ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1339/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Curtea de Apel București reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta C.P.M. București anularea Hotărârii nr. 16630/595 din 13 decembrie 2006

și totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind soția supraviețuitoare a

lui M.D.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său s-a născut la data de 10 aprilie

1943 în localitatea Baia, județul Tulcea în perioada de refugiu a părinților

săi, ca urmare a Tratatului româno - bulgar.

Reclamanta în

susținerea acțiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte

de stare civilă, Decizia nr. 753 din 14 august 2002 prin care i se recunoc

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 soțului și situația de avere

imobiliară rurală eliberată de Arhivele Naționale.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința

civilă nr. 2002 din 4 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea

Hotărârii nr. 16630/595 din 13 decembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o

să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta

această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamanta a

dovedit,prin probele administrate, că este soția supraviețuitoare a lui M.D.,

iar acesta s-a născut în 1943, ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați.

Împotriva hotărârii

Instanței de Fond a declarat recurs pârâta, C.P.M. București, considerând-o

nelegală și netemeinică.

Recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivele de recurs se arată

că soțul decedat s-a născut în România și nu a părăsit niciodată teritoriul

țării, astfel încât nu se poate face și nici nu s-a făcut dovada persecuției

etnice invocate.

Recurenta a

mai arătat că persecuția etnică a fost exercitată asupra cetățenilor români

aflați pe teritoriile ocupate, de către autoritățile străine. Cum soțul

reclamantei s-a născut în România în data de 10 aprilie 1943, iar la acea dată

conducerea țării se afla sub administrație românească nici soțul decedat și

nici familia acestuia nu puteau fi persecutați etnic, fiindcă autoritățile

române nu își persecutau proprii cetățeni.

Examinând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această

categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului,

aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror

statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada

și este de necontestat faptul că soțul reclamantei s-a născut la data de 10

aprilie 1943, în perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect Instanța

de Fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale

refugiului, iar reclamanta se află în situația prevăzută de dispozițiile art. 3

din Legea nr. 189/2000 potrivit cărora „soțul supraviețuitor al celui decedat,

din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de

1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizație

lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.P.M. București, împotriva sentinței civile nr. 2002 din 4 septembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2008.