ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 483/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 492 din 13 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Brașov, și în contradictoriu cu pârâta SC I.T. SRL Brașov și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă dispunându-se obligarea reclamantei - pârâte la predarea semiremorcii și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 366,26 lei. Prin acțiunea reclamanta a solicitat să se constate că înscrisul denumit Acord, încheiat la 24 mai 2006 sub nr. 7 are caracterul unui contract de gaj cu deposedare; pârâta să fie obligată să predea documentele ce atestă proprietatea asupra obiectului garanției reale, semiremorca cu nr. de înmatriculare; să se dispună autorizarea valorificării contractului de gaj cu deposedare la un preț stabilit prin expertiză de specialitate.

Prin cererea reconvențională, pârâta – reclamantă a solicitat obligarea pârâtei – reclamante să-i predea semiremorca cu nr. de înmatriculare. În considerentele sentinței s-a reținut că actul denumit de părți „Acord” nr. 07 din 24 mai 2006 nu poate constitui un contract de gaj legal în condițiile în care reclamanta nu a prezentat în instanță originalul acestuia. Astfel, s-a considerat că un fax care nu poartă semnătura originală a emitentului, act pentru care nu se poate stabili primirea și autenticitatea textului poate fi folosit, în condițiile art. 1197 alin. (2) și art. 1203 C. civ., ca început de dovadă scrisă. S-a mai reținut că pârâta este proprietara semiremorci iar potrivit art. 480 C. civ., are dreptul de a dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, fiind admisibilă cererea sa de recuperare a bunului.

Apelul declarat împotriva sentinței de către reclamantă, a fost admis în parte prin decizia nr. 138 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, care a modificat sentința în parte, în sensul admiterii acțiunii în parte. S-a constatat că înscrisul denumit „Acord” încheiat la 24 mai 2006 sub nr. 07 are caracterul unui contract de gaj cu deposedare, iar pârâta a fost obligată să predea documentația ce atestă proprietatea semiremorcii cu nr. de înmatriculare și anume certificatul de înmatriculare și cartea de identitate. Prin aceeași decizie s-au respins restul pretențiilor reclamantei, precum și cererea reconvențională a pârâtei SC I.T. SRL. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut, în raport cu motivele de apel invocate, că au fost greșit aplicate prevederile art. 139 C. proc.

civ., în situația în care înscrisul în original a fost depus în instanță. De asemenea, cu privire la valoarea probatorie a înscrisului transmis prin fax s-a considerat că telefaxul constituie o metodă de trimitere a textelor prin care destinatarul primește conținutul comunicării, iar nu înscrisul original, fiind asemănător cu telegrama astfel că, forța probantă este cea a înscrisului sub semnătură privată, fiind întrunite cerințele art. 14 alin. (2) din Legea nr. 99/1999. Instanța de apel a mai reținut că valabilitatea convenției de gaj este dată și de înscrisurile ulterioare prin care intimata - pârâtă a recunoscut atât convenția cât și datoria, precum și din predarea bunului gajat ce denotă o executare benevolă.

Fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 99/1999, privind publicitatea garanției reale prin înscrierea contractului de gaj la A.E.G.R.M. s-a dat eficiență prevederilor art. 969 C. civ., pârâta având obligația de a preda documentele ce atestă proprietatea asupra obiectului garanției. S-au înlăturat susținerile pârâtei legate de inadmisibilitatea cererii față de prevederile art. 111 C. proc. civ. și de caracterul de titlu executoriu al contractului întrucât cauza a fost soluționată pe fond la prima instanță, fiind incidente prevederile art. 226 C. proc. civ. Pe cale de consecință s-a considerat că cererea reconvențională este nefondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. SRL Brașov, considerând că decizia este nelegală în raport de modul cum a fost soluționată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta susține că a efectuat, în apel, cheltuieli în valoare de 1.785 lei reprezentând onorariu de avocat care nu i-au fost acordate deși a depus înscrisuri în acest sens. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, critici subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța apelului a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 55 lei efectuate la fond și la 28 lei, în apel, făcând o aplicare corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că le-a acordat numai în măsura în care acestea au fost justificate. Cum, din actele noi depuse în recurs conform art. 305 C. proc. civ., rezultă anumite cheltuieli efectuate cu onorariul de avocat fără a se putea stabili dacă se referă la cauza dedusă judecății urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 138/ Ap din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.