ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 mai 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a format obiectul Dosarului nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005), reclamantul B.C.M. a chemat în judecată M.E.C. (în prezent M.E.C.T. ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administrației publice centrale stabilite prin O.U.G. nr. 24/2007) și USAMV, solicitând: - anularea Hotărârii Consiliul F.M.V. prin care domnul C.M.D.

a fost declarat câștigător al concursului desfășurat pentru ocuparea postului didactic conferențiar - poziția 22 la Catedra de științe clinice; - constatarea faptului că, în vederea ocupării postului respectiv, îndeplinește condițiile prevăzute de lege și criteriile generale și specifice de evaluare prevăzute de Sistemul de evaluare pentru ocuparea posturilor și acordarea titlurilor de conferențiar universitar și Criteriile de evaluare pentru acordarea titlurilor de conferențiar universitar și de profesor universitar stabilite de C.N.A.T.D.C.U.; - obligarea Senatului USAMV să îi valideze acordarea titlului de conferențiar universitar; - obligarea C.N.A.T.D.C.U. să îi confirme acordarea titlului de conferențiar universitar; - obligarea M.E.C.

să emită ordinul prin care să-i fie acordat titlul de conferențiar universitar; - obligarea U.S.A.M.V. la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariul de conferențiar universitar și cel plătit în prezent, cu începere de la data desfășurării concursului pentru ocuparea postului de conferențiar universitar în litigiu; - obligarea U.S.A.M.V. la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 ROL. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că are o vechime de 14 ani în învățământul superior, este șef de lucrări în cadrul U.S.A.M.V. – F.M.V.C.P.M. și, în 1999, a obținut la titlul de doctor în medicină veterinară. B.C.M. arată că a desfășurat o bogată activitate publicistică: 11 lucrări la categoria tratate, monografii și manuale publicate la edituri consacrate și circa 100 lucrări publicate în reviste de prestigiu, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune.

Reclamantul arată că îndeplinește condițiile prevăzute de normele în vigoare și întrunește criteriile minime pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, constând în: 61 articole în reviste de circulație internațională, față de minimul cerut - 5 asemenea articole; 31 articole în reviste de specialitate din țară, față de minimul cerut - 23 asemenea articole; 24 articole în volume ale unor manifestări științifice internaționale, fată de minimul cerut - 5 asemenea articole; 67 articole în volume ale unor manifestări științifice naționale, față de minimul cerut - 7 asemenea articole; 5 monografii/ tratate de specialitate publicate în țară, față de minimul cerut - o asemenea lucrare; 4 manuale de specialitate pentru învățământul superior, față de minimul cerut - o asemenea lucrare; 5 manuale de specialitate tip litografie, față de minimul cerut - o asemenea lucrare.

Față de aspectele arătate, reclamantul susține că din motive subiective și în totală contradicție cu criteriile legale arătate, Senatul U.S.A.M.V. a validat hotărârea Consiliului F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câștigător al concursului pentru ocuparea postului didactic de conferențiar - poziția 22 la Catedra de științe clinice. Mai arată reclamantul că a formulat contestații atât la U.S.A.M.V. cât și la M.E.C., însă răspunsurile primite au fost nesatisfăcătoare. În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale Legii contenciosului administrativ, nr. 554/25004. Prin întâmpinare, pârâta U.S.A.M.V.

a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că actul contestat de reclamant este legal și temeinic, având în vedere Raportul sinteză al Comisiei de concurs și faptul că, potrivit art. 61 din Legea nr. 128/1997 (în forma în vigoare la data desfășurării concursului), pentru desemnarea câștigătorului concursului pentru ocuparea postului de conferențiar universitar esențială este evaluarea realizată de Comisia de concurs, întrucât controlul ulterior realizat de Consiliul facultății, Senatul universității și C.N.A.T.D.C.U. vizează exclusiv respectarea criteriilor și procedurii de concurs. Mai arată pârâta U.S.A.M.V. că reclamantul a solicitat M.E.C. reanalizarea dosarelor de concurs, astfel că, în afara procedurilor reglementate de lege, Senatul universității, pentru a înlătura orice fel de dubiu, a format o nouă Comisie de concurs, a cărei componență a fost aprobată în unanimitate de Consiliul facultății, din care face parte și B.C.M.

