ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5147/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1.1.

Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 2 martie

2007, reclamanții V.C.D. și V.M.A. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București, prin primarul general și Primarul General al Municipiului București

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o

va

pronunța, să dispună anularea în parte a Dispoziției nr. 7343 din 30 ianuarie

2007

emisă de Primarul General al Municipiului București precum și obligarea

pârâților la restituirea în natură, în întregime, a apartamentului nr. 60

situat în București, sector 6.

1.2.

În fapt

În motivarea

cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 3344 din 10

august 2001 reclamanții au solicitat Prefecturii Municipiului București

despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

După intrarea

în vigoare a Legii nr. 247/2005, au formulat o revenire la notificarea inițială

și au solicitat restituirea în natură a imobilului.

Prin

Dispoziția nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 a fost restituită în natură cota-parte

indiviză de ½ din apartament, respingându-se cererea în privința

celeilalte cote-părți cu motivarea că apartamentul a trecut în proprietatea

statului cu plată.

1.3.

În drept

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

2.1. Soluția

Prin sentința civilă

nr. 893 din 18 iunie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 emisă

de Primăria municipiului București și a obligat la emiterea unei dispoziții de

restituire în natură și a diferenței de ½ din imobilul situat în

București, sector 6 precum și a terenului aferent.

2.2. Considerentele

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de

stat în baza Decretului nr. 223/1974. Astfel, prin Decizia nr. 2150 din 24

decembrie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului

București s-a trecut în proprietatea statului cota parte indiviză de Vi din

apartament fără plată iar prin Decizia nr. 2151 din 24 decembrie 1979 a fost

trecută în proprietatea statului și cealaltă cotă indiviză de ½, fără

plată.

Din ansamblul actelor

depuse la dosar nu rezultă că reclamanții ar fi primit această sumă de bani cu

titlu de plată.

Decretul nr. 223/1974

era un act normativ discriminatoriu și nedrept, el impunând obligația

înstrăinării către stat a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice

care solicitau aprobarea pentru plecarea definitivă din țară.

3.1.

Soluția

Prin decizia civilă

nr. 6 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul

General.

3.2.

Considerentele

Instanța de apel a

arătat că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca

fiind preluate în mod abuziv și imobilele preluate de stat cu titlu valabil,

astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Așa fiind, chiar și

cota de ½ preluată de stat în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În baza art. 7 alin.

(1) din legea menționată de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se

restituie în natură. In consecință, just instanța a admis contestația și a

constatat dreptul contestatorilor la restituirea în întregime a imobilului din

litigiu.

4.

Recursul

4.1.

Motive

Municipiul

București, prin Primarul General, a declarat recurs prin care a formulat

următoarele critici:

În accepțiunea Legii

nr. 10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, nu sunt considerate imobile preluate abuziv

imobilele preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu

gratuit.

Nu fac parte din

această categorie bunurile înstrăinate de proprietari ca urmare a unor

dispoziții legale ce impuneau acest lucru.

Față

de dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 223/1974, care impuneau celor care

formulau cerere de plecare definitivă din țară

să înstrăineze către stat, cu plată, construcțiile și terenurile aferente pe

care le dețineau în proprietate, nu poate fi vorba de o viciere a

consimțământului, astfel încât preluarea nu poate fi considerată ca abuzivă.

În temeiul

dispozițiilor art. 1.4. din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, notificarea contestatorilor trebuie

respinsă.

4.2.

Analiza făcută de instanța de recurs

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport

de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 498 din

18 aprilie 2003 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

în condițiile art.

1.4. lit. B) din Norme, cu privire la Decretul nr. 223/1974 urmează a se face

distincția între: 1. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea

statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau

care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului

stabilit pentru înapoierea în țară; și 2. cazul în care persoana a făcut cerere

de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.

Pentru primul caz

sunt posibile două situații: în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost

înstrăinată de stat către o terță persoană, se va dispune restituirea în natură

cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege;

-

în ipoteza în care

locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, se vor

acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Pentru cel de-al

doilea caz stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia,

urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind

îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată

rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției

de a părăsi definitiv țara. In acest caz soluționarea administrativă a cererii

persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii.

De vreme ce prin

hotărârea de guvern enunțată s-au adoptat norme metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face

nicio distincție asupra legalității preluării potrivit Decretului nr. 223/1974

după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Așadar, actul Guvernului adaugă la

lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalității

titlului statului.

În aceste

condiții, nedând eficiență prevederilor hotărârii de guvern, instanța de apel a

pronunțat o soluție cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 din Legea nr.

10/2001, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul

general, împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.