ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5666/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantele C.E. și G.O. au chemat în judecată Prefectura județului Dolj, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să le acorde despăgubiri bănești pentru imobilul situat în județul Dolj, cu motivarea că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 864 mp, expropriat prin Decretul nr. 1650/1945, însă pârâta a refuzat să soluționeze cererea în termenul prevăzut de art. 23 din lege. La data de 7 iulie 2005, s-a depus la dosar adresa nr. 1666 din 6 iulie 2005 a Prefecturii Dolj, din care rezultă că notificarea formulată de reclamante a fost înaintată Primăriei municipiului Craiova, urmând a fi soluționată printr-o dispoziție motivată a primarului.

La data de 14 octombrie 2005, reclamantele și-au complinit cererea introductivă, chemând în judecată pe pârâții primarul municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova, solicitând obligarea acestora la emiterea unei dispoziții motivate, prin care să li se acorde despăgubiri bănești pentru imobilul situat în str. B. nr. 14. Prin sentința civilă nr. 1553 din 11 noiembrie 2005, Tribunalul Dolj a respins acțiunea formulată de reclamantele C.E. și G.O., reținându-se, în esență, că, în speță, Prefectura Dolj nu are calitate procesuală pasivă în cauză, dat fiind faptul că nu mai deține dosarul de notificare al reclamantelor, care a fost înaintat Primăriei, iar în prezent nu mai are nici atribuții de acordare a măsurilor reparatorii, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001 fiind abrogate prin Legea nr. 247/2005.

Cererea de acordare a măsurilor reparatorii a fost respinsă, ca prematură, față de dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, precum și art. 16 alin. (7) și art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin decizia civilă nr. 470 din 8 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1036/54/2006, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de apelantele-reclamante împotriva sentinței civile nr. 1553 din 11 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1666/Civ/2005, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că prima instanță a soluționat greșit cauza pe cale de excepție, fără a examina fondul, deoarece, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligația de a face, sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, și în condițiile în care reclamantele au formulat notificare trebuia să se verifice dacă aceasta a fost soluționată de către pârâte și dacă a fost emisă o dispoziție motivată.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1281 din 13 octombrie 2006, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată la data de 14 octombrie 2005 de reclamante; a obligat pârâții primarul municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova să emită dispoziție motivată privind soluționarea notificării nr. 1088/N/2001 și comunicată la 16 august 2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc B.T.; a respins acțiunea față de Prefectura Dolj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova la 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamante. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reținut că prin notificarea adresată Prefecturii județului Dolj, reclamantele au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Craiova, imobil compus din casă de locuit și teren intravilan în suprafața de 840 mp, care a fost proprietatea autorilor J.C.

și D., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 361/1939, imobil ce a fost preluat de stat în timpul regimului comunist. Notificarea a fost transmisă Primăriei municipiului Craiova spre a fi soluționată de către Primarul municipiului Craiova, care însă a rămas nesoluționată, nefiind emisă o dispoziție motivată conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri s-a constatat că nu poate fi soluționat, întrucât este strâns legat de modul de rezolvare al notificării, avându-se în vedere modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 201 din 8 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 1281 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, reținând, în esență, următoarele: Raportând dispozițiile art. 23, art. 24, art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la datele speței se constată că în mod întemeiat Tribunalul Dolj a admis acțiunea formulată de reclamante, dispunând obligarea pârâților să emită dispoziție motivată privind soluționarea notificării înregistrată sub nr. 1088/N/2001. Primăria municipiului Craiova, în mod nejustificat, a lăsat în nelucrare notificarea formulată de reclamante, refuzând să-și îndeplinească obligația legală de a emite dispoziție având drept obiect soluționarea notificării cu care a fost investită, încălcând dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere tăcerea entității investite cu soluționarea notificării, persoanei îndreptățite nu-i mai rămân decât calea accesului la justiție, respectiv aceea a formulării unei acțiuni prin care să solicite obligarea unității deținătoare a imobilului să soluționeze notificarea, prin emiterea unei dispoziții sau decizii motivate. S-a constatat că actele doveditoare care să ateste calitatea de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate, precum și dovada preluării imobilului de către stat au fost depuse odată cu notificarea. Față de faptul că pârâților primarul municipiului Craiova și Primăria Craiova, cărora notificarea formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 1088/N/2001, le-a fost comunicată de către Prefectura Dolj la 6 iulie 2005, cu adresa nr. 1666/2005, nu au soluționat-o în termenul legal, s-a constatat că în mod corect s-a reținut culpa procesuală a acestora și au fost obligați în temeiul art. 274 C. proc.

civ., la cheltuieli de judecată către reclamante, de către prima instanță. Și critica potrivit căreia prima instanță, soluționând cauza, a încălcat principiul disponibilității, nepronunțându-se asupra obiectului pricinii cu care a fost investită, încălcând astfel dispozițiile art. 129 C. proc. civ., a fost constatată nefondată, deoarece prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a solicitat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primăria și primarul municipiului Craiova criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au arătat că Primăria municipiului Craiova nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Potrivit art. 62 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, calitate procesuală pasivă în cauză are primarul municipiului, care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în justiție.

