ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7620/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7620/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Dâmbovița,
la 25 noiembrie 2005, reclamanții B.M.M. și G.P. a cerut, în temeiul Legii nr.
10/2001, repunerea în termenul de solicitare a proprietăților care au formulat
obiectul notificărilor și retrocedarea în natură a proprietăților cu privire la
care au fost respinse notificările depuse în conformitate cu prevederile Legii
nr. 247/2005.
În dosar au depus cerere de
intervenție în interes propriu B.C.N. și T.R.P., solicitând respingerea
acțiunii principale.
Soluționând litigiul în primă
instanță, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 880 din 22
iunie 2006, a respins cererea de repunere în termenul de solicitare a
retrocedării imobilelor și cererea de chemare în judecată formulată de
reclamanții B.M.M. și B.P. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de
intervenție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că reclamanții nu au formulat notificarea de acordare a măsurilor
reparatorii în termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia civilă nr. 74 din 16 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantul B.M.M. împotriva sentinței Tribunalului Dâmbovița. În
cuprinsul deciziei curții de apel au fost dezvoltate considerentele hotărârii
pronunțate de prima instanță.
Împotriva deciziei curții de apel a
declarat recurs reclamantul B.M.M. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanțele trebuiau să facă
aplicațiunea art. 203 C. proc. civ., cu consecința admiterii cererii de
repunere în termen. Recurentul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță
pentru a fi soluționat fondul litigiului.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost
reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989. Această lege a fost modificată prin Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și
unele măsuri adiacente.
Potrivit art. 21 din Legea nr.
10/2001 (art. 22 în urma modificărilor reglementate prin Legea nr. 247/2005)
persoana îndreptățită va notifica în termen de șase luni de la data intrării în
vigoare a legii persoana juridică deținătoare a imobilului. Termenul de șase
luni a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și
nr. 145/2001.
Nerespectarea termenului de 12 luni
prevăzut pentru trimiterea notificării atrage conform prevederilor
dispozițiilor legale enunțate, pierderea dreptului de a solicita în justiție
măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de 12 luni pentru
trimiterea notificării de acordare a măsurilor reparatorii nu a fost modificat
prin Legea nr. 247/2005.
Acest termen de 12 luni pentru
trimiterea notificării este, neîndoielnic, unul de decădere, legiuitorul fiind
preocupat să dinamizeze procedurile de punere în aplicare și finalizare a
operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a imobilelor
preluate de stat în mod abuziv. Prin această reglementare, legiuitorul a
urmărit să contribuie la crearea securității raporturilor juridice în materia
proprietății imobiliare.
Fiind un termen de decădere,
instanțele judecătorești nu au posibilitatea legală să dispună repunerea în
termen, cum s-a solicitat, fără suport legal, prin recursul exercitat de
reclamant.
Recurentul nu contestă că a
comunicat notificarea după expirarea termenului de 12 luni prevăzut pentru
trimiterea notificării. Dispoziția nr. 689 din 14 decembrie 2004 emisă de
primarul comunei Doicești atestă că B.M.M. a înregistrat notificarea la 26
martie 2003 ( fila 54 din dosarul instanței de apel ).
Întrucât reclamantul-recurent nu a
respectat termenul prevăzut pentru trimiterea notificării, a pierdut dreptul de
a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cum a
hotărât, corect, instanța de apel confirmând hotărârea primei instanțe.
Decizia instanței de apel a fost
dată cu aplicarea corectă a legii și cuprinde motivele pe care se sprijină,
instanța interpretând, de asemenea, corect actul juridic dedus judecății, așa
încât urmează să fie respins recursul exercitat în cauză.
Recurentul a căzut în pretenții și
în consecință, în baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat să plătească
intimaților-intervenienți cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul B.M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 16 februarie 2007
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.
Obligă recurentul-reclamant B.M.M.
să plătească intimaților-intervenienți B.C.N. și T.R.P. 800 lei ( RON )
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 12 noiembrie 2007.