ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 mai 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul P.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat la data de 4 ianuarie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Prin sentința civilă nr. 964 din 10 mai 2007, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele: După data de 1 ianuarie 2007, libera circulație a cetățenilor români, deveniți cetățeni ai Uniunii Europene, poate fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică, iar în cauză nu sunt incidente astfel de motive.

În drept, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și ale art. 14(7A) și art. 61 (731) din Tratatul de la Roma, precum și a dispozițiilor art.20 din Constituția României. Prin decizia civilă nr. 315 A din 4 septembrie 2007 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Comparând dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 cu cele ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care poate fi luată măsura restrângerii dreptului unei persoane la liberă circulație în raport cu cele reglementate de norma comunitară, conform căreia sunt permise restrângeri ale acestui drept doar pentru motive ce țin de ordinea publică, de siguranța publică sau de sănătatea publică. În speță, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din cele trei situații care ar impune restricționarea dreptului său la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4 ianuarie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Returnarea pârâtului s-a făcut pentru ședere ilegală, iar din declarația acestuia dată la punctul de trecere a frontierei reiese că a fost condamnat pentru furt, ceea ce înseamnă încălcarea legislației statului german, nemaifiind necesare alte dovezi privitoare la conduita pârâtului. Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale. Returnarea unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar pârâtul se află într-o astfel de situație, deoarece nu a respectat condițiile de ședere pe teritoriul Germaniei. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de Apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar, aplicabil și în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Curtea de Apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă, constatând sub acest aspect, neconcordanța dintre legea internă și dreptul comunitar și recunoscând prioritatea celui din urmă. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Germania, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acestuia una din valorile mai sus menționate. Doar nerespectarea în trecut a condițiilor de ședere pe teritoriul unui stat nu este aptă prin ea însăși să conducă la limitarea pe viitor a dreptului persoanei la liberă circulație, fiind necesar ca reclamanta să dovedească și faptul că respectiva persoană, prin conduita sa, ar constitui o amenințare serioasă și actuală la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.

În ceea ce privește pretinsa condamnare pentru furt a pârâtului, aceasta constituie o împrejurare de fapt invocată pentru prima oară în recurs, fază procesuală în care nu mai poate fi reanalizată situația de fapt, pe baza reaprecierii probatoriului. La situația de fapt reținută, Curtea de Apel a aplicat corect legea, având în vedere că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale. Recursul declarat de reclamantă este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 315/A din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.