S-a reținut că, soluționând cauza, instanțele au încălcat principiul disponibilității recunoscut părților prin art. 129 C. proc. civ., obligația acestora fiind de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii, care este stabilit prin cererea de chemare în judecată. Prin precizarea de acțiune, din data de 14 octombrie 2005, cererea cu care a fost investită instanța are ca obiect obligarea autorității locale de a acorda despăgubiri, ori Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilește competența acordării măsurilor reparatorii în sarcina Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru restituirea proprietăților, special constituită în acest sens, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Potrivit art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării prin emiterea unei dispoziții sau decizii motivate, iar în lipsa documentației pe care se fundamentează emiterea deciziei de restituire, termenul respectiv a fost prorogat. S-a arătat că, în speță, termenul prevăzut de lege este de recomandare și se calculează de la data când persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, totodată, a făcut precizarea că nu mai deține alte acte. Examinând decizia în raport de criticile formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova, instanța constată următoarele: Obiectul acțiunii formulată de reclamante, așa cum a fost precizat prin cererea depusă la 14 octombrie 2005, l-a constituit obligarea pârâților Prefectura județului Dolj, Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova, la emiterea dispoziției motivate privind soluționarea notificării nr. 1088/N/2001, comunicată la 16 august prin Biroul Executorului Judecătoresc B.T..

În ceea ce o privește pe pârâta Prefectura județului Dolj, prima instanță a constatat că aceasta nu are calitate de unitate deținătoare a imobilului în litigiu, și deci nu mai are atribuții în domeniul restituirii imobilelor preluate de stat, conform modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 și deci, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, respingând acțiunea reclamantelor față de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei unități fără calitate procesuală pasivă. Prefectura județului Dolj a comunicat către Primăria municipiului Craiova notificarea nr. 1088/N/2001 însoțită de actele necesare, care au fost depuse odată cu notificarea, iar această notificare nu a fost soluționată până în prezent.

În prezenta cauză, Primăria municipiului Craiova a fost introdusă în proces la data de 14 octombrie 2005 după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București”. Este, de principiu, că legea nouă nu poate afecta fapte și efecte consumate în întregime până la data intrării ei în vigoare, însă aplicarea imediată privește faptele și efectele în curs de producere, deoarece constituirea, modificarea sau stingerea lor se desăvârșește și efectele se produc după intrarea în vigoare a legii noi, în speță Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, la data introducerii în proces a primăriei, precum și la data pronunțării hotărârii instanței de fond, aceasta nu avea calitate de unitate deținătoare, în sensul art. 21 alin. (4) din lege. și nu mai putea fi obligată la executarea vreunei prestații. Chiar dacă notificarea a fost înregistrată la primărie, anterior modificării legii, actul prin care se realizează desăvârșirea efectelor raportului juridic este dispoziția prin care se soluționează notificarea sau hotărârea judecătorească în cazul în care decizia a fost contestată în justiție potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în raportul juridic dedus judecății Primăria municipiului Craiova nu are calitate procesuală pasivă.

Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este nefondată, deoarece notificarea reclamantelor a fost însoțită de actele doveditoare, iar primarul municipiului Craiova trebuia să o soluționeze în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia la Primăria municipiului Craiova, urmare a înaintării sale prin adresa nr. 1666 din 6 iulie 2005 de către Prefectura Dolj, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Este adevărat că termenul pentru soluționarea notificărilor este de recomandare, dar aceasta nu înseamnă că soluționarea notificărilor se poate proroga de către unitatea notificată.

Aceasta, deoarece prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în cazul în care persoanele îndreptățite nu au anexat notificării actele necesare soluționării acesteia, nu operează de drept în beneficiul unității notificate, potrivit dispozițiilor art. 23.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prorogarea termenului de soluționare a notificării este condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă. În prezenta cauză, corect prin sentința tribunalului, păstrată prin hotărârea atacată, primarul, care nu a făcut o asemenea comunicare către reclamante, a fost obligat să soluționeze notificarea.

Și critica potrivit căreia instanțele de fond și apel au soluționat cauza cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea principiului disponibilității, este nefondată. Astfel, prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv obligarea pârâților de a se pronunța asupra notificării nr. 1088/N/2001, formulată de reclamanți, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată), ce a constituit primul capăt de cerere și a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri bănești prin dispoziția ce se va pronunța.

În ce privește susținerea recurenților-pârâți că reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri prin dispoziția ce se va pronunța, instanțele s-au pronunțat și asupra acestui capăt de cerere, care a fost respins legal, cu motivarea că soluționarea sa este strâns legată de modul de soluționare a notificării, soluție neatacată de părțile care ar fi avut interes, respectiv reclamantele. În concluzie, se constată că instanțele de fond și apel s-au pronunțat numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără a încălca principiul disponibilității, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța va admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova, va casa decizia recurată; va admite apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova; va schimba, în parte, sentința civilă în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Craiova și va înlătura obligarea acestei pârâte la emiterea dispoziției și la plata cheltuielilor de judecată. Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 201 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează. Admite apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 1281 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Craiova și înlătură obligarea acestei pârâte la emiterea dispoziției și la plata cheltuielilor de judecată. Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2007.