ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2008

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 7/ MF din 24

aprilie 2007, Tribunalul Argeș, în

baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului I.G.C.

din infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., în infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., și, în baza acestui text de lege l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă

de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicabilă art. 71 și 64 lit. a) – c) C. pen.

Inculpatul N.I. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, faptă prevăzută de dispozițiile art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A constatat că prejudiciul produs prin infracțiune părții vătămate

B.P.B. a fost acoperit în integralitate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că

inculpatul l.G.C., la data de 7 ianuarie 2006, a sustras prin violență

telefonul mobil al părții vătămate B.P.B., fără ca inculpatul N.l. să participe

în vreun fel la săvârșirea infracțiunii.

Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș și inculpatul l.G.C.

În apelul său, parchetul critică hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie, vizând greșita achitare a inculpatului N.I. pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, precum și greșita schimbare a încadrării juridice a

faptei săvârșite de inculpatul l.G.C.

În apelul său, inculpatul l.G.C. critică hotărârea pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita sa condamnare pentru infracțiunea

de tâlhărie, atâta vreme cât materialul

probator

administrat dovedește faptul că el doar a primit bunul sustras prin

violență

de la partea vătămată de către inculpatul N.l., bun pe care ulterior, l-a

valorificat.

Se solicită în subsidiar, reținerea circumstanțelor atenuante în

favoarea sa, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut

de lege.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate de

inculpat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, instanța de apel reține că

motivarea soluției instanței de fond contravine dispozițiile art. 356

lit. b) și art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât instanța de fond

face doar o inventariere a probelor administrate în cauză, fără să cuprindă

descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, locul și timpul în care ea a fost

săvârșită, încadrarea juridică ce i-a fost dată prin actul de sesizare.

Pe de altă parte, motivarea instanței de fond nu are corespondent în

probele administrate în cauză, și din care

rezultă fără putință de tăgadă că

inculpatul N.I. este cel care a sustras

telefonul mobil al părții vătămate, utilizând violenta.

Instanța de apel, ca situație de fapt reține că, la data de 7 ianuarie

2006, cei doi inculpați locuiau în orașul Găești, jud. Dâmbovița, iar în acea

zi s-au deplasat în Pitești, însoțiți de martorul Ș.V.M.

Fiind în apropierea pasarelei peste calea ferată din gara de sud,

inculpatul N.I. a observat pe partea vătămată

vorbind la telefon, motiv

pentru care s-a apropiat de ea, a lovit-o și a

trântit-o la pământ, smulgându-i telefonul, împrejurare relatată de martorul

care îi însoțea pe cei doi inculpați, care arată, în continuare, că, după

comiterea faptei, cei trei s-au urcat într-un taxi, iar în mașină, inculpatul

N.I. i-a dat telefonul inculpatului I.G.C., care a folosit cartela lui,

introducând-o în aparat.

Telefonul a fost vândut de inculpatul I.G.C. lui R.I., știind că

telefonul avea o proveniență ilicită.

În sensul celor declarate de martorul Ș.V.M. sunt și declarațiile celor

doi inculpați, date în faza de urmărire penală, declarația inculpatului N.I.

fiind practic o recunoaștere a comiterii infracțiunii de tâlhărie.

Și în faza cercetării judecătorești, cei doi inculpați au recunoscut

comiterea faptelor în maniera celor reținute în actul de sesizare al instanței

de judecată, în așa fel încât încadrarea juridică corectă dată faptelor comise

de inculpați este cea prevăzută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Argeș.

Instanța de apel a luat în considerare la individualizarea judiciară a

pedepselor aplicate celor doi inculpați criteriile prevăzută de art. 72

C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite,

persoana infractorului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Față de aceste considerente, prin decizia

penală nr. 130/ A/MF din 12

decembrie 2007, Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul

I.G.C. împotriva sentinței penale nr. 7/ MF din 24 aprilie 2007 a Tribunalului

Argeș, pe care a desființat-o în parte și, în rejudecare, a înlăturat

schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul I.G.C. și

condamnarea acestuia, precum și achitarea inculpatului N.I.

