ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr.

235 din 31 mai 2007, l-a condamnat pe inculpatul A.S. - zis S., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d)

și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., împotriva părților vătămate G.C., A.M.,

K.S. și Y.A., la 4 pedepse de 5 ani și 4 luni închisoare, 5 ani și 2 luni

închisoare, 5 ani și 8 luni închisoare și 5 ani și 8 luni închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă, începând de la 17 februarie 2003

și până la 11 martie 2003.

În baza art. 14 alin. (3) și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., l-a obligat pe inculpat la despăgubiri

după cum urmează:

- 100 dolari S.U.A. către partea civilă A.M.;

- 60 dolari S.U.A. către partea civilă K.S.;

- 200 dolari S.U.A. către partea civilă Y.A.

A constatat recuperat, restul prejudiciului

cauzat acelorași părți civile, prin restituirea unor bunuri.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus

confiscarea de la inculpat a sumei de 300 Ron cu privire la care partea

vătămată G.C. a declarat că renunță și nu dorește să fie despăgubit.

Pentru a hotărî astfel, a reținut

următoarele:

În seara de 4 aprilie 2002, cetățenii turci, A.M.,

Y.A. și K.S., marinari pe nava „O.L.” acostată în Portul Constanța s-au

întâlnit cu o mai veche cunoștință G.C. și împreună au mers la discoteca „N.P.”unde

au rămas până în jurul orelor 00,00.

La plecare, în timp ce se aflau pe B-dul

Tomiș au fost acostați de un taximetrist care s-a oferit să îi conducă la o

adresă din Constanța cunoscută sub denumirea „V.V.”, pretabilă la prostituție.

La acea adresă se afla casa aparținând fraților B.H. și D.E. cum și mamei

acestora D.S.

Ajunși la casa respectivă, părțile vătămate

au negociat cu un bărbat care s-a recomandat a fi proxenetul a patru

prostituate, G.C., B.I.R., C.L.L. și a numitei „M.” cu care au convenit ca în

schimbul a 20 dolari S.U.A. fetele să presteze toată noaptea.

Părțile vătămate au fost conduse la Hotelul B.Z.,

deplasarea făcându-se cu un taximetru, iar fetele au mers și ele cu alt

taximetru condus de taximetristul M., însoțite de proxenetul S.

Cu toate că înțelegerea a fost ca fetele să

rămână cu clienții toată noaptea, inculpatul A.S. - alias S., după ce a plătit

camerele de hotel le-a cerut să îl sune peste o oră spunându-le că se întoarce

să le ia acasă.

După ce au întreținut raporturi sexuale cu

cei trei marinari și prietenul lor G.C., l-a sunat pe inculpatul A.S. apoi sub

pretext că pe una din ele o doare burta și trebuie să meargă la un medic, au

părăsit camerele.

La scurt timp au apărut inculpații V.E., H.B.,

A.S. și alți 3 indivizi, au pătruns în camerele ocupate de părțile vătămate

le-au lovit reproșându-le că le-au agresat pe prostituate și le-au deposedat de

bunuri și bani (telefon mobil, aparat foto, ceas Rolex, ceas Adisas, telefon

Motorola, lei, dolari S.U.A. și lire turcești).

În cursul cercetărilor efectuate ca urmare a

plângerilor depuse de părțile vătămate, au fost ridicate de la numita D.S.,

mama inculpatului H.B., telefonul Motorola, aparatul foto marca Toma și ceasul

„Adidas”.

Inculpatul A.S. care s-a sustras urmăririi

penale aproape un an de zile, a fost reținut la 17 februarie 2003, și trimis în

judecată separat de ceilalți inculpați, nu a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, susținând că este nevinovat.

Apelul declarat de inculpat care a cerut să

fie achitat conform art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., deoarece fapta a fost săvârșită de alte persoane, a fost respins ca

nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul

a declarat recurs.

Prin recursul scris a cerut casarea deciziei

și sentinței; invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

1, 2, 3, 6, 18, 21 C. proc. pen., susținând în esență că:

- nu au fost respectate dispozițiile privind

competența materială, cauza fiind soluționată de tribunal, instanță

necompetentă față de dispozițiile Legii nr. 356/2006 care dă în competență

judecătoriei infracțiunea de tâlhărie;

- sesizarea tribunalului este nelegală,

deoarece rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a fost

supus confirmării de către primul procuror;

- sentința penală nr. 235 din 31 mai 2007 a

Tribunalului Constanța a fost supusă controlului în apel, care a fost soluționat

de același complet de judecată care s-a pronunțat anterior, prin decizia penală

nr. 233 din 20 septembrie 2005, chiar dacă a desființat sentința și a dispus

rejudecarea cauzei de către prima instanță;

- urmărirea penală a avut loc în lipsa

apărătorului, prezența acestuia fiind obligatorie potrivit art. 171 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul fiind oligofren neputându-și face singur apărarea;

- în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt,

având drept consecință pronunțarea unei hotărâri, greșite, de condamnare.

