ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4679/2007

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16

din 17 ianuarie 2006, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul C.G., în baza

art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A dedus prevenția de la 20

octombrie 2004 la 21 octombrie 2005 și a confiscat de la inculpat suma de 2200

Euro sau echivalentul în lei la data punerii în executare a sentinței.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

că în vara anului 2003, martorul Ț.N., al cărui fiu era arestat, iar cauza se

afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, l-a cunoscut pe inculpatul C.G.

prin intermediul martorului B.A.I., în demersul său de a rezolva situația fiului

arestat.

Inculpatul C.G. a cerut un răgaz

pentru a întreprinde ce se impunea, având apoi mai multe întâlniri cu Ț.N., în

cadrul cărora i-a comunicat că situația fiului se poate rezolva prin angajarea

unui avocat și pe baza actelor medicale. Cu această ocazie inculpatul a pretins

suma de 2200 Euro, primită în mai multe tranșe, reprezentând onorariul avocat,

partea ce trebuia dată pentru actele medicale și cheltuielile personale.

Aceleași afirmații și justificări au fost formulate de inculpat și față de nora

martorului Ț.A.L., căreia i-a precizat că va obține acte medicale de la I.N.M.L.

Mina Minovici București care să ateste că soțul acesteia la data comiterii faptelor,

nu avea discernământ.

Inculpatul l-a pus în

legătură pe Ț.N. cu avocatul C.G., căruia i-a achitat onorariu suma de 200 Euro

(sumă dată de inculpat) pentru susținerea recursului la Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Prin decizia penală nr. 4623

din 20 octombrie 2003 a Înaltei Curți recursul în soluționarea căruia era interesat

martorul Ț.N. a fost respins .

Legătura între inculpat și

familia Ț. s-a menținut, inculpatul promițând în continuare rezolvarea

favorabilă a cazului prin promovarea recursului în anulare pe baza unei

expertize medico - legale.

Discuțiile, de data aceasta,

s-au purtat în timp între inculpat și martora Ț.A.L.

La data de 20 octombrie 2004,

Ț.A.L. a formulat denunț la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad,

încunoștiințând că inculpatul C.G., prevalându-se de cunoștințele pe care le

are la I.N.M.L. Mina Minovici s-a angajat să rezolve pe calea unei expertize

medico – legale exonerarea de răspundere penală a soțului ei, pentru care a

pretins și primit 2.200 Euro.

De asemenea, aceasta a

arătat că, în același scop, inculpatul i-a mai pretins și suma de 1000 Euro pre

care vroia să i-o înmâneze la data de 20 octombrie 2004, martora depunând și o

înregistrare audio, din aceeași zi făcută personal, a convorbirii cu

inculpatul.

Pe baza denunțului, a fost

organizată prinderea în flagrant a inculpatului, la data de 20 octombrie 2004,

evenimentul având loc în restaurantul C. din municipiul Arad, unde conform

procesului verbal de constatare, s-a găsit asupra inculpatului C.G. suma de

1000 Euro, în bancnote de 50 Euro cu seriile consemnate anterior în proces

verbal separat.

Inculpatul a explicat

primirea banilor pentru a fi remiși avocatului, susținere contrazisă de

martorii Ț.N. și Ț.A.L.

Instanța a mai reținut și

declarațiile martorei I.V., ospătar la restaurant, care a precizat că în

momentul ridicării banilor de la inculpat, fiind de față, a auzit când

lucrătorii de poliție au afirmat că banii provin de la o femeie care i-a mai

dat anterior inculpatului sume pentru ca acesta să-i ajute soțul să fie pus în

libertate, afirmații la care inculpatul nu a dat nici o replică.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea, întrucât nu există probe din

care să rezulte săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 54

din 28 februarie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului,

ca nefondat, constatând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt

și încadrarea juridică, iar existența faptei și a vinovăției inculpatului

rezultând din mijloacele de probă, indicate în concret.

Decizia penală sus-menționată

a fost atacată cu recurs de către inculpat, susținut, oral și prin motivele în

scris, în principal în sensul achitării, neexistând probe de vinovăție și

neexistând nici o formă oficială de demers la unitatea medico - legală iar, în

subsidiar, trimiterea pentru rejudecare, pentru a dovedi presiunile făcute asupra

martorului Ț.N. de către nora sa pentru a face declarații necorespunzătoare adevărului.

