ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2872/2008

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100/ F din 25 iunie 2008, Curtea de Apel

Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul B.L. împotriva rezoluției din 21 noiembrie 2007 dată în dosarul

nr. 391/P/2007 și a rezoluției din

21

decembrie 2007 dată în dosarul nr. 1459/11/2/2007 ale Parchetului

de pe

lângă Curtea de Apel Galați.

S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de

petiționar la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva procurorului

N.M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru pretinsa

săvârșire a două infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., susținându-se că,

după ce la data de 19 martie 2007, a întocmit rechizitoriul, dispunând

trimiterea sa în judecată, fără a mai fi competent, a emis ordonanța prin care

a admis cererea părții vătămate D.V., dispunând restituirea autoturismului,

cauzând astfel o vătămare intereselor sale, în condițiile în care în cauză era

pusă în discuție însăși proprietatea autoturismului, iar restituirea lui la

acel moment era de natură să influențeze determinant soluția în proces. S-a mai

motivat că procurorul se desesizase, astfel că cererea părții vătămate trebuia

înaintată instanței, odată cu dosarul.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 391/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 228 alin. (4) C.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) și a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de presupușii făptuitori pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

S-a reținut, în esență, că, intimatul procuror a dispus prin ordonanța

din 26 martie 2007 restituirea autoturismului, obiect al

infracțiunii pentru care fusese trimis petentul

în judecată, iar, în urma

verificării condicii de evidență a rezultat că

dosarul a fost predat la grefă la data de 26 martie 2007, din verificarea

condicii de corespondență a parchetului, reieșind faptul că dosarul a fost

înaintat la judecătorie la data de 27 martie 2008. Față de aceste date, s-a

reținut că faptei sesizate îi lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii, și anume, latura subiectivă.

Referitor la trimiterea în judecată a petiționarului, s-a reținut că,

potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „procurorii sunt independenți

în condițiile legii”, iar, conform dispozițiilor procedural penale, instanța

este cea care urmează să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției

persoanei vătămate.

Prin rezoluția din 21 decembrie 2007, dată în dosarul

nr. 1459/11/2/2007 a procurorului general, a fost

menținută rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și

temeinică.

Împotriva ambelor rezoluții ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, petiționarul a formulat plângere la instanță.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului și a menținut soluțiile procurorului,

reținând că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză,

pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că lipsește latura subiectivă

a infracțiunii de abuz în serviciu, în speță nerezultând că intimatul și-ar fi

încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, în scopul de

a vătăma interesele legale ale petiționarului.

Totodată, s-a arătat că

procurorul a respectat dispozițiile art. 169 C.

proc. pen., dispunând ca partea vătămată să păstreze autoturismul și să nu îl

înstrăineze și că petiționarul are posibilitatea să se adreseze instanței de

judecată, conform art. 168 C. proc. pen., care va aprecia asupra legalității și

temeiniciei măsurii dispuse.

S-a mai reținut că procurorul ar fi putut să facă completările necesare

în ceea ce privește admiterea plângerii și să corecteze data rechizitoriului.

Referitor la trimiterea în judecată a petiționarului, s-a apreciat că

soluția procurorului este corectă, întrucât fapta sesizată nu există, instanța

de judecată fiind cea care urmează să se pronunțe asupra legalității trimiterii

în judecată și asupra vinovăției sau nevinovăției petiționarului.

Împotriva sentinței petiționarul a declarat recurs.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect,

instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar, ca

nefondată.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în

cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în

sarcina procurorului intimat, care și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile

de serviciu.

Criticile petiționarului nu pot constitui un motiv pentru

tragerea la răspundere penală a magistratului sub

aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

reținându-se în mod corect, că intimatul nu și-a încălcat cu știință

atribuțiile de serviciu.

Împrejurarea că, ulterior întocmirii rechizitoriului, dar înainte de

înregistrarea acestuia la instanță, procurorul a constatat, la cererea părții

vătămate, că se impune restituirea autoturismului care

a făcut obiectul infracțiunii și, drept urmare, a dispus prin

ordonanță,

restituirea acestuia, nu relevă o intenție infracțională

abuzivă a procurorului, ci din contră, preocuparea acestuia de a soluționa

complet toate aspectele ce decurgeau din soluționarea dosarului prin trimitere

în judecată.

De altfel, actele și măsurile procesuale dispuse de procuror, în

exercitarea atribuțiilor sale, precum și soluțiile de trimitere în judecată

sunt supuse verificării procurorului ierarhic superior, în condițiile art. 275

și următoarele C. proc. pen. și, respectiv, cenzurii instanței legal investite

cu judecarea cauzei, însă nu constituie prin ele însele o infracțiune.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței

de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar B.L. împotriva sentinței penale nr.

100/ F din 25

iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2008.