpărare.

Efectuându-se acte

premergătoare în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

s-a dispus, prin rezoluția nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007, neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii S.A.L.D., J.A.M. și P.C., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și 249 C. pen. S-a dispus, de asemenea, și

neînceperea urmăririi penale față de grefier C.R., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 și 249 C. pen.

Pentru a se emite această

rezoluție s-a reținut că între D.S. pe de o parte și soții D.Ș. și D.M.E., pe

de altă parte (fratele și respectiv cumnata reclamantului), s-au ivit

neînțelegeri de la un apartament din Rădăuți.

În cauză au fost efectuate

cercetări penale în dosarul penal nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți, în care, pentru infracțiunea de înșelăciune, prin

rezoluția din 1 aprilie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât

s-a apreciat că este o cauză de natură civilă.

La data de 3 aprilie 2005,

părțile au încheiat o tranzacție, autentificată prin încheierea de

autentificare cu nr. 1437 la Biroul Notarului Public B. din Rădăuți.

După încheierea tranzacției

între părți au apărut din nou divergențe și petentul D.S. a deschis o acțiune

civilă, prin care solicita instanței să-i oblige pe pârâții D.Ș. și D.M.E. să-i

plătească contravaloarea sumei ce reprezintă îmbunătățirile pe care, după

opinia sa, ei trebuia să le aducă la spațiul pe care l-au eliberat.

Judecătoria Rădăuți, prin

sentința civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007, a admis în parte acțiunea civilă

și i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantului suma de 58.141,96 Ron, cu

titlu de daune și 3.415,03 Ron, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile

au declarat recurs petentul D.S. cât și pârâții D.Ș. și D.M.E., iar Tribunalul

Suceava, în completul de judecată format din intimatele S.A.L.D., J.M. și P.C.,

prin decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de petentul D.S., a admis recursul formulat de pârâți, a modificat

sentința civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 a Judecătoriei Rădăuți și a

respins, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de petentul reclamant.

S-a reținut că cei trei

judecători care au soluționat recursul și au pronunțat decizia civilă de care

petentul D.S. este nemulțumit, nu au comis nicio faptă penală, iar riscul de a

nu se insera în tranzacție toate aspectele dorite de cei care tranzacționează

revine doar părților contractante.

Cu privire la acuzațiile

formulate împotriva grefierei C.R., s-a reținut că și acestea sunt nefondate,

atâta vreme cât atribuțiile sale sunt limitate și nu are putere decizională la

pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei rezoluții,

în termen legal, a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., petentul

D.S.

Prin rezoluția nr. 339/II/2

din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a

dispus, respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea acestei

rezoluții s-a arătat că, în cauza civilă nu s-a făcut niciun fel de confuzie cu

privire la actele civile încheiate între petentul D.S. și soții D.Ș. și D.E.M.

Tranzacția încheiată între

părți avea scopul de a stinge litigiile intervenite între ele, iar în lipsa

unor alte obligații prevăzute în tranzacție pentru părți, instanța, la

pronunțarea deciziei a avut în vedere voința acestora, consemnată în actul

autentificat.

Împotriva sentinței penale

mai sus-menționată, petiționarul D.S. a declarat prezentul recurs.

Examinând recursul declarat

de petiționar sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen.,

constituie infracțiunea de abuz în serviciu, fapta funcționarului public care,

în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act

ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

intereselor legale ale unei persoane.

În ceea ce privește

activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în

acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi

îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz

în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele judecătorești ca

și parchetele de pe lângă acestea sunt suverane a aprecia atât probatoriul

administrat în cauză cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le

interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de

acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin

potrivit legii magistraților și prin urmare, nu pot conduce, prin ele însele la

reținerea unei infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a

magistraților poate fi pusă în discuție, cu privire la infracțiunea analizată,

numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,

adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau

acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, se constată că

petiționarul a formulat plângere în care susține că instanța „a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății (respectiv tranzacția nr. 1437 din 4

aprilie 2005) .. și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al

acestuia”. De asemenea, mai susține că, judecătorii, care au făcut parte din

complet, au făcut confuzie între o tranzacție și un contract de vânzare

cumpărare, or tranzacția încheiată între părți avea scopul să stingă litigiile

intervenite între acestea. În lipsa unor alte obligații prevăzute în tranzacție

pentru părți, instanța la pronunțarea deciziei, a avut în vedere voința

acestora, consemnată în actul autentificat.

Așa fiind, se constată că nu

există elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul unei atitudini

de rea-credință a intimatelor, în soluționarea cauzei și având în vedere că

reaua-credință nu se prezumă, în mod corect s-a apreciat că în speță, nu se

justifică începerea urmăririi penale față de intimate pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen.

De asemenea, nu sunt

întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 249 C.

pen., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatele nu au

încălcat din culpă îndatoririle de serviciu.

Cu privire la acuzațiile

formulate împotriva grefierei C.R., se constată, de asemenea, că și acestea

sunt neîntemeiate, întrucât rolul unui grefier de ședință este acela de a

consemna ce solicită părțile, atribuțiile sale fiind limitate, neavând putere

decizională la pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Așa fiind, hotărârea primei

instanțe de respingere a plângerii formulate de petiționar în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., este corectă astfel că recursul declarat în cauză apare, ca

nefondat, și va fi respins ca atare conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul D.S. împotriva sentinței penale nr. 12 din 28

martie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2008.