ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 853/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 11 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.I. și B.I.A. au chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să emită o decizie sau dispoziție prin care să soluționeze notificarea acestora cu nr. 779 din 19 iunie 2001, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin notificarea formulată au solicitat pârâtului să le restituie în natură terenul în suprafață de 14.218 mp situat în București, sector 4, în zona numită „Lacul Văcărești". Deși au trecut aproape cinci ani de la data depunerii notificării, abia în aprilie 2006, pârâtul le-a comunicat să-și completeze dosarul cu unele acte, pe care le-au și depus, însă nu au primit încă un răspuns la notificare.

Prin sentința civilă nr. 31 din 11 ianuarie 2007, s-a admis acțiunea reclamanților, pârâtul a fost obligat să emită o dispoziție (decizie) motivată prin care să răspundă la notificarea formulată de reclamanți. Prin aceeași hotărâre pârâtul a fost obligat la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri până la data executării efective a obligației, cu titlu de daune cominatorii. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că persoana notificată nu a respectat dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, nesoluționând notificarea. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii s-a reținut că acestea reprezintă o sancțiune pecuniară, cu efect de constrângere a debitorului care persistă în neexecutarea obligației și silirea lui la plată.

S-a mai reținut că prin decizia XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 580 3 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea acordării daunelor cominatorii ci dimpotrivă pe lângă menținerea acestui instrument de constrângere s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să-și îndeplinească obligația care îi revine. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță pârâtul Municipiul București prin primarul general a declarat apel criticând soluția pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de apel a susținut că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului act, că termenul de 60 de zile este unul de recomandare iar emiterea deciziei (dispoziției) apare ca prematură.

Cu privire la acordarea daunelor cominatorii s-a susținut că acestea sunt inadmisibile, putând fi acordate doar daune-interese. Prin decizia nr. 262 A din 30 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la prematuritatea acțiunii s-a arătat că Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. IX/2005 s-a pronunțat în sensul că absența răspunsului unității deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat tot în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este de recomandare, ci este un termen imperativ. Lipsa sancțiunii pentru nerespectarea acestui termen , nu-i permite unității deținătoare , dreptul de a soluționa notificarea într-un termen stabilit unilateral și fără control judiciar. Cu privire la inadmisibilitatea acordării daunelor cominatorii s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, prin recursul în interesul legii s-a pronunțat asupra admisibilității acestora distinct de dispozițiile art. 580 C. proc. civ. și că potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept, în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanță.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, pârâtul Municipiul București prin primarul general a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea acestuia, recurentul a susținut că în mod greșit a fost obligat să răspundă la notificare, deoarece termenul de 60 de zile poate avea două date de referință și anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. S-a mai susținut că obligarea la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, deoarece când debitorul nu execută obligația asumată, acesta este obligat la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat creditorului și nu la plata daunelor cominatorii. Recursul va fi admis doar în ceea ce privește critica referitoare la greșita obligare la plata daunelor cominatorii.

Astfel, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite s-a constatat că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 580 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să-și îndeplinească obligația de a face sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menționarea acestui instrument de constrângere, s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată. Ulterior însă, s-au modificat dispozițiile cuprinse în art. 580 3 C. proc. civ. în sensul că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Drept urmare, daunele cominatorii nu mai pot fi acordate. În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis și se va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât și pe fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea pronunțată în primă instanță, în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii. Celelalte mențiuni ale hotărârii de fond vor fi menținute iar critica cu privire la greșita obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamanților se privește ca nefondată. Termenul de 60 de zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după caz, conform dispozițiilor cuprinse în acest text legal.

Acest termen este unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptățite și nu în favoarea unității deținătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi calculat cu două date de referință. Față de cele menționate, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamanți, dispozițiile art. 22 și 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 262/A din 30 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 31 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea de obligare la plata daunelor cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.