ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 3717/2003, reclamantul G.N.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Călărași, să se dispună

anularea hotărârii nr. 4603 din 21 august 2003, emisă de Comisia de

specialitate a pârâtei și să fie obligată pârâta de a emite o nouă hotărâre

prin care să îi recunoască și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 23 mai 1950 - 23 iulie 1953, fiind

folosit la construcții Căi Ferate în cadrul Detașamentului 703 Petrila, Trustul

de Construcții nr. 7, Direcția Regională a Muncii Lugoj, astfel că, în mod

greșit, pârâta i-a soluționat cererea, prin respingere.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 686, pronunțată la 14

august 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 4603 din 21

august 2003 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada

1 ianuarie 1952 - 16 noiembrie 1952 se încadrează în prevederile art. 1 din

Legea nr. 309/2002.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în Registrul de evidență de

la Detașamentul de muncă Petrila, reclamantul figurează că în perioada 1

ianuarie 1952 - 16 noiembrie 1952 a prestat muncă în detașamente de muncă, așa

cum, de altfel, rezultă și din Certificatul nr. 75677 din martie 2004, eliberat

de Arhivele Naționale.

Restul perioadei solicitate

nu poate fi reținută, ca fiind efectuată în detașamente de muncă, întrucât

înscrisurile depuse la dosar, respectiv lista camarazilor împreună cu care a

efectuat stagiul militar și planșa foto, precum și dovada de absolvire

M.C.I.M.C. nr. 423 din 12 ianuarie 1953, privind cursurile urmate de reclamant

în perioada 15 februarie - 15 august 1952 nu se încadrează în prevederile art. 6

din Legea nr. 309/2002 și art. 6 alin. (1) din H.G nr. 1114/2002.

Nemulțumit de soluția

pronunțată, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul G.N., și criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, a arătat că sentința a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 309/2002, act normativ care se

referă la efectuarea stagiului militar în detașamente de muncă din cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii.

A mai susținut că în toată

perioada cuprinsă între 23 mai 1950 și 23 iulie 1953 a fost încorporat în

Detașamentul 703 Petrila, fără a fi mutat și a lucrat pe șantiere de

construcții în calitate de dulgher, în Petrila neexistând unități militare ce

au aparținut fostului Minister al Forțelor Armate.

Recursul este fondat.

În conformitate cu

prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acestei

legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente

de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 -

1961, iar prin art. 1 din H.G. nr. 1114/2002 s-a precizat că perioada se

situează între 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.

Potrivit Legii nr. 309/2002 stabilirea

drepturilor reglementate de lege se face la cerere, pe baza înscrierilor din

livretele militare, adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de

U.M. 02405 Pitești.

Înscrierile din livretul

militar nu sunt concludente, nereieșind dacă în perioada menționată în livret,

recurentul a fost încorporat la Direcția Generală a Serviciului Muncii sau într-un detașament de muncă, condiție impusă prin Legea nr. 309/2002.

Față de dispozițiile actelor

normative incidente în cauză, era necesar a se dispune completarea probatoriului,

în sensul art. 6 din lege, pentru a se stabili cu certitudine dacă reclamantul

a desfășurat muncă în cadrul unei unități din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii.

Omițând să se procedeze

astfel, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Așadar, soluția adoptată de

prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursul declarat este fondat,

instanța de fond, cu ocazia rejudecării, urmând să completeze probatoriul, în

sensul celor nemenționate în considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 686 din 14 aprilie

2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2005.