ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată
că, prin decizia nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești s-a admis apelul declarat de reclamanta SC U. SA și a fost schimbată sentința primei
instanțe în sensul că s-a respins în tot cererea reconvențională prin care se
solicita să se contate că între părți a intervenit tacita relocațiune cu
obligarea reclamantei la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru lipsa de
folosință a spațiului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța
de apel a apreciat că actul unilateral de la dosar nu poate avea valoarea unei promisiuni
de prelungire a contractului de închiriere, iar reclamanta nu putea fi obligată
la daune.
Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat
recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor
formulate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs se reține
că acțiunea cu care a fost investită, inițial, instanța de judecată a avut ca
obiect evacuarea recurentei-parate, care este susceptibila de trei căi de
jurisdicție, respectiv fond, apel și recurs iar in ceea ce privește cererea
reconvențională a recurentei aceasta avea doua capete de cerere, printre care
si constatarea că intre părți a intervenit tacita relocațiune, capăt de cerere
care de asemenea are trei cai de jurisdicție.
Așa fiind, apare ca neîntemeiat acest motiv
de recurs iar faptul că intimata a formulat apel împotriva sentinței pronunțate
de tribunal, iar Curtea de Apel a judecat aceasta cale de atac ca atare, adică
in complet de doi judecători, nu impietează cu nimic asupra hotărârii recurate.
Cât privește al doilea motiv de recurs, este
lesne de observat că este nefondat, întrucât Curtea de Apel Pitești, pe lângă
faptul că a pus in discuție calificarea căii de atac iar avocatul recurentei a
fost prezent in ședință, după cum reiese din practicaua hotărârii recurate. Și chiar
daca nu s-ar fi pus in discuție acest aspect, tot nu ar fi fost nici
o neregularitate procedurală, întrucât
intimata a declarat apel iar instanța de judecata a fost constituita in complet
de instanță de apel.
De altfel, recurenta nu a ridicat vreun
incident procedural in acest sens, motiv pentru care nu există nici un motiv ca
instanța să pună in discuția părților o
chestiune juridică care nu era contestată de nimeni.
În plus, nu există nici o vătămare a părților
prin actul de procedură pretins viciat și care să nu poată fi înlăturată decât
prin anularea actului și care să justifice admiterea recursului.
Cel de-al treilea de motiv de recurs nu are nici
un suport juridic in sensul ca recurenta invoca o
adresa a intimatei anterioară Actului Adițional nr. 212
din 03 februarie 2005 care in realitate este singurul act juridic producător de
efecte juridice asupra Contractului de locațiune asupra căruia recurenta a
solicitat sa se constate ca s-a operat tacita relocațiune.
Astfel, așa cum a reținut in mod judicios si
instanța de apel, părțile litigante au convenit prin contractul de locațiune nr.
1268/2004 la art. 23 ca modificarea contractului se poate face numai cu acordul
părților, prin întocmirea uni act adițional iar art. 3 din același contract
stipulează ca, la expirarea termenului prevăzut, părțile pot prelungi perioada
de închiriere, de comun acord, printr-un act adițional, cu posibilitatea
renegocierii tuturor clauzelor contractuale.
Dintr-o interpretare logica a acestor clauze
contractuale rezulta cu evidenta ca doar un act adițional are puterea de a
modifica contractul de locațiune ceea ce s-a întâmplat in speța iar adresa
emisa de intimată, anterioara actului adițional a fost doar
o promisiune care nu s-a materializat
niciodată printr-un Act adițional care sa fie susceptibil de a modifica
contractul încheiat intre părți in sensul operării tacitei relocațiuni.
Totodată, Înalta Curte reține și faptul că,
prin criticile subsumate motivului prevăzută de art. 304 pct. 8 se tinde a se
analiza direct în recurs aspectul greșitei interpretări a tacitei relocațiuni,
ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele de mai sus conform art.
312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC
A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2500 lei către intimata
reclamantă SC U. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
pârâta SC A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești.
Obligă recurenta la 2500 lei cheltuieli de
judecată către intimata – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9
aprilie 2008.