ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7620/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Dâmbovița, la 25 noiembrie 2005, reclamanții B.M.M. și G.P. a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de solicitare a proprietăților care au formulat obiectul notificărilor și retrocedarea în natură a proprietăților cu privire la care au fost respinse notificările depuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005. În dosar au depus cerere de intervenție în interes propriu B.C.N. și T.R.P., solicitând respingerea acțiunii principale. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 880 din 22 iunie 2006, a respins cererea de repunere în termenul de solicitare a retrocedării imobilelor și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B.M.M.

și B.P. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de intervenție. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au formulat notificarea de acordare a măsurilor reparatorii în termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 74 din 16 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.M.M. împotriva sentinței Tribunalului Dâmbovița. În cuprinsul deciziei curții de apel au fost dezvoltate considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul B.M.M. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanțele trebuiau să facă aplicațiunea art. 203 C. proc.

civ., cu consecința admiterii cererii de repunere în termen. Recurentul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță pentru a fi soluționat fondul litigiului. Recursul declarat nu este întemeiat. Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Această lege a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în urma modificărilor reglementate prin Legea nr. 247/2005) persoana îndreptățită va notifica în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare a imobilului.

Termenul de șase luni a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001. Nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage conform prevederilor dispozițiilor legale enunțate, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul de 12 luni pentru trimiterea notificării de acordare a măsurilor reparatorii nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Acest termen de 12 luni pentru trimiterea notificării este, neîndoielnic, unul de decădere, legiuitorul fiind preocupat să dinamizeze procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat în mod abuziv.

Prin această reglementare, legiuitorul a urmărit să contribuie la crearea securității raporturilor juridice în materia proprietății imobiliare. Fiind un termen de decădere, instanțele judecătorești nu au posibilitatea legală să dispună repunerea în termen, cum s-a solicitat, fără suport legal, prin recursul exercitat de reclamant. Recurentul nu contestă că a comunicat notificarea după expirarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării. Dispoziția nr. 689 din 14 decembrie 2004 emisă de primarul comunei Doicești atestă că B.M.M. a înregistrat notificarea la 26 martie 2003 ( fila 54 din dosarul instanței de apel ). Întrucât reclamantul-recurent nu a respectat termenul prevăzut pentru trimiterea notificării, a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cum a hotărât, corect, instanța de apel confirmând hotărârea primei instanțe.

Decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii și cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța interpretând, de asemenea, corect actul juridic dedus judecății, așa încât urmează să fie respins recursul exercitat în cauză. Recurentul a căzut în pretenții și în consecință, în baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat să plătească intimaților-intervenienți cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 16 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Obligă recurentul-reclamant B.M.M. să plătească intimaților-intervenienți B.C.N. și T.R.P. 800 lei ( RON ) cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2007.