ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38

din 13 iunie 2008, Curtea de Apel Suceava a respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petenții P.G. și P.M. și a menținut rezoluțiile nr. 321/P/2007 din 31

decembrie 2007 și nr. 75/II/2 din 3 martie 2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarii au fost obligați la câte 70 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petenta P.M. a solicitat să se

facă cercetări față de judecătorul C.V. de la Judecătoria Rădăuți, pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în

formă calificată, prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C.

pen., constând în aceea că la 3 februarie 1997 a încuviințat în calitate de

judecător delegat la cartea funciară, intabularea dreptului de proprietate

asupra imobilului din Rădăuți, str. Cernăuți pe numele S.V., deși între aceasta

din urmă și P.M. se încheiase un antecontract de vânzare-cumpărare (moment în

care cumpărătoarea plătise prețul și se mutase în imobil) și apoi, un contract

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 la N.S.L. Rădăuți,

fapt ce a avut consecințe deosebit de grave.

Petiționarii P.G. și P.M. au

formulat plângere împotriva măsurii dispuse de procuror, potrivit dispozițiilor

art. 275 – art. 278 C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 75/II/2

din 3 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a admis

plângerea petenților și a infirmat parțial soluția, înlăturând dispozițiile art.

10 lit. g) C. proc. pen. Celelalte dispoziții ale rezoluției au fost menținute.

S-a arătat că, întrucât

procurorul a efectuat verificări pe fondul cauzei și a constatat împlinirea

termenului prescripției răspunderii penale, soluția de neîncepere a urmăririi

penale trebuia dispusă numai în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii au formulat plângere împotriva rezoluției

procurorului de netrimitere în judecată, la instanța competentă.

Curtea de Apel Suceava a

constatat că plângerea este nefondată și a menținut rezoluția atacată.

S-a reținut că, deși

petenții au susținut că posedă antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului

în litigiu și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6

august 1991, iar judecătorul delegat la biroul de carte funciară în mod nelegal

a dispus intabularea numitei S.V., în realitate, titlul de proprietate al

petenților a fost anulat.

Astfel, la data de 8 martie 1994,

S.V. i-a chemat în judecată pe P.G. și P.M., cerând rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 la N.S.L.

Rădăuți, iar prin sentința civilă nr. 5463 din 4 octombrie 1994 a Judecătoriei

Rădăuți, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 395 din 2 mai 1996 a

Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea și s-a anulat contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974 din 6 august 1991 pe motiv că nu

fusese inserată clauza de uzufruct viager pentru o cameră în favoarea

vânzătoarei, clauză ce era consemnată în antecontractul încheiat între aceleași

părți.

În aceste condiții, chiar

dacă contractul de vânzare-cumpărare a rămas în ființă, el singur nu putea

servi drept titlu pentru intabularea petenților, fiind necesară valorificarea

lui, fie prin prezentarea din nou a părților în fața notarului pentru

întocmirea unui nou act autentic, fie prin promovarea unei acțiuni civile în

constatarea vânzării, demersuri care însă nu au fost realizate.

Ca urmare, judecătorul

delegat era obligat să dea curs cererii de intabulare formulată de numita S.V.,

cerere care era susținută de decizia civilă nr. 395/2006 a Curții de Apel

Suceava. Apoi, încheierea din 24 februarie 1997 prin care s-a dispus

intabularea numitei S.V. putea fi atacată cu apel și anulată în ipoteza în care

ar fi fost nelegală.

Din verificările făcute asupra

înscrierilor din C.F. nr. 9635 (contract de vânzare-cumpărare cu clauză de

întreținere, sentința civilă nr. 2053 din 28 septembrie 1990 a Judecătoriei

Rădăuți, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2974/1991,

decizia civilă nr. 395 din 2 mai 1996 a Curții de Apel Suceava etc.), rezultă

că toate intabulările succesive, inclusiv cea pentru soții P., s-au făcut în

mod direct, fără a exista o dispoziție expresă de radiere tabulară prealabilă a

anteriorului proprietar, aspect ce infirmă susținerile petenților precum că ar

fi fost obligatorie o astfel de dispoziție.

În plus, potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei

persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și

procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a

soluțiilor pronunțate prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor

legale de atac (încheierea din 24 februarie 1997 prin care s-a încuviințat

intabularea).

În ce privește critica că

intimatul a soluționat și alte procese ce s-au derulat între părți, se constată

că aceste aspecte nu au relevanță în cauză, din moment ce nu s-a dovedit că în

legătură cu aceste procese, intimatul ar fi comis vreo faptă penală.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat recurs petiționarii P.G. și P.M., solicitând

admiterea, casarea hotărârii atacate și tragerea răspunderii penale a

judecătorului pentru fapta săvârșită.

Verificând sentința potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea, instanța

de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta corespunde

actelor premergătoare efectuate și dispozițiilor legale în materie.

Instanța a analizat

amănunțit succesiunea actelor întocmite de magistratul judecător și temeiul

juridic al acestora, constatând că intimatul și-a îndeplinit în mod

corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a prejudicia cu știință, interesele

legale ale petiționarilor.

Din niciun indiciu al cauzei

nu rezultă că judecătorul C.V. se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte

penale.

Constatând existența unei cauze

care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, inexistența faptei,

procurorul nu a putut începe urmărirea penală în cauză, dispunând neînceperea

urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluție

menținută întru-totul de instanța de fond.

De altfel, chiar dacă în

urma infirmării rezoluției de către procurorul general adjunct al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unul dintre temeiurile de drept, cel

prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., a fost înlăturat, Înalta Curte

constată că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ar

împiedica, oricum, punerea în mișcare a acțiunii penale.

Pentru aceste considerente,

constatând că recursul petiționarilor este nefondat, Înalta Curte îl va

respinge, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii P.M. și P.G. împotriva sentinței penale nr.

38 din 13 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2009.