ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 13 iunie 2008, Curtea de Apel Suceava a respins, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții P.G. și P.M. și a menținut rezoluțiile nr. 321/P/2007 din 31 decembrie 2007 și nr. 75/II/2 din 3 martie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarii au fost obligați la câte 70 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petenta P.M.

a solicitat să se facă cercetări față de judecătorul C.V. de la Judecătoria Rădăuți, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., constând în aceea că la 3 februarie 1997 a încuviințat în calitate de judecător delegat la cartea funciară, intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din Rădăuți, str. Cernăuți pe numele S.V., deși între aceasta din urmă și P.M. se încheiase un antecontract de vânzare-cumpărare (moment în care cumpărătoarea plătise prețul și se mutase în imobil) și apoi, un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 la N.S.L. Rădăuți, fapt ce a avut consecințe deosebit de grave.

Petiționarii P.G. și P.M. au formulat plângere împotriva măsurii dispuse de procuror, potrivit dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 75/II/2 din 3 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a admis plângerea petenților și a infirmat parțial soluția, înlăturând dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. Celelalte dispoziții ale rezoluției au fost menținute. S-a arătat că, întrucât procurorul a efectuat verificări pe fondul cauzei și a constatat împlinirea termenului prescripției răspunderii penale, soluția de neîncepere a urmăririi penale trebuia dispusă numai în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarii au formulat plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, la instanța competentă. Curtea de Apel Suceava a constatat că plângerea este nefondată și a menținut rezoluția atacată. S-a reținut că, deși petenții au susținut că posedă antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991, iar judecătorul delegat la biroul de carte funciară în mod nelegal a dispus intabularea numitei S.V., în realitate, titlul de proprietate al petenților a fost anulat. Astfel, la data de 8 martie 1994, S.V. i-a chemat în judecată pe P.G. și P.M., cerând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 la N.S.L.

Rădăuți, iar prin sentința civilă nr. 5463 din 4 octombrie 1994 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 395 din 2 mai 1996 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea și s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 pe motiv că nu fusese inserată clauza de uzufruct viager pentru o cameră în favoarea vânzătoarei, clauză ce era consemnată în antecontractul încheiat între aceleași părți. În aceste condiții, chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare a rămas în ființă, el singur nu putea servi drept titlu pentru intabularea petenților, fiind necesară valorificarea lui, fie prin prezentarea din nou a părților în fața notarului pentru întocmirea unui nou act autentic, fie prin promovarea unei acțiuni civile în constatarea vânzării, demersuri care însă nu au fost realizate.

Ca urmare, judecătorul delegat era obligat să dea curs cererii de intabulare formulată de numita S.V., cerere care era susținută de decizia civilă nr. 395/2006 a Curții de Apel Suceava. Apoi, încheierea din 24 februarie 1997 prin care s-a dispus intabularea numitei S.V. putea fi atacată cu apel și anulată în ipoteza în care ar fi fost nelegală. Din verificările făcute asupra înscrierilor din C.F. nr. 9635 (contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, sentința civilă nr. 2053 din 28 septembrie 1990 a Judecătoriei Rădăuți, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974/1991, decizia civilă nr. 395 din 2 mai 1996 a Curții de Apel Suceava etc.), rezultă că toate intabulările succesive, inclusiv cea pentru soții P., s-au făcut în mod direct, fără a exista o dispoziție expresă de radiere tabulară prealabilă a anteriorului proprietar, aspect ce infirmă susținerile petenților precum că ar fi fost obligatorie o astfel de dispoziție.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac (încheierea din 24 februarie 1997 prin care s-a încuviințat intabularea). În ce privește critica că intimatul a soluționat și alte procese ce s-au derulat între părți, se constată că aceste aspecte nu au relevanță în cauză, din moment ce nu s-a dovedit că în legătură cu aceste procese, intimatul ar fi comis vreo faptă penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs petiționarii P.G. și P.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și tragerea răspunderii penale a judecătorului pentru fapta săvârșită. Verificând sentința potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta corespunde actelor premergătoare efectuate și dispozițiilor legale în materie. Instanța a analizat amănunțit succesiunea actelor întocmite de magistratul judecător și temeiul juridic al acestora, constatând că intimatul și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a prejudicia cu știință, interesele legale ale petiționarilor.

Din niciun indiciu al cauzei nu rezultă că judecătorul C.V. se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale. Constatând existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, inexistența faptei, procurorul nu a putut începe urmărirea penală în cauză, dispunând neînceperea urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluție menținută întru-totul de instanța de fond. De altfel, chiar dacă în urma infirmării rezoluției de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unul dintre temeiurile de drept, cel prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., a fost înlăturat, Înalta Curte constată că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ar împiedica, oricum, punerea în mișcare a acțiunii penale.

Pentru aceste considerente, constatând că recursul petiționarilor este nefondat, Înalta Curte îl va respinge, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.M. și P.G. împotriva sentinței penale nr. 38 din 13 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2009.