ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 483/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 492 din 13

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.

SRL Brașov, și în contradictoriu cu pârâta SC I.T. SRL Brașov și s-a admis

cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă dispunându-se

obligarea reclamantei - pârâte la predarea semiremorcii și la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 366,26 lei.

Prin acțiunea reclamanta a

solicitat să se constate că înscrisul denumit Acord, încheiat la 24 mai 2006

sub nr. 7 are caracterul unui contract de gaj cu deposedare; pârâta să fie

obligată să predea documentele ce atestă proprietatea asupra obiectului

garanției reale, semiremorca cu nr. de înmatriculare; să se dispună autorizarea

valorificării contractului de gaj cu deposedare la un preț stabilit prin

expertiză de specialitate.

Prin cererea

reconvențională, pârâta – reclamantă a solicitat obligarea pârâtei – reclamante

să-i predea semiremorca cu nr. de înmatriculare.

În considerentele sentinței

s-a reținut că actul denumit de părți „Acord” nr. 07 din 24 mai 2006 nu poate

constitui un contract de gaj legal în condițiile în care reclamanta nu a

prezentat în instanță originalul acestuia.

Astfel, s-a considerat că un

fax care nu poartă semnătura originală a emitentului, act pentru care nu se

poate stabili primirea și autenticitatea textului poate fi folosit, în

condițiile art. 1197 alin. (2) și art. 1203 C. civ., ca început de dovadă

scrisă.

S-a mai reținut că pârâta

este proprietara semiremorci iar potrivit art. 480 C. civ., are dreptul de a

dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, fiind admisibilă cererea sa de

recuperare a bunului.

Apelul declarat împotriva

sentinței de către reclamantă, a fost admis în parte prin decizia nr. 138 din

20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, care

a modificat sentința în parte, în sensul admiterii acțiunii în parte. S-a

constatat că înscrisul denumit „Acord” încheiat la 24 mai 2006 sub nr. 07 are

caracterul unui contract de gaj cu deposedare, iar pârâta a fost obligată să

predea documentația ce atestă proprietatea semiremorcii cu nr. de înmatriculare

și anume certificatul de înmatriculare și cartea de identitate.

Prin aceeași decizie s-au

respins restul pretențiilor reclamantei, precum și cererea reconvențională a

pârâtei SC I.T. SRL.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța apelului a reținut, în raport cu motivele de apel invocate, că au fost

greșit aplicate prevederile art. 139 C. proc. civ., în situația în care

înscrisul în original a fost depus în instanță.

De asemenea, cu privire la

valoarea probatorie a înscrisului transmis prin fax s-a considerat că telefaxul

constituie o metodă de trimitere a textelor prin care destinatarul primește

conținutul comunicării, iar nu înscrisul original, fiind asemănător cu

telegrama astfel că, forța probantă este cea a înscrisului sub semnătură

privată, fiind întrunite cerințele art. 14 alin. (2) din Legea nr. 99/1999.

Instanța de apel a mai

reținut că valabilitatea convenției de gaj este dată și de înscrisurile

ulterioare prin care intimata - pârâtă a recunoscut atât convenția cât și

datoria, precum și din predarea bunului gajat ce denotă o executare benevolă.

Fiind întrunite cerințele

prevăzute de art. 28 din Legea nr. 99/1999, privind publicitatea garanției

reale prin înscrierea contractului de gaj la A.E.G.R.M. s-a dat eficiență

prevederilor art. 969 C. civ., pârâta având obligația de a preda documentele ce

atestă proprietatea asupra obiectului garanției.

S-au înlăturat susținerile

pârâtei legate de inadmisibilitatea cererii față de prevederile art. 111 C.

proc. civ. și de caracterul de titlu executoriu al contractului întrucât cauza

a fost soluționată pe fond la prima instanță, fiind incidente prevederile art. 226

C. proc. civ.

Pe cale de consecință s-a

considerat că cererea reconvențională este nefondată.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC E. SRL Brașov, considerând că decizia este

nelegală în raport de modul cum a fost soluționată cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Recurenta susține că a

efectuat, în apel, cheltuieli în valoare de 1.785 lei reprezentând onorariu de

avocat care nu i-au fost acordate deși a depus înscrisuri în acest sens.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor invocate, critici subsumate prevederilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța apelului a obligat

pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 55 lei efectuate la

fond și la 28 lei, în apel, făcând o aplicare corectă a prevederilor art. 274 C.

proc. civ., în sensul că le-a acordat numai în măsura în care acestea au fost

justificate.

Cum, din actele noi depuse

în recurs conform art. 305 C. proc. civ., rezultă anumite cheltuieli efectuate

cu onorariul de avocat fără a se putea stabili dacă se referă la cauza dedusă

judecății urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondat, recursul conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 138/ Ap

din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.