Noua Comisie a reluat întreaga procedură de concurs, iar prin Raportul de sinteză din 5 mai 2005 a confirmat concluziile primei Comisii de concurs, menținând, cu 5 voturi pentru, drept câștigător al concursului pe domnul C.M.D. Acest ultim raport de sinteză a fost aprobat în ședința din 7 mai 2005 a Consiliul facultății, la care a participat și B.C.M., iar hotărârea adoptată în acest sens a fost validată de Senatul universității. La termenul din 7 iunie 2005, Curtea de Apel a dispus citarea, în calitate de pârât, a câștigătorului concursului pentru ocuparea postului de conferențiar – C.M.D. Prin întâmpinare, pârâtul C.M.D. a invocat excepția nelegalei sale introduceri în cauză, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulate de B.C.M.

Prin încheierea pronunțată la data de 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtul C.M.D. Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2006 pe rolul aceleiași Instanțe, care a format obiectul Dosarului nr. 5542/2/2006, B.C.M. a chemat în judecată pe pârâții M.E.C., U.S.A.M.V. și C.M.D., solicitând anularea Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5655 din 12 decembrie 2005 prin care i s-a acordat pârâtului C.M.D. titlul de conferențiar universitar și suspendarea executării acestui act administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a prezentat aceleași argumente cu cele cuprinse în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 mai 2005. Prin încheierea din 19 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5542/2/2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea Dosarului nr. 5542/2/2006 la Dosarul nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005). Prin sentința civilă nr. 2314 din 17 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005), Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.C.M., reținând, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Declararea câștigătorului concursului de conferențiar universitar nu se face doar prin compararea numărului de lucrări publicate, ci presupune o evaluare de specialitate a acestor lucrări, iar Instanța nu se poate substitui Comisiei de concurs de specialitate pentru a aprecia cu privire la activitatea publicistică și didactică a reclamantului în raport cu cea desfășurată de pârâtul C.M.D. Instanța a respins critica reclamantului referitoare la faptul că pârâtul C.M.D. a indicat în dosarul de concurs lucrări nepublicate, reținând că pârâtul a depus la dosar coperțile a 4 dintre lucrările respective și, pentru a cincia, adeverința care atestă acordarea numărului I.S.B.N. Curtea de Apel a respins și critica reclamantului referitoare la indicarea de către pârâtul C.M.D.

a anumitor lucrări la mai multe categorii de publicații din dosarul de concurs, reținând că o astfel de menționare este justificată și că numărul lucrărilor publicate se calculează prin însumarea o singură dată a fiecărei lucrări. Împotriva sentinței civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.C.M., invocând prevederile art. 3 C. civ. și art. 304 C. proc. civ., precum și cele ale actelor normative incidente. Criticile pe care recurentul - reclamant le aduce sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, vizează, în esență, următoarele aspecte: - încălcarea prevederilor art. 3 C. civ., întrucât Instanța a refuzat să judece cauza, motivând că aparține comisiei de specialitate competența de a se pronunța asupra cererilor formulate de reclamant.

Recurentul susține că Instanța ar fi trebuit să invoce excepția necompetenței materiale, iar nu să respingă acțiunea ca neîntemeiată. - existența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată; - Instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere, motiv care se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurentul mai susține următoarele motive: - șeful Comisiei de examinare - C.V., este nașul intimatului - pârât C.M.D.; - anterior scoaterii la concurs a postului de conferențiar universitar și desfășurării concursului, prin acțiuni și inacțiuni ale organizatorilor cu caracter șicanator a fost împiedicat să își pregătească în condiții optime participarea la concurs; - comisia de concurs nu a aplicat criteriile minime cerute pentru ocuparea postului impuse de M.E.C.; - singurele criterii obiective de apreciere a cantității și mai ales a calității și care pot departaja mai mulți candidați sunt cele referitoare la lucrările publicate, reclamantul susținând că, pe baza dosarului de concurs și a documentelor depuse la dosarul de fond, se poate realiza aprecierea lucrărilor publicate nu numai cantitativ, ci și calitativ; - intimatul - pârât C.M.D.

