Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2007
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2007

HOTĂRÂRE
26.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3622 din 26 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de SC S.M. SA Suceava împotriva sentinței nr. 24 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, motivat de faptul că dovada timbrării nu a fost atașată la cererea de recurs, iar recurenta – reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație nici ulterior, deși a fost citată cu mențiuni în acest sens.

Împotriva deciziei pronunțate a formulat contestație în anulare SC S.M. SA Suceava opinând că soluția este rezultatul unei erori materiale, cererea de recurs fiind legal timbrată, iar dovada în acest sens fiind trimisă la dosarul cauzei, prin serviciul poștal. S-a anexat dovada achitării și transmiterii înscrisurilor privind plata taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului. Contestația în anulare este întemeiată. Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile Instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Conform dovezilor dosarului de recurs, taxa judiciară de timbru precum și timbru judiciar aferente căii de atac a recursului erau achitate de recurenta - reclamantă SC S.M.

SA Suceava. Se constată astfel în cauză că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului respectiv anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru. Pentru aceste considerente, contestația în anulare specială, reglementată de art. 318 C. proc. civ. este fondată, urmând a fi admisă și anulată decizia contestată, fiind fixat termen pentru judecarea recursului.

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de SC S.M. SA Suceava împotriva Deciziei nr. 3622 din 26 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată. Fixează termen pentru rejudecarea recursului la 9 martie 2007. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2007
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.P.D.R.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3318 din 10 octombrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2008-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3063/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 184 din 18 februarie 2008 Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantei SC T.M.V. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H. SRL Ploiești
ÎCCJ 2008-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3047/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2984 din 19 octombrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 4761/86/2007 al Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ
ÎCCJ 2003-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2003
S-a luat în examinare contestația în anularea deciziei nr.2822 din 17 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție-Secția comercială, formulată de contestatoarea S.C. „V.” SA Suceava. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de
ÎCCJ 2007-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2747/2007
anulat ca netimbrat apelul pârâtei și a stabilit în alți termeni că în lipsa taxei de timbru și a timbrului judiciar nu se poate intra în cercetarea soluției pronunțată de instanța de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă