ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7343/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 34 din 11 ianuarie

2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea

formulată de D.D.V., dispunându-se obligarea municipiului București prin primar

general de a răspunde la notificarea nr. 783 din 6 iulie 2001, prin emiterea

unei dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire prin echivalent a

imobilului situat în București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că pârâtul nu a solicitat notificarea depusă în termenul legal,

nesocotind astfel prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 103 din 20

aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția civilă.

A fost avut în vedere de asemenea

caracterul imperativ al termenului de 60 de zile, în care unitatea deținătoare

avea obligația să se pronunțe asupra notificării prin decizie sau dispoziție

motivată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a

declarat recursul de față solicitând modificarea soluției în sensul respingerii

cererii, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr.

10/2001 este un termen de recomandare, care are două date de referință, data

depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare. Întrucât

reclamanta nu a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, obligația de a

răspunde la notificare este prematură.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 25 din Legea nr.

10/2001 republicată în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările

survenite până la această dată, (fost art. 23) în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură.

Din redactarea textului, care

instituie obligația unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării în

termenul menționat, rezultă caracterul imperativ al acestui termen. Este

adevărat că obligația de soluționare a notificării în termen are două date de

referință și anume data depunerii notificării sau a actelor doveditoare.

În speță, notificarea a fost

însoțită de toate actele doveditoare, iar pârâtul nu a comunicat celui în cauză

că documentația depusă este insuficientă, astfel că nu a operat prorogarea

termenului în favoarea unității deținătoare pentru îndeplinirea obligației de

rezolvare a solicitării.

De aceea în mod corect s-a reținut

prin soluția recurată că lipsa de răspuns a pârâtului constituie o nerezolvare

culpabilă a cererii, astfel că s-a dispus îndeplinirea obligației legale, de a

emite o dispoziție motivată în rezolvarea notificării.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul

municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 103A din 20

aprilie 2007 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.