nu îndeplinea criteriile minime de la pct. 3.2, 3.3 și 3.4 din fișa de autoapreciere, întrucât nu a prezentat listele de lucrări, a prezentat lucrări comunicate, iar nu publicate, a menționat lucrări improprii. În acest sens, reclamantul invocă aprecierea prof. M.T. referitoare la faptul că, în privința criteriului 3.2, C.M.D. „a realizat doar 40% articole publicate în reviste de specialitate din țară"; - comisia de concurs nu a realizat o departajare corectă a candidaților, ci, dimpotrivă, a depreciat activitatea didactică, științifică și profesională a reclamantului, în pofida faptului că lucrările sale se bucură de aprecierea cadrelor didactice de renume din țară și din străinătate, ceea ce reprezintă o dovadă a calității publicațiilor sale; - cele două comisii constituite ulterior nu au răspuns punctual motivelor din contestațiile formulate de reclamant, ci au realizat o nouă evaluare a dosarelor de concurs.

În esență, prin criticile din recurs recurentul - reclamant tinde să demonstreze faptul că intimatul - pârât C.M.D. nu îndeplinea criteriile M.E.C. pentru a ocuparea postului de conferențiar universitar și că, realizând o evaluare subiectivă a dosarelor de concurs, comisia a formulat recomandarea prin subaprecierea activității pe care a desfășurat-o, a cărei calitate rezultă din conținutul dosarului de concurs. În concluzie, recurentul - reclamant solicită să se constate superioritatea cantitativă și calitativă a activității sale științifice prin raportare la cea desfășurată de intimatul - pârât C.M.D., care nu îndeplinea cerințele minime pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, precum și lipsa de credibilitate a membrilor comisiilor de concurs, cu excepția prof.

M.T. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, care se circumscriu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Este neîntemeiat motivul de recurs referitor la nemotivarea în fapt și în drept a sentinței atacate. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea Instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul respectiv reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus Instanța la adoptarea soluției.

Aceasta nu înseamnă însă că Instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, acestea putând fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar hotărârea pronunțată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, iar nu cele pentru care au fost admise sau respinse aspectele detaliate de părți.

Este neîntemeiată și critica din recurs referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 3 C. civ., potrivit cărora „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate". Nu reprezintă o denegare de dreptate în sensul dispozițiilor citate, împrejurarea că Instanța fondului a reținut faptul că excede competenței sale posibilitatea de a aprecia din punct de vedere calitativ asupra activității didactice, științifice și extradidactice în interesul învățământului a celor doi candidați pentru postul de conferențiar universitar.

În această privință, Instanța cenzurează legalitatea actului administrativ contestat analizând conformitatea acestuia cu dispozițiile actelor juridice cu forță juridică superioară, în sens generic cu „legea". Oportunitatea emiterii sau adoptării actului administrativ se apreciază în mod exclusiv de către autoritatea publică în funcție de interesul colectivității în cadrul căreia actul își va produce efectele juridice. Astfel, în realizarea principiului oportunității actelor administrative, dreptul de apreciere se exercită de către administrație, în speță comisia de concurs, în limitele legalității și numai refuzul nejustificat sau excesul de putere pot conduce, în condițiile Legii nr. 554/2004, la constatarea nelegalității actului atacat.

Din acest punct de vedere este acceptat atât în doctrină cât și în practica judecătorească că Instanțele judecătorești nu au competența de a analiza, în cadrul controlului de legalitate, aspectele legate de oportunitatea emiterii actului administrativ atacat. Or, în speță, recomandarea Comisiei de concurs în sensul ocupării postului de conferențiar universitar de către C.M.D., votată în urma „evaluării activității didactice și a celei științifice a candidatului, a activității extradidactice în interesul învățământului", în sensul art. 61 alin. (3) teza finală din Legea nr. 128/1997, reprezintă o apreciere asupra oportunității în raport cu specificul postului scos la concurs și necesitățile instituției de învățământ superior, reprezentând soluția optimă în opinia persoanelor numite în Comisie și care au, potrivit legii, competența de a se pronunța prin recomandare.

