ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25

aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, în dosarul nr. 234/64/2007, s-a dispus, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea arestării preventive a inculpatului

T.I

.

S-a constatat că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin, în cauză

neintervenind temeiuri noi care să impună punerea în libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri

a declarat, în termen legal, recurs inculpatul T.I., fără a arăta în scris

motivele de casare a încheierii atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 mai 2007, sub nr. 4268/1/2007.

Concluziile apărătorului

recurentului inculpat au fost de admitere a recursului, casare a încheierii și,

pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în

stare de libertate.

Examinând recursul declarat

de către inculpatul T.I. prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii

de ședință din 25 aprilie 2007 este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

Astfel, Înalta Curte reține

că, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să

verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive,

iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că împotriva inculpatului T.I. s-a luat măsura arestării

preventive în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care legea prevede o

pedeapsă între 10 și 20 de ani, reținându-se că, în noaptea de 16/17 august

2006, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu victima S.T., pe fondul

consumului de alcool, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un topor în

zona capului, provocându-i decesul.

Instanța de fond a aplicat

inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, în prezent cauza având ca obiect judecarea

apelului.

Înalta Curte apreciază că,

în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea

unei infracțiuni deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

De altfel, în cauză măsura

arestării preventive a recurentului inculpat este justificată și de existența,

pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului prevăzut de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea presupus săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea în libertate a recurentului inculpat ar prezenta pericol pentru ordinea

publică.

Faptul că a fost pronunțată

o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii, precum și

în prevederile art. 5 din C.A.D.O.L.F.

Având în vedere probatoriul

administrat și soluția pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte consideră

că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe

deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate, coroborate cu cele ale art.

5 din C.A.D.O.L.F. și că punerea în libertate a inculpatului ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere

și insecuritate în cadrul comunității, ținând seama de natura faptelor și

împrejurările săvârșirii lor.

Față de considerentele

arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva încheierii din 25 aprilie 2007 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

dosarul nr. 3453/62/2006.

Obligă inculpatul la 200 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 mai 2007.