ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1396/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114 din 9 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov

a fost admisă contestația formulată de contestatoarele P.M.A. și

P.A. în contradictoriu cu Municipiul Brașov prin Primar și s-a anulat adresa cu valoare de dispoziție emisă de Primar la data de 13 noiembrie 2006.

A fost obligat intimatul să soluționeze cererea formulată de contestatoare pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 749,52 mp, situat în Brașov, conform legilor fondului funciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cele două contestatoare și-au fundamentat cererea pe dispozițiile Legii fondului funciar, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

La data de 29 noiembrie 2005 au formulat o nouă cerere precizatoare, prin care au solicitat ca cererea din 16 septembrie 2005 să fie soluționată prin raportare la temeiul de drept pe care a fost fundamentată, și anume în baza Legilor fondului funciar și nu prin raportare la Legea nr. 10/2001.

Urmare a acestei precizări, intimatul a emis la data de 13 noiembrie 2006 o nouă adresă prin care a învederat că își menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 62331 din 11 octombrie 2005.

Instanța a reținut prin încheierea de ședință din 2 februarie 2007 că această adresă

are valoarea unei dispoziții, deoarece în ea este consemnat modul în care intimatul a soluționat prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 cererea de retrocedare formulată de contestatoare la 16 septembrie 2005.

Această dispoziție s-a reținut că este nelegală, întrucât a fost emisă fără ca părțile să fi investit intimatul cu o notificare, formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

S-a avut în vedere că, potrivit probelor administrate în cauză, contestatoarele au înțeles să-și valorifice drepturile susținute asupra imobilului-

teren în litigiu pe calea procedurii instituită le Legea fondului funciar, situație în

care intimatul nu era îndrituit să modifice temeiul juridic al cererii și să o soluționeze prin raportare la dispozițiile unei legi speciale de reparație (Legea nr. 10/2001) de care contestatoarele nu au înțeles să uzeze.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 89/Ap din 21 iunie 2007 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și apelul formulat de pârâtul Municipiul Brașov prin Primar împotriva sentinței civile nr. 114 S din 9 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o și a trimis cauza în vederea judecării acțiunii contestatoarelor instanței competente, Judecătoria Brașov.

Instanța de apel a reținut în esență că, dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren, prin acordarea de despăgubiri sau restituirea în natură pe un alt amplasament.

Regimul juridic al terenului în litigiu este cel prevăzut de Legea nr. 18/1991,

stabilit în raport cu modalitatea de preluare de către Statul Român prin Legea nr. 58/1974.

Se mai reține că, la ultimul termen de judecată a fost schimbată natura juridică a contestației, în sensul că s-a solicitat restituirea terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, calificare dată în raport cu natura juridică a adresei nr. 7209/2005, emisă de intimat prin care s-a refuzat analizarea cererii.

Instanța a mai statuat că schimbarea temeiului de drept nu atrage în mod automat competența tribunalului, din moment ce Legea nr. 10/2001 prevede limitativ situațiile în care se derogă de la prevederile art. l C. proc. civ. sub aspectul competenței materiale, în condițiile în care asemenea situații nu există.

Competența materială se stabilește în raport cu obiectul contestației

determinat de regimul juridic al terenului și nu în raport cu natura juridică a unei

adrese emisă de intimat.

Pe de altă parte, domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în ceea ce privește categoria de imobile vizate un caracter de complinire, în raport cu

celelalte acte normative și un caracter reparatoriu în domeniul imobiliar, inclusiv

în privința fondului funciar.

Pentru acest motiv, prin dispozițiile art.8 din Legea nr. 10/2001 au fost excluse de la incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar și celelalte acte normative.

S-a concluzionat că, prin modificarea sensului real al celor solicitate prin contestație, instanța a pronunțat o hotărâre, prin încălcarea competenței materiale reglementată în art. 2 lit. b) C. proc. civ., care exceptează de la judecata în primă instanță a tribunalului, cererile în materia fondului funciar formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în acest domeniu.

Astfel, în raport de situația juridică a terenului solicitat și de modalitatea de preluare de către stat, s-a stabilit că revine Judecătoriei Brașov competența materială de soluționare a cererilor reclamantelor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamantele

P.M.A. și P.A., care, invocând motivele prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. susțin în esență următoarele:

Într-o primă critică, se arată că, instanța de apel a pus din oficiu în discuția părților excepția de necompetență materială în soluționarea litigiului a Tribunalului Brașov ca primă instanță în raport de obiectul cauzei.

Deși, în considerentele hotărârii se fac referiri la necompetență materială a tribunalului în materia fondului funciar, se susține că în dispozitivul hotărârii, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, ci a admis pur și simplu excepția de necompetență a Curții de Apel Brașov, existând astfel o neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii.

Se mai susține că, în mod greșit s-au menționat în practicaua hotărârii concluziile apărătorului recurentelor, în sensul că instanța competentă să soluționeze cauza în fond în materia fondului funciar este judecătoria; în mod real s-a susținut că judecătoria este competentă să soluționeze litigiile în materia fondului funciar, dar în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 10/2001 și competența ca instanță de fond aparține Tribunalului Brașov.

O a doua critică se referă la faptul că, greșit s-a reținut de către instanța de apel schimbarea naturii juridice a contestației, în sensul că au cerut restituirea

terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, în timp ce s-a solicita și s-a admis de către

instanța de fond anularea adresei cu caracter de dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și obligarea intimatei să soluționeze cauza potrivit Legilor fondului funciar.