Prin motivul de recurs referitor la existența relației naș - fin între prof. univ. C.V. - președintele primei Comisii de concurs și intimatul - pârât C.M.D., recurentul tinde să invoce temerea reverențioasă, sub imperiul căreia și-au exprimat votul unii dintre membrii Comisiei, drept motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat. Este cunoscut faptul că simpla temere reverențioasă, ca viciu de consimțământ, constând în teama firească rezultată din respectul pe care o persoană îl are față de altă persoană, nu reprezintă, în mod direct, un motiv de nelegalitate a actului administrativ, ci doar în măsura în care o astfel de temere conduce la o conduită ce contravine dispozițiilor imperative ale legii.

Nici chiar reglementarea cadru în materia conflictului de interese, Legea nr. 161/2003, nu include relația naș - fin între situațiile specifice conflictului de interese, pentru a se putea aprecia, pe cale incidentală, că Raportul de sinteză al primei Comisii de concurs și actele ulterioare adoptate sau emise în considerarea sa ar fi nelegale. Actul administrativ contestat, Hotărârea Consiliul F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câștigător al concursului desfășurat pentru ocuparea postului didactic conferențiar, poziția 22 la Catedra de științe clinice, a fost adoptat cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Este de reținut faptul că reluarea procedurii de ocupare a postului în litigiu, urmare contestațiilor formulate de B.C.M., finalizată cu hotărârea noii comisii de concurs prin care intimatul - pârât C.M.D.

a fost desemnat drept câștigător nu poate forma obiectul controlului de legalitate al Instanței învestite cu acțiunea împotriva hotărârii, întrucât potrivit legii și chiar susținerilor părților, nu există posibilitatea reexaminării îndeplinirii de către candidați a criteriilor minime pentru ocuparea postului de conferențiar universitar. Aspectele invocate și prezentate detaliat de reclamant drept cauze de natură a-l împiedica să își exercite în condiții optime și obiective dreptul de participare la concursul pentru ocuparea postului de conferențiar universitar au fost analizate de Instanța fondului și fac obiectul cercetării în cadrul prezentului recurs, prin prisma analizei legalității procedurilor de organizare și desfășurare a concursului respectiv.

În principal, criticile de nelegalitate formulate de recurentul - reclamant atât la fond cât și prin recurs vizează neîndeplinirea de către intimatul - pârât C.M.D. a criteriilor stabilite de M.E.C. în privința lucrărilor de specialitate indicate în dosarul de concurs. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că întemeiat Curtea de Apel, pe baza probatoriului administrat, a reținut că lucrările contestate de reclamant au fost publicate, că este justificată menționarea aceleiași lucrări la mai multe dintre categoriile prevăzute în fișa de apreciere și că numărul lucrărilor publicate se calculează prin însumarea o singură dată a fiecărei lucrări, răspunzând, astfel, sistematizat criticilor din cererea de chemare în judecată și susținerilor reclamantului.

Totodată, Înalta Curte mai reține că soluția Instanței de Fond este legală și temeinică și datorită faptului că Raportul de sinteză al Comisiei de concurs din ianuarie 2005 care a stat la baza emiterii hotărârii contestate cuprinde motivarea necesară și suficientă a soluției adoptate în sensul recomandării candidatului C.M.D. pentru funcția de conferențiar universitar. Reținându-se că a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale documentația care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5655 din 12 decembrie 2005 prin care a fost acordat intimatului - pârât C.M.D. titlul de conferențiar universitar, Înalta Curte apreciază că este legal și acest act administrativ contestat în prezentul litigiu.

În consecință, constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, nefiind incidentele situațiile de casare invocate de recurent, Înalta Curte va respinge recursul ca ne fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C.M. împotriva sentinței civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.