ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 mai
2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului
Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul P.M.,
solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă
pârâtului dreptul la liberă circulație în Germania pentru o perioadă de cel
mult 3 ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat la data de 4 ianuarie 2007,
în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Prin sentința civilă nr. 964 din 10
mai 2007, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre,
Tribunalul a reținut următoarele:
După data de 1 ianuarie 2007, libera
circulație a cetățenilor români, deveniți cetățeni ai Uniunii Europene, poate
fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de
sănătate publică, iar în cauză nu sunt incidente astfel de motive.
În drept, a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și ale
art. 14(7A) și art. 61 (731) din Tratatul de la Roma, precum și a dispozițiilor
art.20 din Constituția României.
Prin decizia civilă nr. 315 A din 4
septembrie 2007 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, Curtea de
Apel a reținut următoarele:
În raport de dispozițiile art. 20
din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea
legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Comparând dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 cu cele
ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea a constatat că norma internă
prevede o categorie mai largă de situații în care poate fi luată măsura
restrângerii dreptului unei persoane la liberă circulație în raport cu cele
reglementate de norma comunitară, conform
căreia sunt permise restrângeri ale acestui drept
doar pentru motive ce țin de ordinea publică, de siguranța publică sau de
sănătatea publică.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din
cele trei situații care ar impune restricționarea dreptului său la liberă
circulație în spațiul Uniunii Europene.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta
arată că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4 ianuarie 2007, în
baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Returnarea
pârâtului s-a făcut pentru ședere ilegală, iar din declarația acestuia dată la
punctul de trecere a frontierei reiese că a fost condamnat pentru furt, ceea ce
înseamnă încălcarea legislației statului german, nemaifiind necesare alte
dovezi privitoare la conduita pârâtului.
Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura
prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor
expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea
securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema
migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe
plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului
la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate
dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din
Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale.
Returnarea unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea
juridică internă a acelui stat, iar pârâtul se află într-o astfel de situație,
deoarece nu a respectat condițiile de ședere pe teritoriul Germaniei.
Intimatul nu a depus la dosar
întâmpinare.
Recursul este nefondat și va fi
respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație
este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar,
aplicabil și în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit
membră a Uniunii Europene; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus
anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea
acestei măsuri.
Curtea de Apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie
este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare
la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza
unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate
de reclamantă, constatând sub acest aspect, neconcordanța dintre legea internă
și dreptul comunitar și recunoscând prioritatea celui din urmă.
Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție
suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului
cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni
Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru
motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării
pârâtului din Germania, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să
restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme
reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acestuia
una din valorile mai sus menționate.
Doar nerespectarea în trecut a condițiilor de ședere pe teritoriul unui
stat nu este aptă prin ea însăși să conducă la limitarea pe viitor a dreptului
persoanei la liberă circulație, fiind necesar ca reclamanta să dovedească și
faptul că respectiva persoană, prin conduita sa, ar constitui o amenințare
serioasă și actuală la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.
În ceea ce privește pretinsa condamnare pentru furt a pârâtului, aceasta
constituie o împrejurare de fapt invocată pentru prima oară în recurs, fază
procesuală în care nu mai poate fi reanalizată situația de fapt, pe baza
reaprecierii probatoriului.
La situația de fapt reținută, Curtea de Apel a aplicat corect legea,
având în vedere că
reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și
proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să
invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației
ilegale.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat și, în baza art. 312
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de
reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și
Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 315/A din 4 septembrie 2007 a
Curții de Apel Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.