ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3965 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, seția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.I.B. SRL BUCUREȘTI împotriva pârâtului MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primar General și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 554.750.000 lei reprezentând contravaloare sumă încasată necuvenit. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind dobânda. De asemenea, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor. Pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 22.862.200 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond și-a motivat soluția arătând, în esență, că reclamanta a fost prejudiciată întrucât, după cumpărarea spațiului aferent contractului de vânzare-cumpărare nr. 3365/1999, aceasta l-a pierdut prin revendicarea sa de către proprietar, pârâta fiind răspunzătoare pentru evicțiune, urmând a achita contravaloarea sumei pretinse de reclamantă, calculată proporțional cu suprafața deposedată. În privința dobânzii legale, instanța de fond a reținut că nu s-a probat. De asemenea, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție tot ca nedovedită, nici virarea cotei de 30 % din suma rezultată din vânzarea acestuia nefiind dovedită. Astfel s-ar fi invocat H.G. nr. 505/2005, iar vânzarea a avut loc în anul 1999. Prin decizia comercială nr. 234 din 8 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelurile formulate de reclamanta SC C.I.B.

SRL București și pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pe fond: A obligat pe pârât către reclamantă și la plata sumei de 79.043 RON reprezentând dobânda legală pe perioada 01 decembrie 1999 - 31 ianuarie 2005, plus 5.597 RON cheltuieli de judecată la fond și apel. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului MINISTERUL DE FINANȚE, ca nefondată. A admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI DE FINANȚE, formulată de MUNICIPIUL BUCUREȘTI și, în consecință: A obligat chematul în garanție față de pârâtă la plata sumei de 13.641,39 RON cotă 30 % și la 15.909,39 RON dobândă legală aferentă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat intimatul MINISTERUL DE FINANȚE către apelantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI la plata sumei de 1250 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: 1. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3365 din 30 noiembrie 1999 reclamanta a cumpărat de la pârâtă spațiul comercial situat în București, în suprafață utilă de 579,97 mp precum și cota indiviză din terenul aferent în suprafață de 51,44 mp contra sumei de 3.500.000.000 lei cu titlu de preț, care a fost achitată integral. Ulterior, reclamanta a fost deposedată de suprafața de 91,95 mp, suprafață revendicată de adevăratul proprietar potrivit sentinței civile nr. 10624 din 22 octombrie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Față de această împrejurare, reclamanta prin cererea introductivă de instanță a solicitat echivalentul bănesc pentru suprafața de care a fost deposedată cu dobânda legală aferentă. Instanța de fond a admis cererea reclamantei în parte respectiv pentru suma încasată necuvenit și a respins, ca neîntemeiată, cererea pentru dobândă pentru probe neconcludente. Criticile apelantei-reclamante față de materialul probator administrat în cauză apar nefondate. În concret, din coroborarea înscrisurilor cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că apelanta-reclamantă a achitat prețul aferent contractului precitat integral și la termenele convenite de părți inclusiv pentru suprafața utilă de care a fost deposedată.

De asemenea, probele relevă că apelanta-reclamantă a fost evacuată din suprafața utilă de care a fost deposedată, împrejurare față de care intimata-pârâtă ar fi trebuit să-i restituie contravaloarea aferentă acestei suprafețe dar, nu a înțeles să procedeze în mod voluntar la restituirea sumei respective, apelanta-reclamantă fiind nevoită să formuleze acțiunea din speța de față. Prin urmare, dobânda legală solicitată de apelanta-reclamantă este datorată de intimata-pârâtă. Cuantumul dobânzii legale a fost stabilit de expert la suma de 79.043 RON, metodologia de calcul fiind inserată la dosar. Părțile au formulat obiecțiuni în privința calculului dobânzii aferente sumei de restituit către apelanta-reclamantă.

2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerului de Finanțe apare nefondată întrucât, implicit probele relevă că pârâtul-intimat a chemat în garanție Ministerul de Finanțe, în calitate de reprezentant al spațiului și nu în nume personal. Cota de 30 % prevăzută de H.G. nr. 505/1998 a intrat în contul Ministerului de Finanțe, fapt confirmat de acesta prin concluziile scrise depuse la dosar ca reprezentant al Statului. Pe fond, criticil apelantului Municipiul București apar fondate în parte.

Apelantul-pârât este răspunzător pentru evicțiune, potrivit cap. V art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3365 din 30 noiembrie 1999, întrucât este cea care a procedat la vânzarea spațiului comercial situat în București, în condițiile garantării cumpărătorului împotriva „oricărei evicțiuni, totale sau parțiale, provenind din fapta proprie”, or, fapta proprie a apelantului-pârât constă în vânzarea unei suprafețe utile către apelanta-reclamantă la o dată la care știa că este de natură litigioasă.

