ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6548/2008

Asupra recursului de față;

Din analiza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 8 mai 2006 reclamantul C.R. a solicitat obligarea pârâtei SC C.N.T.A.R.

T. SA la plata sumei de 200.000 Euro reprezentând daune morale ca rezultat al

abuzului săvârșit de pârâtă, constând în refuzul de executare a unei hotărâri

judecătorești definitive.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că la data de 8 februarie 1990 pârâta i-a desfăcut contractul de muncă

în baza art. 130 lit. e) C. muncii, măsura fiind anulată prin sentința civilă

nr. 2964/1992 a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă prin decizia nr.

1127/1993 a Tribunalului București, că decizia de desfacere a contractului de

muncă este nulă pentru nerespectarea procedurilor prealabile măsurii, prin

încălcarea obligației de a face o ofertă prealabilă, prin încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 42/1990, bazându-se pe un act falsificat de către

fostul director al direcției de catering.

În drept, reclamantul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

Fiind astfel investit,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 941 din 26 iunie

2007, a admis excepția prescripției și a respins acțiunea formulată de

reclamant ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că dreptul reclamantului de a cere

repararea prejudiciului constând în refuzul de executare a sentinței civile nr.

2964/1992 s-a născut la data de 28 mai 1993 când s-a pronunțat decizia civilă

nr. 1127 de către Tribunalul București, secția IV-a civilă. Cum prezenta

acțiune s-a formulat la data de 8 mai 2006, peste termenul de 3 ani prevăzut de

art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantului de a cerere repararea

prejudiciului constând în refuzul de executare a hotărârii judecătorești

definitive s-a prescris.

Soluția primei instanțe a

fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin

decizia nr. 55 A din 30 ianuarie 2008, a respins apelul formulat de reclamant

ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, reclamantul C.R. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct.

5, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamantul-recurent susține următoarele:

- „instanța de apel face un

istoric amalgamat al cauzei, preluând selectiv o serie de aspecte generale ale

conflictului, fără a reuși să realizeze o construcție logică, deși motivele

sale de apel au fost clare”;

- „reținerile instanței de

apel, atât ca date cronologice cât și prin raportare la unele texte de lege,

care fie că nu sunt aplicabile în raport de obiectul și temeiul cererii, fie se

referă la același aspect, nu pot determina un control judiciar și o combatere a

unor elemente juridice bine conturate, superficialitatea confuzia generalizată

făcând aplicabile mai de grabă prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr.

303/2004”;

- „în raport de faptul că

acest litigiu durează de 18 ani, raportat la cerințele art. 6 din Convenție

referitoare la termenul rezonabil al unui proces, susținerea instanței de apel

sub aspectul „prematurității cererii”, după ce a admis excepția prescrierii, nu

este numai contradictorie, dar este mai mult decât penibilă”.

Recurentul-reclamant invocă

5 hotărâri C.E.D.O., în sensul că „executarea unei sentințe sau a unei decizii,

indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte

integrantă din proces”, etc.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile înscrise în

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate

cere casarea sau modificarea unei hotărâri.

Recursul fiind o cale

extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității

hotărârii atacate se poate face în raport cu motivele de casare prevăzute de

lege sau în raport de motivele de ordine publică.

În speță,

reclamantul-recurent a invocat pct. 5, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Conform art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere:

pct. 5) – când, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2);

pct. 8) – când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

pct. 9) – când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În speță, motivele prevăzute

de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. au fost indicate numai formal,

deoarece recurentul-reclamant nu a dezvoltat nici o critică referitoare la o

eventuală încălcare de către instanța de apel a formelor de procedură; la precizarea

actului dedus judecății ce ar fi fost interpretat greșit ori a prevederilor

legale ce ar fi fost interpretate sau aplicate greșit.

Drept urmare, cum recursul

promovat nu se încadrează în motivele de recurs menționate,

recurentul-reclamant limitându-se a face referire la neîndeplinirea art. 6 din

Convenția C.E.D.O., care nu au legătură cu cauza dedusă judecății, deoarece

sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ. și nu dispozițiile referitoare

la executarea unei hotărâri judecătorești prevăzute de art. 6 din Convenția

C.E.D.O., acesta se privește ca nefondat și va fi respins în consecință în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul C.R. împotriva deciziei civile nr. 55 A din 30 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2008.