ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Judecătoriei Bacău, la data de 12 mai 2005, înregistrată la nr. 5579,

reclamanții C.N.T. și C.T.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA

Bacău, ca aceasta să fie obligată să le plătească suma de 68.711.250 lei, cu

titlu de dividende, cuvenite pentru cele 9125 acțiuni pe ultimii 3 ani și să

dispună ieșirea lor din calitatea de acționari ai societății printr-un partaj

în natură, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 18 iulie

2005, Judecătoria Bacău a disjuns capătul de cerere privind calitatea de

acționari a reclamanților de capătul de cerere privind pretențiile și, în baza art.

158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a celui de al doilea

capăt de cerere, privind ieșirea din indiviziune, în favoarea secției comerciale

a Tribunalului Bacău, care, prin sentința civilă nr. 417, pronunțată la 7

decembrie 2005, în dosarul nr. 5490/2005 a respins, ca neîntemeiat, acest capăt

de cerere, cu motivarea că Legea nr. 31/1990, republicată nu reglementează „ieșirea

din indiviziune” și că persoanele care vor să renunțe la calitatea de acționari

au posibilitatea de a-și vinde acțiunile.

Secția comercială și de

contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 286

pronunțată la data de 4 aprilie 2006, în dosarul nr. 671/2006, a admis recursul

formulat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului pe care a casat-o cu

trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond avea

obligația de a pune în dezbaterea părților și de a stabili dacă temeiul juridic

real al acțiunii este dat de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

În rejudecare, instanța de

fond a pus în discuția părților aplicarea dispozițiilor art. 5 și 134 din Legea

nr. 31/1990, iar reclamanții au declarat că nu s-au retras din societate fiind

și în prezent acționari ai societății pârâte, care nu și-a schimbat obiectul

principal de activitate, nu și-a mutat sediul și nu și-a modificat forma de

organizare, astfel că, față de aceste declarații, față de obiectul acțiunii și

de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, a invocat, din oficiu, excepția

inadmisibilității acțiunii, pe care a admis-o, cu consecința respingerii

acesteia prin sentința civilă nr. 730 pronunțată, la data de 12 iulie 2006, în

dosarul nr. 1933/2006.

Apelul declarat de

reclamanți împotriva acestei din urmă hotărâri a tribunalului a fost respins,

ca nefondat, prin decizia nr. 132 pronunțată, la data de 23 noiembrie 2006, în

dosarul nr. 1214/2006, de secția comercială și de contencios administrativ a

Curții de Apel Bacău.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că apelanții reclamanți au posibilitatea să

vândă acțiunile în cadrul societății, iar cererea lor de ieșire din indiviziune

excede dispozițiilor Legii

nr. 31/1990, care se aplică în speță, apreciind că

recurenții nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 134 din această

lege, care se referă la acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de

adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului de activitate, la mutarea

sediului sau la forma societății, având dreptul să se retragă din societate și

de a obține contravaloarea acțiunilor și a înlăturat invocarea de către

apelanți a prevederilor art. 480 și 481 C. civ. și a art. 41 din Constituție, motivat

de faptul că în litigiul de față se aplică prevederile legii speciale.

Împotriva menționatei

decizii au formulat recurs apelanții reclamanți fără a indica temeiul de drept

al cererii lor.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că instanța de apel nu a analizat probele și textele de lege

prezentate și nu a depus diligențele prevăzute de art. 129 și 130 în aflarea

adevărului, critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi

încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții

neprecizând relevanța afirmațiilor și susținerilor vizând fondul cauzei, față

de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1546

pronunțată, la data de 26 aprilie

2007, în dosarul nr. 1214/32/2006, a respins recursul declarat de apelanții

reclamanți împotriva deciziei instanței de apel și a obligat recurenții să

plătească intimatei suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Investită cu soluționarea

contestației în anularea deciziei pronunțate în recurs, aceeași instanță, prin

decizia nr. 3655 pronunțată, la data de 14 noiembrie 2005, în dosarul nr. 4550/1/2007,

a admis această cerere, a anulat menționata decizie și a fixat termen pentru

judecarea recursului, reținând ca fiind îndeplinite condițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1, întrucât, pentru termenul la care s-a soluționat recursul, recurenții

nu au fost citați la adresele pe care le-au indicat în mod distinct.

Rejudecând recursul, Înalta

Curte constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, căruia se circumscriu

parte din criticile recurenților, nu-și găsește incidența în speță.

Astfel, contrar celor

susținute de recurenți, instanța de apel a analizat toate prevederile legale invocate

în raport cu obiectul cererii deduse judecății concluzionând, cu justețe, că

acesta excede prevederilor legii speciale, iar critica nepronunțării asupra

probelor administrate nu mai poate fi valorificată în această cale de atac,

față de noua reglementare a art. 304, în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate.

Este de observat că

recurenții nu au evidențiat aspecte concrete privind neexercitarea rolului

activ, prevăzut de art. 129 și 130 de către instanța de apel în aflarea

adevărului, iar prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în actuala

reglementare, nu pot constitui temeiul substituirii instanței în poziția

procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia, întrucât

menționatul principiu nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale

arbitrare a părților.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va

obliga recurenții, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de

judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, reprezentând

onorariu avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.N.T. și C.T.C., împotriva deciziei nr. 132 din 23 noiembrie 2006, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.

Obligă recurenții să

plătească intimatei SC C. SA Bacău suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi

6

februarie 2008.