Astfel, inculpatul a fost condamnat doar în

baza declarației martorei G.C., martor care nu a văzut persoanele care au

intrat în hotel și cunoaște cele relatate, aflându-le dintr-o discuție purtată

la „C.V.” unde printre ceilalți inculpați s-a aflat și inculpatul A.S.

Potrivit declarației părții vătămate G.C.,

audiată în primul ciclu procesual - taximetristul zis „S.” a vorbit în limba

engleză și i-a dus la hotel. Martorul a arătat că pe inculpat l-a văzut pentru

prima dată în instanță și nu este persoana pe care a văzut-o în 4-5 aprilie

2002 cea cu care a discutat în engleză. Ori, inculpatul oligofren, nu cunoaște

limba engleză, este turc și i-ar fi fost mai ușor să vorbească cu părțile

vătămate turcește.

Nu s-a stabilit dacă inculpatul era

taximetrist s-au nu mai ales că martora B.I. a declarat că părțile vătămate au

fost duse la hotel de taximetristul „M.”

Persoanele vătămate nu au fost audiate în

cauza de față, ele fiind audiate atunci când s-au făcut cercetări împotriva

inculpaților B.H., D.E. și D.S.

- judecarea cauzei a avut loc cu încălcarea

procedurii, părțile vătămate nu au fost citate legal, astfel că se impune

casarea cauzei cu trimitere pentru rejudecare.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică, Înalta Curte

reține din actele aflate la dosar că tribunalul a fost investit cu judecarea

infracțiunii de tâlhărie pretins săvârșită de inculpatul A.S. la 17 martie 2004,

sentința penală nr. 805 din 16 decembrie 2004 pronunțată în cauză a fost

desființată prin decizia nr. 233/ P din 20 septembrie 2005 și cauza a fost

trimisă spre a fi rejudecată la aceeași instanță.

După administrarea probelor, Tribunalul

Constanța, prin sentința penală nr. 235 din 31 mai 2007 supusă recursului, l-a

condamnat pe inculpat.

Potrivit art. III pct. 1 din Legea nr. 356/2006

din 21 iulie 2006 legea intra în vigoare la 30 zile de la publicarea în M. Of.

Legea a fost publică în M. Of. nr. 677 din 7

august 2006, astfel că față de dispozițiile citate, ea a intrat în vigoare la 6

septembrie 2006.

Dar, potrivit art. III pct. 3 cauzele aflate

în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua

să fie judecate de instanțele competente potrivit dispozițiilor aplicabile

anterior acestei date.

La data intrării în vigoare a legii, cauza se

afla în curs de judecată la Tribunalul Constanța instanță care a rămas

competentă să judece cauza în continuare.

- Nici critica privind greșita sesizare a

instanței nu este fondată.

Tribunalul a fost sesizat prin rechizitoriul

cu nr. 916/P/2002 din 5 martie 2004, la data de 17 martie 2004.

Rechizitoriul este al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța și a fost întocmit de procurorul O.B. din cadrul aceluiași

parchet.

Anterior modificării art. 264 C. proc. pen.,

prin Legea nr. 356/2006, în alin. (2) se prevedea că rechizitorul dat de

procurorul de la un parchet inferior, celui corespunzător instanței competente

să judece cauza în fond, este supus confirmării procurorului de la parchetul

corespunzător acestei instanțe.

Potrivit art. 264 alin. (3) sesizarea

instanței de judecată se face de către procurorul care a dat sau, după caz, a

confirmat rechizitoriul potrivit alineatului precedent.

La data sesizării instanței în anul 2004,

procurorul care a dat rechizitoriul era competent să sesizeze tribunalul, neexistând

obligația legală de confirmare a rechizitoriului.

- Un alt motiv de recurs este acela al

existentei unui caz de incompatibilitate.

Analizând hotărârile pronunțate în cauză, în

apel, Înalta Curte constată că decizia nr. 233 din 20 septembrie 2005, a fost

pronunțată de completul de la Secția penală a Curții de Apel Constanța, compus

din judecătorii V.I. și L.D. Apelul a fost admis sentința desființată în

totalitate și s-a dispus trimiterea la aceeași instanță pentru ca să se

efectueze în cauză expertiza judiciară prevăzută de art. 117 C. proc. pen.

