ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6870/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142

din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 8268/2/2006 (nr. dosar în format vechi 2689/2006), în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul S.N. împotriva ordonanței Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București nr. 199/ P din 15 iunie 2006, cu consecința

menținerii soluției prin ordonanța atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a fost obligat petentul S.N. la plata sumei de 20 RON cheltuieli

judiciar către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea adresată curții, la data

de 4 septembrie 2006, petentul S.N. a solicitat desființarea ordonanței nr. 199/

P din 15 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării cercetărilor și

începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii a

arătat că persoana cercetată V.A., în calitate de președinte al Judecătoriei Urziceni

a refuzat să-i pună la dispoziție dosarule 1158/1992 și 677/1992 ale acestei

instanțe, săvârșind astfel infracțiunea de abuz în serviciu. Petentul a

menționat că a solicitat consultarea dosarului în vederea efectuării de copii

xerox, acționând în calitate de mandatar al reclamantului S.I., parte în acele

dosare.

Petentul a susținut că

interogatoriul luat mandatului său în dosarul 677/1992 al Judecătoriei Urziceni

nu a fost semnat de către acesta, însă acest fapt nu îl poate proba, deoarece

persoana cercetată a refuzat să-i pună la dispoziție dosarul pe motiv că nu mai

poate fi găsit.

De asemenea, petentul a

invocat netemeinicia hotărârii pronunțate în acest dosar, apreciind că persoana

cercetată a dat dovadă de rea-credință în soluționarea acestuia.

Analizând actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a constatat ă prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 11 aprilie 2005,

petentul S.N., acționând în calitate de mandatar al fratelui său S.I. a

solicitat tragerea la răspundere penală a Președintelui Judecătoriei Urziceni -

Vișan Apostol și a funcționarilor Primăriei Munteni - Buzău, județul Ialomița,

pentru faptul că nu i-a fost pus la dispoziție dosarul 1158/1992 al

Judecătoriei Urziceni spre consultare și pentru că s-ar fi săvârșit abuzuri cu

ocazia soluționării acestui dosar.

Prin ordonanța nr. 199/ P

din 15 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de Președintele Judecătoriei Urziceni - Vișan

Apostol pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 246

C. pen. și art. 26 raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., întrucât o parte a faptelor nu există și pentru celelalte s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale. Totodată s-a dispus disjungerea

cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, în vederea efectuării de cercetări față de

funcționarii Primăriei Munteni - Buzău, județul Ialomița, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289 și 291 C. pen.

În motivarea ordonanței

atacate s-a arătat că petentului i-a fost pus la dispoziție dosarul spre

studiu, astfel că sub acest aspect susținerile sale nu sunt întemeiate, iar cu

privire la modul de soluționare a dosarului 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni,

ultimul act efectuat în dosar a avut loc la data de 26 iunie 1992 astfel că s-a

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Împotriva acestei soluții

petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., la

procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 1317/II-2 din 14 august 2006

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prima instanță a constatat

că soluția parchetului este legală și temeinică, având în vedere că susținerile

petentului referitoare la împiedicarea consultării dosarului nr. 1158/1992 al

Judecătoriei Urziceni nu s-au adeverit, din contră se poate observa că prin

rezoluția depusă pe cererea petentului, președintele instanței a aprobat

consultarea dosarului menționat.

De asemenea, pentru modul de

soluționare a dosarului nr. 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen.,

având în vedere că ultimul act efectuat în dosar poartă data de 26 iunie 1992

și nu a intervenit vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripție.

Nu a putut fi primită

critica petentului referitoare la lipsa cercetărilor efectuate în dosar de

către parchet, în condițiile în care au fost atașate lucrările efectuate în

dosarul nr. 1158/1992 al judecătoriei Urziceni, precum și cererea petentului de

consultare a dosarului care poartă rezoluția președintelui instanței.

Pentru aceste considerente,

curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.N.,

cu consecința menținerii soluției din ordonanța atacată, văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petiționarul S.N., criticând-o, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 3, 10, 17

1

și 4 C. proc.

pen., arătând că a arătat instanței de fond că adresa din 29 mai 1992 a Judecătoriei Urziceni cu nr. 2436 din 12 iunie 1992 a Judecătoriei Urziceni a fost făcută în

locul lui fratele său S.I. și a fost înmânată O.C.O.T. Ialomița pentru a fi

trimisă de Judecătoria Urziceni să elibereze cerea cu nr. 306 din 05 martie 1991.

Recurentul petiționar a mai

menționat aspecte legate de răspunsuri ale unor instituții, la mai multe hotărâri

judecătorești, la certificate pentru titlu de proprietate, criticând faptul că

președintele judecătoriei V.A. nu a vrut să pună la dispoziție actele din

dosarul nr. 1158/1992, a arătat că fratele său S.I. are certificat de încadrare

în grad de handicap, nr. 996 din 7 martie 2005, neputând să-și reprezinte

interesele, acest lucru a fost arătat și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, solicitând admiterea recursului, casare sentinței pronunțată de

instanța de fond, desființarea ordonanței și rezoluției Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și în temeiul art. 3 pct. 2, 3, dosarul cu nr. 199/2005

să fie restituit parchetului pentru completarea urmăririi.

