ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 23 august 2005, reclamanta P.M. și intervenienții în favoarea reclamantei B.G.G.

și J.M., au chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Administrației

și Internelor, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, A.N.C.P.I., Primăria Municipiului București, SC F. SA și

SC A.N. SA București, solicitând ca instanța să oblige A.N.C.P.I. să emită un

răspuns concret privitor la certificatul de sarcini nr. 1013 din 2 iunie 2000 emis

de Judecătoria Sectorului 2 București, Primăria Municipiului București să emită

decizia de punere în posesie conform cererii nr. 467245 din 19 iulie 2005 și să

comunice dacă actul depus la 7 aprilie 2004 în dosarul nr. 2905/2003 al Curții

de Apel București figurează în evidențele acesteia, iar împreună cu SC F. SA să

prezinte în instanță avizul direcției juridice, Ministerul Justiției să emită

decizie sau ordin de anulare a procesului verbal întocmit de executorul

judecătoresc B.V. și să oblige pe notarul public B.E. să anuleze contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2043/2000 și împreună cu Ministerul Public să demareze

cercetările cu privire la infracțiunile comise cu ocazia neemiterii actelor

solicitate și la neplata debitelor către SC A.N. SA.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr-117 din 19

ianuarie 2006, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios

administrativ și a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că avizul Comisiei

de aplicare a Legii nr. 112/2005 este de natură civilă, procesul verbal

întocmit de executorul judecătoresc e un act de executare specific procedurii

civile de executare, anularea contractului de vânzare - cumpărare se

soluționează potrivit legii civile, infracțiunea de fals se soluționează

potrivit legilor penale și de procedură penală, iar certificatul de sarcini se

eliberează în procedura de vânzare-cumpărare, astfel că cererile respective nu

pot fi soluționate pe calea contenciosului administrativ.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs se

referă la necitarea ca pârât a executorului judecătoresc B.V., la nemenționarea

despre contractul dintre A.N. și M., la soluționarea cauzei după 4 termene de

judecată și la neinvocarea excepției de inadmisibilitate la primul termen de

judecată.

Al doilea motiv de recurs

privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și anume

instanța a avut în vedere numai parțial conținutul art. 1 din Legea nr. 554/2004,

nu și cu privire la nesoluționarea în termen legal a unei cereri.

Intimații Ministerul

Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SC A.N. SA au

formulat întâmpinări, prin care solicită ca recursul să fie respins ca

nefondat, considerând că instanța de fond a apreciat corect că cererile

reclamantei nu pot fi soluționate de instanța de contencios administrativ

pentru că privesc probleme de drept civil și de drept penal.

Printr-o cerere ulterioară

recurenta - reclamantă solicită menținerea în cauză, în calitate de

intimată-pârâtă, numai a SC A.N. SA, renunțând la judecata cu ceilalți pârâți.

Recursul este nefondat.

Susținerea recurentei că

instanța de fond trebuia să-l citeze în calitate de pârât pe executorul

judecătoresc B.V. nu este întemeiată pentru că reclamanta nu l-a chemat în

judecată și pe acesta, iar instanța nu avea de ce pune din oficiu în discuția

părților această chestiune față de faptul că acțiunea apărea ca inadmisibilă în

contencios administrativ.

Nu se impunea nici a se face

referire concretă la contractul încheiat de SC A.N. SA cu Municipalitatea, ținându-se

cont de caracterul acțiunii promovate de reclamantă, iar soluționarea pricinii

după 4 termen de judecată nu este imputabilă instanței, aceasta respectând

întocmai normele de procedură aplicabile în cauză. În ce privește neinvocarea

excepției de inadmisibilitate la primul termen, acesta nu e un motiv de casare

a sentinței pentru că o astfel de excepție poate fi invocată în orice fază a

procesului.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs nu este întemeiat.

Instanța de fond a stabilit

corect că cererile reclamantei nu pot fi soluționate de o instanță de

contencios administrativ pentru că privesc probleme de natură civilă sau

penală, pentru care legiuitorul a prevăzut căi de atac specifice.

Problemele invocate de

reclamanta-recurentă pot fi soluționate fie prin acțiuni la instanța civilă sau

comercială, fie prin sesizări adresate organelor de urmărire penală, dar nu pe

calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile nici dispozițiile art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (greșit s-a

indicat de recurentă art. 1 din lege), deoarece nu se pune în discuție refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim, cum eronat susține recurenta, cererile sale privind obligația de a

elibera sau emite acte, să anuleze acte sau să facă cercetări penale.

Pentru considerentele

arătate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 și art. 299 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.M. împotriva sentinței civile nr. 117 din 19 ianuarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2007.