ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 iunie 2006, reclamanții B.F. și R.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia să înainteze dosarul unui evaluator autorizat care să procedeze la stabilirea valorii de circulație a imobilului identificat în C.F. și să emită în favoarea reclamanților o decizie reprezentând titlul de despăgubiri în echivalentul pentru același imobil. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca din 19 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 și s-a dispus trimiterea dosarului către C.C.S.D.

Reclamanții consideră că pârâta refuză soluționarea cererii, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004 și că nu poate fi admisă apărarea că Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut nici un termen în care să fie soluționate dosarele de despăgubiri, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care autoritatea publică are puterea discreționară de a amâna sine die rezolvarea acestora pe motiv că sunt foarte multe. Se mai arată că, în ipoteza în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen special de soluționare a dosarelor de acordare a despăgubirilor devine aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 393 din 9 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3206/33/2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să procedeze la analizarea dosarului privind dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca conținând propunere de acordare de despăgubiri reclamanților din 19 ianuarie 2006 și să conțină procedura instituită de titlul III al Legii nr. 247/2005, până la finalizarea ei, a obligat pârâta la 500 lei noi cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că, Legea nr. 247/2005 este completată de Legea nr. 554/2004, termenul legal de soluționare al cererii fiind cel de 30 de zile de la înregistrarea acesteia dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la numărul mare de dosare și a constatat că decizia nr. 2/2006, prin care s-a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor este aleatorie, adaugă la lege, singura trimitere la modalitatea de folosire a acestei metode, în lege, referindu-se la desemnarea evaluatorilor. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 titlul VII nu a fost inițiată în ceea ce privește dosarul aferent dispoziției nr. 195/2006. În cadrul acestei proceduri au fost parcurse etapele transmiterii și înregistrării dosarelor, precum și etapa analizării dosarelor, urmând etapa evaluării.

Se mai consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., prin care a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor se adaugă la lege, fiind contrată acesteia și nu își găsește aplicabilitate în cauză. Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D. În acest context, decizia nr. 2/2006 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor este aleatorie, în aceeași modalitate fiind stabilit și evaluatorul. Termenul de emitere a deciziei conținând titlul de despăgubire nu poate fi asimilat termenului de 30 de zile prevăzut în Legea nr. 554/2004, întrucât procedura prevăzută de titlul VII include mai multe etape, ce depășesc termenul de 30 de zile, având în vedere numărul mare de dosare ce trebuie soluționate.

Nefiind stabilit un termen de soluționare, decizia conținând titlul de despăgubiri se va emite parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005. Recursul nu este fondat. Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005 intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” prevede etapele și termenele de soluționare a notificărilor pentru care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire. Mai întâi, într-un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile/ordinele se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului comisiei centrale. Într-un termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, vor fi predate și notificările care nu au fost soluționate.

Urmează etapa analizării dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, etapa centralizării dosarelor și etapa evaluării de către un evaluator care va stabili cuantumul despăgubirilor. În baza raportului de evaluare comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Art. 19 din titlul VII prevede că deciziile adoptate de către comisia centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin dispoziția primarului municipiului Cluj-Napoca din 16 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent dosarul notificării împreună cu dispoziția trimițându-se recurentului-pârât C.C.S.D.

La 1 mai 2006, reclamanții au formulat o cerere către comisie solicitând a se evalua terenul și a se emite decizia. S-a refuzat soluționarea cererii, motivându-se că legea nu prevede un termen e emitere a deciziei, iar acest termen nu poate fi cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, deoarece comisia nu se investește la cererea părții, ci în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Mai mult decât atât, datorită emiterii deciziei nr. 2/2006, ordinea în care sunt soluționate dosarele este aleatorie, astfel încât reclamanții nu pot justifica soluționarea dosarului lor decât în momentul în care este ales de sistemul aleatoriu.

Din cele menționate în motivele de recurs, rezultă în dosarul reclamanților a fost înaintat comisiei, a fot înregistrat în baza de date și a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură de către secretariatul comisiei centrale. Urmează etapele evaluării și emiterii deciziei. Din actele dosarului reiese că etapele înregistrării și analizării au durat din luna februarie 2006 și cel puțin până la data formulării plângerii prealabile - mai 2007, deoarece recurenta nu a precizat data la care dosarul a fost analizat de secretariatul comisiei centrale. Problema de drept ce se cere a fi rezolvată este aceea dacă recurenta are obligația să rezolve cererea în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 dacă se aplică un alt termen sau dacă nu este impus nici un termen pentru soluționarea cererii.

În speță, este vorba despre o cerere, o notificare adresată inițial unei autorități publice, Primarul și ulterior, datorită modificării legii, unei alte autorități publice. Această ultimă autoritate se apără spunând că legea nu prevede nici un termen de soluționare a cererii, că în prezent reclamanții trebuiau să aștepte să fie selectați de sistemul aleatoriu și că datorită numărului mare de dosare este imposibilă rezolvarea în 30 de zile. În ceea ce privește aplicarea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, instanța de recurs consideră că acesta nu poate fi reținut în speță. Termenul sus-menționat nu poate fi reținut datorită complexității cauzei și a faptului că nu se prevede un termen expres, dar acesta este inevitabil mai lung de 30 de zile, în caz contrar, autoritatea obligată ar fi supusă la termene ce nu pot fi respectate în nici o privință.

Desigur, în speță este vorba despre o lacună a legii, iar instanța este obligată să se raporteze la ceea ce este denumit în C.A.D.O. la art. 6, termen rezonabil. Aceasta întrucât, în litigiile de drept administrativ în calculul acestui termen intră și perioada de timp în care cererea a fost în procedura administrativă. Decizia nr. 2/2006 invocată de către recurentă prin care evaluarea dosarelor are la bază un sistem aleatoriu, prelungește nejustificat termenul de soluționare a cererii. Instanța de fond a procedat corect când a înlăturat această apărare. Recurenta nu a prezentat nici o evidență și nici o justificare a refuzului de soluționare a dosarului, începând cu februarie 2006 și până în prezent.

Numărul mare de dosare nu reprezintă o justificare în calcularea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, deoarece rezultă că nu s-au luat măsurile necesare pentru aceasta. Parcurgerea unei proceduri administrative nu poate fi fără termen, deoarece cetățeanul are dreptul să cunoască termenul în care i se rezolvă cererea, în sens contrar ar fi victima unui abuz de drept. Înlocuind parțial motivarea sentinței de fond, Înalta Curte va păstra soluția pronunțată și constatând neîndeplinite motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, ținând seama de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Guvernul României – C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 393 din 9 octombrie 2006 pronunțată de Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3206/33/2006 în contradictoriu cu B.F. și R.E. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2007.