Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2007
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2007

HOTĂRÂRE
07.06.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2006 reclamantul P.I.C. a chemat în judecată pe pârâții C.S.E.P.H.A. și C.S.E.P.H.A.G., solicitând anularea Deciziei nr. 6109 din 26 septembrie 2006 și a certificatului din 7 septembrie 2006. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că afecțiunile de care suferă sunt încadrate în gradul de handicap accentuat și grav, conform Ordinului nr. 726/ 2002. Prin sentința nr. 763 din 7 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 14054/54/2006 (2883/CAF/2006) Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 6109 din 26 septembrie 2006 și Certificatul din 7 septembrie 2006, a obligat pârâta C.S.E.M.P.H.A.G.

să încadreze pe reclamant în gradul de handicap accentuat și să emită certificat în acest sens. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că reclamantul se încadrează în criteriile prevăzute de Ordinul nr. 726/2002, cap. II, pct. 2 lit. a). Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.S.E.P.H.A., invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ.. Recurenta arată că în cadrul afecțiunilor menționate la cap. II pct. 2, afecțiuni de nutriție, se încadrează și diabetul zaharat, dar accesul la încadrarea în grad accentuat de handicap este rezervat persoanelor cu: - retinopatie neploriferativă cu afectarea zonei maculare și ploriferativă cu micreohemoragii cu VAO după corecție 1/12 -1/25 sau strâmtorarea de câmp vizual cu peste 20 - 40 grade.

Retinopatia diabetică în stadiu avansat cu hemoftalmus, dezlipire de retină; - nefropatie diabetică cu albuminurie peste 300 mg/ 24 h și fenomene de insuficientă renală cronică în stadiu de retenție azotată fixă; - neuropatie diabetică - polineuropatie periferică senzitivo - motorie cu amiotrofii importante la gambe și coapse; - arteriopatie obliterantă cu amputație în general mutilante. Intimatul nu îndeplinește condițiile stabilite în criteriile de mai sus, iar din documentele produse rezultă că prezintă un diabet zaharat tip II însoțit de retinopatie neploriferativă fără afectare maculară, polineuropatie fără amiotrofii la gambe și coapse și o arteriopatie care de fapt nu este specifică bolii diabetice, în stadiul I - II, complicații care determină cel mult o deficiență medie și pentru care este asimilabil în gradul mediu Recursul este fondat.

Intimatul - reclamant a fost diagnosticat cu „diabet zaharat tip II, complicat cu neuropatie și retinopatie neploriferativă. Arteriopatie obliterantă membre pelviene, HTA stadiul II, angor pectoris de efort. Pentru încadrarea afecțiunilor de nutriție în gradul de handicap accentuat sau grav în funcție de intensitatea deficienței vizuale, locomotorii și de stadiul ineficientei renale, este obligatorie, potrivit în cap. II pct. 2 lit. a) din Ordinul nr. 726/2002, ca afecțiunea să fie însoțită de deficiențele accentuate și grave înscrise expres în acest punct și detaliate de recurentă în motivele de recurs. Boala intimatului - reclamant nu este însoțită de aceste deficiențe accentuate sau grave.

Din acest motive încadrarea reclamantului în gradul de handicap mediu este corectă. Soluția Instanței de Fond care nu a ținut seama de deficiențele accentuate și grave menționate la cap. II pct. 2 din Ordinul nr. 726/2002 este criticabilă sub aspectul art. 304 1 C. proc. civ. . În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței nr. 763 din 7 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 14054/54/2006 (număr vechi 2883/CAF/2006) de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu P.C. și C.E.M.P.H.A.G. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantului P.C., ca neîntemeiată. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 550 din 28 septembrie 2007 a admis excepția necompeten
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2007
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 27 din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de
ÎCCJ 2007-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1144 din 23 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2007-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2845/2007
prin actele depuse, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute de Ordinul M.S. nr. 726/2002 pentru încadrarea în categoria persoanelor cu handicap accentuat. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în ter
ÎCCJ 2008-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2008
nței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 09 martie 2007 sub nr. 30/87/2007. Prin s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă