ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 mai

2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, care a format obiectul Dosarului nr. 15885/2/2005 (nr.

vechi 1642/2005), reclamantul B.C.M. a chemat în judecată M.E.C. (în prezent

M.E.C.T. ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale stabilite prin O.U.G. nr. 24/2007) și USAMV, solicitând:

- anularea Hotărârii Consiliul F.M.V. prin

care domnul C.M.D. a fost declarat câștigător al

concursului desfășurat pentru ocuparea postului didactic conferențiar - poziția

22 la Catedra de științe clinice;

- constatarea

faptului că, în vederea ocupării postului respectiv,

îndeplinește condițiile prevăzute de lege și criteriile generale și

specifice de

evaluare prevăzute de Sistemul de evaluare pentru ocuparea

posturilor și acordarea titlurilor de conferențiar universitar și Criteriile de

evaluare pentru acordarea titlurilor de conferențiar universitar și de profesor

universitar stabilite de C.N.A.T.D.C.U.;

- obligarea

Senatului USAMV să îi valideze acordarea titlului de conferențiar universitar;

- obligarea C.N.A.T.D.C.U.

să îi confirme acordarea titlului de conferențiar universitar;

- obligarea M.E.C. să

emită ordinul prin care să-i fie acordat titlul de conferențiar universitar;

- obligarea U.S.A.M.V.

la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariul de

conferențiar universitar și cel plătit în prezent,

cu începere de la data desfășurării concursului pentru ocuparea postului

de

conferențiar universitar în litigiu;

- obligarea U.S.A.M.V.

la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 ROL.

În

motivarea acțiunii, reclamantul arată că are o vechime de 14 ani în

învățământul superior, este șef de lucrări în cadrul U.S.A.M.V. – F.M.V.C.P.M. și,

în 1999, a obținut la

titlul de

doctor în medicină veterinară. B.C.M. arată că a desfășurat o bogată activitate

publicistică: 11 lucrări la categoria tratate,

monografii și manuale publicate la edituri consacrate și circa 100

lucrări

publicate în reviste de prestigiu, așa cum rezultă din

înscrisurile depuse în probațiune. Reclamantul arată că îndeplinește condițiile

prevăzute de normele în vigoare și întrunește criteriile minime pentru ocuparea

postului de conferențiar universitar, constând în: 61 articole în reviste de

circulație internațională, față de minimul cerut - 5 asemenea articole; 31

articole în reviste de specialitate din țară, față de minimul cerut - 23

asemenea articole; 24 articole în volume ale unor manifestări științifice internaționale,

fată de minimul cerut - 5 asemenea articole; 67 articole în volume ale unor

manifestări științifice naționale, față de minimul cerut - 7 asemenea articole;

5 monografii/ tratate de specialitate publicate în țară, față de minimul cerut

- o asemenea lucrare; 4 manuale de specialitate

pentru învățământul superior, față de minimul cerut - o asemenea

lucrare; 5

manuale de specialitate tip litografie, față de minimul cerut

- o asemenea lucrare.

Față de aspectele

arătate, reclamantul susține că din motive subiective și în totală contradicție

cu criteriile legale arătate, Senatul U.S.A.M.V. a validat hotărârea

Consiliului F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câștigător al

concursului pentru ocuparea postului didactic de conferențiar - poziția 22 la Catedra de științe clinice.

Mai arată reclamantul

că a formulat contestații atât la U.S.A.M.V. cât și la M.E.C., însă răspunsurile primite au fost nesatisfăcătoare.

În drept,

reclamantul a invocat prevederile Legii învățământului

nr. 84/1995, republicată, ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul

personalului

didactic și ale Legii contenciosului administrativ, nr.

554/25004.

Prin

întâmpinare, pârâta U.S.A.M.V. a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în

esență, că actul contestat de reclamant este legal și temeinic, având în vedere

Raportul sinteză al Comisiei de concurs și faptul că, potrivit art. 61 din

Legea nr. 128/1997 (în forma în vigoare la data desfășurării concursului),

pentru desemnarea câștigătorului concursului pentru ocuparea postului de

conferențiar universitar esențială este evaluarea realizată de Comisia de

concurs, întrucât controlul ulterior realizat de Consiliul facultății, Senatul

universității și C.N.A.T.D.C.U. vizează exclusiv respectarea criteriilor și

procedurii de concurs.

Mai arată pârâta U.S.A.M.V. că

reclamantul a solicitat M.E.C. reanalizarea dosarelor de concurs, astfel că, în

afara procedurilor reglementate de lege, Senatul universității, pentru a

înlătura orice fel de dubiu, a format o nouă Comisie de concurs, a cărei componență

a fost aprobată în unanimitate de Consiliul facultății, din care face parte și

B.C.M. Noua Comisie a reluat întreaga procedură de

concurs, iar prin Raportul de sinteză din 5 mai 2005

a

confirmat concluziile

primei Comisii de concurs, menținând, cu 5 voturi pentru, drept câștigător al

concursului pe domnul C.M.D. Acest ultim raport de sinteză a fost aprobat în

ședința din 7 mai 2005 a Consiliul facultății, la care a participat și B.C.M.,

iar hotărârea adoptată în acest sens a fost validată de Senatul universității.

La termenul din 7

iunie 2005, Curtea de Apel a dispus citarea, în calitate de pârât, a

câștigătorului concursului pentru ocuparea postului de conferențiar – C.M.D.

Prin întâmpinare,

pârâtul C.M.D. a invocat excepția nelegalei sale introduceri în cauză, excepția

lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii formulate de B.C.M.

Prin încheierea

pronunțată la data de 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de

pârâtul C.M.D.

Prin acțiunea

înregistrată la data de 29 mai 2006 pe rolul aceleiași Instanțe, care a format

obiectul Dosarului nr. 5542/2/2006, B.C.M. a chemat în judecată pe pârâții M.E.C.,

U.S.A.M.V. și

C.M.D., solicitând anularea

Ordinului Ministrului Educației

și Cercetării nr. 5655 din 12 decembrie

2005 prin care i s-a acordat pârâtului C.M.D. titlul de conferențiar

universitar și suspendarea executării acestui act administrativ până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii,

reclamantul a prezentat aceleași argumente cu cele cuprinse în cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 mai 2005.

Prin încheierea din

19 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5542/2/2006, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus

conexarea Dosarului nr. 5542/2/2006 la Dosarul nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005).

Prin sentința civilă

nr. 2314 din 17 octombrie 2006, pronunțată în

Dosarul

nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005), Curtea de Apel București,

secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.C.M., reținând, în esență, aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Declararea

câștigătorului concursului de conferențiar universitar nu

se face doar prin compararea numărului de lucrări

publicate, ci presupune o

evaluare de specialitate a acestor lucrări,

iar Instanța nu se poate substitui

Comisiei

de concurs de specialitate pentru a aprecia cu privire la activitatea

publicistică

și didactică a reclamantului în raport cu cea desfășurată de pârâtul C.M.D.

Instanța a respins critica reclamantului referitoare la faptul că

pârâtul C.M.D. a indicat în dosarul de concurs lucrări nepublicate,

reținând că pârâtul a depus la dosar

coperțile a 4 dintre lucrările respective și, pentru a cincia, adeverința care

atestă acordarea numărului I.S.B.N.

Curtea de Apel a respins

și critica reclamantului referitoare la

indicarea

de către pârâtul C.M.D. a anumitor lucrări la mai

multe categorii de

publicații din dosarul de concurs, reținând că o astfel de menționare este

justificată și că numărul lucrărilor publicate se calculează prin însumarea o

singură dată a fiecărei lucrări.

Împotriva sentinței

civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a

declarat

recurs reclamantul B.C.M., invocând prevederile

art. 3 C. civ. și art. 304 C. proc. civ., precum și cele ale actelor normative incidente.

Criticile pe care

recurentul - reclamant le aduce sentinței pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, vizează, în

esență, următoarele aspecte:

- încălcarea

prevederilor art. 3 C. civ., întrucât Instanța a refuzat să judece cauza,

motivând că aparține comisiei de specialitate competența de a se pronunța

asupra cererilor formulate de reclamant. Recurentul susține că Instanța ar fi

trebuit să invoce excepția necompetenței materiale, iar nu să respingă acțiunea

ca neîntemeiată.

- existența motivului

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât sentința atacată nu

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată;

- Instanța nu s-a

pronunțat asupra capetelor de cerere, motiv care se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

recurentul mai susține următoarele motive:

- șeful Comisiei de

examinare - C.V., este nașul intimatului - pârât C.M.D.;

-

anterior scoaterii la concurs a postului de conferențiar universitar și

desfășurării concursului, prin acțiuni și

inacțiuni ale organizatorilor cu caracter șicanator a fost împiedicat să își

pregătească în condiții optime participarea la concurs;

- comisia de concurs

nu a aplicat criteriile minime cerute pentru ocuparea postului impuse de M.E.C.;

- singurele criterii

obiective de apreciere a cantității și mai ales a calității și care pot

departaja mai mulți candidați sunt cele referitoare la lucrările publicate,

reclamantul susținând că, pe baza dosarului de concurs și a documentelor depuse

la dosarul de fond, se poate realiza aprecierea lucrărilor publicate nu numai

cantitativ, ci și calitativ;

- intimatul - pârât C.M.D.

nu îndeplinea criteriile minime de la pct. 3.2, 3.3 și 3.4 din fișa de

autoapreciere, întrucât nu a prezentat listele de lucrări, a prezentat lucrări

comunicate, iar nu publicate,

a menționat

lucrări improprii. În acest sens, reclamantul invocă aprecierea

prof. M.T.

referitoare la faptul că, în privința criteriului 3.2,

C.M.D. „a realizat doar 40% articole publicate în reviste de

specialitate

din țară";

- comisia de concurs

nu a realizat o departajare corectă a candidaților, ci, dimpotrivă, a depreciat

activitatea didactică, științifică și profesională a reclamantului, în pofida

faptului că lucrările sale se bucură de aprecierea cadrelor didactice de renume

din țară și din străinătate, ceea ce reprezintă o dovadă a calității

publicațiilor sale;

- cele două comisii

constituite ulterior nu au răspuns punctual motivelor din contestațiile

formulate de reclamant, ci au realizat o nouă evaluare a dosarelor de concurs.

În esență,

prin criticile din recurs recurentul - reclamant tinde să demonstreze faptul că

intimatul - pârât C.M.D. nu îndeplinea criteriile M.E.C. pentru a ocuparea

postului de conferențiar universitar și că, realizând o evaluare subiectivă a

dosarelor de concurs, comisia a formulat recomandarea prin subaprecierea

activității pe care a desfășurat-o, a cărei calitate rezultă din conținutul

dosarului de concurs.

În concluzie,

recurentul - reclamant solicită să se constate superioritatea cantitativă și

calitativă a activității sale științifice prin

raportare la cea desfășurată de intimatul - pârât C.M.D., care

nu

îndeplinea cerințele minime pentru ocuparea postului de conferențiar

universitar, precum și lipsa de credibilitate a membrilor comisiilor de

concurs, cu excepția prof. M.T.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, care se circumscriu

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Este

neîntemeiat motivul de recurs referitor la nemotivarea în fapt și în drept a

sentinței atacate. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea Instanței,

precum și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul respectiv reprezintă

elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus Instanța

la adoptarea soluției. Aceasta nu înseamnă însă că Instanța este obligată să

răspundă punctual tuturor susținerilor părților, acestea putând fi

sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar hotărârea pronunțată

trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, iar nu cele

pentru care au fost admise sau respinse aspectele detaliate de părți.

Este

neîntemeiată și critica din recurs referitoare la încălcarea dispozițiilor art.

3 C. civ., potrivit cărora „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt

că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi

urmărit ca culpabil de denegare de dreptate". Nu reprezintă o denegare de

dreptate în sensul dispozițiilor citate, împrejurarea că Instanța fondului a

reținut faptul că excede competenței sale posibilitatea de a aprecia din punct

de vedere calitativ asupra activității didactice, științifice și extradidactice

în interesul învățământului a celor doi candidați pentru postul de conferențiar

universitar.

În această privință, Instanța

cenzurează legalitatea actului administrativ contestat analizând conformitatea

acestuia cu dispozițiile actelor juridice cu forță juridică superioară, în sens

generic cu „legea". Oportunitatea emiterii sau adoptării actului

administrativ se apreciază în mod exclusiv de către autoritatea publică în

funcție de interesul colectivității în cadrul căreia actul își va produce

efectele juridice. Astfel, în realizarea principiului oportunității actelor

administrative, dreptul de apreciere se exercită de către administrație, în

speță comisia de concurs, în limitele legalității și numai refuzul nejustificat

sau excesul de putere pot conduce, în condițiile Legii nr. 554/2004, la

constatarea nelegalității actului atacat. Din acest punct de vedere este

acceptat atât în doctrină cât și în practica judecătorească că Instanțele judecătorești

nu au competența de a analiza, în cadrul controlului de legalitate, aspectele

legate de oportunitatea emiterii actului administrativ atacat. Or, în speță,

recomandarea Comisiei de concurs în sensul ocupării postului de conferențiar

universitar de către C.M.D., votată în urma „evaluării activității didactice și

a celei științifice a candidatului, a activității extradidactice în interesul

învățământului", în sensul art. 61 alin. (3)

teza finală din Legea nr. 128/1997,

reprezintă o apreciere asupra

oportunității în raport cu specificul postului scos la concurs și necesitățile

instituției de învățământ superior, reprezentând soluția optimă în opinia

persoanelor numite în Comisie și care au, potrivit legii, competența de a se

pronunța prin recomandare.

Prin motivul de

recurs referitor la existența relației naș - fin între prof. univ. C.V. -

președintele primei Comisii de concurs și

intimatul

- pârât C.M.D., recurentul tinde să invoce temerea reverențioasă, sub imperiul

căreia și-au exprimat votul unii dintre membrii Comisiei, drept motiv de

nelegalitate a actului administrativ contestat. Este

cunoscut faptul că

simpla temere reverențioasă, ca viciu de consimțământ, constând în teama

firească rezultată din respectul pe care o persoană îl are față de altă

persoană, nu reprezintă, în mod direct, un motiv de nelegalitate

a actului administrativ, ci doar în măsura în

care o astfel de temere conduce

la o conduită ce contravine

dispozițiilor imperative ale legii. Nici chiar reglementarea cadru în materia

conflictului de interese, Legea nr. 161/2003, nu include relația naș - fin

între situațiile specifice conflictului de interese, pentru a se putea aprecia,

pe cale incidentală, că

Raportul de sinteză

al primei Comisii de concurs

și actele ulterioare adoptate sau emise în

considerarea sa ar fi nelegale.

Actul

administrativ contestat, Hotărârea Consiliul F.M.V. prin care domnul C.M.D. a

fost declarat câștigător al concursului desfășurat pentru ocuparea postului

didactic conferențiar, poziția 22 la Catedra de științe clinice, a fost adoptat

cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Este de

reținut faptul că reluarea procedurii de ocupare a postului în litigiu, urmare

contestațiilor formulate de B.C.M., finalizată cu hotărârea noii comisii de

concurs prin care intimatul - pârât C.M.D. a fost desemnat drept câștigător nu

poate forma

obiectul controlului de

legalitate al Instanței învestite cu acțiunea împotriva

hotărârii,

întrucât potrivit legii și chiar susținerilor părților, nu există

posibilitatea reexaminării îndeplinirii de către

candidați a criteriilor minime

pentru ocuparea postului de conferențiar

universitar.

Aspectele invocate și prezentate detaliat de reclamant drept cauze de

natură a-l împiedica să își exercite în condiții optime și obiective dreptul de

participare la concursul pentru

ocuparea postului de conferențiar universitar au fost analizate de Instanța

fondului și fac obiectul cercetării în cadrul prezentului recurs, prin prisma

analizei legalității procedurilor de organizare și desfășurare a concursului

respectiv.

În principal,

criticile de nelegalitate formulate de recurentul - reclamant atât la fond cât

și prin recurs vizează neîndeplinirea de către intimatul - pârât C.M.D. a

criteriilor stabilite de M.E.C. în privința lucrărilor de specialitate indicate

în dosarul de concurs.

Sub acest aspect, Înalta Curte

constată că întemeiat Curtea de Apel, pe baza probatoriului administrat, a

reținut că lucrările contestate de reclamant au fost publicate, că este

justificată menționarea aceleiași lucrări la mai multe dintre categoriile

prevăzute în fișa de apreciere și că numărul lucrărilor publicate se calculează

prin însumarea o singură dată a fiecărei lucrări, răspunzând, astfel,

sistematizat criticilor din cererea de chemare în judecată și susținerilor

reclamantului.

Totodată, Înalta

Curte mai reține că soluția Instanței de Fond este

legală și temeinică și datorită faptului că Raportul de sinteză al Comisiei

de

concurs din ianuarie 2005 care a stat la baza emiterii hotărârii

contestate cuprinde motivarea necesară și suficientă a soluției adoptate în

sensul recomandării candidatului C.M.D. pentru funcția de conferențiar

universitar.

Reținându-se

că a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale documentația care a

stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5655

din 12 decembrie 2005 prin care a fost acordat intimatului - pârât C.M.D. titlul

de conferențiar universitar, Înalta Curte apreciază că este legal și acest act

administrativ contestat în prezentul litigiu.

În consecință,

constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, nefiind

incidentele situațiile de casare invocate de recurent, Înalta Curte va respinge

recursul ca ne fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C.M.

împotriva sentinței civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2007.