Expertiza efectuată în cauză pe baza documentelor puse la dispoziție de către părți a lămurit cota de restituire exprimată procentual și valoric respectiv, 91,95 mp, cota 15,85 % rotunjit 16 %, ceea ce valoric înseamnă 55.475 RON (56000 RON rotunjit) și pe baza valorii cotei de restituire, s-a calculat dobânda legală pe perioada decembrie 1999 - ebruarie 2001, care însumează un total de 79.043 RON; prin urmare, criticile apelantului-pârât pe aceste aspecte nu au fundament legal. Expertiza judiciară efectuată în cauză a fost însușită de părți așa cum relevă materialul probator administrat și depus la dosar, iar probele între care și expertiza, confirmă virarea la bugetul de stat a cotei de 30 % din suma rezultată din vânzarea spațiului; pentru H.G.

nr. 505/1998, într-adevăr, din eroare s-a reținut data de 20 august 2005 în loc de 20 august 1998, instnța de fond nelămurind acet aspect în temeiul rolului activ. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primar și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR București prin D.G.F.P. a Municipiului București. Recurentul-pârât își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii introduse de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât susține astfel că, la data încheierii contractului, părțile cunoșteau că o parte din spațiu fusese retrocedat, voința intrinsecă de a contracta neputând fi decât că spațiul retrocedat nu face obiectul contractului, în caz contrar, aflându-ne cel mult în situația unei culpe comune a părților și nu în cazul unei evicțiuni, a cărei constatare nici nu a fost solicitată instanței, solicitându-se direct obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reclamanta întemeindu-și cererea pe răspunderea civilă delictuală și nu pe răspunderea contractuală; motivând hotărârile pronunțate pe răspunderea contractuală și reținând evicțiunea ca fapt ce a dat naștere prejudiciului, instanțele au depășit cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se pe ceva ce aceasta nu a cerut.

În ce privește prejudiciul pe care reclamanta consideră că l-a suferit, arată că despăgubirile au fost calculate pentru întreaga suprafață care a fost retrocedată și nu pentru suprafața suprapusă, astfel încât pentru stabilirea întinderii cuantumului despăgubirilor era necesară o expertiză tehnică judiciară, solicitată de părți de altfel, dar respinsă de către instanța de apel, deși nici din rapoartele de expertiză efectuate în dosarul nr. 4870/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 București nu a rezultat clar care este suprafața suprapusă, realizată din terenul vândut și terenul retrocedat, astfel încât acele rapoarte nu sunt relevante în cauza de față. În fine, susține că atât societatea, cât și expertul contabil au calculat prejudiciul suferit fără să facă diferența între parterul clădirii, subsolul acesteia și terenul aferent acestor suprafețe, care au valori de evaluare diferite.

Recurentul-chemat în garanție invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susține că chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, deoarece conform art. 3 din H.G. nr. 505/1998, sumele rezultate din vânzarea spațiilor comerciale, în cotă de 30 %, se fac venit la bugetul de stat și cota de 30 % din contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.B. SRL și P.M.B. fiind virată la bugetul de stat, rezultă că, în speță, calitatea de intimat-chemat în garanție (dacă este dovedită) nu o poate avea decât Statul Român.

Apreciază, drept urmare, că în cauză, nu există identitate între cel care este titularul obligației din raportul juridic de desdăunare, obligație corelativă dreptului intimatei-reclamante la obținerea despăgubirii și cel care a stat în judecată în calitate de chemat în garanție, or, instanța de apel a depășit cadrul procesual, admițând acțiunea în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR, în calitate de reprezentant al Statului Român, atâta timp cât statul nu a fost niciun moment parte în cauză. Având în vedere cele menționate, solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M.E.F, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Asupra recursurilor de față, Înalta Curte constată următoarele: Privind recursul pârâtului, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, se constată că, într-adevăr, se impunea ca instanța de apel să examineze, ca un prim aspect, dacă acțiunea reclamantei, prin care a solicitat restituirea unei sume încasate necuvenit, plus dobânda legală, cu motivarea că a fost prejudiciată, deoarece după cumpărarea spațiului, conform contractului nr. 335 din 30 noiembrie 1999, a fost evacuată parțial din suprafața utilă de care a fost deposedată, urmare a pierderii acesteia de către reclamantă prin revendicarea de către proprietar, se încadrează ca stare de fapt în situația corespunzătoare temeiului de drept invocat, art. 998 – art. 999 C. civ.

și dispozițiile H.G. nr. 505/1998 și dacă pronunțându-se pe răspunderea contractuală, atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu depășesc cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin acțiune în baza temeiurilor de drept invocate, acordând ceea ce nu s-a cerut. Drept urmare, reținându-se că în speță este necesară stabilirea exactă a situației de fapt în scopul aplicării corecte a legii, respectiv a suportului faptic necesar pentru a putea aprecia judicios asupra incidenței sau non incidenței dispozițiilor legale invocate, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc.

civ., urmează a se admite recursul pârâtului, a se casa hotărârea recurată și a se trimite cauza spre rejudecare pentru motivul reținut ocazie cu care instanța de apel, în ordinea procesuală firească pe care o implică corecta soluționare a cauzei, va avea în vedere (dacă va fi cazul) și critica recurentei referitoare la întinderea cuantumului despăgubirilor, dispunând efectuarea unei expertize tehnice, pentru determinarea clară a suprafețelor, ce formează obiectul litigiului, din care să rezulte despre ce suprafață este vorba în realitate, precum și refacerea expertizei contabile pentru recalcularea prejudiciului, prin luarea în considerare a valorilor de evaluare diferite,între parterul clădirii, subsolul acesteia și terenul aferent acestor suprafețe.

În ceea ce privește recursul chematului în garanție, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, urmare admiterii recursului pârâtului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la curtea de apel, va fi admis și acest recurs, iar instanța de apel va examina și critica pe care acesta o conține, având-o în vedere și examinând-o odată cu soluționarea cauzei, în rejudecare. Astfel fiind, pentru aceste considerente, vor fi admise ambele recursuri, se va casa decizia curții de apel și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR BUCUREȘTI prin D.G.F.P. BUCUREȘTI. Casează decizia comercială nr. 234 din 8 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.