ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5147/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 2 martie 2007, reclamanții V.C.D. și V.M.A. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general și Primarul General al Municipiului București pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în parte a Dispoziției nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București precum și obligarea pârâților la restituirea în natură, în întregime, a apartamentului nr. 60 situat în București, sector 6. 1.2.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 3344 din 10 august 2001 reclamanții au solicitat Prefecturii Municipiului București despăgubiri pentru imobilul în litigiu. După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au formulat o revenire la notificarea inițială și au solicitat restituirea în natură a imobilului. Prin Dispoziția nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 a fost restituită în natură cota-parte indiviză de ½ din apartament, respingându-se cererea în privința celeilalte cote-părți cu motivarea că apartamentul a trecut în proprietatea statului cu plată. 1.3. În drept În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. 2. Hotărârea primei instanțe 2.1.

Soluția Prin sentința civilă nr. 893 din 18 iunie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 7343 din 30 ianuarie 2007 emisă de Primăria municipiului București și a obligat la emiterea unei dispoziții de restituire în natură și a diferenței de ½ din imobilul situat în București, sector 6 precum și a terenului aferent. 2.2. Considerentele Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Astfel, prin Decizia nr. 2150 din 24 decembrie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București s-a trecut în proprietatea statului cota parte indiviză de Vi din apartament fără plată iar prin Decizia nr. 2151 din 24 decembrie 1979 a fost trecută în proprietatea statului și cealaltă cotă indiviză de ½, fără plată.

Din ansamblul actelor depuse la dosar nu rezultă că reclamanții ar fi primit această sumă de bani cu titlu de plată. Decretul nr. 223/1974 era un act normativ discriminatoriu și nedrept, el impunând obligația înstrăinării către stat a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care solicitau aprobarea pentru plecarea definitivă din țară. 3. Hotărârea instanței de apel 3.1. Soluția Prin decizia civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General. 3.2. Considerentele Instanța de apel a arătat că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca fiind preluate în mod abuziv și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Așa fiind, chiar și cota de ½ preluată de stat în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974 intră sub incidența Legii nr. 10/2001. În baza art. 7 alin. (1) din legea menționată de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. In consecință, just instanța a admis contestația și a constatat dreptul contestatorilor la restituirea în întregime a imobilului din litigiu. 4. Recursul 4.1. Motive Municipiul București, prin Primarul General, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: În accepțiunea Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, nu sunt considerate imobile preluate abuziv imobilele preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.

Nu fac parte din această categorie bunurile înstrăinate de proprietari ca urmare a unor dispoziții legale ce impuneau acest lucru. Față de dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 223/1974, care impuneau celor care formulau cerere de plecare definitivă din țară să înstrăineze către stat, cu plată, construcțiile și terenurile aferente pe care le dețineau în proprietate, nu poate fi vorba de o viciere a consimțământului, astfel încât preluarea nu poate fi considerată ca abuzivă. În temeiul dispozițiilor art. 1.4. din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, notificarea contestatorilor trebuie respinsă. 4.2. Analiza făcută de instanța de recurs Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin H.G.

nr. 498 din 18 aprilie 2003 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. în condițiile art. 1.4. lit. B) din Norme, cu privire la Decretul nr. 223/1974 urmează a se face distincția între: 1. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară; și 2. cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.

Pentru primul caz sunt posibile două situații: în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terță persoană, se va dispune restituirea în natură cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege; - în ipoteza în care locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Pentru cel de-al doilea caz stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.

In acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii. De vreme ce prin hotărârea de guvern enunțată s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincție asupra legalității preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Așadar, actul Guvernului adaugă la lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalității titlului statului. În aceste condiții, nedând eficiență prevederilor hotărârii de guvern, instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Ca atare, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.