La dosarul cauzei au fost

depuse concluzii scrise din partea recurentului petiționar S.N., în care a

arătat că B.I., N.I. și S.M. nu au avut niciodată în moștenire terenul, că prin

sentința 417 din 7 mai 1990 a Judecătoriei Urziceni a fost admisă acțiunea

fratelui său S.I., apreciind că parchetul ar fi putut să cheme inculpatul la

parchet să dea o declarație, precum și alte aspecte legate de alte cauze,

solicitând admiterea recursului, iar în temeiul art. 333 pct. 2, 3 C. proc.

pen., să se restituie cauza pentru continuarea cercetărilor, precum și casarea

sentinței nr. 142/2006 a Curții de Apel București.

La termenul de astăzi,

recurentul petiționar a lipsit, la dosarul cauzei neexistând niciun înscris

care să ateste imposibilitatea prezentării sale sau a vreunui alt motiv.

Reprezentantul Ministerului

Public, în dezbateri a pus concluzii, în sensul respingerii, ca inadmisibil, a

recursului, deoarece a fost declarat de o persoană care nu are nicio calitate

în cauză, respectiv că petiționarul a formulat plângere în numele mandantului

Stan Ioan, neavând însă nicio calitate pentru a exercita calea de atac a

recursului.

Examinând recursul declarat

de petiționarul S.N. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, față

de concluziile reprezentantului Ministerului Public și criticile formulate prin

prisma cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 385

9

pct. 1,

3, 10, 17

1

și pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

petiționarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispoziției de

la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod

expres hotărârile ce pot fi supuse recursului, precum și persoanele care pot

exercita o asemenea cale ordinară de atac, astfel „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de

procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau

încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese

legitime sunt vătămate.”

Din analiza cauzei,

respectiv a dosarului cu nr. 199/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, chiar în considerentele ordonanței dată la 15 iunie 2006 se face

mențiunea că plângerea a fost adresată parchetului de S.I., prin mandatar S.N.,

iar plângerile mandatarului pentru petiționar.

De asemenea, la același

dosar al parchetului se află depuse fotocopiile procurilor judiciare date de

numitul S.I. lui S.N. în dosarul penal nr. 2358/2004 al Judecătoriei Slobozia,

județul Ialomița, ale procurii dată de S.I. lui S.N. pentru a depune sesizare

și reprezentare la P.N.A. București privind unele sentințe judecătorești

pronunțate în acțiunea de posesie asupra unui teren situat în intravilanul

comunei Munteni Buzău, județul Ialomița, precum și procura dată de S.I. lui S.N.

pentru reconstituirea actelor ce au stat la baza întocmirii dosarelor civile nr.

1158/1992, nr. 1862/992 și nr. 581/1990 ale Judecătoriei Urziceni.

Ulterior împotriva

ordonanței, dată la 15 iunie 2006, în dosarul nr. 199/P/2005 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. a)

și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penală față de V.A., judecător la Judecătoria Urziceni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 246

C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., a fost formulată

plângere de către S.N., mandatar al numitului S.I. la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, despre această calitate a

mandatarului, existând mențiune expresă în rezoluția din 14 august 2006 dată în

lucrarea cu nr. 1317/II-2/2006, fără să existe la dosarul menționat nicio

procură specială în sensul celor precizate.

Înalta Curte constată că

recursul împotriva sentinței instanței de fond a fost declarat de petiționarul S.N.

în nume propriu, deși plângerile adresate la parchet au fost formulate în

calitate de mandatar pentru fratele său petiționarul S.I., ceea ce constituie o

încălcare a dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

petiționarul S.N., având numai calitatea de mandatar și nu aceea de petiționar.

Recurentul petiționar S.N.

nu a făcut dovada calității sale de mandatar cu procură specială din partea

petiționarului S.I. în vederea depunerii recursului, precum și a reprezentării

sale în această cale ordinară de atac, așa cum a făcut-o pentru alte cauze,

potrivit fotocopiile la care s-a făcut referire în dosarul parchetului.

Inexistența unei procuri

speciale din partea petiționarului S.I. de a-l mandata pe S.N., prin procură

specială întocmită potrivit prevederilor legale cu indicarea limitelor de

reprezentare, respectiv declarare a recursului, indicarea concretă a cauzei în

această cale ordinară de atac aflată la instanța competentă, reprezentarea sa,

atrage lipsa calității procesuale a recurentului petiționar S.N. și în

consecință conduce la inadmisibilitatea recursului declarat de acesta.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte constată că lipsa calității procesuale a recurentului

petiționar S.N. de a declara recurs împotriva sentinței primei instanțe, ce

atrage inadmisibilitatea recursului prevalează față de criticile formulate de

recurentul petiționar prin prisma cazurilor de casare invocate și prevăzute de art.

385

9

pct. 1, 3, 10, 17

1

și pct. 4 C. proc. pen., cu

privire la fondul cauzei, împiedicând examinarea lor.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar S.N. împotriva

sentinței penale nr. 142 din 14 septembrie 2006 a curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de recurentul petiționar S.N. împotriva sentinței penale nr. 142

din 14 septembrie 2006 a curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 noiembrie 2006.