A condamnat pe inculpatul I.G.C., la un an și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221

C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în

condițiile art. 82 C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiile

art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpatul N.I., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicabilă art. 99 alin. (3) C. pen. și art.

57 C. pen.

A făcut aplicabilă art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul N.I., invocând motive

de nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita sa condamnare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, precum și în ceea ce privește modul de

individualizare judiciară a pedepsei aplicate.

Se solicită în principal, achitarea

inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea dispozițiile

art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, care se

circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 14 C. proc. pen., ca și din oficiu pentru cazurile enunțate

de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care se vor expune

în continuare:

Este cert că inculpatul recurent, împreună cu inculpatul I.G.C. și

martorul Ș.V.M., locuitori ai orașului Găești, s-au deplasat la data de 7

ianuarie 2006 în municipiul Pitești.

În zona Gării de Sud, inculpatul N.I. a observat partea vătămată

vorbind la telefonul mobil și s-a desprins intempestiv din grup,

lovind partea vătămată și trântind-o la pământ,

reușind astfel să-i sustragă

telefonul.

Această situație de fapt se desprinde din declarațiile inculpaților,

date la urmărirea penală și declarația martorului Ș.V.M.

Inculpatul recurent a recunoscut în cursul cercetării judecătorești

activitatea materială reținută de actul de acuzare, pentru ca ulterior, să

revină asupra declarației, arătând că nu a săvârșit nici un act de tâlhărie,

și, mai mult, nu s-a aflat în acea zi în orașul Pitești și invocând presiunea

exercitată de organele de anchetă și de rudele coinculpatului I.G.C. asupra sa.

Aceleași susțineri au fost reiterate și instanței de recurs cu ocazia

audierii la care s-a procedat în respectarea dispozițiile art. 38514 alin. (1

1

) C.

proc. pen.

Susținerile ulterioare ale inculpatului recurent nu sunt de luat în

seamă, întrucât nu există nici o probă care să ateste exercitarea de presiuni

de către rudele inculpatului I.G.C. și executarea de acte de cercetare abuzivă

de către organele de anchetă.

Martorul Ș.V.M., care i-a însoțit pe inculpați pe tot timpul deplasării

în municipiul Pitești, indică fără echivoc faptul că inculpatul recurent a fost

cel care a sustras telefonul mobil din posesia părții vătămate și l-a

încredințat inculpatului I.G.C. spre valorificare.

Dacă sub aspectul situației de fapt reținute și stabilirii încadrării

juridice și vinovăției inculpatului recurent, soluția adoptată de instanța de

apel este legală și temeinică, sub aspectul individualizării judiciare a

sancțiunii încalcă cerințele dispozițiile art. 72

C. pen. și art. 99 și urm. C. pen.

Este de constatat că inculpatul N.I. era minor la data săvârșirii

infracțiunii, nu a mai săvârșit fapte antisociale, iar perioada în care s-a

aflat în stare de arest preventiv, este apreciată ca fiind suficientă pentru ca

inculpatul să cunoască riscul comiterii unor noi fapte penale.

Având în vedere caracterul de excepție instituit de legiuitor în ceea

ce privește aplicarea de pedepse infractorilor minori, dar mai ales cu privire

la privarea acestora de libertate, Înalta Curte apreciază că, dat fiind

pericolul social al faptei săvârșite și modalitatea concretă de comitere, se

impune aplicarea unei pedepse în limitele stabilite de art. 109 C. pen., și

totodată este necesară suspendarea condiționată a executării acesteia.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa în parte decizia, și, în

rejudecare, în baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., se va

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe

durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen., raportat

la art. 110 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția asupra dispozițiile

art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

Pe durata termenului de încercare, se va suspenda și executarea

pedepselor accesorii.

Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada de la

25 mai 2006 până la punerea efectivă în libertate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale

nr. 130/ A/MF din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală susmenționată numai cu privire la modalitatea de

executare a pedepsei.

În baza art. 81 raportat la art. 110 C. pen., dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe termenul de încercare

de 4 ani, potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării condiționate a

executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 25 mai 2006 până la

punerea efectivă în libertate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2008.