ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1517/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2006,

reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.P., anularea Hotărârii

nr. 9144 din 25 aprilie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este îndreptățit la acordarea compensațiilor prevăzute

de actul normativ indicat, întrucât a efectuat stagiul militar în condițiile

prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 220 din 7

noiembrie 2006, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut că unitățile militare unde reclamantul a satisfăcut stagiul militar

nu se regăsesc în tabelul pentru evidența detașamentelor și unităților de muncă

din cadrul D.G.S.M. 1950 - 1961, așa cum impun prevederile art. 1 din Legea nr.

309/2002.

Împotriva sus menționatei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P.V., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii

judecătorești atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost

formulată.

Recurentul reclamant a

susținut, în esență, că a fost supus persecuțiilor politice ale vremii, ca și

tatăl său, fiind încorporat și prestând serviciul militar, după instrucția

preliminară și depunerea jurământului militar, la punctul de lucru C.C.F. Turda,

Regionala Cluj, iar, ulterior, în același sistem de construcții căi ferate, la o

unitate militară din București, punctul de lucru Turda figurând în tabelul cu

evidența D.G.S.M. pe suport magnetic.

A mai arătat că, în

detașamentele de muncă ale D.G.S.M., au fost incluse și unități militare,

tabelele cu evidențele neconținând exhaustiv enumerările unităților și

detașamentele componente.

Recurentul a menționat că

prevederile Legii nr. 309/2002 sunt discriminatorii, excluzând nejustificat de

la acordarea drepturilor compensatorii persoanele care au fost persecutate

politic și au efectuat muncă forțată în unități militare și au fost nevoiți să

se supună ordinelor și regulamentelor militare comuniste; cum este cazul său,

în livretul său militar fiind operate în mod fraudulos ștersături, care îl

prejudiciază.

Analizând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este temeinică și legală.

Așa cum rezultă din fișa de

evidență și livretul militar depuse de către recurentul reclamant, ca probe, în

sprijinul cererii sale, în perioada 5 ianuarie 1959 – 3 decembrie 1960, acesta

a efectuat stagiul militar în unități militare, din sistemul fostului Minister

al Forțelor Armate, având grad de sergent și funcția de comanda de grupă.

Împrejurarea că recurentul

ar fi prestat muncă forțată în unitățile militare arătate și în punctul de lucru

Turda (nesusținută de nici o dovadă la dosar), în perioada specificată, în

lipsa altor probe, nu-l îndreptățește pe acesta să primească drepturile

compensatorii acordate prin Legea nr. 309/2002, deoarece, potrivit art. 1 din

această lege, beneficiază de prevederile acesteia doar persoana, cetățean

român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele din cadrul D.G.S.M., în

perioada 1950 – 1961.

Susținerile recurentului

privind efectuarea unor ștersături frauduloase în livretul său militar nu pot

fi avute în vedere, nefăcându-se nici un fel de dovadă cu privire la acest

aspect.

Având în vedere că

dezlegarea dată cauzei de către prima Instanță este, în raport cu probele

existente la dosar și dispozițiile Legii nr. 309/2002, corectă, urmează ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea să respingă prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.V. împotriva sentinței civile nr. 220 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2007.