Verificând hotărârea

criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar și având în vedere cazurile

de casare care, potrivit legii, se iau în considerare din oficiu, Curtea

constată că recursul este fondat pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză instanțele au

stabilit, pe bază de probe, o corectă situație de fapt, din care rezultă fără

echivoc săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

Declarațiile martorilor Ț.N.

și Ț.A.L., persoanele care, succesiv, au ținut legătura cu inculpatul în

vederea rezolvării situației fiului celui dintâi au fost analizate judicios iar

aspectele contradictorii au fost, în parte, lămurite prin confruntarea acestora,

realizată de instanța de fond.

Rezultă, astfel, că

inculpatul C.G., contactat prin intermediar de către Ț.N., fără să aibă vreo

legătură cu justiția sau vreo legătură de apropiere cu martorul, s-a angajat să

se ocupe de rezolvarea punerii în libertate a fiului acestui martor, solicitând

o sumă de 2400 Euro, inițial care să acopere onorariul avocatului și alte

cheltuieli și mai apoi, în cazul în care instanța supremă va respinge recursul

, pentru ca el personal să facă memoriu la procurorul general pentru anularea

hotărârilor.

Contactele cu inculpatul au

fost menținute în continuare de denunțătoarea Ț.A.L., nora martorului sus-numit

și din ale cărei declarații rezultă că inculpatul a promis punerea în libertate

a soțului său prin demersurile pe care le va face pentru obținerea unor acte

medicale de la I.N.M.L. Mina Minovici - București care să ateste că acesta nu a

avut discernământ în momentul săvârșirii faptei.

Această promisiune a inculpatului

estre confirmată, indirect de avocatul C.G., care a declarat că atunci când a

fost contactat pentru angajament de către martorul Ț.N. și inculpat aceștia i-au

prezentat mai multe acte medicale, cerându-le însă să procure altele, mai noi,

pentru a putea fi valorificate.

Asemenea, din transcrierea

înregistrării audio a discuțiilor cu inculpatul din data de 20 octombrie 2004, făcută

de Ț.A.L. rezultă cu claritate scopul pentru care inculpatul a pretins suma de

2400 Euro și mai pretindea suma de 1000 Euro, respectiv de a obține de la I.N.M.L.

București act medico – legal „ să-i spună că este iresponsabil și atunci îi dă achitat

, nu că-i nevinovat, că la faptele săvârșite nu era responsabil de el”.

Constatarea în procedura prinderii

în flagrant, așa cum rezultă din procesul verbal din 20 octombrie 2004, întregește

materialul probator administrat legal în cauză.

Vinovăția inculpatului este,

astfel, dovedită fără nici o îndoială iar probele, concludente și utile, au

fost administrate, nevădindu-se necesitatea reluării cercetării judecătorești.

Curtea va constata, însă, că

la individualizarea pedepsei instanțele nu au avut în vedere datele referitoare

la persoana inculpatului decât cele care îi atribuie statutul de recidivist și conduita,

caracterizată prin nesinceritate, în cadrul procesului penal.

Aceste date, reținute de

instanțe, sunt reale, inculpatul mai fiind condamnat prin hotărârea rămasă definitivă

în anul 1998 tot pentru trafic de influență iar în procesul actual nu a

recunoscut săvârșirea faptei.

Din biletul de trimitere al

Spitalului jud. Vâlcea rezultă însă că inculpatul, în vârstă de 58 ani, suferă

de afecțiuni cardiace, o astfel de criză manifestându-se și în timpul

procesului, care a necesitat spitalizarea acestuia.

În considerarea tuturor

criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv a celor

care atestă starea de sănătate și vârsta inculpatului, se apreciază că pedeapsa,

aplicată la minimul special prev. de lege, pentru infracțiunea săvârșită, este

suficientă și necesară pentru realizarea funcțiilor, de constrângere și

reeducare, ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele ce preced,

recursul inculpatului C.G. va fi admis, casând hotărârile pronunțate în cauză

numai cu privire la individualizarea pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 54 din 28 februarie 2007 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală

atacată și sentința penală nr. 16 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad

numai cu privire la individualizarea pedepsei.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani

închisoare.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 octombrie 2007.