ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 810/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 810/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1133

din 16 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 6355/2003, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul I.R.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat prevenția de la 23 iulie 2003 la zi.

Prin aceeași sentință,

conform art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 74

lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata I.G. la o pedeapsă de 7 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

S-a menținut starea de arest

a inculpatei.

S-a dedus prevenția de la 23

iulie 2003 la zi.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul I.R.G. suma de 50 dolari S.U.A.

S-a luat act că cele 18

punguțe tip bilă au fost consumate în procesul de laborator.

A fost obligat fiecare

inculpat la câte 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță reținut, în fapt, că în ziua de 23 iulie 2004,

denunțătorul P.M.R. s-a deplasat la adresa inculpaților, soț și soție, unde a

luat legătura cu G. și G., aducându-le la cunoștință că dorește să cumpere 10

doze de heroină.

Martorul P.M.R. a declarat

la urmărirea penală că inițial a luat legătura cu numita G., inculpata I.G., căreia

i-a solicitat cantitatea de 10 doze de heroină, înmânându-i o bancnotă de 50

dolari S.U.A., după care a intervenit G., inculpatul I.R.G., deplasându-se

către centrala electrică unde se aflau ascunse drogurile și din iarbă a luat un

tub din plastic ce conținea mai multe doze de heroină.

În timp ce număra dozele de

heroină pentru denunțătorul P.M.R. au intervenit organele de poliție ce se

aflau în apropiere și supravegheau toată tranzacția.

În momentul apariției

organelor de poliție, inculpatul I.R.G. a strâns toate dozele, le-a introdus în

tubul din plastic și le-a aruncat în iarbă, unde au fost găsite de organele de

poliție. Totodată, inculpata I.G. a aruncat pe jos bancnota de 50 dolari S.U.A.

preluată de la P.M.R.

Inculpata I.G. a recunoscut,

atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești că a

intenționat să vândă 10 doze de heroină denunțătorului, iar cele 18 doze găsite

de poliție îi aparțin.

Deși inculpata I.G. a

recunoscut inițial săvârșirea faptei, ulterior a declarat că nu se ocupă cu

vânzarea de droguri și nu cunoaște faptul că soțul său vinde heroină, iar suma

de 50 dolari S.U.A. primită de la denunțător este pentru cumpărarea de heroină.

Instanța de fond a stabilit

că vinovăția inculpatei I.G. a rezultat atât din declarația martorului P.M.R.,

care a afirmat că, inițial a luat legătura cu inculpata căreia i-a dat și

bancnota de 50 dolari S.U.A. pentru a cumpăra droguri, care s-a coroborat cu

declarația martorei C.E., în care a precizat că a cumpărat heroina de la G. și

G. în schimbul sumei de 200.000 lei doza.

Prima instanță a înlăturat

din declarația martorului P.M.R., dată în fața instanței, aspectul din care a

rezultat că ar fi solicitat să-i vândă droguri, inculpata I.G., față de

caracterul evident nesincer al acestei precizări.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații, criticând-o pe motive de nelegalitate și

netemeinicie.

În apelul inculpatului

I.R.G. s-a criticat hotărârea în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate,

ca fiind prea aspră, în raport cu fapta comisă, atitudinea sinceră a

inculpatului, starea sa de sănătate precară (inculpatul fiind operat pe cord),

situația familială, solicitând aplicarea unei pedepse sub cea de 7 ani

închisoare.

Inculpata I.G. a criticat

hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a

luat în considerare declarația martorului denunțător P.M.R., care a afirmat că

singurul participant la săvârșirea faptei este I.R.G. Martorul a arătat că nu o

cunoaște pe I.G., aceeași situație regăsindu-se în declarațiile martorei C.E.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei s-a criticat hotărârea, deoarece nu au fost avute în

vedere situația inculpatei, faptul că are patru copii în întreținere, iar soțul

său are o stare de sănătate precară.