Mai mult decât atât, susțin recurentele, că instanța în virtutea rolului activ a

pus în discuția părților natura juridică a adresei contestate și față de cuprinsul acesteia a stabilit natura juridică similară unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001.

Față de această calificare, cererea a fost soluționată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, competența aparținând în primă instanță tribunalului, așa cum corect s-a soluționat cauza la fond.

A treia critică se referă la motivarea hotărârii recurate care, prin argumente străine naturii cauzei, referindu-se la cererile în materia fondului funciar a

apreciat în considerente că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea

competenței materiale.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Recurentele-reclamante invocă neconcordanța între considerentele și dispozitivul hotărârii. Se reține că, decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar așa-pretinsele neconcordanțe despre care fac vorbire, reprezintă de fapt o eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a invocat atât

excepția lipsei calității sale pasive, cât și excepția lipsei competenței materiale a

tribunalului, ca și instanță de fond, pentru a soluționa o cerere întemeiată pe dispozițiile Legilor fondului funciar.

În susținerea excepției s-au invocat dispozițiile art. 27 din H.G. nr. 890/2005 coroborate cu dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, conform cărora persoanele nemulțumite de propunerile Comisiilor Locale de Fond Funciar pot formula contestației adresată Comisiei Județene în termen de 10 zile de la afișare. Respectiva contestație se soluționează de către Comisia Județeană prin emiterea unei hotărâri împotriva căreia se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul.

Corect s-a stabilit necompetența materială a Tribunalului Brașov în

soluționarea litigiului ca primă instanță, motivat de faptul că „regimul juridic al

terenului ce face obiectul litigiului este cel prevăzut de Legea nr. 18/1991, stabilit în raport cu modalitatea de preluare a lui de către Statul Român prin Legea nr. 58/1974".

În plus, instanța de apel a mai stabilit că, întotdeauna competența materială se stabilește în raport cu obiectul contestației determinat de regimul juridic al terenului în litigiu și nu în raport cu natura juridică a unei adrese emisă de intimat.

Mai mult decât atât, instanța de apel arată în hotărârea pronunțată că, sentința civilă nr. 114/S a Tribunalului Brașov a fost dată cu încălcarea competenței materiale prevăzute de art. 2 lit. b) C. proc. civ., care exceptează de la judecata în primă instanță tribunalul, cererile în materia fondului funciar intrând în competența materială a Judecătoriei Brașov ca instanță de fond.

Faptul că în dispozitivul deciziei s-a trecut Curtea de Apel Brașov, față de

considerentele hotărârii, este evident vorba despre o eroare materială, ce poate fi

îndreptată conform procedurii stabilite prin art. 281 C. proc. civ., și nu prin

intermediul recursului, pentru ca fi înlocuirea să fie făcută cu Tribunalul Brașov.

Următoarele două motive sunt nefondate.

Conform tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei este evident că reclamantele-recurente au solicitat în mod expres soluționarea cererilor

formulate în baza temeiului de drept invocat, respectiv Legile fondului funciar și

nu în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin recursul declarat, recurentele și-au modificat în tot temeiul de drept ce a stat la baza cererii de chemare în judecată, susținând ca soluționarea cauzei să

fie în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce este inadmisibil în recurs, avându-se în vedere și împrejurarea că terenul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza

art. 30 din Legea nr. 58/1974.

În ceea ce privește fondul cauzei, se impune a fi reținut că, cererile reclamantelor au fost soluționate de către Comisia Locală Brașov de aplicare a

Legilor fondului funciar și nu de Municipiul Brașov prin Primar, comisie ce este

competentă să soluționeze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul Legilor fondului funciar.

În plus, trebuie precizat că atribuirea terenurilor ce fac obiectul art. 36 din

Legea nr. 18/1991, republicată, a fost dată de legiuitor în sarcina primăriilor și A

Instituției prefectului și nu în sarcina unităților administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 au fost excluse

de la aplicarea acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991.

În speță, antecesoarea reclamantelor a fost beneficiara unui contract de întreținere, în temeiul căruia a dobândit în anul 1980 numai dreptul de proprietate asupra construcțiilor, nu și a terenului. Prin efectul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, terenul a trecut în proprietatea statului și a fost atribuit dobânditoarei construcțiilor în folosință, în condițiile Legii nr. 4/1973.

În concluzie, în mod eronat instanța de fond a schimbat natura juridică a contestației, în sensul că reclamantele au solicitat restituirea terenului în temeiul

Legii nr. 10/2001, atribuindu-i-se această calificare, în raport cu natura juridică a adresei nr. 72091/2006 emisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Brașov

și nu de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

Or, așa cum corect s-a reținut, această schimbare a temeiului de drept nu atrage în mod automat competența tribunalului ca instanță de fond., atâta timp cât Legea nr. 10/2001 prevede limitativ situațiile în care se derogă de la dispozițiile art. 1 C. proc. civ. sub aspectul competenței materiale și în condițiile în care aceste situații nu pot fi extinse și la alte situații neprevăzute de legiuitor.

Pentru considerentele expuse, criticile formulate fiind nefondate, urmează ca recursul reclamantelor să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.M.A. și P.A. împotriva deciziei nr. 89/Ap din 21 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2008.