ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

16 iunie 2006, reclamanții B.F. și R.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia să înainteze dosarul unui

evaluator autorizat care să procedeze la stabilirea valorii de circulație a

imobilului identificat în C.F. și să emită în favoarea reclamanților o decizie

reprezentând titlul de despăgubiri în echivalentul pentru același imobil.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, prin dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca

din 19 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent în

condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 și s-a dispus trimiterea

dosarului către C.C.S.D.

Reclamanții consideră că

pârâta refuză soluționarea cererii, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004 și că nu poate fi admisă apărarea că

Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut nici un termen în care să fie soluționate dosarele

de despăgubiri, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care autoritatea

publică are puterea discreționară de a amâna sine die rezolvarea acestora pe

motiv că sunt foarte multe.

Se mai arată că, în ipoteza

în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen special de soluționare a

dosarelor de acordare a despăgubirilor devine aplicabil termenul de 30 de zile

prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 393

din 9 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3206/33/2006, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea, a obligat pârâta să procedeze la analizarea dosarului privind

dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca conținând propunere de acordare

de despăgubiri reclamanților din 19 ianuarie 2006 și să conțină procedura

instituită de titlul III al Legii nr. 247/2005, până la finalizarea ei, a

obligat pârâta la 500 lei noi cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut că, Legea nr. 247/2005 este completată de Legea nr. 554/2004,

termenul legal de soluționare al cererii fiind cel de 30 de zile de la

înregistrarea acesteia dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Instanța de fond a înlăturat

apărarea pârâtei referitoare la numărul mare de dosare și a constatat că

decizia nr. 2/2006, prin care s-a stabilit că ordinea de soluționare a

dosarelor este aleatorie, adaugă la lege, singura trimitere la modalitatea de

folosire a acestei metode, în lege, referindu-se la desemnarea evaluatorilor.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul apreciază că

instanța de fond a reținut în mod greșit că procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 247/2005 titlul VII nu a fost inițiată în ceea ce privește dosarul

aferent dispoziției nr. 195/2006.

În cadrul acestei proceduri

au fost parcurse etapele transmiterii și înregistrării dosarelor, precum și

etapa analizării dosarelor, urmând etapa evaluării.

Se mai consideră că instanța

de fond a reținut în mod greșit că decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., prin care a

fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea

despăgubirilor se adaugă la lege, fiind contrată acesteia și nu își găsește

aplicabilitate în cauză.

Legiuitorul, neprevăzând un

termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative

prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de

soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D.

În acest context, decizia nr.

2/2006 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor este aleatorie, în

aceeași modalitate fiind stabilit și evaluatorul.

Termenul de emitere a

deciziei conținând titlul de despăgubire nu poate fi asimilat termenului de 30

de zile prevăzut în Legea nr. 554/2004, întrucât procedura prevăzută de titlul

VII include mai multe etape, ce depășesc termenul de 30 de zile, având în

vedere numărul mare de dosare ce trebuie soluționate.

Nefiind stabilit un termen

de soluționare, decizia conținând titlul de despăgubiri se va emite parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Recursul nu este fondat.

Titlul VII Capitolul V din

Legea nr. 247/2005 intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor” prevede etapele și termenele de soluționare a notificărilor

pentru care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

Mai întâi, într-un termen de

60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile/ordinele

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului comisiei centrale.

Într-un termen de 30 de zile

de la data intrării în vigoare a legii, vor fi predate și notificările care nu

au fost soluționate.

Urmează etapa analizării

dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură, etapa centralizării dosarelor și etapa evaluării de către un

evaluator care va stabili cuantumul despăgubirilor.

În baza raportului de

evaluare comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Art. 19 din titlul VII

prevede că deciziile adoptate de către comisia centrală pot fi atacate cu

contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin dispoziția primarului

municipiului Cluj-Napoca din 16 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent dosarul notificării împreună cu dispoziția

trimițându-se recurentului-pârât C.C.S.D.

La 1 mai 2006, reclamanții

au formulat o cerere către comisie solicitând a se evalua terenul și a se emite

decizia.

S-a refuzat soluționarea

cererii, motivându-se că legea nu prevede un termen e emitere a deciziei, iar acest

termen nu poate fi cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, deoarece comisia

nu se investește la cererea părții, ci în virtutea declanșării procedurii de

acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Mai mult decât atât,

datorită emiterii deciziei nr. 2/2006, ordinea în care sunt soluționate

dosarele este aleatorie, astfel încât reclamanții nu pot justifica soluționarea

dosarului lor decât în momentul în care este ales de sistemul aleatoriu.

Din cele menționate în

motivele de recurs, rezultă în dosarul reclamanților a fost înaintat comisiei,

a fot înregistrat în baza de date și a fost analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură de către secretariatul comisiei centrale.

Urmează etapele evaluării și

emiterii deciziei.

Din actele dosarului reiese

că etapele înregistrării și analizării au durat din luna februarie 2006 și cel

puțin până la data formulării plângerii prealabile - mai 2007, deoarece

recurenta nu a precizat data la care dosarul a fost analizat de secretariatul comisiei

centrale.

Problema de drept ce se cere

a fi rezolvată este aceea dacă recurenta are obligația să rezolve cererea în

termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 dacă se aplică un alt

termen sau dacă nu este impus nici un termen pentru soluționarea cererii.

În speță, este vorba despre

o cerere, o notificare adresată inițial unei autorități publice, Primarul și

ulterior, datorită modificării legii, unei alte autorități publice.

Această ultimă autoritate se

apără spunând că legea nu prevede nici un termen de soluționare a cererii, că

în prezent reclamanții trebuiau să aștepte să fie selectați de sistemul

aleatoriu și că datorită numărului mare de dosare este imposibilă rezolvarea în

30 de zile.

În ceea ce privește

aplicarea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, instanța de

recurs consideră că acesta nu poate fi reținut în speță.

Termenul sus-menționat nu

poate fi reținut datorită complexității cauzei și a faptului că nu se prevede

un termen expres, dar acesta este inevitabil mai lung de 30 de zile, în caz

contrar, autoritatea obligată ar fi supusă la termene ce nu pot fi respectate

în nici o privință.

Desigur, în speță este vorba

despre o lacună a legii, iar instanța este obligată să se raporteze la ceea ce

este denumit în C.A.D.O. la art. 6, termen rezonabil.

Aceasta întrucât, în

litigiile de drept administrativ în calculul acestui termen intră și perioada

de timp în care cererea a fost în procedura administrativă.

Decizia nr. 2/2006 invocată

de către recurentă prin care evaluarea dosarelor are la bază un sistem aleatoriu,

prelungește nejustificat termenul de soluționare a cererii.

Instanța de fond a procedat

corect când a înlăturat această apărare.

Recurenta nu a prezentat

nici o evidență și nici o justificare a refuzului de soluționare a dosarului,

începând cu februarie 2006 și până în prezent.

Numărul mare de dosare nu

reprezintă o justificare în calcularea unui termen rezonabil de rezolvare a

cererii, deoarece rezultă că nu s-au luat măsurile necesare pentru aceasta.

Parcurgerea unei proceduri

administrative nu poate fi fără termen, deoarece cetățeanul are dreptul să

cunoască termenul în care i se rezolvă cererea, în sens contrar ar fi victima

unui abuz de drept.

Înlocuind parțial motivarea

sentinței de fond, Înalta Curte va păstra soluția pronunțată și constatând

neîndeplinite motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, ținând seama de prevederile art. 20

din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Guvernul României – C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 393

din 9 octombrie 2006 pronunțată de Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3206/33/2006 în

contradictoriu cu B.F. și R.E.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2007.