ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 853/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la data de 11 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului București,

reclamanții B.I. și B.I.A. au chemat în judecată pârâtul Municipiul București

prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligat să emită o decizie sau dispoziție prin care să soluționeze notificarea

acestora cu nr. 779 din 19 iunie 2001, sub sancțiunea plății de daune

cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că prin notificarea formulată au solicitat pârâtului să

le restituie în natură terenul în suprafață de 14.218 mp situat

în București, sector 4, în zona numită „Lacul

Văcărești". Deși au trecut aproape cinci

ani de la data depunerii

notificării, abia în aprilie 2006, pârâtul le-a comunicat să-și completeze

dosarul cu unele acte, pe care le-au și depus, însă nu au primit încă un

răspuns la notificare.

Prin sentința civilă

nr. 31 din 11 ianuarie 2007, s-a admis acțiunea reclamanților, pârâtul a fost

obligat să emită o dispoziție (decizie) motivată prin care să răspundă la

notificarea formulată de reclamanți.

Prin aceeași hotărâre

pârâtul a fost obligat la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, începând cu

data rămânerii definitive a acestei hotărâri până la data executării efective a

obligației, cu titlu de daune cominatorii.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că persoana notificată nu a respectat

dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, nesoluționând

notificarea.

Cu privire la capătul

de cerere privind acordarea de daune cominatorii s-a reținut că acestea

reprezintă o sancțiune pecuniară, cu efect de constrângere a debitorului care

persistă în neexecutarea obligației și silirea lui la plată. S-a mai reținut că

prin decizia

XX

din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că prin reglementarea dată în

cuprinsul art. 580

3

C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea

acordării daunelor cominatorii ci dimpotrivă pe lângă menținerea acestui instrument

de constrângere s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a

debitorului să-și îndeplinească obligația care îi revine.

Împotriva

hotărârii pronunțate de prima instanță pârâtul Municipiul București

prin primarul general a declarat apel criticând

soluția pentru nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de apel a susținut că au fost greșit interpretate dispozițiile art.

21-23 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu au arătat care

este data depunerii ultimului act, că termenul de

60 de zile este unul de recomandare

iar emiterea deciziei (dispoziției)

apare ca prematură.

Cu privire la

acordarea daunelor cominatorii s-a susținut că acestea sunt inadmisibile,

putând fi acordate doar daune-interese.

Prin decizia nr. 262

A din 30 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtul Municipiul București prin primarul general.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la

prematuritatea acțiunii s-a arătat că Secțiile Unite ale înaltei Curți de

Casație și Justiție prin decizia nr. IX/2005 s-a pronunțat în sensul că absența

răspunsului unității deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a

imobilului, care trebuie cenzurat tot în cadrul procedurii speciale prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Astfel, termenul de

60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este de

recomandare, ci este un termen imperativ. Lipsa sancțiunii pentru nerespectarea

acestui termen , nu-i permite unității deținătoare , dreptul de a soluționa

notificarea într-un termen stabilit unilateral și fără control judiciar.

Cu privire la

inadmisibilitatea acordării daunelor cominatorii s-a reținut că Înalta Curte de

Casație și Justiție constituită în Secții Unite, prin recursul în interesul

legii s-a pronunțat asupra admisibilității acestora distinct de dispozițiile

art. 580 C. proc. civ. și că potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

dezlegarea dată problemelor de drept, în recursul în interesul legii sunt

obligatorii pentru instanță.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel, pârâtul Municipiul

București prin primarul general a declarat recurs, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

acestuia, recurentul a susținut că în mod greșit a fost obligat să răspundă la

notificare, deoarece termenul de 60 de zile poate avea două date de referință

și anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor

doveditoare.

S-a mai susținut că

obligarea la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, deoarece când

debitorul nu execută obligația asumată, acesta este

obligat la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat creditorului și nu la

plata daunelor

cominatorii.

Recursul va fi admis

doar în ceea ce privește critica referitoare la greșita obligare la plata

daunelor cominatorii.

Astfel, prin Decizia

nr.

XX

din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție constituită în Secții Unite s-a constatat că prin

reglementarea dată în cuprinsul art. 580 C. proc.

civ. nu s-a înlăturat posibilitatea

recurgerii la instituția daunelor

cominatorii pentru silirea debitorului să-și îndeplinească obligația de a face

sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menționarea acestui instrument de

constrângere, s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a

debitorului să își îndeplinească obligația asumată.

Ulterior însă, s-au

modificat dispozițiile cuprinse în art. 580

3

C. proc. civ. în sensul

că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot

acorda daune cominatorii.

Drept urmare, daunele

cominatorii nu mai pot fi acordate.

În aceste condiții,

în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis și se va

modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât și pe

fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea

pronunțată în primă instanță, în sensul

că se va respinge cererea de

obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Celelalte mențiuni

ale hotărârii de fond vor fi menținute iar critica cu privire la greșita

obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamanților se privește ca

nefondată.

Termenul de 60 de

zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la

înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după

caz, conform dispozițiilor cuprinse în acest text legal.

Acest termen este

unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptățite și nu în favoarea

unității deținătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi calculat cu două

date de referință.

Față de cele

menționate, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe

de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamanți,

dispozițiile art. 22 și 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 262/A din 30

aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat

împotriva sentinței civile nr. 31 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Schimbă în parte sentința în sensul

că respinge cererea de obligare la plata daunelor cominatorii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2008.