Prin decizia penală nr. 836

din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 3538/2004 a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat

I.R.G., conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

S-a desființat în parte

sentința penală nr. 1133/2004, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 17 din

Legea nr. 143/2000, respectiv confiscarea sumei de 50 dolari S.U.A. de la

inculpatul I.R.G., menținându-se celelalte dispoziții.

S-a dedus prevenția de la 23

iulie 2004 la 11 noiembrie 2004, în baza art. 88 C. pen.

S-a menținut arestarea

preventivă a inculpatului.

A fost respins apelul

declarat de inculpata I.G., ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

S-a menținut arestarea

preventivă.

A fost obligată apelanta la

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect vinovăția

inculpaților pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și

judecății, conform situației de fapt descrisă în rechizitoriu.

Deși inculpata I.G. nu a

recunoscut săvârșirea faptei în faza cercetării judecătorești, în cursul

urmăririi penale, audiată de procuror a descris fapta, astfel cum a ost

reținută în rechizitoriu. Martorul denunțător a arătat că a dat suma de 50

dolari S.U.A. inculpatei I.G., pentru această sumă primită de la I.R.G. trebuia

să-i dea 10 doze heroină.

Nu există un temei legal

pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale

inculpaților sau martorilor, instanța fiind îndreptățită să rețină doar

declarațiile care se coroborează cu celelalte probe și pe care le consideră că

exprimă adevărul.

Retractarea de către

inculpat a unei declarații nu conduce automat la înlăturarea ei, deși ansamblul

probator este supus aprecierii instanței.

Neexistând nici un temei

legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale

inculpatului sau ale martorilor, instanța poate să considere, atunci când

acestea sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului,

având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte.

Deoarece probele nu au o

valoare dinainte stabilită în raport cu faza procesuală în care au fost

administrate, aprecierea lor se face de către organele judiciare potrivit

convingerii formate, în urma examinării probelor administrate în cauză.

Rezerva manifestată de

legiuitor în ceea ce privește declarațiile inculpatului este justificată din

punct de vedere psihologic, prin poziția procesuală a acestuia.

Aceeași rezervă există și în

ceea ce privește declarațiile martorilor. Reținând în mod corect vinovăția

inculpatului, instanța a dat faptei o corectă încadrare juridică, iar referitor

la cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că aceasta corespunde

funcției educative și de exemplaritate.

Instanța de fond a aplicat o

pedeapsă orientată spre mediu, ținând seama de atitudinea inculpaților după

săvârșirea faptei, circumstanțele săvârșirii ei. În cauză nu au putut fi

reținute circumstanțe atenuante judiciare pentru a se coborî pedeapsa sub

minimul prevăzut de lege.

Referitor la suma de 50

dolari S.U.A. confiscată s-a constatat că banii aparțineau martorului

denunțător P.M.R., căruia i-au fost restituiți, conform procesului-verbal din

dosarul de urmărire penală.

Având în vedere că

inculpatul nu a beneficiat de această sumă, ca urmare a săvârșirii

infracțiunii, măsura de siguranță a confiscării dispusă de instanța de fond

este nelegală.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a mai făcut referiri la prevederile legale corespunzătoare

măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri inculpații I.R.G. și I.G., fără a arăta în

scris motivele.

Apărătorul inculpatului

I.R.G. în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., apreciind că în mod greșit a fost individualizată

pedeapsa aplicată, neavându-se în vedere persoana făptuitorului, că este grav

bolnav de inimă, are 4 copii minori, solicitând admiterea recursului și

redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.

Apărătorul inculpatei I.G.

în concluziile orale, în dezbateri a invocat prevederile art. 385

9

pct.

18, 14 C. proc. pen., solicitând, în principal achitarea acesteia în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., deoarece din probe a rezultat că nu era cunoscută ca vânzătoare de

droguri, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră mult

prea aspră, neținându-se cont de dispozițiile art. 72 C. pen., precum și de

faptul că este bolnavă.

