ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 234/64/2007, s-a dispus, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a inculpatului T.I . S-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin, în cauză neintervenind temeiuri noi care să impună punerea în libertate a acestuia. Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul T.I., fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 mai 2007, sub nr. 4268/1/2007.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat au fost de admitere a recursului, casare a încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate. Examinând recursul declarat de către inculpatul T.I. prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2007 este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest. Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului T.I. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care legea prevede o pedeapsă între 10 și 20 de ani, reținându-se că, în noaptea de 16/17 august 2006, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu victima S.T., pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un topor în zona capului, provocându-i decesul.

Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, în prezent cauza având ca obiect judecarea apelului. Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. De altfel, în cauză măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată și de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a recurentului inculpat ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii, precum și în prevederile art. 5 din C.A.D.O.L.F. Având în vedere probatoriul administrat și soluția pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate, coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F.

și că punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității, ținând seama de natura faptelor și împrejurările săvârșirii lor. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva încheierii din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 3453/62/2006. Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2007.