ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7766/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 9 martie 2007 reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună

restrângerea exercitării de către pârâtul I.F.G. a dreptului la liberă

circulație în Spania pentru o perioadă de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâtul a fost returnat din Spania la 28 decembrie 2006 în baza

acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Cererea astfel motivată a fost

respinsă prin sentința nr. 451 din 23 martie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, cu motivarea, că returnarea pârâtului din

Spania în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, este

disproporțională în raport cu scopul urmărit și încalcă dispozițiile art. 2 din

Protocolul nr. 4 la Convenție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca

nelegală și netemeinică întrucât, instanța de fond, a interpretat și aplicat

greșit prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței

nr. 451 din 23 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că în materia liberei circulații a persoanelor, atât

legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia

dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre

ale Uniunii Europene este garantat, art. 25 din Constituția României, art. 18

din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Excepțiile de la această regulă se

regăsesc atât în cuprinsul legii interne, art. 38 și art. 39 din Legea nr.

248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare, art. 27 din Directiva

2004/38/CE.

Norma comunitară cuprinde trei

situații de excepții a restrângerii dreptului al liberă circulație, respectiv,

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

Norma internă, prevede posibilitatea

restrângerii dreptului la liberă circulație, dacă cetățeanul român a fost

returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face vreo

distincție dacă acesta prezintă sau nu pericol public pentru ordinea, siguranța

sau sănătatea publică.

Față de o astfel de împrejurare,

curtea a reținut, că norma aplicabilă în speță este cea comunitară în acord cu

jurisprudența Curții Europene de Justiție, întrucât simpla nerespectare a

condițiilor de ședere prevăzute de legea spaniolă, nu poate fi încadrată în

sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea

admite acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte invocând cazul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a)

și art. 39 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr.

5/2006, prin aceea că simpla returnare a unei persoane în baza acordului de

readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii

restrângerii dreptului la libera circulație.

S-a susținut că prevederile invocate

sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția

României, art. 2 paragraful 1, 2 și 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Din redarea conținutului deciziei

atacate și a dezvoltării recursului criticile recurentei exced considerentelor

care au determinat soluția adoptată de curte.

Astfel, curtea de apel, a făcut o

analiză amplă, bine argumentată, a dispozițiilor din dreptul intern comparativ

cu dreptul comunitar în materie și a statuat că simpla returnare nu este

suficientă prin ea însăși pentru a se lua măsura limitării exercitării

dreptului la liberă circulație, în timp ce recurenta, după arătarea

conținutului unor texte legale s-a limitat la a susține că faptul returnării

constituie temei suficient pentru luarea măsurii.

Asemenea susținere nu poate fi

primită.

Pentru corecta aplicare a legii,

este esențial a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în

baza acordului de readmisie și dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile

restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum și

existența unui raport de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura propusă.

Aceasta întrucât, textul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplul fapt al returnării ca unic și

suficient temei pentru luarea măsurii prevăzută, folosind sintagma „instanța

poate....”.

Posibilitatea legală prevăzută

impune judecătorului național să cerceteze faptele fără ca prin aceasta să

cenzureze în vreun fel măsura returnării.

În consecință, neexistând corelație

între considerentele deciziei atacate și motivele de recurs, cel din urmă va fi

respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 362-A din 4 iunie 2007

pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2007.