După administrarea acestei probe inculpatul a

fost găsit vinovat și condamnat prin sentința penală nr. 235 din 31 mai 2007,

hotărâre apelată de inculpat. Apelul declarat în cauză, a fost soluționat de

completul de judecată V.I. și L.D. care au pronunțat decizia supusă recursului

de față.

Potrivit art. 47 C. proc. pen., cu titlu

marginal „Judecător care s-a pronunțat anterior”, „Judecătorul care a luat

parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași

cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii

cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs”.

Există caz de incompatibilitate numai dacă

judecătorul care a făcut parte din completul de judecată s-a pronunțat în fond

asupra aceleași cauze, în sensul că a rezolvat chestiunea existenței

infracțiunii și a vinovăției.

Cu alte cuvinte există acest caz de

incompatibilitate în situația în care judecătorul a luat parte la soluționarea

aceleași cauze în altă instanță sau în altă etapă procesuală și a pronunțat o

hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Desființând prima sentință și trimițând cauza

la aceeași instanță pentru a administra probe, în speță expertiza psihiatrică

prevăzută de art. 117 C. proc. pen., cei doi judecători nu au devenit

incompatibili pentru a judeca un nou apel, deoarece nu au pronunțat o hotărâre

de condamnare, achitare sau încetare a procesului.

- Nici motivul privind militarea urmăririi

penale, pentru că inculpatul nu a fost asistat de avocat nu este fondat.

Rezultă din succesiunea actelor dosarului de

urmărire penală că la dosar există o declarație scrisă personal de A.S., fila X

lipsește iar la XP se află declarația de învinuit al aceluiași A.S. Audierea

s-a făcut în prezența avocatului C.P. care a semnat alături de inculpat și

organul de cercetare penală.

Cum urmărirea penală a fost începută la 17

februarie 2003, iar audierea în calitate de învinuit a avut loc în aceeași zi

în prezența unui apărător, susținerea din recurs apare nefondată. Nu a fost

încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

În fine, nici critica privind greșita

condamnare a inculpatului nu este fondată.

Atât cu ocazia primei judecăți cât și după

desființarea sentinței în apel pentru efectuarea expertizei psihiatrice prima

instanță a reținut pe baza probelor administrate și a motivat corespunzător

vinovăția inculpatului.

Înalta Curte reține că prin motivele de

recurs, apărarea încearcă să acrediteze ideea că proxenetul (în speță

inculpatul) este una și aceeași persoană cu taximetristul, însă nu s-a stabilit

dacă inculpatul era taximetrist mai ales că martora B.I.R. a declarat că

părțile vătămate au fost aduse la hotel de un taximetrist „M.”.

În plus s-a susținut că vinovăția a fost

reținută în baza declarației martorei G.C. care nu a văzut ce s-a întâmplat la

hotel și a auzit doar niște discuții la „C.V.”, unde inculpatul a discutat cu

ea și ceilalți inculpați.

Din declarația martorei B.I.R. rezultă fără

nici o îndoială că aceasta nu confundă persoanele și nu a afirmat că inculpatul

A.S., mai exact „S.” ar fi taximetrist.

Astfel, la fila C, martora declară „cu un alt

taxi ocazional cu noi fiind și M., care a condus taxiul acesta ne-a spus că noi

trebuie să stăm cu turcii o jumătate de oră după care una dintre noi să sune pe

unul dintre proxeneți, să ne îmbrăcăm că vine la hotel; nu ne-a spus ce

intenție aveau. Precizez că în mașină cu noi s-a aflat și S. „un alt proxenet”.

Într-o altă declarație martora B.I.R. adaugă

„noi am fost așteptate să plecăm de către H.B., V.E., S. și taximetristul.

Este mai mult decât evident că nu se face

nici o confuzie și că inculpatul poreclit „S.” este doar proxenet și nu

taximetrist și că o altă persoană M. este taximetristul care le-a dus la hotel

și în același timp și pește (proxenet).

Așa cum s-a motivat amplu, inculpatul a fost

recunoscut și descris foarte exact de părțile vătămate care au afirmat că

vorbea turcește și este bâlbâit, lucru constatat și de Înalta Curte cu ocazia

dezbaterilor recursului.

Lipsa părților vătămate, care au fost citate

doar prin afișare la Consiliul local nu constituie motiv de nulitate a

hotărârii cu atât mai mult că o astfel de nelegalitate poate fi invocată numai

de persoana eventual prejudiciată, în speță părțile vătămate și nu de inculpat.

Așa fiind, constatând că hotărârile

pronunțate sunt legale și temeinice, recursul urmează a fi respins în

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) cu

referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenția de la 17

februarie 2003 la 11 martie 2003.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 152/ P din 16 octombrie 2007 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de

familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul arestării preventive de la 17 februarie 2003 la 11 martie 2003.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie

2008.