ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2008

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești s-a admis apelul declarat de reclamanta SC U. SA și a fost schimbată sentința primei instanțe în sensul că s-a respins în tot cererea reconvențională prin care se solicita să se contate că între părți a intervenit tacita relocațiune cu obligarea reclamantei la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că actul unilateral de la dosar nu poate avea valoarea unei promisiuni de prelungire a contractului de închiriere, iar reclamanta nu putea fi obligată la daune.

Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv de recurs se reține că acțiunea cu care a fost investită, inițial, instanța de judecată a avut ca obiect evacuarea recurentei-parate, care este susceptibila de trei căi de jurisdicție, respectiv fond, apel și recurs iar in ceea ce privește cererea reconvențională a recurentei aceasta avea doua capete de cerere, printre care si constatarea că intre părți a intervenit tacita relocațiune, capăt de cerere care de asemenea are trei cai de jurisdicție.

Așa fiind, apare ca neîntemeiat acest motiv de recurs iar faptul că intimata a formulat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, iar Curtea de Apel a judecat aceasta cale de atac ca atare, adică in complet de doi judecători, nu impietează cu nimic asupra hotărârii recurate. Cât privește al doilea motiv de recurs, este lesne de observat că este nefondat, întrucât Curtea de Apel Pitești, pe lângă faptul că a pus in discuție calificarea căii de atac iar avocatul recurentei a fost prezent in ședință, după cum reiese din practicaua hotărârii recurate. Și chiar daca nu s-ar fi pus in discuție acest aspect, tot nu ar fi fost nici o neregularitate procedurală, întrucât intimata a declarat apel iar instanța de judecata a fost constituita in complet de instanță de apel.

De altfel, recurenta nu a ridicat vreun incident procedural in acest sens, motiv pentru care nu există nici un motiv ca instanța să pună in discuția părților o chestiune juridică care nu era contestată de nimeni. În plus, nu există nici o vătămare a părților prin actul de procedură pretins viciat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului și care să justifice admiterea recursului. Cel de-al treilea de motiv de recurs nu are nici un suport juridic in sensul ca recurenta invoca o adresa a intimatei anterioară Actului Adițional nr. 212 din 03 februarie 2005 care in realitate este singurul act juridic producător de efecte juridice asupra Contractului de locațiune asupra căruia recurenta a solicitat sa se constate ca s-a operat tacita relocațiune.

Astfel, așa cum a reținut in mod judicios si instanța de apel, părțile litigante au convenit prin contractul de locațiune nr. 1268/2004 la art. 23 ca modificarea contractului se poate face numai cu acordul părților, prin întocmirea uni act adițional iar art. 3 din același contract stipulează ca, la expirarea termenului prevăzut, părțile pot prelungi perioada de închiriere, de comun acord, printr-un act adițional, cu posibilitatea renegocierii tuturor clauzelor contractuale. Dintr-o interpretare logica a acestor clauze contractuale rezulta cu evidenta ca doar un act adițional are puterea de a modifica contractul de locațiune ceea ce s-a întâmplat in speța iar adresa emisa de intimată, anterioara actului adițional a fost doar o promisiune care nu s-a materializat niciodată printr-un Act adițional care sa fie susceptibil de a modifica contractul încheiat intre părți in sensul operării tacitei relocațiuni.

Totodată, Înalta Curte reține și faptul că, prin criticile subsumate motivului prevăzută de art. 304 pct. 8 se tinde a se analiza direct în recurs aspectul greșitei interpretări a tacitei relocațiuni, ceea ce este inadmisibil. Pentru considerentele de mai sus conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2500 lei către intimata reclamantă SC U. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurenta la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2008.