ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 810/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1133 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6355/2003, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.R.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția de la 23 iulie 2003 la zi.

Prin aceeași sentință, conform art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata I.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. S-a menținut starea de arest a inculpatei. S-a dedus prevenția de la 23 iulie 2003 la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul I.R.G. suma de 50 dolari S.U.A. S-a luat act că cele 18 punguțe tip bilă au fost consumate în procesul de laborator. A fost obligat fiecare inculpat la câte 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut, în fapt, că în ziua de 23 iulie 2004, denunțătorul P.M.R. s-a deplasat la adresa inculpaților, soț și soție, unde a luat legătura cu G. și G., aducându-le la cunoștință că dorește să cumpere 10 doze de heroină. Martorul P.M.R. a declarat la urmărirea penală că inițial a luat legătura cu numita G., inculpata I.G., căreia i-a solicitat cantitatea de 10 doze de heroină, înmânându-i o bancnotă de 50 dolari S.U.A., după care a intervenit G., inculpatul I.R.G., deplasându-se către centrala electrică unde se aflau ascunse drogurile și din iarbă a luat un tub din plastic ce conținea mai multe doze de heroină. În timp ce număra dozele de heroină pentru denunțătorul P.M.R.

au intervenit organele de poliție ce se aflau în apropiere și supravegheau toată tranzacția. În momentul apariției organelor de poliție, inculpatul I.R.G. a strâns toate dozele, le-a introdus în tubul din plastic și le-a aruncat în iarbă, unde au fost găsite de organele de poliție. Totodată, inculpata I.G. a aruncat pe jos bancnota de 50 dolari S.U.A. preluată de la P.M.R. Inculpata I.G. a recunoscut, atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești că a intenționat să vândă 10 doze de heroină denunțătorului, iar cele 18 doze găsite de poliție îi aparțin. Deși inculpata I.G. a recunoscut inițial săvârșirea faptei, ulterior a declarat că nu se ocupă cu vânzarea de droguri și nu cunoaște faptul că soțul său vinde heroină, iar suma de 50 dolari S.U.A.

primită de la denunțător este pentru cumpărarea de heroină. Instanța de fond a stabilit că vinovăția inculpatei I.G. a rezultat atât din declarația martorului P.M.R., care a afirmat că, inițial a luat legătura cu inculpata căreia i-a dat și bancnota de 50 dolari S.U.A. pentru a cumpăra droguri, care s-a coroborat cu declarația martorei C.E., în care a precizat că a cumpărat heroina de la G. și G. în schimbul sumei de 200.000 lei doza. Prima instanță a înlăturat din declarația martorului P.M.R., dată în fața instanței, aspectul din care a rezultat că ar fi solicitat să-i vândă droguri, inculpata I.G., față de caracterul evident nesincer al acestei precizări. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În apelul inculpatului I.R.G. s-a criticat hotărârea în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, ca fiind prea aspră, în raport cu fapta comisă, atitudinea sinceră a inculpatului, starea sa de sănătate precară (inculpatul fiind operat pe cord), situația familială, solicitând aplicarea unei pedepse sub cea de 7 ani închisoare. Inculpata I.G. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a luat în considerare declarația martorului denunțător P.M.R., care a afirmat că singurul participant la săvârșirea faptei este I.R.G. Martorul a arătat că nu o cunoaște pe I.G., aceeași situație regăsindu-se în declarațiile martorei C.E. În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a criticat hotărârea, deoarece nu au fost avute în vedere situația inculpatei, faptul că are patru copii în întreținere, iar soțul său are o stare de sănătate precară.

Prin decizia penală nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3538/2004 a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat I.R.G., conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. S-a desființat în parte sentința penală nr. 1133/2004, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000, respectiv confiscarea sumei de 50 dolari S.U.A. de la inculpatul I.R.G., menținându-se celelalte dispoziții. S-a dedus prevenția de la 23 iulie 2004 la 11 noiembrie 2004, în baza art. 88 C. pen. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. A fost respins apelul declarat de inculpata I.G., ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. S-a menținut arestarea preventivă. A fost obligată apelanta la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect vinovăția inculpaților pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și judecății, conform situației de fapt descrisă în rechizitoriu. Deși inculpata I.G. nu a recunoscut săvârșirea faptei în faza cercetării judecătorești, în cursul urmăririi penale, audiată de procuror a descris fapta, astfel cum a ost reținută în rechizitoriu. Martorul denunțător a arătat că a dat suma de 50 dolari S.U.A. inculpatei I.G., pentru această sumă primită de la I.R.G.

trebuia să-i dea 10 doze heroină. Nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau martorilor, instanța fiind îndreptățită să rețină doar declarațiile care se coroborează cu celelalte probe și pe care le consideră că exprimă adevărul. Retractarea de către inculpat a unei declarații nu conduce automat la înlăturarea ei, deși ansamblul probator este supus aprecierii instanței. Neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanța poate să considere, atunci când acestea sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte.

