ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 12 mai 2007, reclamanții M.R., D.D. și V.M.E. au solicitat, în contradictoriu cu Orașul Năvodari prin Consiliul Local și Primarul orașului Năvodari, anularea dispoziției nr. 15334 din 7 aprilie 2006 emisă de Primăria orașului Năvodari, prin care le-a fost respinsă notificarea, cu motivarea că a fost tardiv formulată. Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții prin care să dispună restituirea terenului intravilan situat în Năvodari, lotul 38, pe un alt amplasament, comparabil în plan urbanistic și facilități de infrastructură, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001.

Contestația a fost respinsă de Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1305 din 28 noiembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că notificarea a fost formulată tardiv de contestatori și, întrucât termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, aceștia au pierdut dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Prin decizia nr. 212/C din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, a respins apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite puteau notifica unitatea deținătoare solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent în termen de un an de la data apariției legii (14 februarie 2001), sancțiunea nerespectării acestui termen fiind pierderea dreptului de a mai solicita în justiție aceste măsuri reparatorii.

Instituirea acestui termen de decădere nu este de natură a împiedica accesul liber la justiție întrucât exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea unor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au reluat critica formulată în apel, care se referă la aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, în sensul că prin această lege ar fi operat o repunere în termenul de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Mai susțin recurenții că „instanța de apel a interpretat defectuos actul juridic dedus judecății, notificarea apreciind-o drept tardivă, cu sancțiunea corespondentă a decăderii, ceea ce reprezintă consecința inevitabilă a interpretării legii de referință, în accentul teleologic, ceea ce realizează temeiul prevăzut ele art. 304 pct. 8 din același cod." Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor acestei legi, persoana îndreptățită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, puteau notifica, în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deținătoare [art. 22 alin. (1)]. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Textul legal menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale.

Analizând probatoriile administrate în cauză se constată că notificarea formulată de reclamanți a fost depusă la data de 11 noiembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002. În raport de data depunerii notificării și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a solicita în justiție despăgubiri pentru imobilul preluat și ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute. Solicitarea reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1000 mp (lotul nr. 38) a fost respinsă de Primăria Orașului Năvodari, soluție menținută de instanțe, cu motivarea că notificarea a fost tardiv formulată.

Ca atare, criticile aduse hotărârilor trebuia să vizeze acest aspect. Prin recursul în cauză, în susținerea respectivei critici se invocă apariția Legii nr. 247/2005, prin care, în opinia recurenților, a avut loc o repunere în termenul legal. Această critică nu poate fi însă primită. Legea nr. 247/2005 aduce o sene de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr.10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și, ca atare, nu este posibilă o repunere în termen, in sensul susținerilor recurentei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții M.R., D.D. și V.M.E. împotriva deciziei nr. 212/C din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2008.