ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2008

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 12 mai 2007, reclamanții M.R.,

D.D. și V.M.E. au solicitat, în contradictoriu cu Orașul Năvodari prin

Consiliul Local și Primarul orașului Năvodari, anularea dispoziției nr. 15334

din 7 aprilie 2006 emisă de Primăria orașului Năvodari, prin care le-a fost

respinsă notificarea, cu motivarea că a fost tardiv formulată. Reclamanții au

solicitat obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții prin care să dispună

restituirea terenului intravilan situat în Năvodari, lotul 38, pe un alt

amplasament, comparabil în plan urbanistic și facilități de infrastructură,

conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001.

Contestația a fost respinsă de

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1305 din 28 noiembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că notificarea a fost formulată tardiv de contestatori și, întrucât

termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, aceștia au

pierdut dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

Prin decizia nr. 212/C din 13 iunie

2007, Curtea de Apel Constanța, a respins apelul declarat de reclamanți, cu

motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoanele

îndreptățite puteau notifica unitatea deținătoare solicitând restituirea în

natură sau măsuri reparatorii în echivalent în termen de un an de la data

apariției legii (14 februarie 2001), sancțiunea nerespectării acestui termen

fiind pierderea dreptului de a mai solicita în justiție aceste măsuri

reparatorii.

Instituirea acestui termen de decădere

nu este de natură a împiedica accesul liber la justiție întrucât exercitarea

unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru,

prestabilit de legiuitor cu respectarea unor exigențe, între care și stabilirea

unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai

este posibilă, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, investită cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

Împotriva acestei decizii au formulat

recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții au

reluat critica formulată în apel, care se referă la aplicarea dispozițiilor din

Legea nr. 247/2005, în sensul că prin această lege ar fi operat o repunere în

termenul de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Mai susțin recurenții că „instanța de

apel a interpretat defectuos actul juridic dedus judecății, notificarea apreciind-o

drept tardivă, cu sancțiunea

corespondentă a

decăderii, ceea ce reprezintă consecința inevitabilă a interpretării

legii de referință, în accentul teleologic, ceea

ce realizează temeiul prevăzut ele art.

304 pct. 8 din același

cod."

Analizând hotărârea atacată în limitele

criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte apreciază că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Regimul juridic al imobilelor preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost reglementat prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor acestei legi, persoana

îndreptățită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, puteau notifica, în

termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deținătoare [art. 22

alin. (1)].

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5)

din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea

dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

Textul legal menționat a fost declarat

a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27

ianuarie 2004 a Curții Constituționale.

Analizând probatoriile administrate în

cauză se constată că notificarea formulată de reclamanți a fost depusă la data

de 11 noiembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie

2002.

În raport de data depunerii notificării

și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanții sunt

decăzuți din dreptul de a solicita în justiție despăgubiri pentru imobilul

preluat și ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi

reținute.

Solicitarea reclamanților privind

acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1000 mp (lotul nr. 38)

a fost respinsă de Primăria Orașului Năvodari, soluție menținută de instanțe,

cu motivarea că notificarea a fost tardiv formulată. Ca atare, criticile aduse

hotărârilor trebuia să vizeze acest aspect. Prin recursul în cauză, în

susținerea respectivei critici se invocă apariția Legii nr. 247/2005, prin

care, în opinia recurenților, a avut loc o repunere în termenul legal.

Această critică nu poate fi însă

primită.

Legea nr. 247/2005 aduce o sene de

modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul

I

al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în

termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie

Legea nr.10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și, ca atare, nu

este posibilă o repunere în termen, in sensul susținerilor recurentei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel

că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții M.R., D.D. și V.M.E. împotriva deciziei nr. 212/C din 13 iunie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2008.