Deoarece probele nu au o valoare dinainte stabilită în raport cu faza procesuală în care au fost administrate, aprecierea lor se face de către organele judiciare potrivit convingerii formate, în urma examinării probelor administrate în cauză. Rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce privește declarațiile inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic, prin poziția procesuală a acestuia. Aceeași rezervă există și în ceea ce privește declarațiile martorilor. Reținând în mod corect vinovăția inculpatului, instanța a dat faptei o corectă încadrare juridică, iar referitor la cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că aceasta corespunde funcției educative și de exemplaritate.

Instanța de fond a aplicat o pedeapsă orientată spre mediu, ținând seama de atitudinea inculpaților după săvârșirea faptei, circumstanțele săvârșirii ei. În cauză nu au putut fi reținute circumstanțe atenuante judiciare pentru a se coborî pedeapsa sub minimul prevăzut de lege. Referitor la suma de 50 dolari S.U.A. confiscată s-a constatat că banii aparțineau martorului denunțător P.M.R., căruia i-au fost restituiți, conform procesului-verbal din dosarul de urmărire penală. Având în vedere că inculpatul nu a beneficiat de această sumă, ca urmare a săvârșirii infracțiunii, măsura de siguranță a confiscării dispusă de instanța de fond este nelegală. În considerentele deciziei, instanța de apel a mai făcut referiri la prevederile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpații I.R.G. și I.G., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul inculpatului I.R.G. în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că în mod greșit a fost individualizată pedeapsa aplicată, neavându-se în vedere persoana făptuitorului, că este grav bolnav de inimă, are 4 copii minori, solicitând admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia. Apărătorul inculpatei I.G. în concluziile orale, în dezbateri a invocat prevederile art. 385 9 pct. 18, 14 C. proc. pen., solicitând, în principal achitarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., deoarece din probe a rezultat că nu era cunoscută ca vânzătoare de droguri, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră mult prea aspră, neținându-se cont de dispozițiile art. 72 C. pen., precum și de faptul că este bolnavă. Examinând recursurile declarate de inculpații I.R.G. și I.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul I.R.G. și art. 385 9 pct. 18, 14 C. proc. pen., pentru inculpata I.G., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, la rândul ei, stabilind vinovăția inculpaților I.R.G.

și I.G. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, reținându-se că faptele inculpaților I.R.G. și I.G., concubina acestuia, care la data de 23 iulie 2003 au fost depistați împreună, în timp ce vindeau numitului P.M.R.

10 doze de heroină contra sumei de 50 dolari S.U.A., având în total asupra lor 18 doze de heroină, după ce în prealabil fuseseră contactați de martor, acesta înmânându-i inculpatei suma de bani menționată, iar ulterior deplasându-se la locul unde se aflau drogurile, au fost surprinși de organele de poliție în timp ce avea loc tranzacția, inculpatul aruncând tubul cu dozele de heroină în iarbă, iar inculpata, la rândul ei aruncând pe jos suma de bani primită, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Din probele administrate în cursul procesului penal a rezultat în concret activitatea infracțională a inculpaților, aceasta fiind evidențiată de denunțul și declarațiile martorului P.M.R.

în care sunt descrise împrejurările concrete de contactare, înmânarea sumei de bani, tranzacția propriu-zisă, cunoscând că aceștia se ocupau cu vânzarea de droguri de la alți consumatori, dozele de heroină vândute de inculpați fiind mai ieftine decât la ceilalți traficanți din zonă, ce se coroborează cu declarația martorei C.E. care a menționat că a procurat de la inculpați, timp de 3–4 luni de zile heroină, în schimbul a 200.000 lei doza, declarațiile inculpaților I.G., I.R.G. în care au recunoscut faptele, deși ulterior inculpata a negat că s-ar ocupa cu vânzarea de droguri și nici că ar cunoaște faptul că soțul său vinde heroină, procesul-verbal de constatare, raportul de constatare tehnico-științifică prin care se atestă că cele 18 punguțe tip bilă conțin cantitatea de 0,719 grame heroină.

Astfel, înalta Curte consideră că instanța de apel în mod temeinic motivat a dat relevanță probelor care au stabilit vinovăția inculpaților. Așadar, critica recurentei inculpate I.G. cu privire la nevinovăția sa, nu poate fi avută în vedere, fiind infirmată de ansamblul probator administrat, în cauză existând o deplină concordanță între percepția reală a probelor de către instanță și soluția pronunțată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de fiecare inculpat, modalitatea de săvârșire, circumstanțele personale, respectiv atitudinea cu privire la fapta comisă, necunoscuți cu antecedente penale.

Mai mult, în cauză s-a făcut aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., și a regimului sancționator corespunzător stipulat de art. 76 C. pen., în sensul reducerii cuantumului pedepsei sub minimul legal, astfel apreciindu-se că numai aceste pedepse mult reduse, cu executare în regim de detenție își pot atinge scopurile educativ și de exemplaritate. Astfel, nici criticile ambilor recurenți referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate nu pot fi reținute, deoarece în cauză s-a efectuat o evaluare plurală tuturor criteriilor specifice individualizării judiciare, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.R.G. și I.G. împotriva deciziei penale nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Se va deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaților de la 23 iulie 2003 la 3 februarie 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.R.G. și I.G. împotriva deciziei penale nr. 836 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaților de la 23 iulie 2003 la 3 februarie 2005. Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2005.