Examinând recursurile

declarate de inculpații I.R.G. și I.G. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul

I.R.G. și art. 385

9

pct. 18, 14 C. proc. pen., pentru inculpata

I.G., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, la rândul

ei, stabilind vinovăția inculpaților I.R.G. și I.G. în săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situația de fapt

reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, reținându-se că faptele inculpaților I.R.G.

și I.G., concubina acestuia, care la data de 23 iulie 2003 au fost depistați

împreună, în timp ce vindeau numitului P.M.R. 10 doze de heroină contra sumei

de 50 dolari S.U.A., având în total asupra lor 18 doze de heroină, după ce în

prealabil fuseseră contactați de martor, acesta înmânându-i inculpatei suma de

bani menționată, iar ulterior deplasându-se la locul unde se aflau drogurile,

au fost surprinși de organele de poliție în timp ce avea loc tranzacția,

inculpatul aruncând tubul cu dozele de heroină în iarbă, iar inculpata, la rândul

ei aruncând pe jos suma de bani primită, întrunește atât obiectiv cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000.

Din probele administrate în

cursul procesului penal a rezultat în concret activitatea infracțională a

inculpaților, aceasta fiind evidențiată de denunțul și declarațiile martorului

P.M.R. în care sunt descrise împrejurările concrete de contactare, înmânarea

sumei de bani, tranzacția propriu-zisă, cunoscând că aceștia se ocupau cu

vânzarea de droguri de la alți consumatori, dozele de heroină vândute de

inculpați fiind mai ieftine decât la ceilalți traficanți din zonă, ce se

coroborează cu declarația martorei C.E. care a menționat că a procurat de la

inculpați, timp de 3–4 luni de zile heroină, în schimbul a 200.000 lei doza,

declarațiile inculpaților I.G., I.R.G. în care au recunoscut faptele, deși

ulterior inculpata a negat că s-ar ocupa cu vânzarea de droguri și nici că ar

cunoaște faptul că soțul său vinde heroină, procesul-verbal de constatare,

raportul de constatare tehnico-științifică prin care se atestă că cele 18

punguțe tip bilă conțin cantitatea de 0,719 grame heroină.

Astfel, înalta Curte

consideră că instanța de apel în mod temeinic motivat a dat relevanță probelor

care au stabilit vinovăția inculpaților.

Așadar, critica recurentei

inculpate I.G. cu privire la nevinovăția sa, nu poate fi avută în vedere, fiind

infirmată de ansamblul probator administrat, în cauză existând o deplină

concordanță între percepția reală a probelor de către instanță și soluția

pronunțată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte apreciază că a

fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.

72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei

comise de fiecare inculpat, modalitatea de săvârșire, circumstanțele personale,

respectiv atitudinea cu privire la fapta comisă, necunoscuți cu antecedente

penale.

Mai mult, în cauză s-a făcut

aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., și a regimului sancționator corespunzător stipulat de

art. 76 C. pen., în sensul reducerii cuantumului pedepsei sub minimul legal,

astfel apreciindu-se că numai aceste pedepse mult reduse, cu executare în regim

de detenție își pot atinge scopurile educativ și de exemplaritate.

Astfel, nici criticile ambilor

recurenți referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate nu pot

fi reținute, deoarece în cauză s-a efectuat o evaluare plurală tuturor

criteriilor specifice individualizării judiciare, nefiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție

legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui

caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.R.G. și I.G.

împotriva deciziei penale nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Se va deduce din pedepse,

timpul arestării preventive a inculpaților de la 23 iulie 2003 la 3 februarie

2005.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații I.R.G. și I.G. împotriva deciziei penale

nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepse, timpul

arestării preventive a inculpaților de la 23 iulie 2003 la 3 februarie 2005.

Obligă pe fiecare recurent

inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2005.